Cu Andreea Billig mă leagă o prietenie de peste nouă ani și ceea ce ne-a conectat a fost pasiunea noastră comună pentru scris. Andreea și-a publicat prima ei carte “4 Uși și alte povestiri” cu aceeași editură cu care am publicat și eu primul meu roman, (In)decizii. Ea a publicat-o înaintea mea, așa că i-am citit cartea, am fost fascinată de felul în care scrie și am contactat-o. Ne-am întâlnit la un ceai, mi-a dat un autograf, am povestit despre scris și ne-am împrietenit. La câțiva ani după acea întâlnire, Andreea s-a mutat în State, dar asta nu ne-a împiedicat să ținem legătura. Pentru că prieteniile la distanță chiar pot exista.
Ce admir la Andreea este latura ei artistică, faptul că a reușit să o ia de la zero într-o altă țară, pe un alt continent, unde continuă să facă ceea ce-i place: să scrie și să trăiască din asta. Cărțile ei au ajuns în topuri pe Amazon iar astăzi îi învață pe alții cum să-și publice cărțile, să facă self publishing. Povestea de viață a Andreei este ea în sine demnă de un roman, așa că i-am pus câteva întrebări, curioasă să aflu cât mai multe.
Cum a apărut pasiunea ta pentru scris?
Pasiunea pentru scris a început cu pasiunea pentru citit. Am crescut într-o casă plină cu cărți, majoritatea titani ai literaturii universale, iar părinții mei mi-au cultivat iubirea pentru pagina scrisă încă din copilărie. În fotografiile de la 4-5 ani apar adesea ținând o carte în mâini, în loc de o… păpușă. Apoi, în ciclul primar din școala generală, clasa mea preferată a fost cea de compunere. Nu numai că am avut zece pe linie, dar învățătoarea m-a rugat să ajut un coleg care nu prea avea condei, explicându-i ce să facă, cum să facă (deși eu cred că meșteșugul scrisului se fură citind literatură de calitate și urmărind și alte forme moderne de storytelling, cum ar fi filmele și serialele TV). Părinții m-au încurajat – din nou—să perseverez în această direcție. Au urmat premii literare naționale și un roman finalizat la 15 ani. Nu cred că am ales eu scrisul. Cred că scrisul m-a ales pe mine.
Spune-mi puțin despre parcursul tău profesional, la ce vârstă te-ai angajat prima oară și unde.
Chiar dacă am lucrat ca angajat, firea mea rebelă și spiritul liber sunt mai potrivite cu activitatea profesională pe cont propriu. Primul meu proiect antreprenorial a fost revista liceului Iulia Hașdeu din București, pe care am condus-o în clasele a Xa și a XIa. Însă primii bani primiți pe un ștat de plată au fost în calitate de jurnalist-colaborator la ziarul Tineretul Liber. La 17 ani am devenit prezentator de emisiuni radio (DJ) la Radio Tinerama. Au urmat apoi Radio 21 și Activ FM și perioada de televiziune, în calitate de prezentatoare și realizatoare a emisiunii Cutia Muzicală. În paralel, am urmat facultatea și am început să lucrez în PR la Cat Music/Media Services. Au urmat postul de redactor-șef al revistei Popcorn și, ultimul meu job full time, de specialist PR în agenția de publicitate Mercury360. Mărturisesc că în toată această perioadă am luat o pauza de la scris ficțiune. Și nu pentru că nu am avut timp ci, mai degrabă, am simțit că nu am nimic interesant de spus.
Cum ți-a venit ideea cărții “4 Uși și alte povestiri”?
Ideea cărții a apărut după o schimbare majoră în viața mea, care a însemnat renunțarea la stabilitatea unui job și explorarea a diverse practici spirituale. Încă din adolescență am simțit că viața înseamnă mai mult decât ceea ce percepem cu cele cinci simțuri, însă abia în 2010 am început să explorez mai adânc această posibilitate. Am descoperit că acest mai mult conține, printre altele, scopul nostru în viață. Ceva-ul care ne împlinește sufletește și care este un rezultat al expresiei darurilor noastre în folosul celorlalți. În 2011, dorința de a scrie a revenit. Am început cu proză scurtă pe blogul meu. “Poveste cu un poștaș,” cred, a fost prima pe care am publicat-o online. A început într-o joacă, imaginându-mi cum ar fi să mă transform într-un pitic care să încapă într-un plic și să ajungă într-un colț de plai, pe-o gură de rai, în mâinile unei fete tinere și frumoase. Apoi a apărut poștașul și bicicleta lui cu spițe argintii și lucioase. Și ideea unui volum de proză scurtă care să prezinte diverse expresii ale iubirii.
“4 Uși și alte povestiri” a fost lansată și în limba engleză cu o editură. Cum s-a întâmplat?
Atunci când ești pe calea ta și îți asculți inima, se întâmplă miracole. Este așa cum zice Coelho, întreg Universul conspiră să te ajute. Nu mi-am propus să se întâmple așa, însă 4 Uși a fost lansată inițial în limba engleză, în Marea Britanie. Un fost coleg de radio, Romulus Constantinescu care se mutase la Londra, a citit blogul meu și mi-a recomandat să merg la London Book Fair cu scopul de a găsi un agent literar. Asta se întâmpla în 2012, pe când industria de self-publishing era încă la început. Dacă nu ar fi fost el și fără sprijinul lui, probabil că această carte nu ar fi existat și viața mea ar fi fost cu totul alta. Am tradus patru povestiri în limba engleză, am adăugat o biografie și, în aprilie, m-am prezentat la târg. M-am întors cu un contract de publicare oferit de editura MP Publishing. Nu știu ca vreun alt scriitor român să fi reușit așa ceva. Volumul a apărut în luna noiembrie a aceluiași an. În 2013 a apărut varianta în limba română publicată de editura Data Group.
Următoarea carte, I Choose Love a fost bestseller pe Amazon. Cum a fost să treci de la ficțiune la non-ficțiune și care a fost secretul succesului ei?
A fost o surpriză și pentru mine, însă acea carte a insistat să fie scrisă. Ideea a venit la scurtă vreme după evenimentul de la Colectiv. Perioada aceea a fost una sumbră în întreaga lume, cu atentate și pierderi de vieți în Franța și în America. Am observant cum frica cuprinde din ce în ce mai mulți oameni și mi-am dorit să transmit un mesaj și un sistem care să îi ajute să depășeasă acest moment. Fiecare stare interioară, fiecare emoție pe care o experimentăm vibrează la o anumită frecvență. Sunt frecvențe joase, care nu susțin viața, precum frica și rușinea. Și apoi sunt frecvențe înalte, precum iubirea și bucuria, care aduc armonie, sănătate, pace. Oamenii confundă iubirea cu atașament, atracție fizică, obișnuință. Iubirea este, însă, o super putere care se află în inimile fiecăruia dintre noi. Este o stare de a fi care se exprimă nu doar în relația de cuplu și cu familia, dar și în profesie, business și atitudinea față de viață.
Am ales să public I Choose Love pe cont propriu pentru că experiența cu editura din Marea Britanie nu s-a ridicat la nivelul promisiunilor. Multe edituri se concentrează pe autorii care au deja un renume și investesc foarte puțin sau deloc în autorii debutanți. Asta s-a întâmplat și în cazul meu. Așa că am decis să iau soarta celei de-a doua cărți în propriile mâini și să aplic o strategie de promovare gândită de mine. Este foarte important ca înaintea unei lansări de carte să creezi interes, să faci în așa fel încât cititorii să își dorească să o citească și să o cumpere. În acea perioadă, am ascultat multe podcasturi din afară despre strategii de marketing și canale de distribuție pentru autorii independenți. Fiind o carte în limba engleză, focusul meu a fost pe piața americană și cea britanică. Eram încă în România însă, grație Internetului, am reușit ceea ce mi-am propus.
De ce te-ai hotărât să te muți în California și mai apoi în Sedona?
Încă de mic copil am fost atrasă de America, în mod special de California și Arizona. De prima dată de când am pus piciorul aici, m-am simțit acasă. Cred că sufletul meu are legături vechi cu acest pământ. Însă, dincolo de asta, mi-am dat seama că pentru a avea o carieră de succes ca scriitor de limbă engleză, este nevoie să trăiesc într-o țară în care se vorbește această limbă. Am studiat limba engleză din școala generală și pâna la terminarea facultății, însă adevăratul studiu se întâmplă aici și acum, în fiecare zi.
Prin programul tău de self publishing îi ajuți pe oameni să-și publice cărțile singuri. Care sunt ingredientele unei cărți de succes? Și ce oferă programul tău?
În 2015 m-am întors la London Book Fair, unde am auzit povești de success de la Autori publicați de cont propriu și am văzut o oportunitate de a-mi folosi experiența de PR și media în domeniul cărților. Așa a apărut Self-Publishing Mastery, distins ca Best Education Center de către orașul Santa Ana, California, în 2022, 2023 și 2024. Am pornit de la idea de a crea un portal în care autorii interesați de self-publishing să găsească resurse valoroase care să îî ajute să își publice și promoveze cărțile pe cont propriu. Apoi am extins oferta la servicii de self-publishing, marketing și promovare. Am lucrat cu zeci de Autori și nimic nu mă bucură mai tare decât să văd acea panglică portocalie pe care scrie No#1 New Release în dreptul titlului unei cărți lansate împreună.
De unde a apărut pasiunea ta pentru public speaking?
Pe la vreo patru ani mă îmbrăcam în rochiile lungi de seară ale mamei, improvizam o scenă în sufragerie din scaunele de la bucătărie, luam un tub de fixativ în mână și mă prefăceam că sunt cântăreață. Cum voce de X-Factor nu am, probabil că era vorba de public speaking. Doar că nu știam ce era pe vremea aceea. Însă, pe scurt, răspunsul este că mă bucură să împărtășesc cu ceilalți ceea ce știu și iubesc oamenii.
Ultima ta carte, “My Life on Tender” cum a fost primită de public? De ce ai simțit nevoia sa te întorci la ficțiune?
Romanul este primul dintr-o trilogie și a primit reviewuri foarte bune în egală măsură de la critici și cititori. Ca și în cazul primelor două apariții, a fost o carte care s-a cerut scrisă. O imagine care apărut după o dezamăgire în dragoste: o tânără care, de ziua ei, este prinsă de o ploaie torențială pe unul dintre cele mai cunoscute poduri din Dublin și, deși nu are umbrelă, este obligată să rămână acolo și să aștepte. Apoi a urmat tema trilogiei: sfătuită de o ghicitoare țigancă, această tânără călătorește în întreaga lume pentru a găsi iubirea adevărată. Fără a dezvălui finalul, își voi spune totuși că această iubire este chiar în noi.
Ce reprezintă pentru tine scrisul?
Scrisul este unul dintre darurile mele, un mod de a fi, un instrument care mă ajută să aduc bucurie și iubire în viețile oamenilor.
Ce planuri de viitor ai?
Să întrebăm Universul. Foarte puține din cele descrise în acest interviu au fost planificate. Au fost, mai degrabă, dorințe șoptite de inimă. Aș vrea să fiu DJ la radio. Aș vrea să locuiesc iar în California. Așa că planul este să continui să îmi ascult inima și să o las să mă ghideze către ceea ce duce la evoluția mea personală și la exprimarea darurilor mele creatoare în folosul celorlalți. Asta include publicarea celui de-al doilea volum din trilogia „My Life on Tender”.
O poți urmări pe Andreea pe Instagram, YouTube și website-ul de autor.











