Am întâlnit-o pe Andreea Robu într-o iarnă cu aer de poveste. O prietenă mi-a spus: „Vino la un concert de colinde. Nu o să-ți pară rău”. Și n-a fost doar o seară, a fost o experiență. Într-o casă interbelică, Maison 64, vocea ei de soprană a umplut fiecare colț, acompaniată discret la pian. O voce rară, care te prinde și nu te mai lasă. La un moment dat, lumina s-a stins brusc. Dar Andreea nu s-a oprit. În liniștea aceea suspendată, a cântat acapella „Moș Crăciun”. Și ca într-o poveste de Crăciun, curentul a revenit chiar atunci, iar concertul a continuat, ca și cum magia însăși ar fi vrut să asculte.
Deși nu are mai mult de 27 de ani, Andreea Robu este soprană, actriță de voce, coordonator artistic și profesoară de canto și pian. Muzica a fost mereu parte din viața ei – de la primele fredonări prin casă, la coruri serioase, apoi la Conservator și, în final, la dorința de a face opera accesibilă tuturor, oriunde s-ar afla ei.
De la „Do Re Mi” la Corul Simbol
Încă de mică, Andreea cânta prin casă și imita cântecele de la radio. Părinții au observat că are ureche muzicală și, la 5 ani, au dus-o la un cor de copii – „Do Re Mi”, iar după puțin timp a trecut la Corul Meloritm de la Palatul Copiilor.
În clasa a V-a a ajuns în Corul de copii și tineret al Patriarhiei Române – Corul Symbol, unde se cânta muzică bisericească, laică, tradițională și corală. Aceste coruri au fost rampa mea de lansare, spune Andreea.
Pe lângă cor, a început să ia cursuri de canto individual în clasa a IX-a și pian în școala generală. Practic, toată copilăria și adolescența ei au fost construite în jurul muzicii.
Teatru vs. muzică: momentul adevărului
În paralel, de la 12–13 ani, Andreea făcea cursuri de teatru la Teatrul Vienez de Copii. Era un copil care nu avea timp liber – cor, canto, pian, teatru… totul într-un ritm alert.
În clasa a XI-a a văzut o operetă, Romeo și Julieta, și a rămas „mască”. Apoi a fost la operă, la Tosca de Puccini. Am plâns atât de tare încât nu m-am putut ridica de pe scaun. Finalul apoteotic m-a cutremurat. Atunci mi-am dat seama că muzica mă afectează mai profund decât o piesă de teatru.
Momentul decisiv a venit în clasa a XII-a, când profesorul ei de teatru, Ștefan Ruxanda, a întrebat-o: „Dacă ți-ar pune cineva pistolul la cap și te-ar obliga să arăți un talent, ce ai face?”. A răspuns instantaneu: „Aș cânta”. Iar atunci profesorul i-a spus: „Asta e răspunsul tău în viață. Fă ce-ți vine natural”.
Această conversație i-a dat lumea peste cap. Seara, le-a povestit părinților, iar tatăl ei a fost entuziasmat: „În sfârșit cineva ți-a deschis ochii!”.
Admiterea la Conservator
Deși nu a urmat un liceu de muzică, Andreea a decis să dea la Conservator, la canto clasic. A fost o admitere grea, a trebuit să recupereze ani întregi de teorie, solfegii, armonie, dictee, pe care alții le făcuseră din clasa I.
Am studiat intens în clasa a XII-a și am reușit să intru. Dar odată admisă, mi-a fost extrem de greu. Până în anul II–III eram „mediocră” comparativ cu colegii mei care aveau ani de studiu în spate. Am muncit zi de zi, am stat peste program la facultate, am ascultat mult, am cântat mult, am testat mult.
La canto clasic, totul se bazează pe senzații: unde se duce sunetul, cum rezonează în corp, cum îl șlefuiești prin exercițiu constant. Abia prin anul III am început să am o voce „bună, de luat în considerare”. Atunci, în anul 2020 a avut prima ei colaborare ca solist în cadrul Festivalului de Operă de la Sibiu, unde a revenit și în anul 2023.
Erasmus în Belgia: o experiență de viață
După facultate, Andreea a urmat un master și a obținut o bursă Erasmus pentru 6 luni în Namur, Belgia, capitala Valoniei. Acolo a studiat cu marea soprană Ana-Camelia Ștefănescu, care a cântat în toată Europa.
Mi-a povestit că a fost una dintre cele mai importante experiențe ale vieții ei. A participat la două concursuri (a trecut de prima etapă la ambele, dar fără premii), a făcut un mic tur de concerte și, cel mai important, a întâlnit oameni din toată lumea care i-au devenit prieteni pe viață. Deși se vorbea franceză, în trei luni s-a descurcat cu limba.
De la operă la evenimente neconvenționale
După întoarcerea din Erasmus, a intrat direct în piața de evenimente din București. A cântat la deschiderea night tururilor de la Art Safari. Atunci a descoperit că poate duce opera și la altfel de evenimente, nu doar cele specifice de muzică clasică.
Andreea a cântat la lansări de carte, deschideri de galerii, evenimente corporate, spectacole de vară. Feedback-ul a fost extraordinar. Oamenii erau surprinși și încântați să audă operă în contexte neașteptate.
Ăsta a devenit motto-ul meu: să duc opera cât mai aproape de oameni, să nu mai fie percepută ca ceva nișat, rezervat unei anumite categorii. Opera vorbește despre teme universale – iubire, trădare, prietenie, gelozie, credință, căutarea sinelui – și ar trebui să fie accesibilă tuturor.
Colaborări și proiecte actuale
Andreea este colaborator al Operei Naționale București, luând parte la spectacolul itinerant „Opera Vie”, în regia lui Alex Nagy – un spectacol imersiv, ca un tur ghidat prin operă, cu arii celebre și surprize – în perioada 2023-2025. În această perioadă a participat și la alte spectacole ale Studioului Experimental Ludovic Spiess, regizate tot de Alexandru Nagy.
Tot prin Alex Nagy a participat la concertele din Anul Puccini, la Gala Puccini și la Puccini Express. Alex este un regizor tânăr și talentat care a adus în față mulți artiști proaspăt absolvenți, printre care și eu.
Pe lângă operă, a început să cânte la concerte private, în case interbelice, palate, hoteluri. Aceasta este principala ei sursă de venit.
Dublaj, teatru și predare
În paralel, Andreea este actor de voce la diferite studiouri de dublaje din București. Dublează desene animate pentru Netflix: Spirit – cu sufletul liber, Căpșunica Prăjiturica, Casa de păpuși a lui Gaby.
Din 2020, este coordonator artistic la Teatrul Vienez de Copii, unde a urmat și ea cursuri de teatru timp de 6 ani. Predă teatru, face încălziri, îi ajută pe colegii actori cu partea muzicală, mai ales că cei mici au și de cântat în spectacole.
De asemenea, predă canto și pian în privat și la un after school. Am patru joburi, dar nu le fac pe toate simultan; într-o zi studiez și cânt, în alta merg la studio, în alta predau toată ziua, sunt doamna profesoară. Mie îmi place să fac mai multe și nicio zi nu arată ca alta.
Roluri visate și mentori
Rolul pe care și-l dorește cel mai mult pe scenă este Floria Tosca – opera care o răscolește cel mai mult. I-ar plăcea și Mimi din La Bohème, Violetta din Traviata, Nedda din Pagliacci sau Turandot din opera Turandot.
Mentorii care au marcat-o sunt conf universitar dr Mariana Colpoș, soprana care i-a fost maestră la Universitatea Națională de Muzică, Andreiana Roșca-Geamănă, profesoara ei de suflet și Tatiana Hilca, profesoara de teorie, care a avut răbdare să o ia de la zero cu ea.
Modelele ei sunt Maria Callas, Renée Fleming, Nadine Sierra, Aida Garifullina și Valentina Naforniță (din Moldova).
Cum trăiește un artist în ziua de azi?
Cu multă iscusință. Pentru un artist la început de drum, e nevoie să înveți pe pielea ta partea managerială și administrativă. Ideal e să ai un manager care să se ocupe de asta, ca tu să te focusezi exclusiv pe actul artistic. Spre asta îmi doresc să mă îndrept, să am o echipă.
Momentan le fac singură, cu ajutor ocazional de la soț, părinți și prieteni. Ar fi extraordinar dacă la facultate ar fi în programă un curs de manageriere artistică – cum să te promovezi, cum să te filmezi și să postezi pe platforme de Social Media, cum să faci și unde să faci networking. Am învățat „the hard way”.
Planuri de viitor
Îmi doresc să cresc artistic prin cât mai multe spectacole și concerte în București și România, dar și să ies în străinătate – la concursuri, teatre, cu un agent. Momentan însă, simt că trebuie să-mi creez o comunitate de spectatori aici, oameni care să vină constant la spectacole și să plece emoționați, schimbați.
Țelul meu e să fac omul din fața mea să plece altfel decât a venit. Muzica te bagă într-o stare de introspecție, te face să visezi, să reflectezi, să te inspiri. E ca o meditație.
Un vis: o companie de spectacole independente
Motto-ul meu rămâne: să aduc opera cât mai aproape de oameni, în spații neconvenționale. Fiind o soprană tânără, ăsta e atuul meu – să aduc muzica clasică cât mai aproape de tinerii de vârsta mea. Unul dintre visurile mele este să creez, în timp, o companie independentă de spectacole, care să reunească proiecte de operă, teatru, dans și alte forme de artă. Cred că, mai ales pentru noi, artiștii tineri aflați la început de drum, există încă prea puține contexte în care ne putem exercita meseria și să ne întâlnim cu publicul, iar eu mi-aș dori ca această companie să creeze un astfel de spațiu: un context nou în care artiștii să poată lucra, să se exprime și să-și construiască propriul drum.
Am întrebat-o pe Andreea: de ce să vină oamenii la operă?
Cred că oamenii ar trebui să vină la operă pentru că, dincolo de faptul că este o formă de artă cu o istorie atât de bogată, poveștile pe care le vedem pe scenă au foarte multă legătură cu ceea ce trăim și simțim și noi. Personajele iubesc, suferă, sunt geloase, pierd, luptă și speră. Chiar dacă acțiunea se petrece într-o altă epocă și într-un alt context, emoțiile din spatele acestor povești sunt profund umane și ne sunt familiare.
În același timp, opera mi se pare una dintre cele mai complexe forme de artă, tocmai pentru că este rezultatul muncii unei adevărate armate de oameni care, pentru câteva ore, respiră aceeași muzică și trag în aceeași direcție. Orchestra, corul, soliștii, regizorul, scenografii, tehnicienii, mașiniștii și toți oamenii din spatele scenei contribuie, fiecare în felul său, la ceea ce ajunge în final în fața spectatorului. Să vezi cum toate aceste energii se întâlnesc în același timp pentru a construi o singură experiență mi se pare extraordinar. Este aproape imposibil să nu te pătrundă munca atâtor oameni care construiesc, în același moment, ceva atât de viu.
Pe Andreea Robu o puteți urmări pe platformele Instagram, Facebook, TikTok și YouTube.
