Acum câteva săptămâni, la invitația prietenei mele, Anca Ghinea, am fost într-un centru holistic cu totul special, în Dharma Holistic Center. Acolo, cu un aparat care se numește Bio-well și care scanează din vârful degetelor, am făcut o radiografiere a câmpului energetic și a mai multor parametrii, printre care gradul de stres, de energie, calitatea somnului, precum și evaluarea fiecărui organ în parte. Am văzut inclusiv cum sunt poziționate cele 7 chakre și cât sunt sau nu eu în acord cu emoțiile mele, cu jobul pe care-l am, cu casa în care locuiesc ori cu Divinitatea.
Pe lângă Bio-well, în centru sunt alte aparate pe care le-am testat mai târziu si despre care o să povestesc, fiecare cu funcționalitatea lui.
Tot la Dharma Holistic Center am cunoscut-o pe creatoarea acestui loc de calm și echilibru, pe Florina Cristache.
Cum ai ales numele centrului, Dharma Holistic Center?
Numele l-am ales așa, ca să scăpăm de karmă (râde). Dharma înseamnă că ți-ai învățat lecțiile și începi să intri pe drumul tău și pe calea ta, să-ți descoperi menirea.
Și Florina, în urmă cu 14 ani, și-a descoperit propria dharma. Chiar dacă până acum un an și jumătate a avut o carieră de succes în administrația publică, în diverse domenii de activitate de interes național, de la vârsta de 28 de ani a început să se pregătească în domeniul care o pasionează: cel al stării de bine. N-am fost niciodată interesată de altceva cu tot sufletul meu, cu toată ființa mea cum am fost interesată de starea de bine; în primul rând a mea, spune Florina.
A început cu formări, cursuri de dezvoltare personală în zona de spiritualitate, dar a văzut că nu este suficient. Apoi a început să facă psihoterapie one to one și de grup, să meargă la workshopuri cu traineri români și internaționali și a înțeles că atunci când combină partea de suflet cu partea de minte și emoție, rezultatele sunt mult mai bune. Așa că s-a înscris la Facultatea de Psihologie, în care astăzi este licențiată.
Cum ai făcut trecerea de la psihologie la aceste aparate care au rolul de a-ți crea o stare de bine?
Trecând prin procesul psihoterapeutic clasic, unidirecțional, care e un proces lung și dureros, am înțeles că poate exista acel ceva care să te susțină în procesul tău de creștere, de vindecare, care să fie mai puțin dureros și mai scurt, dar nu în sensul în care căutăm shortcut-uri și sărim etape, ci în sensul în care o faci cu mai multă ușurință, chiar cu bucurie. Căci mie astăzi îmi place să zic că e important să creștem din starea de bine și nu neapărat din durere. Așa am început să caut partea de tehnologie. Am experimentat multe echipamente până le-am găsit pe acestea care sunt azi la Dharma Holistic Center. Am început să povestesc cu câțiva prieteni de-ai mei medici și am pus cap la cap protocoale, astfel încât atunci când termini terapia pleci plutind pe norișori.
Mi-a povestit că primul aparat pe care ea l-a testat acum foarte mulți ani și care a fascinat-o a fost brain mapingul; apoi au fost piramidele puse într-un câmp cu plăcuțe și mai apoi terapia cu pat de cristale.
În discuția mea cu Florina am aflat că în copilărie a fost marcată de filmul rusesc, Inelul lui Arabele, în care învârteai inelul și ți se întâmpla ce-ți doreai. A căutat și ea acel ceva, acel aparat care să funcționeze precum inelul lui Arabele și l-a găsit.
Echipamentul cu fotoni l-am descoperit într-o vacanță în Germania, prin intermediul unor prieteni. Am avut prima experiență și ce m-a marcat a fost starea de bine pe care am simțit-o instant. Am zis că am găsit o parte din inelul lui Arabele. Apoi am studiat și le-am găsit și pe celelalte. Am avut un moment inspirațional în care mi-am dat seama că în primul rând trebuie să curăț câmpul – să-l deschid, să-l încălzesc, să-l relaxez – astfel încât cel care încearcă terapia să poată să o primească. Și așa am găsit terapia electrostatică.
Ulterior, la un congres de medicină alternativă a cunoscut un domn de la care a cumpărat două echipamente care se produc în Rusia, unul care atenuează durerea de coloană – terapia bio feedback vertebra și altul care atenuează durerea localizată oriunde în corp – terapia bio feedback.
Mă interesa o tehnologie care să ne ajute cu durerile de spate pentru că stăm ore în șir la calculator. Și avem masajul, dar din propria experiență pot spune că nu mă ajuta suficient, pe cât aveam eu nevoie. În urma primei experiențe cu vertebra, terapia asta care emite impulsuri la nivelul coloanei vertebrale pe fiecare meridian energetic, după 20 de minute m-am simțit de parcă aș fi făcut 5 ore de masaj; nu mai aveam blocajele și dureri la nivelul mușchilor.
Pot să confirm asta. După ce am testat și eu aparatul pot spune că spatele meu s-a relaxat foarte mult.
Tot acolo, la acel domn a găsit aparatul de care spuneam la început, Bio-well, care ne arată mulți parametri interesanți: nivelul de stres, alinierea chakrelor, câmpul energetic, cât de bine dormim și distribuirea energiei pentru diferite organe.
Mă ajută să știu unde am deficit energetic. Dacă știu dinainte că acel deficit o să somatizeze într-o boală – de la ceea ce se manifestă în câmpul energetic până la ceea se manifestă în corpul fizic e doar o chestiune de timp – din punctul meu de vedere am făcut cea mai bună prevenție. Dacă lucrezi cu tine, vii și îți faci periodic scanări și terapii, cred că o să ajungem lejer să trăim 100 de ani și dintr-o perspectivă de stare de bine.
Astăzi suntem din ce în ce mai mult preocupați de biohacking și longevitate. Cum se aplică aceste concepte la Dharma Holistic Center?
O persoană vine aici cu un set de gânduri, de sentimente, emoții, acțiuni, obișnuințe. Și așa funcționează, pe pilot automat, fiecare în felul lui, pentru că suntem unici. După terapia din centrul nostru mintea, respectiv gândul și starea se transformă. Pentru că urcă într-o vibrație superioară și resimți ca și cum ți se ridică ceața de pe ochi: ai claritate, ai coerență și nu mai ai starea aia de îngrijorare, de preocupare. După care automat corpul fizic își schimbă și el frecvența, vibrația. Acolo unde există o durere dispare total sau pe o scară de la 1 la 10 scade la un 2. Și atunci corpul vede, simte că s-a întâmplat ceva, că nu mai e cel de dinainte, care a intrat pe ușă. Mintea nu mai opune rezistență, corpul deja se simte altfel și atunci s-au creat conexiuni neuronale și sinapse noi. Și dacă tu vii de mai multe ori constant ca să siglezi și să integrezi noua vibrație, noua stare, uiți cum ai fost înainte. Asta înseamnă la noi biohacking. Intri pe un mod ușor deficitar și ieși pe un mod optim atât cât are nevoie corpul tău, printr-o frecvență înaltă, printr-un set de emoții, gânduri, obiceiuri, alegeri noi.
Cum se lucrează cu aceste aparate?
În funcție de ce vedem în scanări se face un protocol personalizat – ca timp, intensitatea frecvențelor și combinația de terapii. Facem și scanări intermediare și optimizăm în funcție de nevoie. Totul e individual pentru că noi ca indivizi suntem într-o permanentă stare de schimbare.
Spectrul de afecțiuni e larg. Când aplicăm terapia, lucrăm pe tot corpul. Consider că e important să ajutăm fiecare organ și fiecare sistem să se regenereze la nivel de celulă, pentru că ele sunt oricum interconectate între ele. Nu lucrăm pe bucățele. Acolo unde există o afecțiune documentată, în protocoalele pe care le folosim insistăm pe organul respectiv, durează un pic mai mult. Așadar mai întâi lucrăm pe fiecare organ pe o anumită frecvență și apoi punem o frecvență cu intensitate și durată diferită doar la nivelul organului respectiv.
Centrul pune la dispoziția clientului terapia electromagnetică – se așază într-un câmp de ioni pozitivi și negativi, se setează dacă vrea să descarce câmpul sau să-l încarce cu energie, în funcție de nevoi. Apoi e terapia cu jad prin care încălzești corpul și îl relaxezi total ca să mai diminuezi din dureri. Avem inclusiv un accesoriu pentru scalp, pentru procesul de regenerare a părului.
Apoi avem terapia bio feedback, cea pentru coloana vertebrală și cealaltă pentru duereri individuale, indiferent de zonă.
Terapia TeraHertz care are un spectru larg de aplicabilitate în prevenția și tratamentul afecțiunilor, inclusiv pe zona de beauty: în regenerarea și reducerea ridurilor, pentru tratarea tenului cu acnee și în cazul post intervențiilor chirurgicale – țesutul se recuperează și cicatrizează mult mai repede.
Mai avem drenajul limfatic, care e o terapie de bază, limfa fiind cea mai importantă din corp.
Un alt accesoriu de terapie este de la Biowell, unde, după ce-ți faci scanarea, softul poate să-ți facă o mantră cu sunete binaurale pe care o asculți în căști pentru echilibrarea emisferelor.
Și mai este terapia cu biorezonanță, aplicată prin papuci, prin intermediul unor device-uri pe care le ții în mâini.
Florina mi-a spus că aceste terapii nu au contraindicații și nici efecte adverse, cu amendamentul că nu se recomandă în perioada menstrei, iar în cazurile de tensiune crescută se cere acordul medicului.
Centrul Dharma Holistic Center are o abordare unică; combinația de aparate de aici nu se mai găsește în altă parte, iar protocoalele lor nu le are nimeni. Pentru că la Dharma Holistic Center abordarea este holistică.
Ce-ți aduce bucurie la finalul unei zile?
Zâmbetul de pe buzele celor care ies din centru. Dincolo de cuvintele de mulțumire pe care le primesc, știu că ăsta e locul meu, asta e ceea ce e menit să fac, ăsta e drumul și calea mea.
Ce îți dorești pentru viitor?
Nu știu dacă îmi doresc ceva. Toate aspectele din viața mea sunt împlinitoare. Sigur că e loc și de mai bine, îmi doresc să mai deschidem centre, să venim cu alte tipuri de echipamente în completare, dar toate la timpul lor, în ritmul lor, nu forțăm lucrurile. Partea de biohacking, de longevitate sunt în creștere în România. Într-un orizont de 3 ani cred că tipurile de terapii pe care noi le facem azi aici vor fi parte din viața tuturor.
Un sfat pentru cei care sunt curioși să încerce aceste terapii, dar nu au curajul să o facă.
Să aibă propria lor experiență. Corpul tău nu te minte niciodată. Este suficient să te asculți pe tine. N-ai nevoie de părerea, sfatul sau recomandarea nimănui. Experiența e importantă.







