Oana Birsescu: “Bijuteriile Zea et Sia sunt bijuterii pentru o viață, pe care poți să le transmiți ca zestre pe mai departe, copiilor tăi.“

 

“Zea et Sia” este un brand românesc de bijuterii aparte, care are în centru conceptul matchwear mamă și fiică. Oana Birsescu, fondatorul acestui business, și-a dorit ca fiecare bijuterie să celebreze legătura emoțională dintre părinți și copii.

Pasiunea Oanei pentru bijuterii a existat dintotdeauna. De când era mică și se simțea atrasă de tot ce însemna machiaj, tocuri și perle, iar mai apoi în anii de studenție, când, plecată cu o bursă de studiu la Viena, se relaxa admirând vitrinele magazinelor cu bijuterii.

Dar nu a crezut niciodată că poată să înceapă un business în acest domeniu pentru că i se părea că nu are know-how-ul necesar și în plus, nici nu provenea dintr-o familie de bijutieri. Așa că, după ce a urmat o facultate de prestigiu, și-a dedicat mai bine de 12 ani unei meserii cu ștaif în domeniul juridic, profesând în cadrul celor mai importante case de avocatură din București.

Pasiunea a fost dintotdeauna, doar că nu am crezut niciodată că pot să fac mai mult decât să-mi cumpăr bijuterii de suflet pentru mine. Însă, după ce s-au născut cele 2 fetițe mi-am dat seama că nu mai pot să muncesc atât de mult la birou, până seara târziu sau în weekenduri.

Un business cu bijuterii era un domeniu cu totul nou pentru ea, iar background-ul juridic pe care-l avea a făcut-o să-și pună la început multe piedici.

La început am luat-o ca pe un eșec, mă tot gândeam că renunț la 12 ani de avocatură de business, la master, la atâtea ore muncite, dar acum, uitându-mă în urmă, îmi dau seama că meseria asta m-a format și m-a ajutat mult în viața de antreprenor. Dar nu m-aș mai întoarce niciodată în domeniul juridic, îmi place ce fac acum și mă hrănește mult mai mult. In avocatură mediul era mult prea rece, prea impersonal, pe repede-înainte. Aici văd imediat rodul muncii mele – recenzii, feedback-uri, faptul că oamenii se reîntorc la mine fericiți, că îmi mulțumesc – mă încarcă lucrul ăsta și mie, personal, îmi aduce mai multă satisfacție.

Un rol esential l-a avut soțul ei, care a încurajat-o.

Mi-a zis să fac ceva pentru mine care să-mi permită să petrec mai mult timp cu fetițele. Inițial am luat-o ca pe o joacă, în care m-am gândit că nu am ce să pierd și am creat prima colecție desenând doar ce-mi spuneau fetițele mele –ursuleți, unicorni, steluțe (primul meu desen a fost un ursuleț). Acum, uitându-mă în urmă, la primele modele de bijuterii, mi se par inocente, copilăroase, dar în același timp și minimaliste și delicate, pentru că asta m-a inspirat atunci.

Față de alte branduri de bijuterii românești, “Zea et Sia” are un diferențiator – bijuterii pentru mămici și copii. De la ce a pornit ideea?

Diferențiatorul a venit natural. Inițial, am cochetat cu ideea unei colecții de bijuterii pentru femei, dar mi-am dat seama că de fapt, ceea cereprezintă în acest moment al vieții mele sunt fetițele mele și legătura dintre noi. Îmi plăcea să ne îmbrăcăm la fel și m-am gândit cum ar fi să avem și bijuterii asortate. Așa s-au legat lucrurile.

Numele brandului, “Zea et Sia”, a venit și el, la fel de natural. Zea vine de la Azeea, numele fetei mai mari, iar Sia de la Alessia, numele celei mici. A vrut să aibă de la amândouă energia lor și așa s-a născut numele de brand.

Intuitiv, înainte de a avea business-ul cu bijuterii, atunci când fetițele se duceau la grădiniță, Oana desena câte o inimioară pe mâna lor și a ei și le spunea că atunci când li se face dor de ea, să se uite la acel desen. După care, a creat un model de brățări pe care să le poarte toate 3; ca în momentul în care se uită la brățară, să se simtă aproape una de alta.

Bijuteriile “Zea et Sia” celebrează legătura emoțională dintre părinți și copii. Totodată, este un brand de bijuterii zestre. Ce vrei să transmiți prin acest concept?

Eu am 2 bijuterii pe care le-am primit atunci când eram mică, de la tatăl meu – o pereche de cercei cu tortițe și un delfin, eu fiind în zodia pești. Cred că pentru mine, dar și pentru clienții mei contează foarte mult momentul în care primești bijuteria și simbolul, ce reprezintă ea, mai mult decât valoarea ei financiară. Când am creat bijuteriile astea am simțit foarte mult că vreau să le port pe fetițele mele aproape de inima mea. Această legătură e un dar și vreau să le transmit că sunt aproape de ele, chiar dacă, în anumite momente, sunt departe de ele. Asa s-a nascut Colecția Family, bijuterii mamă&fiică&fiu. Iar în ultimul timp, am primit cereri de bijuterii pentru tătici, vor și ei să celebreze legătura emoțională cu copiii lor.

E zestrea pe care o lăsăm copiilor noștri, dar când spun zestre nu mă refer doar la lucruri materiale, ci cumva, la legătura asta emoțională. Ce lași tu mai departe copiilor tăi, ce valori le transmiți. Când am făcut acest brand de bijuterii m-am gândit că fetițele o să vadă în mine o femeie antreprenor, care s-a implicat în viața de familie, dar care și-a găsit și o pasiune pe care să o urmeze.

Iar bijuteriile, fiind minimaliste, ceea ce vreau eu să transmit mai departe este ceva prețios, mic, delicat, valoros, care să nu fie opulent; ceva de suflet, care poate fi gravat, cu o semnificație personală. Deci e mai mult decât o simplă zestre materială, reprezintă partea de valori și de ce vrei tu să transmiți mai departe, copiilor tăi.

De concept, design-ul bijuteriilor și brand awerness se ocupă Oana, iar pentru producerea lor colaborează cu un atelier de la noi din țară.

Cred în sloganul „proudly made in Romania”. Am simțit că trebuie să le fac cumva altfel, să fie lucrate manual aici, la noi, să mă reprezinte și să nu fac rabat de la calitate. Vreau să construiesc o relație pe termen lung cu clienții, nu să vând o bijuterie din China sau Turcia, despre a cărei calitate nu știu nimic.

Materialele folosite la Zea et Sia” sunt aurul galben, alb, roz, diamantele și perlele. Oana îmi explică cu pasiune cum, de exemplu, perlele folosite sunt lucrate integral manual, și, mai mult decât atât, sunt puse pe niște șnururi de gută care rezistă o viață întreagă. Ața de mătase la un moment dat se rărește și se rupe și rămâi cu perlele rupte, le pierzi. În schimb, acea gută e mai rigidă și nu se rupe, e ca firul de pescuit, foarte durabil, doar că ceva mai gros. Chiar sunt bijuterii pentru o viață, pe care poți să le transmiți ca zestre pe mai departe copiilor tăi, sunt făcute să dureze.

În 2019 s-a apucat de creionarea conceptului, însă momentul în care a pornit business-ul propriu-zis a fost unul dificil, în plină pandemie. Provocările nu au fost nici ele puține; de la găsirea atelierului de producție la găsirea unui furnizor de perle de calitate. De la înțelegere conceptelor SEO și marketing, până la a face fotografii cu fetițele ei de 2 și respectiv 4 ani (la acel moment), care voiau să se joace, nu să fie într-un studio foto.

Prietenele Oanei au fost primele care au crezut în proiect, au cumpărat de la ea, au susținut-o și așa a putut să crească, să se extindă. Și a avut totodată norocul să colaboreze cu niște echipe tare faine de marketing care și-au făcut bine treaba pe partea de online. Prefer să externalizez lucrurile acolo unde nu mă pricep, să lucrez cu oamenii cei mai buni, care fac asta 8-10 ore pe zi și știu ce fac. Pe termen lung, asta e cea mai bună decizie pe care poate să o ia un antreprenor. Eu vreau să mă focusez pe partea de antreprenoriat, să mă conectez cu clienții, să-i cunosc mai bine, să înțeleg ce nevoi au, ce-și doresc.

În general, clienții produselor „Zea et Sia” sunt mămici, dar și femei care aleg să-și comande pentru ele un colier de perle sau bărbați care fac astfel de cadouri. Dar legătura asta, mamă-fiică poate fi transmisă până la urmă și între 2 prietene, soț-soție, nași sau colegi.

Cine și ce te inspiră în crearea modelelor de bijuterii?

Fetițele mele și tot ce-mi cer ele; sunt muzele mele. Ele cresc, iar eu mă adaptez vârstei lor. Cea mare mi-a zis zilele trecute să fac o bijuterie cu sirene.

Mă mai inspiră vacanțele, trdițiile locurilor, arhitectura. Îmi doresc foarte mult să creez niște modele pornind de la arhitectura.

Mă inspiră în general bijuteriile vechi, epoca art-nouveau, mi-ar plăcea să fac genul acela de bijuterii care efectiv, sunt o poveste. Și bineînțeles, mă inspiră oamenii și poveștile lor de viață.

Care sunt cele mai apreciate modele de bijuterii „Zea et Sia”?

Cele mai apreciate sunt cele personalizate, chiar dacă gravarea inițialelor, a datelor sau a unui mesaj poate să dureze și 25 de zile lucrătoare. Cred că fiecare dintre noi își dorește să aibă ceva unic, să nu mai aibă și alții la fel și atunci e mai mult decât un simplu cadou, e un dar de suflet.

Una dintre cele mai populare bijiuterii e brățara cu șnur, mai ales că se zice că șnurul roșu ferește de deochi copilul. Se vând foarte bine și pandantivele cu fetițe sau băieței. Fetițele aleg să poarte unicorni, steluțe sau inimioare.

Foarte populari sunt cerceii cu tortițe („Zea et Sia” sunt printre singurii care fac astfel de cercei cu tortițe, din România). Eu, având 2 fetițe, au primit la botez foarte multe perechi de cercei și pe toate le-au pierdut. M-am gândit la soluția asta, de cercei cu tortiță pentru că nu se pierd, nu se desfac, fetele mele îi poartă deja de 3-4 ani, nu le-a rănit, nu i-au pierdut. Și așa a apărut Colecția Baby Love. De această colecție e legată și ideea de primul diamant al unei fetițe, un cadou extrem de potrivit pentru botez, naștere sau de ce nu, aniversare de 1 an.

Ce semnificație are o bijuterie într-o ținută?

Cred că bijuteria e nota noastră distinctivă într-o lume inundată de consumerism, tușa noastră personală care spune o poveste – povestea noastră. Bineînțeles că e important cum te îmbraci, cum te comporți, cum vorbești, dar o bijuterie e acel signature element care cumva te diferențiază de alți oameni, pentru că e un element foarte intim, personal. Și dacă are o semnificație aparte pentru tine, cu atât mai mult îți vei dori să ai și să porți acea bijuterie. Eu cred mult în conceptul de „porte-bonheur”; am făcut niște brățări pe care scrie porte-bonheur și chiar au o energie de bonheur. Se zice că lucrurile mici fac diferența sau că fericirea se găsește în lucrurile mici; cum e o cafea bună, un ceai, un parfum care îți place. Așa cred că e și bijuteria. Spune foarte multe despre tine.

Cum îți împarți viața de familie cu cariera?

Alergând; sunt într-o continuă alergare. Îmi doresc să mă ocup și de fetițe, să petrec cât mai mult timp cu ele, pentru că îmi dau seama că e o perioadă în care au nevoie de mine. Pe de altă parte, nu pot să neglijez nici business-ul, e ca un al treilea copil și îmi aduce multă satisfacție și bucurie. Dar, nesimțindu-l ca un job, îmi place să lucrez și-n weekend, și-n vacanță, încerc să jonglez între rolul ăsta de mamă și antreprenor.

Nu mă văd ca pe o mamă casnică. Din fericire, mi-am găsit pasiunea și am făcut ceva din asta. Le încurajez pe mămicile care nu vor să se mai întoarcă la job, să caute în interiorul lor. În momentul în care devii părinte se întâmplă o schimbare de valori și priorități. Să-și dea seama ce le face cu adevărat fericite pe ele și să facă ceva din asta, nu au nimic de pierdut.

Care sunt planurile de viitor ale brandului „Zea et Sia”?

Să ne consolidăm local și apoi să ne extindem, să participăm la târguri internaționale.

Pentru anul viitor îmi doresc să avem o locație fizică; clienții vor să probeze bijuteriile, să le vadă.

Îmi mai doresc să ajung la un curs de bijuterii în Italia, dar asta ar însemna să stau acolo câteva luni bune și lucrul ăsta nu se poate acum. Aștept să crească fetițele, să meargă la liceu, la facultate. Și, fiind o pasiune pentru mine, o să vreau tot timpul să învăț, să evoluez.

Nu în ultimul rând, ceea ce contează foarte mult e comunitatea și sper să îmi construiesc o comunitate cât mai mare de oameni faini; totodată cred foarte mult în recomandări și în puterea cuvântului, mai mult decât banii pe care-i investești în reclamă.

Mesajul pe care vrei să-l transmiți prin bijuterii cititoarelor blogului cristinazarioiu.ro.

Deși poate suna ca un clișeu, dar acest „love yourself first”, e foarte important. Pentru că, dacă nu avem grijă de noi, nu putem să avem grijă nici de alții și aș încuraja mămicile, dar nu numai, toate femeile, să se pună ele pe primul plan. Și mai mult decât atât, să aleagă să poarte bijuterii pentru sufletul lor, nu neapărat ce este în trend, ci ceea ce simt ele că le reprezintă. Asta e și-n materie de haine. Să-ți alegi niște piese atemporale care îți plac foarte mult, care te reprezintă. Dacă mai sunt și personalizate este minunat. Și să-ți placă și peste 5-10 ani, pentru că-n epoca asta, a consumerismului parcă e prea mult. Să aibă mai puțin, dar mai valors, de suflet.

Colecția de bijuterii Zea et Sia o puteți găsi aici.

Sursa foto: arhiva personala Zea et Sia

Spune-le și prietenilor tăi:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Spune-le și prietenilor tăi:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Spune-mi părerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest formular colecteaza numele, e-mailul si continutul dvs. pentru a putea urmari comentariile introduse pe site. Pentru mai multe informatii, verificati politica noastra de confidentialitate, unde veti primi mai multe informatii despre unde, cum si de ce stocam datele dvs.