Unii dintre noi au menirea să fie deschizători de drumuri. Acum mai bine de 8 ani, Iunieta Sandu a avut curajul să-și dea demisia și să devină freelancer, ca mai apoi să înființeze prima comunitate de freelanceri din România pe care a denumit-o NO.MAD Talks. Rând pe rând, tot mai mulți tineri au văzut exemplul ei, au intrat în comunitate, și-au găsit resursele necesare și au prins și ei curaj să înceapă să lucreze pe cont propriu. Astăzi comunitatea numără undeva la 10 000 de antreprenori și freelanceri.
Acum 4 ani Iunieta Sandu a devenit digital nomad. A trăit în ultimii ani în diferite zone din Asia, iar acum îi învață pe cei care vor să se mute și să lucreze remote în orice țară din lumea asta cum să se adapteze cel mai bine. Astăzi, tot mai mulți dintre tinerii români îi urmează exemplul.
Povestea de viață a Iunietei e una inspirațională. Ea fost dintotdeauna pasionată de comunicare și scris. Încă din timpul școlii, când le dădea tema la limba română colegilor, iar în momentul în care ea era ascultată de profesoară, reușea să o inventeze pe a ei pe loc. A urmat Facultatea de Comunicare în Brașov, orașul natal, și, pentru că și-a dorit foarte mult să învețe să facă lucruri practice, s-a înscris într-un ONG. În anul II deja se ocupa de realizarea de campanii tv, radio, comunicate de presă și organiza toate evenimentele din facultate. În cadrul ONG-ului ajunsese să conducă departamentul de PR format din 40 de oameni care organizau conferințe, evenimente și teambuildinguri (inclusiv TEDxBrașov).
Tot în timpul facultății s-a înscris la un curs de public speaking, iar trainerul, văzând în ea un talent nativ, i-a propus să-i fie colegă și așa Iunieta a început să țină cursuri de public speaking, iar mai apoi a ajuns să prezinte evenimente în Brașov. Numai că în momentul în care cariera ei s-a îndreptat foarte mult în zona de prezentare de evenimente, a început să se simtă goală pe interior. Știa că în afară de o imagine drăguță, ea are un mesajul de oferit lumii. Așa că la 21 de ani a renunțat la tot ce construise în Brașov și s-a mutat în București.
Aici s-a angajat la o agenție specializată în planificarea și organizarea evenimentelor de business, iar după 3 ani, pentru că voia să călătorească mai mult, s-a dus la o altă agenție, specializată pe zona de travel. În 2016 și-a dat demisia și a devenit freelancer.
Eu le spun oamenilor care mă întreabă despre schimbări și cum se produc ele, că există 2 factori: fie un factor extern – nu te mai înțelegi cu șeful sau te-a împins o situație de la spate să-ți dai demisia, fie un factor intern – ești foarte obosit, ai ajuns la burnout, ai insomnii ori niște întrebări existențiale. La mine a fost un factor intern – mă uitam pe fereastră și vedeam toți oamenii care se plimbă la prânz, care au disponibilitatea asta, să-și facă programul cum vor ei și mie mi se părea că am acces la niște ore care sunt ori dimineața devreme ori seara târziu și nu pot să mă bucur 100% de ziua mea. Iar în weekend mă simțeam extraordinar de obosită, nu-mi venea decât să dorm și să mă uit la filme. În industria de comunicare presiunea e foarte mare, organizam evenimente corporate de 300-400 de persoane și programul de lucru putea să dureze și până la 2-3 dimineața.
La acel moment nu a fost susținută de către părinți și cunoscuți în decizia de a-și da demisia, iar asta a fost cel mai dureros pentru ea.
În 2018 Iunieta a înființat prima comunitatea de freelanceri din România pe care a denumit-o NO.MAD Talks. Mai exact, este vorba de o platformă de învățare, dar și de dezvoltare personală pentru freelanceri și antreprenori.
Îmi plăcea cum sună cuvântul “nomad”și pentru mine semnifica mai degrabă ideea de călător prin viață. Am pus acel punct între NO.MAD pentru că mi-am dat seama că poate să aibă un dublu sens: nu fi supărat că ai plecat pe cont propriu și ți-ai dat demisia, pentru că sunt multe suișuri și coborâșuri în viața de freelancer. Pe atunci eu nu cunoșteam definiția conceptului “nomad”și nu știam că există acest trend, de digital nomad. A fost o coincidență numele comunității mele și mai târziu, după 5 ani, am ajuns să devin eu nomadă.
Proiectul ei, NO.MAD Talks s-a născut din dorința de conexiune. După primul an de freelancing Iunieta epuizase deja toate lucrurile pe care și le dorise să le facă în anii anteriori – să meargă în călătorii fără să fie nevoită să-și ia concediu sau să lucreze în cafenele la orice oră voia. În schimb, începuse să se lovească de situații și întrebări diverse legate de partea contabilă, de creșterea notorietății ori de atragerea clienților noi. Avea tot felul de nelămuriri referitoare la munca pe cont propriu pe care nu avea cu cine să le discute, toți prietenii ei fiind angajați. Așa că s-a decis să găsească alți oameni care sunt ca ea, freelanceri, cu care poate să vorbească despre asta și, eventual, să cheme niște speakeri care sunt deja antreprenori și care să-i învețe pe ei toți.
Practic, s-a gândit să creeze un context în care să învețe atât ea, cât și ceilalți, și, mai ales, în care să se conecteze unii cu alții. Pentru că-i era cel mai la îndemână, Iunieta a început să organizeze evenimente și în câteva luni a reușit să creeze o comunitate reală.
Dacă la primul eveniment au participat 30 de oameni, în timpul pandemiei totul s-a mutat în online iar comunitatea a crescut foarte mult, azi numărând undeva la 10 000 de antreprenori și freelanceri. De la sesiuni de contabilitate, branding personal, dezvoltare personală și până la serate de scriere creativă, de la podcast cu invitați specialiști în fiscalitate, social media, comunicare și până la NO.MAD Kind Market – un schimb de produse și servicii între freelanceri și antreprenori locali – NO.MAD Talks a reușit să ajute și să conecteze mii de freelanceri.
În primăvara anului trecut, pe când era în Bali, Iunieta a făcut un anunț în care spunea că își caută ambasadori care să organizeze și să pună la cale evenimente pentru comunitățile locale din România. În doar câteva zile s-au găsit oameni în București, Cluj, Brașov, Timișoara, Tg Mureș, Brăila și Galați.
După 5 ani de freelancing Iunieta a avut curaj să facă din lumea-ntreagă casa ei, devenind digital nomad. A trăit și a lucrat remote în diverse zone din Asia – Vietnam, Laos, Thailanda, Bali, India și Malaysia. Totodată, și-a dat seama că varianta care i se potrivește cel mai bine e cea de „slow nomad”.
În primul an am schimbat 3 țări în 3 luni, adică undeva cam la 1 săptămână pe oraș, ceea ce e foarte obositor. În Vietnam am explorat, mai ales că am plecat cu fostul meu prieten care avea un stil aventurier și voia să încercăm toate experiențele. Mie îmi era foarte greu să mă adaptez, mă simțeam constant obosită și nu înțelegeam cum să-mi fac programul. Am încercat mai multe variante: să lucrez dimineața și să ies după-amiaza, doar că era foarte cald în a doua jumătate a zilei; apoi am zis să ies dimineața și să lucrez după-amiaza, dar eram ruptă de oboseală. În cele din urmă am ales ca 3 zile pe săptămână să lucrez și să am 3 zile de pauză, în care să călătoresc și să vizitez. Asta a funcționat cel mai bine pentru mine.
Când am fost în Bali a fost diferit, am locuit pentru o perioadă mai lungă de timp acolo, a fost mai lejer. M-am dus singură, mi-am făcut planul după cum am vrut – lucram, mergeam la evenimente, făceam sport – adică un program normal, doar că trăiam în altă țară. Sunt o fire sociabilă și am vrut foarte mult să mă conectez cu oamenii și cultura de acolo.
În toată perioada asta am descoperit despre mine că am o cantitate de energie limitată, dar și un proces de introspecție mai adânc. Mă uit la fiecare zi să văd ce lecție am învățat, cum a fost ziua pentru mine. E practic modul în care îmi trăiesc eu viața. E important să am grijă și de sănătatea mea, nu pot să alerg mereu în stânga și-n dreapta, așa că prefer varianta de slow nomad, în care stau mai multe luni în același loc. Îmi închiriez o casă, mă împrietenesc cu comunitatea, îmi găsesc o cafenea preferată, o sală de sport, încerc să mă simt ca acasă astfel încât să mă pot concentra și pe procesul meu interior. Altfel, mi se pare că se oprește creșterea. Fiind atât de mult de concentrat către exterior, alergând mereu, la final de zi ești extenuat și te întorci la nevoile de bază – mâncat, dormit și muncă printre, dar nu poți să livrezi calitate, pentru că ești obosit fizic. În plus, neavând timp să mânânci sănătos, să faci sport, să dormi suficient, ți se degradează și sănătatea.
Îmi aleg o țară în care să mă simt bine, care mă poate hrăni cu mâncare bună, în care pot să fac sport, în care am soare, am comunități de nomazi și un spațiu mental ca să pot să creez proiecte pentru clienții mei. De asta aleg eu varianta de slow nomad.
Care sunt lecțiile pe care le-ai învățat în perioada de digital nomad?
În India am învățat că de multe ori, ceea ce proiectăm pe oameni e neadevărat, că de fapt proiectăm frica noastră. Când am ajuns acolo, am proiectat pe oameni tot ce auzisem de la ceilalți –că indienii sunt răi, că te fură, că femeile sunt hărțuite. Asta m-a făcut să-mi fie foarte frică și am stat 4 zile numai în casă. Când mi-am făcut curaj să ies, mi-am dat seama că dacă le vorbești politicos și le zâmbești, localnicii îți răspund și te ajută, nu au nimic cu tine, sunt doar pur și simplu îngrijorați cu problemele lor de viață, cu sărăcia lor. Eu tot timpul credeam că expresia lor facială are legătură cu mine, nu cu problemele lor interioare. Asta a fost o mare lecție, să am grijă cu proiecția.
A doua lecție ține de cum te conectezi la țara în care trăiești. Primul impuls când ajungi într-o țară nouă e să te comporți ca un turist, să-ți faci o listă de locuri de vizitat pe care le găsești pe Google și pe care să le bifezi. Mi-am dat seama că eu nu pot să vizitez o țară ca un turist. Am nevoie să mă conectez cu oamenii, să mă duc la evenimente, să particip la ceremonii, este foarte important să înțeleg ceva din cultura lor. Altfel, mi-am dat seama că uit. Dacă, de exemplu, mă întrebi ce am văzut în Vietnam, pot să-ți zic niște repere, dar nu-mi aduc aminte tot. Dacă mă întrebi însă cum a fost în Bali, aș putea să scriu o carte pentru că am trăit țara prin interior, nu prin exterior.
O a treia lecție este că lumea în care te duci este oglinda interiorului tău. Am văzut pe propria piele că atunci când am ajuns în India și îmi era frică și eram dezechilibrată mi s-a întâmplat un accident de mașină, nu puteam să mănânc, nu reușeam să mă integrez. După ce m-am liniștit, după ce am zis că vreau să văd și altceva la țara asta, nu numai mizerie și miros urât, când m-am hotărât să observ și ce e frumos, când mi-am focusat atenția către cultură, muzică, culori, am devenit mai echilibrată și mi s-au întâmplat lucruri bune. A fost o lecție pentru mine. În România, stând constant în același loc, nu-ți mai dai seama că exteriorul reflectă interiorul. Dar atunci când călătorești și lucrurile se așează bine, curg, înseamnă că ești în armonie cu tine. Când ți se întâmplă lucruri pe care nu le vrei sau care nu sunt neapărat în armonie, în loc să dai vina pe exterior, ar fi bine să te oprești și să te uiți la tine: ce gândesc eu, de fapt, de mi se întâmplă asta?
Mai e o lecție importantă: ce crezi tu despre lume, aia ți se va întâmpla. Dacă tu crezi că oamenii sunt neprietenoși, că nu te poți baza pe străini, o să ți se arate lucrurile astea. Însă dacă pleci la drum crezând că lumea e un mediu familiar, că nu există granițe, că poți să te simți acasă oriunde, lumea va fi un spațiu bun și prietenos.
În Bali am învățat cât de mult se schimbă spațiul energetic, doar prin simpla ta prezență. Dacă tu n-ai fi fost în locul X, totul ar fi fost schimbat – dacă nu ai fi fost în seara aia acolo, energia ar fi fost alta, spațiul ar fi arătat diferit. Asiaticii reușesc să-ți dea o importanță doar pentru că exiști. Tot timpul când te duci la ceremonii, la evenimente, ești văzut, auzit, simți că e semnificativă prezența ta. Îți dă o importanță, o iubire de sine.
Cum te-ai decis să mergi în Bali?
După ce m-am despărțit de prietenul meu, în Thailanda și m-am întors în România, tot îmi apărea în minte Bali, deși nu știam nimic despre locul ăsta. După o clasă de yoga în care mi-am pus intenția să știu ce să fac cu viața mea, mi-a venit din nou în cap Bali și atunci mi-am luat bilet de avion.
Toată viața mi-a plăcut armonia și frumosul, iar în Bali le-am văzut peste tot. Sunt acele temple din cărămidă roșie (fiecare casă are un spațiu de rugăciune făcut din cărămidă roșie), statuete, bețișoare parfumate, femeile au flori în păr, mi se părea că mă aflu într-un basm. Am ales să locuiesc în Ubud pentru că îmi place verdele și să mă înconjor de natură. De fiecare când mă trezeam și mă plimbam, o făceam în recunoștință, mulțumeam că mă aflu în acel loc. Acolo simți efectiv cum tot spațiul din jur te iubește. Eu nu am simțit niciodată atâta iubire de la o țară. În România, tot timpul a trebuit să demonstrez, să mă lupt, niciodată nu am fost „good enough” pentru familie ori societate, foarte rar am avut prieteni care să-mi admire calitățile și să le susțină. Cred că mai degrabă am primit invidie. În schimb, când am ajuns în Bali, am primit pentru prima dată iubirea asta pe care mi-o doream atât de mult, nu de la un partener, ci de la țară și de la oameni necunoscuți. Pentru că eu știam în sufletul meu că sunt un om bun, care merită iubire, doar că nu înțelegeam de ce nu o primesc. Efectiv în Bali, simți cum totul te iubește.
În România aveam o comunitate cunoscută, dar în Bali nimeni nu știa cine sunt, eram June (Iunieta) și atât. În țară lumea mă respectă pentru munca pe care am făcut-o de-a lungul anilor și totul e un schimb – primești iubire dacă muncești, dacă demonstrezi, dacă îți rupi spatele. Dacă tu exiști și nu ai demonstrat, nu poți să stai la masă cu ceilalți. Pe când acolo, în Bali, toată lumea stă aceeași masă, indiferent că ești ospătar, barman, măturător, pictor etc. În Asia am primit iubirea asta, doar pentru că exist. Localnicii spun mereu să vii la evenimente, că vei fi acceptat așa cum ești și pentru mine a fost foarte important. În Bali am realizat că în București am trăit cu un stres cronic și anxietate, fără să știu. Am aflat că există viață și fără stres și stări de anxietate.
În perioada 9-17 martie 2024 organizezi primul tău retreat în Bali pe care l-ai denumit Bali Serenity. Ce impact vrei să aibă acest retreat în viețile românilor care descoperă pentru prima dată insula?
Bali e o destinație de vacanță ofertantă din punct de vedere turistic – vezi cascade, plaje etc., dar lucrurile alea trec pe lângă tine. Cel mai important e să dai voie insulei să schimbe lucruri în interiorul tău. Pentru că după-aia, când te întroci acasă, ești schimbat. Dacă însă tu revii doar cu niște poze pe Instagram, în timp, uiți acele experiențe exterioare. În schimb, lucrurile pe care le trăiești în interior, ele rămân.
Așa că m-am gândit să creez acest program de retreat împreună cu o prietenă pe care am cunoscut-o în Bali, tot româncă, profesoară de yoga, care de 12 ani locuiește acolo. Am discutat despre cum să-i ajutăm românii care vor să viziteze acest loc să simtă schimbarea pe care poate să le-o ofere insula. Așa că am conceput un program care se numește Bali Serenity – în ideea de a aduce oamenii acolo și de a-i face să se conecteze la ei, în primul rând. Ce am observat eu e că trăim deconectați de noi, de spiritul, de ființa noastră și atunci e normal când mergi într-o țară asiatică să o vizitezi din exterior, pentru că nu ești conectat la suflet. Noi vrem să aducem oamenii în Bali ca să-i înconjurăm cu frumos, cu relaxare și să-i facem să se reconecteze la ei, la trup, minte și suflet.
O să petrecem 9 zile împreună, dintre care 4 la mare unde am închiriat o vilă cu o plajă privată și grădină. Acolo o să luăm parte la programe de yoga susținute de prietena mea. Eu o să țin un workshop de sound healing (am urmat cursuri de sound healing în India care mi-au vindecat anumite probleme de sănătate) și o ceremonie de cacao, o să lucrăm pe spațiile noastre energetice, o să înotăm împreună, o să facem diverse activități în natură pentru că peisajul e superb acolo și ne ajută să ne încărcăm.
După aceste 4 zile cu focus pe interior urmează 4 zile în care o să ne concentrăm mai mult pe exterior, pentru că vrem să le îmbinăm și să le arătăm diferența oamenilor: cum se poate schimba lumea exterioară când lucrăm mai mult la interior. O să stăm în Ubud, într-un complex de lux de vile indoneziene unde există un spa cu pietre vulcanice cu proprietăți terapeutice, o să luăm parte la evenimente la care am participat și eu (seri de dans, ceremonii balineze etc), o să mergem să vedem orezării, dar și o plajă secretă. Vrem să conectăm grupul cu comunitatea balineză, să cunoască cultura, să ia parte la evenimente. Vreau să le dau o bucățică din ce am trăit eu acolo. Este primul meu retreat pe care-l organizez, promovez și unde facilitez și workshopuri. Cred că acest retreat are capacitatea să schimbe viețile oamenilor.
Câteva sfaturi pentru cei care vor să devină digital nomazi
Înainte era o graniță foarte solidă între angajați și antreprenori, acum granița aia nu mai există. După pandemie, oricine are capacitatea să lucreze remote poate să fie digital nomad.
Primul sfat ar fi să nu se suprasolicite, pentru că s-ar putea să fie prea mult. Suntem obișnuiți să avem o viață cu multă rutină, iar atunci când te duci într-o țară și alergi din stânga în dreapta, poate să fie copleșitor și s-ar putea să renunți repede.
Le recomand să-și păstreze o parte din activitățile pe care le practică în viața lor, de acasă. Ai nevoie de niște ancore, pentru că nu cunoști pe nimeni în jurul tău, iar într-un mediu total necunoscut, te simți debusolat. Însă, dacă dimineața tu faci sport, citești, meditezi, așa cum făceai la tine acasă sau ești implicat în diverse grupuri cu care te vezi online, din când în când, asta îți dă un sentiment de apartenență la limba ta, la țara ta. E important să-ți creezi acel acasă interior. Eu, de exemplu, prima dată când am plecat în Asia nu am mai vorbit cu niciun prieten, atât de concentrată eram pe ce vizitam. E important să prioritizezi relațiile cu familia, cu prietenii apropiați, să ai conversații periodice cu ei, pentru că altfel, cu timpul, începi să te simți golit pe interior, îți lipsesc acele conexiuni cu sens.
Aș vrea să le spun digital nomazilor să-și dea voie să primească cultura din țările în care călătoresc, în interiorul lor. Dacă te duci cu foarte multe bariere și nu te lași inspirat, schimbările nu se produc cu adevărat.
Care sunt planurile tale de viitor?
Îmi doresc să mă mut cu munca în zona de well-being. Simt că aceste programe au cu adevărat valoare. Nu e ușor să ai traume, să le vindeci și să ajungi la varianta ta prosperă și vindecată. Sunt oameni în jurul meu care nu investesc în ei la nivel personal – nu cumpără cursuri, nu se duc la terapie, nu se relaxează și se așteaptă să fie bine, fericiți. Ei bine nu sunt, și apoi se plâng că viața e grea. Însă cei care văd viața ușoară fac un efort să schimbe lucruri din jurul lor. Eu am ajuns la 2 burnout-uri până când am ajuns într-un punct în care mi-am dat seama că am capacitatea să creez lucruri care chiar îmi plac și să fac și bani din ele.
Există 2 tipuri de evoluție. Cea pe orizontală, când îți dezvolți skill-urile care țin mai mult de zona de pământ –- de sfera de business și profesională. În Europa vedem foarte mult dezvoltarea asta pe orizontală, pe carieră, urmăm tot felul de cursuri în direcția asta. În schimb, în Asia, evoluția e pe verticală, către conexiunea cu cerul. Acolo sunt alte lucruri care te ating la suflet. Descoperi o ceremonie, te duci la un templu, citești o carte budistă, vezi că există alte păreri pe lumea asta despre credință, simți și altceva în afară de ceea ce primești din creier.
Eu vreau să găsesc această punte dintre business și spiritualitate, să nu mai fie 2 concepte diferite. Știu că pot ajuta oamenii să fie mai fericiți făcând business. Pentru că la un moment dat, după ce faci foarte mult business simți o stare de gol interior, pe care și eu am avut-o. Iar golul ăla se poate umple doar prin conectare cu natura, cu tine, prin binele și frumosul despre care încerc eu să vorbesc.
sursa foto: arhiva personala Iunieta Sandu
