Cum arata fericirea in Africa

Fericirea in Africa este mult diferita fata de cea din Europa sau America.

poza_binetaM-am imprietenit cu o fata frumoasa, Bineta, de 22 de ani, cu ochii migdalati, buze perfect desenate, ce purta un voal pe cap. M-a invitat la ea acasa, intr-o suburbie din Dakar, in Yoff. Case ei: 4 camere din piatra in care locuiesc 20 de persoane (parinti, surori, verisori, matusi, bunici), 2 wc-uri si 2 dusuri in curte. Nu are camera ei, doarme pe o saltea in pridvor cu alte 2 fete. Nu are bucatarie, gateste mancarea in curte folosind o butelie cu gaz si apa de la fantana. Singurele electrocasnice sunt televizorul, frigiderul si telefonul mobil. Intinde rufele pe sarma si le calca folosind un fier de calcat pe baza de carbune. Nu isi permite sa cumpere alimente de la supermarket, asa ca tot ce gateste, gateste in casa. Dulciurile sau fructele reprezinta un lux pentru ea si pentru membrii familiei. Iar mancatul la restaurant nici nu intra in discutie. Bineta este la facultate si este singura dintre cei 20 de membrii ai familiei care are telelefon cu abonament de internet (platit de facultate). Nu are computer, asa ca se foloseste de telefon ca sa caute informatii, sau sa isi faca temele. Si toti ceilalti copii vin la ea ca sa foloseasca si ei internetul. Bineta se ocupa in fiecare zi de gatit mancarea pentru pranz (orice fata senegaleza invata sa gateasca la 10 ani) si sa aranjeze paturile. Se trezeste in fiecare zi la ora 5 dimineata ca sa nu prinda coada la dus si ca sa isi faca rugaciunea de dimineata (musulmanii isi fac rugaciunea de 5 ori pe zi, la diverse ore)

Bineta a vizitat pana acum doar imprejurimile Dakar-ului. Nu isi permite excursii, vacante. Sa calatoresti este prea scump pentru ei. Nu iese in cluburi ori la terase. O singura data a fost la un fel de petrecere, dar impreuna cu mama ei. Nu a vazut niciodata cum arata un mall. Vacantele si le petrece acasa cu familia ori citind carti descarcate pe telefon. Cand are timp, o mai ajuta pe mama ei la facut menajului in casele albilor care locuiesc in Dakar. Ca orice fata, si Binetei ii plac hainele si bijuteriile. Are un sifonier (pe care il imparte cu surorile ei) cu multe haine traditionale din wax, voaluri si esarfe. Sunt toate facute la croitorie. Pe mana are vreo 3-4 bratari. Fiecare are o semnificatie si o protejeaza de boala, deochi sau alte influente malefice. Una dintre bratari este dintr-o combinatie de aur si argint, cu initiale, daruita de mama ei. La talie poarta zilnic un colier din perle – pentru a-si mentine talia subtire. In Senegal, femeile maritate poarta un colier din perle ceva mai mari, pentru a-si seduce barbatul. Pentru Bineta, ca de altfel pentru toate fetele de acolo, este important sa se imbrace frumos si ingrijit – asta impune respect si admiratie. Machiajul il foloseste atunci cand iese in oras si la ocazii speciale.

Bineta este indragostita de un baiat care face parte dintr-o casta (denumita griot) si care invata acum in Italia. Conform traditiei senegaleze, ei ii este interzis sa se casatoreasca cu un barbat care face parte din vreo casta. Nu stie ce final va avea aceasta poveste de dragoste interzisa, dar Bineta viseaza si ea sa plece la un moment dat in Europa. Sa studieze sau sa lucreze acolo. Sau macar sa o viziteze.

Si ce ii aduce totusi fericire Binetei in fiecare zi?

Legatura stransa pe care o are cu ceilalti membrii din familie si cu cei apropiati. Sunt foarte uniti in comunitate, se ajuta reciproc de fiecare data. Cand unul dintre ei este vesel, toti sunt veseli, cand unul este suparat, toti ceilalti incearca sa-l ajute. Nu sunt deloc egoisti pentru ca impart cu totii absolut tot (mancare, haine etc). Si nu in ultimul rand, Bineta este fericita pentru ca are parte de 3 mese pe zi. Spre deosebire de alti vecini care isi permit doar o masa pe zi. Si este recunoscatoare pentru orice lucru bun care i se intampla in viata. Si mai are ceva: are speranta: „Tant qu’il y a de la vie, il y a de l’espoir.”

Vara fara Facebook

usi-inchise-incuiate-lacatAm ales sa imi inchid contul de Facebook timp de 3 luni si ceva. Initial am vrut sa fie doar pentru cateva saptamani, insa « am rezistat» mai mult.

Am luat decizia de a-mi inchide Facebook-ul intr-un moment dificil, atunci cand am fost internata in spital. Vedeam tot felul de postari care nu se potriveau in niciun fel cu ceea ce traiam eu in acele momente. In plus, daca cu cateva zile inainte de internare imi « verificam » contul de Facebook dimineata, la pranz si seara, in acele momente nu am mai simtit nevoia de a intra pe contul de socializare. Am pastrat activa doar pagina mea de autor, rugand o prietena sa mi-o adminstreze.

A urmat o perioada de aproape o luna de zile, timp in care am stat izolata acasa, in camera mea. Am ales sa folosesc acest timp ca sa citesc carti, sa urmaresc emisiunile preferate sau sa ascult TED-uri. Am ales sa vorbesc cu prietenii mai mult la telefon si pe WhatsApp. Mi-am dat seama ca imi face mai bine sa le aud vocea, sa imi povesteasca cum a fost in vacanta, decat sa deduc eu asta din postarile lor.

Dupa o luna de izolare m-am reintors la munca si la vechile activitati. Nu am simtit nevoia nici in metrou si nici la birou sa imi verific contul de socializare. La masa de pranz m-am putut bucura de conversatii cu colegii ori de gustul mancarii fara sa simt nevoia sa mai butonez telefonul. Nu mai eram « dependenta » de like-uri, de comment-uri ori de scroll pe wall.

Am primit mesaje de la prieteni care m-au intrebat ce s-a intamplat cu contul meu. Au fost momente in care am vrut sa iau legatura cu anumiti cunoscuti ale caror contacte le aveam doar pe Facebook. Si atunci a trebuit sa sun un prieten, care il cunoaste pe X ca sa imi dea intr-un final numarul de telefon al lui X.

Au fost si momente in care am uitat de zilele de nastere ale unor prieteni pentru ca da, nu mai era Facebook cel care sa ma notifice. Alteori a trebuit sa depun ceva efort ca sa caut anumite informatii, pe care de multe ori Facebook-ul mi le oferea gratuit.

Pentru mine a fost un test pe care l-am trecut cu brio. Am “economisit” ore bune, timp  in care am facut ceea ce imi place. Acum urmeaza pentru mine o noua provocare. Imi redeschid Facebook-ul. Dar vreau sa-l folosesc diferit fata de cum o faceam pana sa imi inchid contul. Realizez ca Facebook-ul este o sursa de informatii, de networking si in acest scop vreau sa-l folosesc. Imi doresc sa continui ca seara sa citesc o carte in loc de a posta ceva pe wall. Vreau ca in metrou, dimineata sa continui sa privesc oamenii, in loc de un scroll. Vreau sa fiu mai selectiva. Sa postez mai putin. Si doar ceea ce consider eu ca este important pentru mine si ca ii ajuta pe ceilalti. Vreau ca la masa de pranz sa fiu atenta in continuare la discutia colegilor, sa nu imi impart atentia intre ei si telefon.

Facebook-ul, ca si internetul sau televizorul, poate fi un aliat sau un inamic. Depinde numai de mine cum il folosesc.

5 motive sa vizitezi Iasi-ul

Nu am apucat sa vizitez Iasi-ul pana acum cateva zile. Am fost placut surprinsa de tot ce am vazut aici si il includ in top 3 orase preferate de la noi din tara.

poza_iasiDaca ajungi si tu prin Iasi, uite ce nu trebuie sa ratezi :

  1. Parcul Copou si Teiul lui Eminescu

Parcul Copou are un farmec aparte. Poate sa fie din pricina vechimii lui, din pricina istoriei ce o poarta, sau a Teiului lui Eminescu de la care nu iti poti lua ochii minute bune in sir.

  1. Bojdeuca lui Creanga

Pe un drum de tara, ajungi in casa in care a locuit 18 ani marele scriitor. Tot aici s-a imprietenit cu Mihai Eminescu, care pret de o jumatate de an a si locuit la bojdeuca. Pe langa detaliile despre viata lui Creanga frumos spuse de catre ghid, vei vedea cuptorul cu hornul pe care statea asezat drobul de sare, masuta de lemn cu trei picioare, icoana – amintire de la mama sa, chersinul sub care s-a ascuns iedul mijlociu, precum si alte obiecte care l-au inspirat pe Creanga in povestile sale.

  1. Cea mai buna inghetata din oras

Plimbarea din Parcul Copou va fi cu atat mai placuta daca la intrarea in parc iti vei lua inghetata. Pont: la 3 cupe cumparate a patra cupa va fi gratuita.

  1. Intalnirea cu un OM mare

Nu trebuie sa-l ratezi pe domnul Grumazescu, patronul anticariatului de pe strada Alexandru Lapusneanu nr. 24, un batranel tare simpatic, admirator al lui Eminescu, care il intrece si pe Creanga cu talentul lui de povestitor. Pe langa ceasurile si inelele din vremea buncii, ori statuete si mici sarcofage, domnul Grumazescu iti arata o colectie de carti pe care sa o tii intr.-o palma. Cea mai mica dintre ele are 3 mmX3 mm si contine toata poezia “Luceafarul”.  Pont: o sa vezi colectia de carti atunci cand vei trece pragul anticariatului pentru a doua oara. Nea Grumazescu are multe povesti de spus si e musai sa te reintorci acolo.

  1. Outlet-urile din oras

Daca vrei sa faci shopping cu bani putini, aici gasesti cea mai buna oferta. Nu ai parte de cele mai recente colectii de haine, insa le achizitionezi la o treime din pretul afisat in magazinele din mall.

 La toate astea as mai adauga si frumoasa Catedrala Mitropolitana, Palatul Culturii, Manastirea si Turnul Goliei, de unde privesti orasul de sus.

Ceasul. Cat este ceasul?

poza labirint

poza labirintAdevarata esenta a lucrurilor nu se vede cu ochii. Credem ca vedem lumea din jur, si totusi percepem numai invelisul ei. Asta m-a invatat un spectacol in care am avut rolul principal si in care nu am vazut nimic. In care am simtit; si am inteles. Mult mai mult decat as fi facut-o cu ochii deschisi. O experienta minunata in cadrul unui spectacol de teatru labirint in regia Stefanei Popa.

 Totul a inceput cu prezenta unei domnisoare cu voce calda care m-a intampinat in poarta casei. M-a invitat intr-o sala de asteptare unde alaturi de alte persoane am jucat un joc de societate. Jocul a fost intrerupt de o voce care m-a chemat. Mi-a spus ca este timpul. Mi-a pus o esarfa la ochi si mi-a urat „- Calatorie placuta!”.

Cu ochii legati am mers tinandu-ma de o sfoara ce m-a condus cel mai probabil intr-o bucatarie. „ – Ceva de baut: cald, rece? De mancat: dulce, sarat?” am fost intrebata. Am vrut ceva cald de baut si am primit ceai cu aroma de scortisoara. Iar de mancat am vrut ceva sarat si am primit zacusca. „- Este timpul sa-ti continui drumul. Intra pe a doua usa pe stanga”, mi s-a spus. Am pipait peretele si am ajuns in dreptul unei usi. O voce m-a intampinat: “- Ai semnat contractul?” Dupa care am fost impachetata la propriu intr-un sul de hartie. Probabil era chiar un contract. „- Ai o suma de bani. Ce alegi? Sa-i investesti sau sa-i cheltuiesti?” vocea m-a intrebat. „- Sa-i cheltuiesc”, a fost raspunsul meu. Si imediat am primit un pix si am fost rugata sa semnez.

Cu o patura pusa peste umeri am iesit afara. M-a intampinat vocea unui domn in varsta care mi-a spus ca nu vede, rugandu-ma sa-l insotesc. Ce coincidenta. Nici eu nu vedeam. L-am luat de brat. In departare se auzea muzica. Ne-am indreptat catre acel loc. Ajunsi acolo, am simtit caldura. Era aprins un foc. Probabil un foc de tabara acompaniat de cantece. Am primit o muzicuta. Am incercat sa suflu in ea, asa cum faceam in copilarie.

 Cadrul insa s-a schimbat. O mana m-a condus mai departe. Am urcat niste trepte, iar apoi am fost asezata intr-un scaun mobil si plimbata cu viteza. La un moment dat am simtit un miros de menta. Mainile mi-au fost unse cu o licoare parfumata, iar apoi a urmat un masaj relaxant pe spate. „- Tu cand ai avut ultima data grija de sanatatea ta?” a fost intrebarea care mi s-a pus si la care nu am stiut ce raspuns sa dau pe loc.

 S-a schimbat iar cadrul, am fost ridicata si luata la dans. Si aruncată la propriu intr-un pat. M-am trezit in bratele unui barbat care m-a luat in brate. „- In ziua de azi oamenii fac sex, dar sunt singuri. Tu alegi sa te indragostesti sau nu?” o voce feminina mi-a soptit. Am raspuns afirmativ si am fost asezata pe un alt scaun. „- Inspira 7 secunde și apoi expira alte 4 secunde. Fa asta de cateva ori in ritmul tau. Apoi imagineaza-ti cerul. Cand l-ai vazut ultima oara? Imagineaza-ti stoluri de pasari. Vin sau pleaca? Cand ai văzut ultima data imaginea asta? Cand ai calcat ultima oară cu picioarele desculte pe iarba? Iti mai aduci aminte de fosnetul copacilor? Cand ai ascultat ultima oara marea? Cand ai simtit nisipul printre maini? Cand ti-ai ascultat ultima oara inima?” vocea mi-a soptit in continuare. In timp ce imi raspundeam sigura, in gand, la aceste intrebari, mi-au fost puse un fel de casti in urechi, dar si ceva rece si metalic in dreptul inimii. Am inceput sa ascult. Auzeam pentru prima oara cum imi bate propria inima. Era probabil un stetoscop.

 Cadrul s-a schimbat din nou, am fost condusa afara. Am fost asezată pe un scaun care se balansa. O voce m-a rugat sa imi dezleg esarfa de la ochi. In fata mea era un fel de perdea, iar eu ma aflam intr-un legan. La fiecare balans perdeaua se dadea la o parte si vedeam doar cate un cuvânt: „ce?”, doresti?”etc. Dupa cateva balansuri am descifrat intreaga propozitie: „Ce iti doresti tu cu adevarat?” Au urmat cateva clipe de gandire, iar raspunsul meu cu voce tare a fost: „Sa fiu fericita. Sa descopar cu adevarat lucrurile care ma fac fericita.”

Ultima schimbare de decor: Ceasul. Cât este ceasul? Am primit un cadran desenat sub forma unui ceas, care avea in locul cifrelor inscriptiile: dezvoltare personala, comunitate, iubire, familie, spiritualitate, cariera&bani, distractie&prieteni si sanatate.

Ce arata ceasul meu? Cum aveam de gand sa imi impart timpul de acum incolo intre toate cadranele? Cat timp urma sa aloc pentru fiecare dintre ele in viitor? Ce avea sa schimbe in mine aceasta experienta? Au fost intrebarile cu care am ramas in minte mult timp dupa terminarea spectacolului.

Intalnire cu ingerii

andreeaAndreea, știi, astazi am ajuns la intalnirea noastra de la ora 12 ceva mai devreme. Stiu ca esti de obicei punctuala si ca nu iti place sa intarzii. Cand am plecat de acasa ti-am luat un aranjament floral, cu aceleasi culori ca florile pe care le tineai in mana la cununia civila, de acum 2 ani. Pentru ca azi era ingrozitor de frig am luat taxiul. Dar stiu ca tie iti place frigul, asa ca mi-am facut curaj sa ies din casa.

Sa-ti spun un lucru ciudat. Taxiul a trecut pe langa multe din localurile in care noi obisnuiam sa iesim in oras. Doar ca tu ai ales ca azi sa ne vedem in alta parte, intr-un loc nou. Bine ca macar ai ales o locatie centrala.

Cand am ajuns la intalnire mi-am dat seama ca nu era o intalnire doar cu mine. Am fost surprinsa sa vad ca ti-ai chemat toata familia si pe toti prietenii. Se pare ca tu te-ai lasat asteptata, asa ca am inceput sa vorbim intre noi. Despre tine. Si sa ne si uitam la cateva poze cu tine. In toate erai incredibil de frumoasa. Nu degeaba pentru mine ai fost multa vreme fata cu stil care a lucrat la Prada in New York. Tot azi am apucat sa vad si primele poze cu fetita ta minunata pe care abia ai nascut-o. Este adorabila.

Trebuie sa iti marturisesc ca la un moment dat am obosit asteptandu-te, iar Alexandra, cea mai buna prietena a ta, a inceput sa ne citeasca din felicitarile pe care tu i le faceai cadou in fiecare an de ziua ei ori de Craciun. Alex, sotul tau, te-a asteptat cu cea mai frumoasa declaratie de dragoste, pe care a repetat-o inainte in fata noastra, a tuturor. Iar mama ta… mama ta era cea mai nerabdatoare ca tu sa ajungi.

Andreea, stii insa ce n-am inteles de la intalnirea de azi? De ce ai ales un dress code negru? De ce ai stabilit ca loc de intalnire tocmai o biserica? Si mai ales, de ce nu ai dat sms ca o sa intarzii la intalnire?

Andreea, pana la urmatoarea intalnire, cand sper sa ajungi si tu la timp, te rog sa imi povestesti cum e viata printre ingeri.

Las Vegas, un miraj cu termen de valabilitate doar noaptea

poza5Las Vegas nu are cum să nu te frapeze. Unii spun că ar fi Disnayland-ul adulților. Nu au cum să nu te minuneze hotelurile cu mii de camere. Fiecare hotel e un oraș în sine. Și asta pentru că fiecare hotel are zeci de restaurante, de baruri, dar și magazine pentru shopping, săli de teatru ori cinema, saloane de înfrumusețare, spa, golf și piscine. Și asta fără a se pune în discuție sutele de metri pătrați destinați casinoului. Ca să ajungi de la cameră la piscină îți poate lua lejer 30-45 minute.

Spre seară, în cazul în care nu alegi să rămâi în hotel pentru un spectacol cu Cirque du Soleil, David Coperfield ori Seinfeld, poți să alegi să o iei pe Strip ca să admiri luminile, opulența și spectacolul străzii. Asta e de recomandat să faci spre seară. Vegasul noaptea este un adevărat un carnaval. Un amalgam de culturi. Carnavalul este creat atât de diversitatea turiștilor, cât și al spectacolului de lumini oferit. Dacă nu ai apucat să vizitezi Parisul poți face o poză de aici cu Tour Eiffel și să admiți că ești chiar în orașul iubirii. Dar sentimentul că ești cu adevărat în Las Vegas îl ai atunci când ai în față fântâna Bellagio. Din 10 în 10 minute are loc un spectacol cu adevărat impresionant al apei – fântâna dansatoare ori fântâna muzicală, așa cum este denumită ea. Ce mi s-a părut interesant e că poți trece dintr-un hotel în altul prin pasaje de legătură sau chiar să iei tramvaiul având ca stații cele mai renumite hoteluri.

În fond, poate că Las Vagas e locul perfect pentru uitare. Aici toată lumea zâmbește. Clienții sunt fericiți indiferent că este ora 7 dimineața sau 11 seara. Dacă ar exista mai multe Paradisuri, atunci probabil că Pardisul Uitări are inițialele L.V. Noaptea Las Vegas-ul are un aer de glamour dat rochile de seară, pantofii stiletto, bijuteriile doamnelor ori cravatelor domnilor. Noaptea totul este despre ruletă, poker și blackjack. Despre noroc și despre sute de dolari “investiți”, despre dorința utopică a unei îmbogățiri rapide ori despre paharele cu băutură turnate de către chelnerițe în paharele jucătorilor în timp ce mizele cresc simțitor. În timp ce tu vei avea iluzia îmbogățirii, Vegas-ul nu va iesi niciodată pe minus. Indiferent că va avea clienți care vor își pune în joc cei 50 dolari strânși la pușculiță, fie că o să fie vorba de miliardari care vor arunca cu banii doar ca să-i intimideze pe ceilalți.

Pentru o bună priveliște a orașului mi s-a spus că trebuie să urc în Stratosfer sau în Hotelul Mandarin. Așa că am fost să-l văd din lounge-ul hotelului Mandarin Oriental (denumit de Forbes triple five-star luxury hotel at the heart of The Strip). Nu am prins loc la fereastră, dar era o masă din apropiere care mi-a oferit pe deplin imaginea Las Vegasului și a ceea ce înseamnă America până la urmă: celebritate, corporație și dolar. America a constuit visul american și o să rămână în picioare atât timp cât o să iasă pe profit. America nu se uită niciodată înapoi. La masa de la geam stăteau probabil unii dintre cei mai mari magnații ai Americii. Iar la masa din față erau două doamne obișnuite cu bisturiul celebrilor plasticieni. Doamnele îi țineau companie unui magnat care afișa un soi de superioritate în fața acestor doamne. Și plictiseală. Până la urmă, nu degeaba i se spune Las Vegas-ului că este Sin City.

Las Vegasul este fabulos și atunci când este privit de sus de tot, din elicopter. Și opulent, dacă iei în vedere că o limuzina te va lua tocmai de la hotelul unde ești cazat și te va duce spre aerodrom.Și bineînțeles îți va oferi și șampanie.

Este interesantă discrepanța dintre noapte și zi. Ziua tot glamour-ul cade. Tot kitsch-ul iese la iveală. Nici măcar clădirile nu mai au nimic din farmecul din noaptea trecută iar pe stradă te întâmpină diversi “artiști”care te poftesc la cele mai iefitne și de prost gust spectacole. Toată lumea a renunțat la ținuta glamour. Și atunci vezi că de fapt Las Vegas-ul ți-a oferit un miraj cu termen de valabilitate doar noaptea.

poza4

poza1

poza3jpg

Los Angeles si visul american

img_2735L.A. este un oras caruia nu i se vad marginile, pe care nu poți sa-l cuprinzi. De fapt, e mai mult decat un oras. E un megapolis. Mergi 4 ore cu masina si tot nu-i dai de capat. In downtown ai impresia ca esti undeva in Ferentari, iar atunci cand ajungi in Beverly Hills admiri casele ale caror zerouri cu care sunt cotate la bursa nu le poți numara. Plimbandu-te prin oras, treci de la frica de a-ti tine geanta la vedere, la admirația pe care o ai în fata ultimei colecții de haine de la Prada de pe Rodeo Drive.

L.A. este cu siguranta locul unde contrastele se vad cel mai bine. Fara indoiala ca aici traiesc cei mai saraci, dar si cei mai bogati oameni din America. Intotdeauna mi-am imaginat Hollywood Bulevard ca pe un loc select, insa cand am ajuns acolo realitatea mi-a oferit cu totul un alt peisaj. Am început periplul stelelor de la capatul Bulevardului, unde tot ce am vazut erau buticuri chicioase de o parte și de alta a strzzii, iar pe jos am “admirat” stele cu nume ale celebritatilor despre care nu auzisem niciodata. Din loc în loc “rasareau” cinematografe in stilul clasic american consacrat.

Abia spre mijlocul bulevardului, aglomerația mare de turisti dinspre Chinese Theatre si stelele cu numele “cele mai celebre” iti confirma totusi ca esti chiar la Hollywood. Si bineinteles, mall-ul de langa iti da de ințeles același lucru.

Daca se spune ca in Romania sunt multi cersetori, in L.A. sunt si mai multi. Caci unde sa cauti cel mai bine visul American daca nu direct pe Hollywood Bulevard?

Ca sa fii mai aproape de celebritați (ori de celebritate) urci direct dealul Hollywoodului, admiri casele aflate la competitie cu cele din Bevery Hills si faci un selfie cu Hollywood Sign.

Iar daca iti e dor de plaja, dai o fuga pana la Venice Beach, locul unde graffiti-ul se imbina cu muzica de strada și cu placile de surf.

Spre seara, incerci sa eviți traficul bara la bara, dar orice ai face, aglomeratia te obliga sa ramai blocat pret de zeci de minute pe autostrazile din L.A. Tot ce poți face este sa admiri luminile orasului și zgarie norii. Pana la urma, de asta esti în L.A.

img_2596unnamedimg_2684img_2691img_2714img_2731img_2525img_2695

California Dreamin’

poza1Raiul trebuie sa aiba iesire la ocean. Asta mi-am zis atunci cand am ajuns in Newport Beach si mai apoi in Insula Balboa din California. Oare cei care au casele de cateva milioane de dolari, propriul ponton si propria barca se simt ca in Rai?

Fiecare casa avea ceva diferit fata de cealalta. Si interesant este ca fiecare casa avea veranda deschisa. Sa intre soarele… si privirile curiosilor. In unele case se desluseau printre perdele tablouri imense (si cu siguranta de mare valoare), in timp ce in altele vedeai obiecte decorative cat se poate de impresionante. Cu siguranta fiecare obiect de decor era adus de prin vreo calatorie scumpa si avea o semnificatie aparte. Si fara indoiala ca exista o competitie intre vecini: cine are mai multe flori pe veranda, cine are un tablou mai scump si tot asa. Probabil ca aici isi au casele de vacanta milionarii din Silicon Valley. Sau poate ca unele case sunt mostenite de cateva generatii.

Tot ce am putut sa fac a fost sa privesc oceanul, barcile, casele, sa inspir din aerul californian de octombrie si sa ma intreb: Si oare oamenii care chiar au toate astea sunt cu adevarat fericiti? Oare se simt mai aproape de Rai?

unnamedunnamed2unnamed3

Viata in 21 grame

poza balanta

 Ce putem cantari cu 21 grame? Si nu cu orice fel de 21 grame, ci cu cele mai importante 21 grame?

Cu cele mai importante 21 grame putem cantari asa: imbratisari si amintiri; bucurie si suferinta; si tot ceea ce lasam in urma noastra.

Se spune ca sufletul cantareste 21 grame. O spun unele descoperiri stiintifice. Si un film cu titlul “21 grame” pe care nu l-am vazut.

Si totusi exista un paradox in societatea de azi : ne este mult mai la indemana sa avem grija de cele 40-50-60-70 samd kilograme ale noastre si uitam foarte usor de cele 21 grame. De ce toata lumea e preocupata sa aiba corpul perfect (pentru ca vezi reclame cu zambetul perfect, picioare perfecte etc), dar nimeni nu e preocupat sa aiba sufletul perfect (nu am vazut nicio reclama cu sufletul perfect)?

Acum vreo saptamana mi-a atras atentia o poza pe Facebook cu portretul unei femei de varsta a treia si cu un text care spunea ceva de genul: Daca sufletul s-ar vedea, criteriile dupa care ne-am indragosti ar fi diferite.

Sa vorbesti in ziua de azi despre moarte a devenit un subiect tabu. Nimeni nu pare sa mai creada ca va ajunge la momentul asta. El sau cei dragi lui. Avem tot timpul replica: mai avem timp sau nu se poate intampla prea curand. Si alegem sa fugim de gandurile astea cu un scroll pe Facebook sau pe alta retea de socializare. Ocolim subiectul asta cat putem de mult. Si nu ma refer aici la discutiile cu ceilalti. Ma refer la discutia cu noi insisi.

Si ma intreb asa: oare, daca in fiecare dimineata ne-am gandi ca acea zi ar putea fi ultima zi din viata noastra, nu am incerca sa traim un pic diferit? Oare nu am incerca sa fim mai buni, sa facem lucrurile importante pentru noi si nu ne-am mai pierde timpul cu certuri, razbunari si am renunta la clasicul “pot face asta si maine”?

Intamplator sau nu, in ziua in care am pierdut pe cineva drag am deschis revista Psychologies exact la un interviu cu actorul Marius Manole in care acesta spunea : « Noi uitam ca suntem muritori… Lucrurile trebuie facute acum, aceasta e singura clipa pe care o avem. »

Zilele sunt lungi, dar anii trec repede. Si asta mai ales la varsta maturitatii, atunci cand primavara se transforma atat de repede in toamna, atunci cand nu stii cum a mai trecut un an si ce anume ai facut in acel an. Nu avem ceritudinea niciunui maine. Mai tarziu de multe ori inseamna niciodata. Pentru cineva de pe planeta asta azi este ultima lui zi. Si nici el, si nimeni inca nu stie asta.

Se spune ca sufletul cantareste 21 grame. O spun unele descoperiri stiintifice. Si un film cu titlul “21 grame” pe care nu l-am vazut. Alte descoperiri mai noi spun ca sufletul cantareste 0,01 grame. In opinia mea, sufletul poate sa cantareasca, sau nu vreun gram. Certitudinea mea este ca sufletul exista. Si ca este cel mai important sa avem grija de el, de al nostru. Si daca putem si de cel al persoanelor dragi noua.

4 zile fara internet. Se poate :)

poza cris La inceput am vrut sa fie doar 3 zile, dar mi-a placut senzatia si am mai vrut 1 zi in plus.

M-am gandit putin inainte sa iau aceasta decizie, mai ales ca in ultimele saptamani ajunsesem sa butonez Facebook-ul, WhatsApp-ul ori Google aproape la fiecare ora. Dar  m-am gandit ca e bine sa iau o pauza, pentru ca deja se transformase intr-un soi de dependenta.

Am avut norocul ca cele 4 zile sa se suprapuna cu zilele de concediu in care am fost sa ma relaxez la casa de vacanta. Imediat ce am selectat turn off mobile data am simtit ca pe langa concediu, imi mai iau liber si de la jobul de socializare. Trebuie sa recunosc ca in prima zi am avut nenumarate momente in care mi-am facut cateva griji legate de faptul ca pot sa primesc un mail sau un mesaj important. Dar mi-am adus aminte ca inaintea internetului a fost inventat telefonul, asa ca m-am linistit cu ideea ca mesajele cu adevarat importante pot fi comunicate si fara internet.

Cum mi-am petrecut cele 4 zile?

In cea mai mare parte din perioada am stat pe sezlong si am citit. Am citit o carte interesanta The Happiness Project, si am incercat sa practic un pic de mindfulness (ca tot e la moda termenul): am mers desculta prin iarba, am privit atenta florile, iar seara am privit luna plina… din sezlong.

Dupa cele 3 zile nu m-am simtit nerabdatoare sa ma reconectez la internet. Ma simteam libera.  Asa ca am mai prelungit perioada cu inca o zi, pana am ajuns in Bucuresti.

Atunci cand mi-am reactivat internetul am avut o strangere de inima. Pentru ca simteam ca renunt cumva la libertatea celor 3 zile, ca imi reiau jobul de socializare virtuala. Facebook-ul imi arata 22 de notificari, 3 mesaje necitite, Instagram 2 notificari, WhatsApp-ul 1 mesaj nou, iar mailul era full, insa nimic urgent.

Ce am invatat din aceasta experienta? Ca nu este posibil sa renunt la internet de tot,  dar ca o astfel de perioada, fara internet, e benefica din cand in cand. Si ca cel putin o data la cateva luni ar fi necesara. Abia o astept pe urmatoarea.

1 2 3 9