Diana-Maria Georgescu, fondator WomenEsteem International: “Pe El Camino mi-a apărut pentru prima dată ideea de a face o comunitate pentru femei.”

A parcurs drumul El Camino pe jos, de 5 ori. A renunțat la roluri de top management ca să construiască o comunitate internațională a femeilor care se sprijină reciproc – WomenEsteem International. În calitate de antreprenor, a creat instrumente proprii de business, care să ajute cu adevărat companiile. A scris și a publicat 3 cărți. A primit binecuvântare de la Dalai Lama, la templul din India.

Stau de vorbă cu ea, la o cafea și-mi povestește cum a reușit să facă toate astea. Diana e genul de persoană care te molipsește cu starea ei de spirit, iar energia pe care o degajă umple imediat, orice loc. Absorb atentă fiecare cuvânt și am impresia că ascult un bildungsroman, care are ca punct de pornire cuvântul “comunicare”.

Comunicarea a fost dintotdeauna extrem de importantă pentru Diana. Mai degrabă introvertă, a înțeles de mic copil beneficiile comunicării, iar limbile străine au fost pasiunea ei (astăzi vorbește 6 limbi străine).

Încă din timpul facultății Diana a pus bazele unui call center în cadrul unei companii multinaționale. A urmat un master de management intercultural și mai apoi un MBA la catedra Unesco, în cadrul Universității din București. A lucrat doar 8 luni de zile într-o poziție de execuție, după care, timp de 15 ani, a deținut poziții globale în management și a condus oameni atât în Europa, cât și în Asia, Pacific, SUA.

Ideea creării unei comunități de femei i-a încolțit în minte în 2013, atunci când a parcurs primul El Camino.

Prima călătorie pe Camino de Santiago a fost pur întâmplătoare și neașteptată. Se afla cu colegii la un business lunch și, după ce au discutat toate subiectele legate de afaceri, au fost întrebați care sunt visurile lor. Atunci Diana a răspuns că unul dintre visurile ei este să parcurgă drumul El Camino pe jos, dar era conștientă că asta se va întâmpla mai degrabă la pensie, dat fiind că într-o corporație e puțin probabil să-ți dea cineva concediu timp de o lună de zile.

Visul cel mai atrăgător la momentul respectiv era să plec pentru o lună de zile și să nu mai aud de nimic, să nu mai am clienți nefericiți (eram director de producție și tot timpul era câte un client nefericit). Îmi doream să fiu doar eu cu natura, să nu mai știu nimic din ce aveam în universul de acasă. Mi se părea că e de nivelul unui vis – să nu faci altceva decât să mergi și să te bucuri de ce e în jurul tău și să nu te tragă nimeni de mânecă, că s-a greșit un proiect etc. Să merg și să nu fac nimic altceva. Doar să merg.

Întrebarea legată de visuri a fost pusă de vice president-ul companiei (pe nume tot Diana), care a fost foarte încântată de idee. Aceasta din urmă și-a petrecut tot weekendul făcând cercetări pe internet despre drumul El Camino și ce presupune el, iar luni dimineața i-a propus Dianei să meargă împreună; ceea ce s-a și întâmplat.

Pe atunci nu existau atâtea informații disponibile despre El Camino câte sunt astăzi și nici aplicații de tip Google Maps. Au găsit pe internet o pagină de excel cu toate refugiile pentru pelerini și au pornit la drum cu acea listă și cu hărți printate.

El Camino e organizat la un buget redus pentru pelerini. Mergi 30-40 km pe zi și știi că seara o să găsești un loc unde să înnoptezi. Pe drumul acesta, am descoperit tot felul de lucruri despre mine. Mi-am descoperit limitele și a trebuit să depășesc multe dintre ele.

A mers pe jos 930 kilometri în 32 de zile, plecând din Franța, de la Saint-Jean-Pied-de-Port până la Santiago de Compostela și mai apoi până la Finisterre și Muxia, la Oceanul Atlantic.

Lecțiile au apărut încă de la începutul drumului, atunci când Diana a realizat că viața poate fi foarte simplă. A plecat la drum cu un rucsac greu de 15 kg care aproape că i-a rupt spatele în prima zi, când a trecut Pirineii din Franța în Spania; în plus, a avut parte de un vânt care nu te lăsa să respiri și de o apă până la glezne (provenită de la zăpada care se topise). În acea seară a aruncat 4 kg din bagaj, iar până la finalul drumului, încă 2 kg.

În prima săptămână cele două au făcut călătoria împreună, iar apoi, când s-au simțit în siguranță și capabile să se descurce pe cont propriu, și-au separat drumurile, ca fiecare să aibă parte de experiența ei. Pe El Camino Diana a realizat care e menirea ei cu adevărat.

Deși jobul meu îmi oferea satisfacție financiară și profesională, mă simțeam destul de închisă, ca într-o cușcă. Iar când mi-am dat seama că nu am libertate, libertatea fiind una dintre valorile principale ale vieții mele, mi-am zis că trebuie să fac altceva. Pe El Camino mi-a apărut pentru prima dată ideea de a crea o comunitate pentru femei. Eu, spre deosebire de alte persoane care militează pentru drepturile femeilor în cadrul organizațional, am fost foarte fericită să lucrez în companii care au promovat femeile încă de la început. Însă, acest management predominant feminin nu a dus la o colaborare strânsă și la o susținere reciprocă, așa cum mă așteptam, ci dimpotrivă, a condus mai mult la competiție și nu mă simțeam bine în acel mediu.

Simțeam că femeile pot face mai mult să se susțină reciproc, iar că treaba noastră în mod natural este să facem un fel de șezătoare și să creăm lucruri împreună, nu să ne călcăm una pe cealaltă. Mi-am spus că dacă plec din corporație, o să fac ceva pentru femei.

Întâmplător sau nu, ideea de comunitate a fost inspirată de către străbunica Dianei, care, de altfel, a fost pentru ea primul și cel mai important model feminin. Au contribuit poveștile pe care i le spunea despre perioada interbelică, despre ritualurile cu cafeaua savurată dimineața împreună cu prietenele ei de origine turcă sau armeană. La rândul lor, bunicile aveau prietene și se întâlneau la cafea în fiecare dimineață, în curte, unde povesteau și se conectau. Era o atmosferă de comunitate – probabil că și asta mi-a alimentat ideea de a face o comunitate pentru femei.

„We grow togheter as one”- motto-ul comunității Women Esteem

Diana și-a făcut cu adevărat curaj să plece din zona corporate la finalul lui 2017, iar primul lucru pe care l-a făcut atunci a fost să organizeze cea dintâi întâlnire a comunității Women Esteem, un proiect sub Delta Guide (business-ul propriu pe care Diana l-a deschis, ce are ca obiectiv consultanță de business, coaching, consiliere pentru dezvoltare personală și vocațională, etc).

Femeile care nu au o stimă de sine crescută au două direcții de acțiune: ori se lasă canibalizate, ori, din cauza fricii, canibalizează alte femei. Când o femeie are o stimă de sine în parametrii normali și echilibrați, eu consider că se poate comporta în mod natural, astfel încât să susțină alte femei, nu să ajungă la comportamente extreme. De acolo a venit ideea Women Esteem. Acronim-ul WE – noi, iar motto-ul asociat „We grow togheter as one” au fost alese tot pe ideea de susținere.

Prima întâlnire, denumită “Woman do manage” a avut ca subiect principal de discuție faptul că femeile fac management în mod natural și că nu trebuie să facă niciun efort pentru asta.  Evenimentul a avut succes și de atunci Diana a început să organizeze tot felul de workshop-uri cu femeile din București pe diverse teme: dezvoltare personală, comunicare în sfera profesională și personală, relații armonioase etc, iar de fiecare dată era invitat câte un expert în domeniu. S-au dezvoltat proiecte frumoase între femeile care s-au înscris în comunitate (peste 200 ca număr).

De la comunitatea Women Esteem la comunitatea Women Esteem International

În perioada pandemiei totul s-a mutat în online. Astfel, au putut să participe la întâlniri și femei din afara țării și așa s-a dezvoltat partea internațională a comunității, care s-a redenumit WomenEsteem International. Pe lângă workshop-urile existente, au apărut proiecte noi – cum ar fi Bookclub – un club de carte unde invitați sunt cititorii și autorul cărții. Tot atunci s-a lansat și revista comunității – WEI 4U – o revistă digitală care publică articole atât în limba autorului, cât și traduse în limba engleză, pentru ca poveștile inspiraționale ale celor care scriu, să ajungă la cât mai mulți cititori de conținut digital din toată lumea.

În 2018, la doar câteva luni de la înființarea comunități și a propriului business,  Diana a parcurs pentru a doua oară El Camino, dar de data asta nu cu plecare din Franța, ci din Portugalia, din Lisabona. Drumul a ajutat-o la introspecție, la certificarea că era pe calea cea bună, ca antreprenor și fondator al unei comunități de femei; și că nu-și dorește să revină într-o corporație, într-un mediu care să o îngrădească. Scopul călătoriei a fost să se gândească la toate aspectele din viața ei și să le ordoneze.

După o carte de poezii și înaintea primului său roman de ficțiune, Diana a publicat “The Unstoppable Thirst. El Camino de Santiago de Compostela, an alchemic path towards the inner self” – un jurnal de călătorie care vorbește despre drumul ei pe El Camino.

Toată experiența pe care a trăit-o în această a doua călătorie pe El Camino a redat-o doi ani mai târziu, în cartea sa, “ The Unstoppable Thirst”, scrisă în limba engleză (anul acesta va fi lansată și varianta în limba română).

Cartea a fost terapeutică pentru mine. În 2020 am avut niște probleme medicale care m-au ținut în pat foarte mult timp. Și brusc, într-o noapte, mi-a venit structura cărții și titlul ei. Iar singura mea motivație, timp de 40 de zile, cât am fost bolnavă, ca să mă ridic din pat și să mă așez la birou, a fost să scriu la această carte. Practic am făcut un El Camino imaginar rememorând un El Camino din trecut. Asta a reușit să mă ridice din pat timp de 40 de zile.

În următorii ani Diana a parcurs din nou drumul El Camino, dar de data asta în poziție de ghid pentru alții. A organizat 3 grupuri pe Camino portughez, cu un număr mic de persoane (nu mai mult de 7), iar anul acesta, îl organizează pe al patrulea.

Unul dintre momentele memorabile din viața ta a fost întâlnirea ta cu Dalai Lama, în India. Cum a fost acel moment pentru tine?

S-a întâmplat în 2016, eram încă în corporație. Am fost în interes de serviciu în India; 2 săptămâni am lucrat, iar 3 săptămâni mi-am luat liber să mă plimb singură (deși country managerul mi-a zis că e imposibil ca eu, ca femeie, să circul singură prin India). Am plecat ca pe El Camino, fără niciun plan; să mă ducă India unde trebuie să ajung.

O colegă care locuia acolo mi-a sugerat să merg la templul lui Dalai Lama – Dharamshala  –  unde locuiește Sfinția Sa, alături de membrii guvernului tibetan. Dalai Lama este una dintre figurile spirituale față de care am simțit un atașament puternic încă din adolescență și una dintre persoanele pe care mi-am dorit să le cunosc în viața asta.

Mi s-a spus că pentru a primi binecuvântare de la el există un protocol de primire în audiență personală și că trebuie să mă înscriu pe site. M-am scris și am așteptat, dar timp de 2 săptămâni nu mi-a răspuns nimeni. M-am hotărât să mă duc totuși la templu. Ajunsă acolo, am mers să văd ce se întâmplă cu aplicația mea, dar nu o găsea nimeni. M-au trecut de la un birou la altul, le-am spus aceeași poveste de mai multe ori, iar într-un final mi-au cerut pașaportul și m-au lăsat să intru la el.

Karma ta a fost mai puternică decât agenda Sfinției Sale. Dacă a trebuit să fii aici, asta s-a întâmplat, mi-a spus cel care era în serviciul lui Dalai Lama de peste 28 de ani. A adăugat că în toți acești ani nu au dat nimănui aprobare în aceeași zi, ca să intre la binecuvântare. Trebuia să ai o programare cu minimum 6 luni înainte și să fie aprobată.

Am intrat la Dalai Lama pentru binecuvântare doar cu un bon de ordine; era coadă ca la noi, la moaște. Momentul a fost copleșitor. Dalai Lama are un câmp energetic foarte profund; totodată era foarte jovial, zâmbea și glumea cu toată lumea. Am primit plecăciuni din partea oficialilor membrilor guvernului, pentru că acesta este ritualul și mai apoi am reușit să vorbesc cu el. Eram acolo ca „fiul ploii”, în sensul că nu știam protocolul. Trebuia să ai o eșarfă albă la tine; binecuvântarea pe care ți-o dă are ca simbol eșarfa respectivă, pe care ți-o pune la gât, iar eu nu o aveam. În plus, lumea se ducea cu daruri la el. I-am zis că singurul meu dar pentru el este dragostea și recunoștința mea pentru tot ce face pentru lumea aceasta și pentru că promovează pacea și unitatea între suflete. A început să râdă, mi-a mulțumit și m-a atins în dreptul inimii; am simțit acea conexiune de la inimă la inimă, de la suflet la suflet. A fost ca un vis devenit realitate.

“Delta Guide SRL” este business-ul propriu al Dianei – o firmă de  consultanță și optimizare de afaceri pentru corporații, coaching și training în zona de corporate, dar și consiliere vocațională și pentru dezvoltare personală. A optimizat procese atât în Europa, cât și Asia, Pacific, America de Nord.

Legat de optimizarea în afaceri, am conceput un nou model de business, denumit Business Soul2$oul, care, în cadrul unei corporații schimbă focusul de la profit la om. În companiile în care l-am aplicat a avut rezultate foarte bune, ca de exemplu o creștere în profit de peste 20%. Alte companii au închis business-ul și au deschis altul nou, mai profitabil, de la zero.

În plus, am creat un nou instrument denumit – talentul tău nativ – care îți permite să identifici exact talentele cu care ai venit în viața asta, având la bază cele 72 de arhetipuri. Noi cunoaștem astăzi cele 12 arhetipuri introduse în psihologie și în mentalul colectiv de Jung, dar el le-a luat din cele 72 de arhetipuri pe care le avem cu toții în noi. Numai că din ele, în fiecare dintre noi se manifestă pe parcursul vieții unul principal și unul secundar. Folosesc acest instrument atât în business, cât și în zona de consiliere vocațională – ca persoana să înțeleagă la ce se pricepe, în ce direcție poate să-și schimbe cariera etc. Funcționează foarte bine și pentru adolescenții care nu știu ce carieră să aleagă.

Cum a fost trecerea de la angajat la antreprenor?

Pare un vis frumos, dar e important să se știe că nu e deloc ușor. E un proces care, în situația mea a durat la nivel de mindset, câțiva ani. În primii 3-4 ani mindset-ul se raporta tot la ceea ce știam deja, mintea mea explora tot hărțile ei vechi. Procesul ține de persoană; cât ești de flexibil, cât ești de obișnuit cu incertitudinea și nesiguranța financiară. Cât ești de dispus să te acomodezi cu ea și să faci ceva astfel încât să-ți crești flexibilitatea minții ca să o accepte, să nu te îmbolnăvești, să nu disperi, să nu pici în depresie, să nu te apuce anxietatea etc.

Când lucrez cu oamenii îi întreb de ce vor să devină antreprenori, iar ei îmi spun că-și doresc mai mult timp liber. Dar nu o să se întâmple asta, pentru că ai mult mai multe lucruri de care trebuie să te ocupi, plus nesiguranța financiară, care produce un consum foarte mare la nivel mental. Atunci când ești angajat într-o companie lucrezi într-un departament, pe o specializare. Când ești antreprenor, trebuie să te uiți la tot ca la un business întreg, cu toate departamentele care sunt implicate. Trebuie să fii deschis să înveți lucruri noi, să te adaptezi, să fii pregătit dacă intervine un eveniment neplăcut ca de exemplu, pandemia.

Eu am perceput trecerea de la angajat la antreprenor ca pe o schimbare de identitate. În statutul de angajat ai o altă identitate, ai o siguranță, te raportezi la cineva, la o structură, ai o comunitate. Când rămâi singur, nu mai ai nimic și trebuie să începi să construiești pe toate zonele. Eu cred că e un proces de transformare profundă, de identitate – nu mai ești cel care credeai despre tine că ești, trebuie să devii altcineva ca să poți să susții business-ul pe termen lung.

sursa foto: arhiva personala a Dianei

Spune-le și prietenilor tăi:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Spune-le și prietenilor tăi:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Spune-mi părerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest formular colecteaza numele, e-mailul si continutul dvs. pentru a putea urmari comentariile introduse pe site. Pentru mai multe informatii, verificati politica noastra de confidentialitate, unde veti primi mai multe informatii despre unde, cum si de ce stocam datele dvs.