În urmă cu câteva săptămâni am văzut la o prietenă un tablou foarte frumos cu un portret de-al ei. L-am admirat minute bune și mi-am dat seama că tabloul respectiv era de fapt o combinație de fotografie cu pictură. A fost pentru mine prima dată când am făcut cunoștință cu conceptul fine art.
Am aflat apoi că cea care a realizat acest tablou este Raluca Bădescu, fotograf de portret premiat internațional.
Universul a făcut ca ulterior să iau parte la unul dintre evenimentele organizate chiar de Raluca, denumit “I AM ART”, care a celebrat femeia ca artă și unde femei-inspirație au vorbit despre creativitate, creație și artă.
M-am simțit tare bine la eveniment, așa că i-am propus Ralucăi o ieșire la o cafea, ca să-i aflu povestea.
Am aflat că pasiunea ei pentru fotografie vine de undeva din copilărie.
Îmi aduc aminte când ne făcea nouă (ca familie) tata poze și mi se părea fascinant. Îmi amintesc cum apoi împreună cu unchiul meu se băgau în camerele acelea obscure unde developau poze cu toate soluțiile. Iar când aveam acces acolo, în “laboratorul” lor, mi se părea că este ceva magic.
Și pe urmă pur si simplu s-a derulat viața, iar aparatele foto m-au însoțit de fiecare dată, în fiecare etapă. Îmi e clar că am fost tot timpul îndrăgostită de aparatul foto., mi-a spus Raluca.
Își amintește cu nostalgie de cutia cu fotografii pe care o avea în copilărie, plină cu instantanee surprinse de tatăl ei la care se uita împreună cu familia și se amuza copios.
Raluca a preluat de la tată pasiunea pentru fotografie și și-a făcut mâna încă de la primele aparatele digitale care apăruseră prin anii 2000.
Primul curs de fotografie l-a început în 2011, în ultimele luni de sarcină cu cel de-al doilea copil, însă nu a reușit să îl termine decât la câteva luni după ce a născut. Tot atunci a primit și primul aparat foto mai avansat de la soțul ei și a început să-și fotografieze în primul rând familia. Cel mai mult îsi dorea să le creeze amintiri copiilor ei, prin imagini pe care să le pună în albume. Îi plăcea să le facă fotografii și prietenilor și mi-a povestit cum la o petrecere a surprins-o chiar și pe mătușa care stătea în bucătărie și făcea prăjituri și pe care a inclus-o în album, iar prietena care organizase micul eveniment își amintește cu mare bucurie acest gest de fiecare dată cand povestește despre el.
În 2015 a urmat un al doilea curs de fotografie iar la finalul anului a început să o practice la nivel profesionist, deschizându-și propriul studio foto. Lucra în marketing de mai bine de 20 de ani, iar pe de-o parte și-a dorit un job care să-i permită să stea cât mai mult cu copiii, iar pe de altă parte îi plăcea foarte mult să-i surprindă pe cei mici în fiecare etapă a lor de dezvoltare.
A lucrat mult pe zona de familie și de copii, pentru că asta o atrăgea la vremea respectivă. Mi-a povestit că are și acum o familie care vine în fiecare an la sesiunea foto de Crăciun și că de fiecare dată se interesează de culorile decorului pregătit de ea, în ideea de a ști cum să-și asorteze ținutele.
De la fotografia de familie la fotografia de brand personal
Odată cu venirea pandemiei oamenii și-au schimbat alegerile și comportamentele.
Oamenii care veneau înspre mine își doreau fotografii pentru ei dar și fotografii cu care să apară în online, pentru că online-ul luase un foarte mare avânt. Toți își doreau să promoveze ceea ce lucrau și puteau oferi în acea perioadă dar oamenii voiau să vadă de fapt alți oameni. Nu voiau să vadă neapărat produsul, ci omul din spate și cum duce toată povestea cu pandemia.
În vremea aceea nu prea era vehiculat termenul de brand personal. Iar eu le spuneam așa: Haide să îți fac niște fotografii care să te reprezinte pe tine în business-ul tău.
Raluca mi-a povestit cum de exemplu tăticii veneau la ședințele de familie cu sacoul după ei și-i cereau să le facă poze și pentru Linkedln. Sau cum mergea la o prietenă care era pastry chef și îi făcea pozele în mediul ei de lucru, practic îi documenta activitatea profesională. Iar pentru multe dintre femei, a-și face o sesiune foto devenise o formă de terapie. Femeile veneau cumva să se uite la ele, să se sărbătorească, să își reamintească de ele. Asta a fost senzația mea. Țin minte momentul când i-am arătat fotografiile unei cliente, iar aceasta a început să plângă. A zis: în imaginea asta îmi văd toată viața pe față.
E o încărcătură acolo, iar până la urmă cred că asta e și frumusețea fotografiei, să-ți arate niște lucruri despre tine, niște fațete pe care poate nici nu ți le cunoști.
Încet, încet, conceptul de brand personal a devenit tot mai cunoscut și de atunci Raluca are foarte multe sesiuni foto de brand personal.
Cum se desfășoară o sesiune foto cu clienții tăi?
Întâi ne contactăm vizual, pe Whatsapp video sau pe Zoom. Contează foarte mult pentru că se creează deja o conexiune între noi. Povestim și le răspund efectiv la toate întrebările. Apoi îi întreb care sunt obiectivele lor de comunicare vizuală. Îi pun să-mi povestească despre activitatea lor și să îmi dea exemple de conturi care le plac, ale oamenilor pe care îi urmăresc, ca să pot să îmi dau seama unde se văd ei.
Apoi vin cu propunerea de cum putem să lucrăm. Sunt foarte atentă dacă omul a mai fost în fața camerei, pentru că nu e ușor să îl scoți din mediul lui și să îl pui într-o poveste artistică, unde el nu se regăsește. Trebuie să-i dau șansa să se vadă în mod natural, așa cum se exprimă el. Și chiar dacă eu ghidez și îndrum pe perioada ședinței foto, le dau oamenilor voie să se exprime așa cum sunt ei.
Când ajung în studio de cele mai multe ori primele lor întrebări sunt: Eu ce fac cu mâinile? Cum stau?
Gestica o oglindesc, le arăt pe mine ce înseamnă de exemplu să stai cu bărbia mai sus, mai jos, sau dacă întinzi puțin gâtul, care sunt schimbările. Le fac fotografii pe care ei și le văd în timp ce lucrăm ca să își poată corecta posturile. Iar oamenii sunt foarte încurajați și o fac în mod natural.
Și frumusețea e că la final descarc pozele și ei le aleg, fără să le impun vreo poză, cel mult atrag atenția asupra posturilor, în sensul că le arăt care sunt cele mai expresive sau cum pot fi corelate cu mesajele pe care ei vor să le transmită. Iar apoi le editez amănunțit. Mă apropii de editarea high end, acea editare foarte detaliată, care se folosește mult pentru zona de fashion, dar nu mă duc înspre acel perfecționism. Perfecționismul acela nu cred că este neapărat cel mai potrivit în zona de brand personal, dar în același timp vreau ca fotografia să arate foarte bine. Vreau ca tenul să fie curat, luminos, vreau ca hainele să arate bine. Sunt niște detalii care se văd și le ajustez doar ca să dau un aer frumos și bun fotografiei. Autenticitatea trebuie păstrată.
Raluca a descoperit fotografia fine art pe internet în anii 2017 – 2018, în lucrările Paulinei Duczman, o fotografa de origine poloneză care trăiește în Anglia, foarte cunoscută în toată lumea prin imaginile sale fine art, și primul lucru pe care și l-a zis atunci a fost că ea nu va face niciodată așa ceva, deși era fascinată de fotografiile ei. Cât de ciudat poate fi primul gând atunci când nu cunoști foarte bine un domeniu, îți spui un mare nu înainte de orice altceva.
Este o fotografie picturală. Practic vii peste o fotografie și pictezi cu pensulele din Photoshop. De obicei imaginea inițială este trasă într-un studio. Trebuie să fii foarte atent la ce atmosferă creezi, cum așezi lumina, cum îmbraci personajul. Acesta trebuie să fie foarte expresiv și trebuie scoase în evidență trăsăturile. Pensulele întăresc lumina și umbra în așa fel încât totul capătă un volum spectaculos. Efectiv, să te gândești că e o pictură.
Fine art te duce cu gândul la un teatru, la un film, la o carte veche, la magie. Nu îl poți construi pe elemente moderne, sau eu, personal, nu îl văd pe stil modern.
După ce a zis că ea nu o să facă niciodată așa ceva, la un moment dat a luat niște fotografii făcute cu fata ei, Otilia, în studio și pur si simplu s-a gândit să încerce. Pentru că Otilia urma studii de pictură, tot o întreba detalii despre cum pică lumina. Atunci fata i-a adus caietul ei de studiu, care avea toate părțile umane puse separat, ca să-i exemplifice. Raluca și-a dat seama că are de învățat și a mers împreună cu Otilia la cursuri, la Fundația Francisc Chiuariu, unde a întrebat profesorii de pictură lucruri de care era interesată, în special de lumini și umbre. Apoi i-a făcut o fotografie picturală Otiliei, fotografie cu care s-a înscris la un concurs internațional și care a fost premiată cu bronz cu distincție.
De la fotografia aceasta a început totul, mi-a spus Raluca. Atunci a realizat că poate să facă asta însă a simțit și ca are nevoie să studieze mai mult pentru a fi pe un drum bun. Când o ducea pe Otilia la orele de pictură, venea și ea cu laptopul, edita și primea coordonare și evaluare de la profesorii de acolo.
Mi-a spus că își aduce aminte că la un moment dat avea fotografiată o fată într-o rochiță de catifea verde, iar pictorul Francisc Chiuariu i-a sugerat că rochia ar putea să aibă altă culoare. Era ceva la care nici nu s-ar fi gândit. A transformat rochia într-o nuanță de turcoaz și s-a schimbat cu totul, dintr-o dată fotografia a devenit și mai frumoasă.
Raluca s-a specializat în fotografia picturală în zona de copii și a participat la mai multe concursuri internaționale (The Portrait Masters, WPE Awards și One Eyeland), unde a câștigat diverse premii: bronz și bronz cu distincție și un argint.
Atunci când a terminat cursul de pictură a organizat prima ei expoziție de portret fine art. Au venit toți părinții cu copiii pe care i-am fotografiat, plus alți câțiva invitați și a fost impresionant. Îmi aduc aminte că eram gâtuită de emoție și îmi venea să izbucnesc în plâns de-a dreptul, mai ales că erau și copiii mei si soțul cu mine.
Raluca mi-a povestit că ideea evenimentelor I AM ART i-a apărut la finalul anului trecut, în decembrie, în Lisabona. Toate călătoriile pe care le face ii aduc multă creativitate și inspirație.
Îmi doream să continui seria evenimentelor pentru femei pe care le organizasem la mine în studio sub forma expozițiilor. Expozițiile s-au numit “Emoții și culori, fațete ale portretului contemporan” și am avut cinci astfel de evenimente în anii 2024 și 2022. A venit din partea femeilor o deschidere frumoasă și se simțea așa, ca o superputere acolo. Și uitându-mă ce inspirație am primit de la femeile care au participat la evenimente, dar și de la cele care au venit de-a lungul timpului în studio, am zis că trebuie să fac ceva, să dau mai departe chestia asta.
Și așa s-a născut seria de evenimente și a comunității I AM ART, unde femei inspiraționale inspiră la rândul lor alte femei.
Tot în anul 2024 a urmat un curs de brand personal cu Rusanda Davideanu, care a ajutat-o să își răspundă mai bine la întrebarea: Cum se face vizibilă? mai ales că se lupta între două stiluri de fotografie: povestea cu fine art și partea de portret contemporan.
Tot anul trecut a urmat și un curs Business Model Management prin care a învățat să se uite la business-ul ei și din altă perspectivă. Și-a dat seama că trebuie să dezvolte mai multe servicii și produse conexe. Și pe lângă geanta pentru femeia fotograf pe care o crease deja acum câțiva ani, denumită Lady Photographer Bag, Raluca s-a gândit la un nou model de geantă, tot pentru femeia fotograf dar nu numai, care se va numi Lady Art, plus un planner.
Fotografia este inspirație. Care sunt sursele tale de inspirație?
Îmi plac orașele mari, sunt înnebunită după ele. Îmi plac energia și vibe-ul lor. Când plec în orice oraș din afara țării, caut frumosul din jur și mă conectez cu el, primul lucru pe care-l fac e să mă interesez de muzee și să mă duc să văd expoziții de artă. În același timp îmi place energia și vibrația aceea de concerte și de festivaluri și mă găsești în ele.
Dar cel mai mult mă inspiră oamenii în fotografie. Când mă uit la oameni, mă uit cât de frumoși sunt, cum se așază lumina pe chipul lor și caut să îi fac pe ei să se vadă așa cum îi văd eu.
Pe Raluca o găsiți la studioul Raluca Bădescu Photography și pe conturile de Instagram și Facebook.





