Posts Tagged ‘incubator107’

“Cred ca de la toti oamenii ai ce invata” – lectia de blogging cu Otrava

FullSizeRender(2)

FullSizeRender(2)
Marti seara, de 1 martie, am sarbatorit ziua martisorului la incubator107.
Ne-am adunat la o cafea tare buna si la Povesti de viata cu Otrava. Sau cu Blogu’ lui Otrava.
Si l-am cunoscut pe Otrava asa cum este el. Deschis, pragmatic (in ciuda firii lui visatoare) si foarte pozitiv. Un tip care vede intotdeauna partea plina a paharului, dupa cum ne-a spus chiar el. Si care nu isi face niciodata planuri.
Otrava nu a venit ca sa se laude. A stat si a vorbit cu noi. Si ne-a raspuns la toate intrebarile si curiozitatile noastre. Am aflat ca a lucrat vreo 12 ani de zile intr-un trust mare de TV. Si ca din iunie 2015 lucreaza doar pe cont propriu. Ca traieste din blogging si din campanii. Ne-a spus cum isi alege el campaniile, dar si cum functioneaza peisajul media in zilele noastre. A raspuns intrebarii curioase (a sbsemnatei) de ce si-a ales numele Otrava, dar a vorbit si despre Bukowski si Leonard Cohen.
Ce mi-a placut in mod deosebit? Ca un tip care are 7000 like-uri zilnic este atat de modest. Si pentru ca a stat si el sa ne ascultate pe noi. Si asta pentru ca e un tip care crede ca de la toti oamenii ai ce invata.

“Cred foarte mult in tacere. E jumatate din teatru. Un actor exista cel mai mult atunci cand tace. E ca pauza in muzica.”- lectia de film cu Marcel Iures

2016_01_08 Marcel Iures - 0134
L-a jucat pe Richard al III-lea. Si a interpretat perfect. Asa a primit biletul către Hollywood, avandu-i colegi pe Tom Cruise, Nicole Kidman, Bruce Willis, Brad Pitt, Johnny Deep si Antonio Banderas. A refuzat stabilirea definitiva in America pentru a se intoarce in tara; ca sa puna bazele primei scene independente de teatru din Romania, Teatrul Act.
Iar intr-o seara friguroasa de ianuarie 2016 a venit in mansarda incubatorului107. Nu a venit cu vreun rol sau vreun discurs pregatit. A venit deschis ca sa ne raspunda intrebarilor si curiozitatilor noastre.

1. despre viata de actor
Actorul traieste cu o suma de fantome. Eu traiesc cu toate rolurile pe care le joc in prezent. De vreo 4 ani. Ma culc cu ele, ma trezesc cu ele. Vorbesc cu ele, beau cafea cu ele.

2. despre cel mai important sfat pe care l-a primit in cariera de actor
L-am primit de la profesorul meu, Dabija: Sa nu termini niciodata un rol. El nu se poate termina. Intr-adevar se termina energia. Orice rol are un combustibil. In clipa in care se termina trebuie sa fii suficient de cinstit si sa recunosti ca l-ai pus pe pilot automat. Si atunci nu mai joc rolul respectiv.

3. despre placeri hedoniste
Placerea de a exista este baza. Se apara greu si se castiga greu. Pentru ca ti se cere mai mult decat poti, decat esti dispus si mai mult decat trebuie. Avem in noi alt model de a trai. Modelui european se clatina. Domul din Milano nu mai conteaza. Omul e in concurenta cu el insusi pe Everest. Omul modern e foarte sportiv. Un hedonist sportiv. Sunt unii care gasesc ceva placut si frumos in a respira adanc, in a vedea o femeie frumoasa (fara sa pui mana la BMW sau la ultimul swarovski de pe tableta), in a vedea un copac sau un copil frumos pe strada…dar prea putini.
Cred ca exista un pic de placere elementara a faptului ca esti pur si simplu. Poti sa vorbesti cu oamenii, poti sa-i imbratisezi, poti sa cazi de acord sau nu asupra unor lucruri. Daca esti atent, poti sa iti dai seama ca traiesti. Placerea elementara a faptului ca esti.

4. despre tacere
Cred foarte mult in tacere. E jumatate din teatru. Un actor exista cel mai mult atunci cand tace. E ca pauza in muzica.

5. despre omul modern
Omul modern a iesit din el insusi cu treaba. Iar apoi, cand s-a intors acasa nu s-a mai regasit. Omul modern sufera de hipercomunicare. In societatea de azi care se misca cu viteze mult supralicitate lumea nu se misca asa de repede. Pretinde doar. Da impresia. Totul e o comanda.

6. despre cel mai frumos lucru pe care l-a facut in viata

Am o familie, am un baiat. Restul, tot ceea ce se intampla in viata mea sunt metafore, bucurii – oameni interesanti care imi dau buna-ziua, oameni care ma admira si asta e inestimabil; inestimabil pentru ca nu e obligatoriu.

7. despre dorinte in 2016
Cel mai important este ceea ce se intampla pe dinauntru. Daca reusesti sa fii mai atent decat in anul precedent e bine. Se mareste campul vizual, ai mai multe provocari.

“Nimeni nu o sa va invete cat si cum sa dati la instrument. Sunetul il ai tu in tine sau il cauti.” – lectia de violoncel cu Adrian Naidin

adrian.naidinA inceput studiul muzicii in copilarie, atunci cand s-a apucat sa cante din joaca la muzicuta. La scoala a ales violoncelul pentru ca la sectia de pian nu mai erau locuri libere. Considera ca in ceea ce face este vorba de har, dar mai ales de multa munca. Vocea si violoncelul sau ating cele mai sensibile corzi pe muzica atat de draga lui a folclorului romanesc, dar si pe muzica de jazz ori muzica de camera pe marile scene din tara si din strainatate. Adrian Naidin a venit cu violoncelul in mansarda incubator107 ca sa ne vorbeasca noua, celor adunati acolo (printre care si subsemnata) despre folclor, pasiune, muzică și despre viață. Si sa ne cante arii din Bach, Enescu, Paganini, folclor ori compozitii proprii.

1. despre inceputurile muzicii

Pe la 4 ani am gasit o muzicuta si am cantat din ea toata ziua. Povestea muzicii cred ca de acolo incepe. Cand am gasit acea muzicuta. Invatasem sa cant o melodie intr-o zi. Mi se parea o minune sa o cant eu la muzicuta. Trageam aerul suna int-un fel, dadeam aerul suna altfel. Ai mei mi-au luat-o pentru ca i-am nenorocit toata ziua cu muzicuta si mi-au pus-o pe dulap. Si n-am mai gasit-o. Adica era sus si am renuntat. Tin minte ca de atunci am inceput.

2. despre cum a ales violoncelul sau despre cum violoncelul l-a ales pe el (more…)

Viata regasita intr-un labirint

teatru_labirint

Un labirint senzorial, o calatorie, o piesa de teatru in care tu esti actor si spectator…la ce? la viata ta.

plai-cu-flori-2013O experienta cu totul noua pentru mine la care am luat parte in cadrul frumosului proiect incubator107: Plai cu flori, un spectacol in regia Stefanei Popa.

O experienta care nu a durat mai mult de o ora, dar in care am simtit ca nu mai conteaza timpul, in care m-am deconectat complet de la telefonul mobil si de la timp.

Totul incepe cu o poveste ascultata la un pick-up vechi, o poveste auzita si-n copilarie…sau poate este vorba de propria poveste inca nescrisa…dar povestea este intrerupta, cineva cu o lumanare aprinsa ma cheama, ma conduce pe un culoar intunecat unde la lumina lumanarii pot sa deslusesc poze, amintiri vechi cu oameni si versuri…versuri despre viata, despre suferinta, despre destin. Timp mult nu am sa zabovesc si ajung intr-o pivnita unde pe o masa gasesc o foaie de hartie si un pix … mi se cere sa-mi scriu testamentul…un moment in care raman doar eu cu mine, in care mi se desfasoara in fata ochilor toata viata si in care ma incearca un regret ca nu am apucat sa fac sau sa termin unele lucruri. Sunt invitata sa-mi iau testamentul cu mine, mi se spun cuvinte care seamana cu cele ale unei rugaciuni si intru in camera Sfantului Petru… un birou cu carti de filozofie, in care cei mai multi au incercat sa dea probabil un sens vietii… mi se serveste un ceai cald… sunt intrebata ce definitie i-as da vietii dupa care ii inmanez testamentul Sfantului Petru… il pune intr-un plic si ma roaga sa-i scriu destinatarul. Curand trebuie sa parasesc incaperea… cineva imi ofera o imbratiasare calda, imi pune o patura peste umeri, imi deschide usa afara si imi spune sa urmez calea luminata…urmez parcursul candelelor frumos luminate, urc niste scari si ma intampina un paznic…. ma leaga la ochi si imi spune ca d-aici incepe calatoria mea, a sufletului… ca trebuie sa fiu atenta la tot ce sa intampla, sa simt, sa retin si cel mai important.. sa nu vorbesc si sa ma las condusa. Ma leaga la ochi si calatoria incepe… d-aici tot ce se intampla se rezuma la simturi, o experienta traita doar senzorial …in jurul meu se aud cantece romanesti, simt cum vine caldura soarelui, apoi vine si vantul, ciripit de vrabiute… cineva ma ia de mana si imi spune de existenta unui tunel, la capatul caruia se afla o oglinda … trec prin tunel….ma nasc…ursitoarele imi fac urarile pentru viata… sunt condusa catre apa… apa vie…simt miros de mir, petale de trandafiri…primesc binecuvantarea…intr-un fel botezul… apoi ajung intr-un leagan… sunt frumos invelita si simt ceva moale…o jucarie de plus ce-mi aminteste de copilarie…mi se canta atat de duios un cantec de leagan…apoi ma ridic, ma tin de o sfoara si brusc sunt pusa in fata unei alegeri… dreapta sau stanga… si simt atat de adanc senzatia din viata reala cand sunt pusa in fata unei alegeri care consider ca-mi va schimba viata… dar de data asta, am senzatia ca in acel moment nu mai conteaza dreapta sau stanga si ca orice as alege, tot acolo o sa ajung… o iau intr-o parte oarecare si mi se pune un fierastrau in mana… sunt un tamplar…apoi mi se dau bucate … una din cele mai frumoase trairi o am cand imi simt mainile in lut, in roata de olarit si vreau sa creez ceva… dar la un moment dat se opreste… opera nu mai este terminata… sunt luata si asezata pe un scaun si gatita… mi se pune o coronita pe cap, pe deget simt cum mi se leaga un fel de inel.. incepe muzica, un acordeon care suna asa de frumos… sunt luata de mana si inviata la dans de catre “mire” … iar apoi, in invarteala aia de dans ma trezesc singura intr-un loc stramt si alb… ce semana cu un fel de groapa… sunt dezlegata la ochi… vad secvente din viata noastra, a romanilor… secvente pe care poate doar sufletul sa le vada si sa le intelega…

Sunt condusa de catre paznic… vin de unde am plecat… si imi iau un moment de gandire…cu penita cu cerneala scriu pe o coala alba mare si alba…”am simtit ca am trait insasi Viata”… mi-am luat testamentul si calatoria s-a incheiat… o experienta pe care o sa o pastrez in suflet pentru mult timp si de care o sa-mi amintesc deseori si din care eu personal am invatat o lectie: sa nu mai incerc sa am tot timpul totul sub control… ci sa las viata sa fie…