– E important ca o conversație să fie naturală. E metoda aceea a lui Socrate, “maeutica”- moșirea adevărului. Mama lui era moașă, iar el s-a gândit că și cu omul se întâmplă același lucru, moșește adevărul prin dialog. Cred cu tărie că o conversație valoroasă vine din interacțiunea a două persoane, nu din a reproduce niște filozofii, niște cuvinte goale, fără sens. Dar atunci când te conectezi cu cineva, se nasc adevărurile de care avem cu toții nevoie.
Așa a început dialogul meu cu Eliza Kazan, personal evolution designer, iar pe tot parcursul interviului am avut certitudinea că o să primesc exact răspunsurile potrivite pe care eu și alte mii de femei le caută (mai ales că am abordat ca temă feminitatea). Și așa a fost.
Pe Eliza am cunoscut-o în cadrul unui eveniment unde, în calitate de speaker, a vorbit despre metoda spațiului liminal, o metodă de mentoring creată și dezvoltată de ea, prin care îi ajută pe oameni să se schimbe cu adevărat; să renunțe la mentalitățile nocive pe care le au în prezent și care-i țin blocați în evoluția lor.
Știm cu toții cât de grele sunt schimbările, chiar și cele mai mici. Cei mai mulți dintre noi ne schimbăm doar atunci când ne confruntăm cu o suferință sau cu un risc foarte mare. Natura umană e mult prea atașată de ego și caută să trăiască în genere momente de plăcere și de confort. Numai că de cele mai multe ori, confortul în care alegem să stăm e doar un miraj în care putem să rămânem blocați ani întregi sau chiar o viață întreagă. Mi-a rămas în minte ce a spus Eliza în acea prelegere: “În primul rând trebuie să vrei să te schimbi, în al doilea rând să fi dispus să te schimbi, să renunți la vechiul tău sine, iar în al treilea rând să accepți că ai nevoie de un ghidaj superior minții tale, un facilitator care să te ajute să te observi și să-ți schimbi perspectiva asupra lucrurilor”.
În cadrul sesiunilor de mentorat Eliza folosește metoda creată de ea, cea a spațiului liminal, pe care de curând a redenumit-o white, the liminal space (în curând urmează să lanseze și un podcast cu numele White).
De ce “white” și ce înseamnă de fapt metoda spațiului liminal?
“White” pentru că există acest concept al spațiului alb. Spațiul alb e extrem de important în grafică, în artă în general. Chiar dacă unii spun că e o risipă, de fapt el dă sens și încheagă compoziția. La fel se întâmplă și în muzică, spațiul e cel care leagă ascultătorul de nota muzicală. De aceea am ales și eu același simbol, albul, pentru că e nevoie să le creezi oamenilor aceste spații albe în care să se poată conecta cu ei înșiși.
Am creat metoda spațiului liminal pornind de la observarea faptului că în viață totul e despre praguri, despre aceste treceri, de la vechi la nou. E vorba despre vechiul sine și noul sine. Uneori e o problemă legată de job, alteori e legată de dezvoltarea personală ori de mentalitate; și toate trebuiau să intre sub o umbrelă. Am găsit acest concept al liminalității, al pragurilor (în limba latină “liminal” înseamnă prag), ca cel mai relevant și cuprinzător. Și practic asta fac azi, mentorat liminalist.
În concordanță cu spațiul liminal este gândirea liminalistă – o gândire analitică în care omul se observă și în care știe că singura constantă e schimbarea; în care omul e capabil să vadă oportunitățile din viața lui și în care se poziționează între acest “no longer” și “not yet”, care e adevăratul timp al transformării.
Eliza a avut această pasiune pentru cunoaștere, pentru a înțelege viața la un nivel mai profund încă de când era copil. De exemplu, în școala primară citea aforisme, reflecta la ele și le integra în eseuri.
Încercam să am o gândire mai elevată, probabil că am venit pe lumea asta cu un bagaj. Mai târziu am avut necesitatea de a mă înțelege pe mine, viața pe care o trăiesc și situațiile mele. Mi-a luat foarte mult timp să înțeleg de ce trăiesc ceea ce trăiesc, cum pot să mă eliberez de ce nu-mi folosește și să merg în direcția bună. Am căutat mult, cu costurile aferente, de toate naturile.
Eliza a urmat Facultatea de Afaceri Internaționale din București, apoi masterul la Paris, la o Școală de Comerț, iar ulterior a făcut stagiatura la o firmă de consultanță.
Când s-a angajat într-o corporație franceză, în divizia de dezvoltare, a observat că unii angajații sunt dezorientați și confuzi. Atunci i-a propus CEO-ului un proiect de mentorat, în care i-a explicat că oamenii au nevoie de susținere, de alți oameni puternici, mai evoluați decât ei, proiect care a fost acceptat. Între timp, Eliza a studiat metoda lui David Clutterbuck, părintele mentoratului modern și a creat designul de program adecvat organizației. S-a folosit de calitățile ei intuitive ca să creeze echipele potrivite, formate din mentees și mentori, membrii ai bordului executiv.
A fost un proiect de succes. Îmi aduc aminte de o expată, căreia îi expira contractul de muncă și nu știa în ce țară să plece. A lucrat cu directorul financiar, au avut o colaborare foarte bună și a ajuns director pe divizia ei. Oamenii mai evoluați decât tine te pot inspira și te pot ajuta să crești.
De câțiva ani, Eliza Kazan lucrează one to one în sesiuni de mentorat liminalist, care se adresează atât sferei profesionale, cât și celei personale și totodată organizează workshop-uri pe diverse teme (cel mai recent a fost despre fericire) și clarificări de concepte – despre viață, feminitate, bani, prietenie etc.
Cum îți găsești mentorul potrivit?
Mentorul potrivit apare atunci când ești dispus să înveți, să te descoperi. El îți arată calea, dar tu trebuie să mergi singur pe ea și în timp, e necesar să dobândești atâta claritate asupra propriei vieți, încât să fi capabil să pășești singur pe drum. Chiar dacă ai nevoie la un moment dat de îndrumare și apelezi din când în când la mentor, epicentrul vieții tale trebuie să fie clar în interiorul tău, în sufletul tău și în conexiunea ta cu Dumnezeu.
Ca un om să-și găsească mentorul potrivit trebuie să aibă și puțină intuiție. Dacă nu are un strop de intuiție, o să-l găsească pe acel mentor care-i place, cu care rezonează, dar care e pe același nivel cu el și cu care nu o să aibă rezultate mari împreună.
E important să știi ce așteptări ai de la un mentor. Vrei să facă în locul tău sau vrei pe cineva care să te ghideze să-ți depășești pragurile?
Un mentor bun știe răspunsul la întrebarea ta înainte ca tu să i-o adresezi. E cineva perceptiv, care vede dincolo de ceea ce tu prezinți, pentru că mulți oameni expun ceea ce vor, nicidecum nu spun adevărurile.
Povestește-mi despre timpul liminal al femeii.
Femeia e o enciclopedie. Are multe praguri prin care trece, praguri evolutive: de la copilă la adolescentă și apoi la femeia matură. Urmează desprinderea de familia ei, relația, maternitatea, găsirea menirii personale și a sensului în viață. Depinde fiecare femeie la ce prag se situează.
Când ajunge o femeie la maturitate?
Maturizarea nu are legătură cu vârsta, are legătură cu trezirea, cu conștientizarea, cu momentul în care femeia renunță la orgoliu, la cunoașterea ei limitată pe care a dobândit-o în copilărie (prin credințele proprii și prin ce a fost învățată). Atunci când deschide ochii și se observă pe ea și își dă seama că nu are timp de pierdut cu starea de confort sau cu o mentalitate de genul “lasă, eu le știu pe toate”. Aici începe procesul de maturizare, când femeia devine sinceră cu ea însăși.
Pentru multe dintre femei feminitatea înseamnă să te îmbraci într-o rochie sexy, să folosești un ruj roșu ori să flirtezi. Dar feminitatea e mai mult decât atât. Care sunt atribuțiile feminității autentice?
Asta nu e feminitate, e sexualitate și din păcate se confundă azi. Femeile învață să fie sexuale, dar au pretenția să culeagă roadele feminității; d-aia nici nu funcționează lucrurile.
Cred că atributele unei femei feminine sunt valorile pe care le are (valori cu adevărat evolutive care să o ajute în viață, care să o ghideze), modul în care se percepe pe ea și în care se prezintă celorlalți. Cred în această capacitate a femeii de a da viață și nu mă refer numai la copii. Să creeze frumos, să creeze armonie în viața ei. Cred că asta e important.
Erau mamele, bunicile, străbunicile noastre mai feminine?
În funcție de situația politică, de momentul istoric, femeile au trecut prin diferite etape care le-au impactat într-un anumit fel.
Mă gândesc la Victoria Lipan ca la o femeie reprezentativă, o adevărată româncă. Era o femeie care avea percepții. Cred că femeia, prin natura ei, trebuie să aibă aceste percepții, să simtă dincolo de văz, auz și de gândire. Se pare că la un moment dat femeile aveau aceste simțuri. Astăzi putem spune că sunt mai adormite.
Dă-ne câteva exemple de acțiuni concrete prin care să ne (re)câștigăm feminitatea.
Cred că ceea ce avem noi de învățat este să ne creăm ca ființe, nu știu dacă divizarea asta, feminin/masculin ar trebui să fie prioritatea noastră.
Iar metoda spațiului liminal ne ajută să facem asta. Sunt 3 etape: o etapă preliminală în care te eliberezi de trecut, de vechiul tău sine (sunt tehnici prin care poți să faci asta).
Apoi urmează un timp liminal, al transformării, în care integrezi tehnici, concepte noi, ce-ți corespund ție pentru momentul evolutiv în care te afli (în fiecare etapă îți corespunde altceva și fiecărui om i se potrivește ceva diferit).
Etapa a treia e o perioadă postliminală, în care practic te reîntorci în societate cu noi sisteme de viață, pe care le aplici. Te afli în acel prag în care nu mai rezonezi cu ce a fost, cu prezentul tău și vrei ceva nou, care să-ți corespundă. Acest proces, în funcție de situație, poate să dureze diferit de la o persoană la alta. Și, în funcție de momentul în care te afli, îți însușești anumite concepte, te creezi din nou.
Femeia din ziua de azi are multiple roluri: cel de la serviciu, apoi cel de soție, mamă, fiică, prietenă etc, ceea ce determină și o presiune. Cum să-i facă față?
Există această presiune pentru că oamenii vor perfecțiune. Dar întrebarea e “De ce vrei această perfecțiune?” Dumnezeu nu promovează perfecțiunea. N-avem nevoie de ea, avem nevoie să fim noi înșine, să ne conectăm cu noi, la o stare de plenitudine, la un anumit echilibru interior și la ceea ce emanăm.
În funcție de persoana cu care lucrez, o sfătuiesc să se implice activ într-unul sau mai multe roluri.
Depinde foarte mult și de energia fiecărei persoane și în ce moment al vieții se află. Omul are o energie pe care trebuie să o aloce inteligent, zilnic. Concentrează-te pe ce e important pentru tine acum și ce-ți dă forță. Nu te duce the extra mile, dacă nu poți.
Am avut si eu momente când la 7 dimineața eram în sala de sport, la 8 eram deja cu tocuri, ruj și masca de corporatistă, seara la vreun curs la Institutul Diplomatic etc. Și am ținut-o așa câțiva ani, iar seara ajungem epuizată și adormeam pe canapea îmbrăcată. Aveam o viață toxică. Una e să faci ce-ți corespunde, ce ai nevoie și alta e să vrei să faci tu toate lucrurile, că ajungi la epuizare.
Susțin performanța și îmi place să încurajez femeile să ajungă la această performanță, în care își multiplică energia și au capacitatea să facă mai multe lucruri, dar nu la modul perfecționist.
În ziua de azi, femeia schimbă singură un bec; înainte, intra în atribuțiile bărbatului. Este femeia în rolul potrivit?
O femeie trebuie să fie capabilă să trăiască și să se întrețină singură; să schimbe un bec, să care bradul de Crăciun, fără să se victimizeze. Adică să fie mulțumită cu ea însăși și cu viața ei. Iar dacă o să apară un bărbat în viața ei care o să-i care bradul de Crăciun, care o să susțină cheltuielile în casă, care o să-i facă niște cadouri, care o să o onoreze, acesta va fi un bonus. Ea trebuie să se bucure de el, dar nicidecum să trăiască așteptând obsesiv chestia asta.
Multe dintre femei se compară cu alte femei, se simt permanent într-o concurență, fie că e vorba de sfera profesională, fie de cea personală. Iar prea puține femei se susțin unele pe altele. Cum să putem să schimbăm această mentalitate?
Prea puține femei se susțin unele pe altele și nicio femeie nu se susține pe ea însăși.
De exemplu, o femeie a muncit 10 ani la un proiect, iar alta nu a făcut nimic în direcția respectivă, dar se compară cu rezultatul pe care-l are acea femeie. În loc să muncească și ea, preferă să o invidieze.
Îi sugerez să transforme această invidie în admirație (mai ales că știm că invidia e o formă de admirație). Să se uite la ce îi place la acea femeie, ce calități are. Să se gândească cum poate și ea să ajungă la acele calități; dar nu prin copiere, să vadă ce-i place ei. Pentru că lucrurile alea sunt probabil în interiorul ei și se pot dezvolta. Să încerce să găsească femei inspiraționale. Nu o să găsească femeia perfectă – una o să o inspire profesional, alta fizic și tot așa. Nu există variante perfecte, dar de la fiecare poate lua ceva frumos.
Iar comparația asta trebuie să dispară. Dacă vrei, compară-te cu tine, cea de ieri și o să vezi ce greu e să muncești cu tine. Ca să te compari cu cea de ieri, trebuie să fi făcut ceva pentru tine în aceste 24 ore. Deci asta trebuie să fie întrebarea ta: “Ce fac azi pentru mine?”
În societatea noastră, femeia care nu are copii e criticată. O femeie se poate împlini și altfel decât prin copii? Dacă da, cum anume?
Eu nu cred că o femeie se împlinește prin copii, nu e obligată să facă asta dacă nu e pregătită. Femeia poate să nască proiecte și să se nască pe ea însăși, în primul rând.
Noi trebuie să schimbăm paradigma și să înțelegem că nu e o joacă să faci copii. Dacă ne uităm în jur, percepția noastră romantică, de roman, de a avea copii nu are nicio legătură cu realitatea. Nu e simplu să crești un copil. Există și această latură energetică în care nu știi ce spirit se întrupează în interiorul tău și cum o să poți să-l gestionezi, dacă ai instrumentele, dacă știi să-i faci față. Pentru că dacă ești destul de destabilizată de viața ta și o să mai vină acel bebeluș să te destabilizeze și mai mult, ar trebui să te gândești de 2 ori.
Astăzi, din păcate, în multe relații copilul e un instrument de manipulare. Femeia nu e capabilă să se gestioneze nici pe ea și nici pe copil și își manipulează bărbatul, se gândește că e o garanție pentru o viață mai bună. Dar își distruge viața. Multe femei își distrug viața făcând un copil. Mulți bărbați își distrug viața făcând copil cu o femeie cu care nu au nicio treabă sau au doar într-un anumit moment. E foarte important ca atunci când faci un copil să ai un discernământ, să ai instrumente cu care să te gestionezi, să te cunoști pe tine, să fii destul de trezită, de matură. Și să nu privești chestia asta ca pe o obligație în viața asta, dacă te-ai născut femeie, trebuie să faci un copil.
Există în popor afirmația “O să întâlnești partenerul potrivit atunci când o să fii pregătită de o relație”. Când este o femeie pregătită de o relație?
Relația primordială, cea mai importantă relație a femeii este cea cu ea însăși. Femeia e pregătită de o relație atunci când are o relație bună cu ea însăși.
Dacă ea nu stabilește relația cu ea însăși, nu lucrează cu ea, dacă se judecă, se critică încontinuu, se uită în oglindă și își spune: nu sunt suficient de frumoasă, de bună, de deșteaptă, competentă (și chiar dacă nu suportă ca alții să-i spună lucrurile astea, ea în intimitatea ei și le spune), această toxicitate se va transfera și va atrage relații de aceeași natură. Indiferent de îndrăgosteala de început, care e strict chimică și hormonală, va avea parte de relații toxice cu ceilalți, care o vor trata maximum așa cum se tratează ea acolo, în interiorul ei.
Trebuie să începem să creăm o relație cu noi, să fim bine cu noi, din interior către exterior și nu invers, să ne oferim atenție, drag, așa cum face o mamă cu copilul ei. Adică să-l dirijeze să evolueze, să avanseze în viață, dar să fie și bună și drăgăstoasă. Iar totul începe prin a stabili o relație bună cu corpul tău; conflictul, durerea, suferința și judecata vin prin corp.
“Cea mai importantă relație a femeii este cea cu ea însăși.” – Eliza Kazan, personal evolution designer.
Surse foto: arhiva personală a Elizei
