Un brand de rochii, un „eșec” și un burnout
Călătoria Mihaelei începe „de mică”, cum spune zâmbind, cu o pasiune pentru design și cu visul copilăresc de a deveni croitoreasă. Deși nu avea o direcție clară, simțea că vrea să creeze frumosul cu mâinile ei. Ani mai târziu, acest vis a luat forma unui brand de rochii de seară, lansat în 2021, pe care însă îl numește, fără ocolișuri, „un eșec”, pentru că a intrat în antreprenoriat fără cunoștințe de business și fără un plan clar. Burnoutul care a urmat a consumat-o profund și a împins-o să ia decizii radicale: și-a vândut apartamentul, și-a închis firma și a decis să apese butonul de reset la propria viață.
Libertatea în Bali și iluzia „nomadului digital”
Timp de șase luni a făcut cursuri de graphic design și a fost sedusă de ideea modernă de „libertate”: să călătorești și să faci bani în același timp. A plecat în Bali cu un bilet doar dus și patru nopți de cazare, fără plasă de siguranță, fără un plan și cu senzația că la 32 de ani încă nu i se leagă nimic.
Bali i-a oferit trei luni intense, dar revelatoare: și-a dat seama că a schimbat doar decorul, nu și sentimentul pe care îl căuta. A urmat Mallorca, Elveția, content de travel, trezitul pentru răsărit și „viața de nomad digital” – doar ca să constate că, pentru ea, călătoria era mai degrabă un spațiu de relaxare, nu o scenă de muncă. S-a întors acasă și a intrat într-o plafonare mai profundă decât înainte. Lucra de acasă, în IT, făcea redesign de website-uri și grafică, comanda tot online, se îndepărtase de prieteni și încerca să umple un gol interior cu proceduri de estetică, vacanțe și cumpărături. Financiar, era bine. Emoțional, deloc.
Descoperirea micropigmentării și curajul de a schimba direcția
Contactul constant cu tratamentele faciale și procedurile non-invazive i-a reactivat fascinația pentru estetică și felul ei de a vedea dincolo de aparențe. În timp ce își căuta un specialist pentru sprâncene, a început să descopere lumea dermopigmentării, să studieze traineri din România și din afară și să-și pună întrebarea dureroasă: „Parcă nu trăiesc viața pe care o doresc, ce-ar fi dacă aș schimba ceva?”. Frica de mediocritate și senzația că anii trec și ea nu face ceea ce o împlinește au împins-o spre un nou început: un curs de dermopigmentare, deși nu știa exact în ce constă meseria. Intuiția însă îi spunea că acesta e drumul.
De la Constanța la București: începutul unei noi meserii
În februarie 2025, și-a făcut bagajele și s-a mutat din Constanța în București, cu resurse limitate și doar trei cunoștințe în oraș. Știa că are nevoie de networking și de un nou context. S-a înscris la primul curs de dermopigmentare, iar la practica pe model, o doamnă educatoare a început să plângă și să-i mulțumească pentru felul în care i-a schimbat chipul. Acolo a simțit, pentru prima dată, că a găsit ceva ce o atinge în profunzime. „Când iau aparatul în mână e ca o meditație”, spune. Poate lucra ore în șir fără să obosească, fără să se plictisească.
Micropigmentarea, între tehnică și felul în care trăiești
Pe măsură ce a început să lucreze singură, și-a dat seama cât de multă informație îi lipsește și că domeniul este costisitor – atât ca bani, cât și ca timp. Dar, spre deosebire de alte perioade din viață, nu a simțit că se sacrifică. A investit natural în cursuri, conferințe, mentori și materiale premium. Primele luni au fost grele: în micropigmentare nu devii „văzut” peste noapte, trebuie să aștepți vindecarea lucrărilor, să vezi dacă ceea ce faci este cu adevărat bun. O observație importantă a venit uitându-se la colegii ei: mulți se concentrau doar pe schița sprâncenelor, așa cum învață la cursuri, dar puțini erau atenți la gesturi, mimică, stil de viață, la ce înseamnă „natural” pentru fiecare clientă. Pentru ea, modul în care mănânci, cum trăiești și cum percepi frumusețea contează enorm, pentru că pigmenții lucrează împreună cu pielea și cu obiceiurile tale.
Privind înapoi, recunoaște că ani la rând a fugit de ea însăși, schimbând locuri, țări, joburi, relații, crezând că schimbarea de decor o va liniști. A plecat din România convinsă că „afară e mai bine”, că președintele sau „sistemul” îi blochează libertatea. Micropigmentarea i-a răsturnat perspectiva: „Dacă nu-ți oferi tu, nu vine nimeni să te salveze. Începe cu tine.” Astăzi, spune că domeniul i-a dat viața peste cap și, în același timp, i-a pus-o la loc.
Luptele cu așteptările familiei și drumul prin fashion
În spatele acestei reconstrucții personale stă și o poveste complicată cu educația și cu așteptările familiei. Nu a terminat facultatea, chiar dacă părinții și-o doreau inginer. Deși în liceu participa la concursuri de pictură și își dorea arhitectură, a ajuns la Universitatea Maritimă, la telecomunicații, iar în anul IV a renunțat, într-un gest de rebeliune, ca să-i arate tatălui că nu va urma un drum ales de altcineva. A strâns bani, a plecat la Londra patru luni, a studiat introducerea în fashion design, s-a îndrăgostit de lumea modei și, după o despărțire în plan personal, s-a întors la Constanța și și-a deschis businessul în fashion. Dacă are un regret, acela este că nu a avut o persoană care să o asculte cu adevărat și să o ghideze în funcție de ce își dorea ea, nu de ce „dă bine”.
De la sprâncene și buze la sprijin pentru femei vulnerabile
Astăzi, provocările ei se numesc micropigmentare de sprâncene și buze: de la tehnica powder la mentoratul în tehnica fir cu fir, mult mai complexă și mai migăloasă. Își dorește ca, prin această tehnică, să ajute gratuit persoane care au suferit de cancer, au alopecie sau au trecut prin accidente care le-au afectat sprâncenele. La buze, lucrează cu femei care au granule Fordyce, acele bobițe inestetice de grăsime, pe care le poate acoperi cu pigment. Spune că cea mai mare bucurie este momentul în care oferă oglinda la final și vede reacțiile: femei care nu mai aveau sprâncene și le desenau zilnic cu creionul o privesc cu recunoștință, o îmbrățișează și își regăsesc, pentru câteva clipe, încrederea în ele.
Responsabilitatea de a lucra pe chipul unui om
Pentru ea, micropigmentarea este o responsabilitate uriașă: nu înseamnă doar „un pigment pus în derm cu acul”, ci lucrul pe fața unui om, cu emoțiile lui, cu istoricul lui, cu fricile lui. Înainte să accepte o procedură, oferă timp de consultanță, pune întrebări, clarifică așteptări și nu se abate de la standardele ei, chiar dacă asta înseamnă să refuze cliente. Domeniul a învățat-o să-și pună limite, să-și cunoască valoarea și să-și respecte timpul. Tocmai de aceea a făcut și cursuri de cosmetică și de îndepărtare tatuaj cu laser, pentru a înțelege mai bine pielea și provocările femeilor care vin cu tatuaje vechi de 10–15 ani.
Investiția în educație înaintea câștigului
Investiția în educație a fost, până acum, mai mare decât câștigurile. Nu ascunde asta și nici nu o dramatizează. A ales să nu deschidă un salon de la început, ci să aloce banii în cursuri, conferințe, pigmenți și consumabile de calitate. În primele zece luni de muncă, spune că a ieșit la două cafele și a avut o singură vacanță de patru zile; restul timpului și banilor au mers către evoluția ei profesională. A participat la brunch-uri pentru femei, a cunoscut oameni noi, și-a construit portofoliul cu modele gratuite, a postat în grupuri, iar recomandările de la clientă la clientă au făcut restul. Din 15 persoane înscrise împreună cu ea la curs, poate cinci au continuat. Diferența, crede, a făcut-o disciplina și perseverența: „Talentul nu e suficient. E nevoie de mai mult ca să reușești.”
Pe parcurs, a auzit toate replicile posibile: că piața e suprasaturată, că „fetele din beauty” n-au nevoie de școală, că nu are ce să caute într-un domeniu cu atâta concurență. A fost aproape să renunțe, avea pregătit chiar și textul prin care voia să vândă tot. Dar, de fiecare dată, își amintea cum se simte când iese din salon: „Ca pe un norișor, de parcă aș fi câștigat la loto”. Energia asta a ținut-o pe linia de plutire.
Sănătate și priorități redefinite
Burnoutul și anii de presiune constantă au dus, în urmă cu doi ani, la diagnosticul de adenomioză și endometrioză. Trăiește cu dureri puternice, uneori apărute din senin, în timp ce lucrează sau merge pe stradă, are mereu analgezice la ea, dar nu vrea să ajungă la operație. Își gestionează starea prin dietă, masaj, grijă față de corp. Boala i-a rearanjat prioritățile: a înțeles că nimic nu e cu adevărat „prea târziu”, că ireversibilă e numai moartea și că nu merită să-și trăiască viața doar ca să demonstreze ceva părinților sau societății.
Astăzi, se descrie ca un om ambițios și dedicat, care încă învață să se relaxeze. Mai face proiecte în IT, îi place să fie de folos și are în plan dezvoltarea unei aplicații dedicate trainerilor și specialiștilor în micropigmentare, care să-i ajute cu partea de conținut vizual și postări pentru social media. Vrea ca „lucrurile pe lângă” să fie tot în jurul micropigmentării, nu rupturi de drum ca în trecut. Știe prea bine cum e să faci ceva ce nu-ți place, de aceea acum alege conștient ceea ce îi aduce bucurie.
Mesajul Ellei: nu e niciodată prea târziu să o iei de la zero
Dacă ar putea să ne lase o singură idee, ar fi aceasta: oricine poate să o ia de la zero, la orice vârstă și în orice domeniu. Piața nu e niciodată cu adevărat „plină” pentru cineva care e dispus să muncească, să învețe și să nu se mai lase definit de frica de eșec sau de vocea celor din jur. „Nimic în viață nu e greșit atâta timp cât nu rănești pe alții. Dacă alții au putut, pot și eu”, spune. Iar în povestea ei, spusă pe bune, fără filtre, se vede foarte clar că poate.
Pe Mihaela o puteți găsi pe contul ei de Instagram.
