Pana la 30 ani am trait prin comparatie cu ceilalti. Tot timpul am avut impresia ca nu sunt suficient de… frumoasa, desteapta, buna, sociabila, generoasa, talentata, creativa, ambitioasa, iar lista cu calitatile care imi lipseau era nesfarsita. Tot timpul cautam validarea sau acceptarea din partea celorlalti.
Perfectiunea prezentata de media ori viata photoshopata de pe retelele de socializare pe care majoritatea o afiseaza, dar si presiunea familiei si a societatii m-au facut sa ma compar tot timpul cu ceilalti si sa nu fiu niciodata multumita de mine.
Dar viata a avut grija sa ma invete cea mai importanta lectie: sa ma accept asa cum sunt. Iar atunci cand te accepti nu vrei sa fii altcineva decat esti. Este fix momentul ala in care esti fericit cu tine.
Asa ca zilele trecute, am scris pe oglinda din baie, cu un marker, I am enough. Ca sa vad mesajul asta in fiecare dimineata. Si seara. Sa-mi amintesc cine sunt. Cat de valoroasa sunt.
I am enough NU inseamna ca:
….am fost masurata, cantarita ori judecata si mi s-a pus eticheta “suficient de”
… sunt un produs final, complet, care nu mai are nevoie de schimbari sau ce sa mai invete.
… nu pot sa fiu mai mult sau sa fac mai mult.
….nu mai am nevoie de nimeni sau de nimic altceva.
… nu am nevoie de ajutor.
….nu am defecte sau ca nu fac greseli.
… sunt perfecta
In schimb, I am enough inseamna ca:
…nu trebuie sa ma straduiesc sa devin acceptata, validata sau iubita
… sunt asa cum sunt in acest moment, ca traiesc viata cu bune si rele, cu frumos si urat, dar ca o traiesc
…. ca pot sa cresc, sa ma schimb, sa continui sa devin, pentru ca nu incerc sa-mi dovedesc mie sau celorlalti nimic
I am. And that is enough.