Georgiana Deaconu – Mica Cera: „Porțelanul și ceramica au apărut brusc în viața mea, născute dintr-o nevoie profundă de exprimare.”

Anul trecut, la Târgul Dichisar, mi-au atras atenția câteva căni din porțelan ilustrate cu mesaje. M-am apropiat să le admir și am avut surpriza să descopăr că în spatele lor se afla Georgiana Deaconu – fosta mea colegă de liceu.
Deși amândouă am urmat un profil real, am știut dintotdeauna că Georgiana are o înclinație către creativitate.

Drumul ei a continuat firesc la Facultatea de Design Interior din cadrul Universității de Arhitectură „Ion Mincu”. După absolvire, a intrat în industria mobilierului, însă rolul tehnic nu-i permitea să se exprime artistic. Așa că aduna în tăcere frustrarea de a nu crea.

O descoperire spontană: „A doua zi m-am trezit și am știut că asta vreau să fac”

În perioada în care mergea constant la târguri internaționale, precum Milano Design Week, ceva îi tot atrăgea atenția: vasele ceramice. Nu-și dădea încă seama că era direcția ei.

Momentul declanșator a venit în 2017:
„Am văzut pe Facebook că o prietenă fusese la un curs de olărit. Am dat like, iar dimineața, când m-am trezit, am știut: eu asta vreau să fac. Porțelanul și ceramica au apărut brusc în viața mea, născute dintr-o nevoie profundă de exprimare. A fost brusc și din nimic. Două săptămâni am căutat materiale și un loc în care să exersez, de abia așteptam să-mi fac damblaua.”

Primul atelier? Balconul propriu.
Acolo, împreună cu prietena ei, Vali, au realizat primele comenzi. “După ce am făcut prima matriță în câteva zile mi-am umplut casa de farfurii, erau peste tot puse la uscat. Aveam și două pisici care umblau, se mai crăpau din farfurii și am realizat că trebuie să mutăm atelierul în altă parte.”

Atelier într-un garaj improvizat și primele târguri

Vali avea un garaj în Giulești, o construcție improvizată din tablă, care fusese cândva un centru de colectare a fierului vechi. Au reparat ce se putea repara și s-au apucat de treabă.
Cuptorul de 200 de litri nu încăpea, așa că l-au dus în atelierul auto al soțului lui Vali, la trei străzi distanță – ceea ce a îngreunat mult logistica.

Au creat paginile de Facebook și Instagram și au început să meargă la evenimente – Dichisar, târgul de Crăciun din Piața Constituției. Feedback-ul a fost atât de bun încât în 2018 au înființat oficial Mica Cera (un joc al cuvântului „ceramică”, scris invers).

Georgiana lucra încă full-time, dar în 2019 s-a dedicat complet businessului.

„Am crescut organic. Postam când puteam, mergeam la evenimente. Niciodată nu am trimis un newsletter. Ne sunau oamenii direct: Am văzut pe Instagram că ai făcut asta. Vreau și eu 100 de bucăți.”

Burnout-ul –punctul în care epuizarea te ajunge din urmă și nimic nu mai funcționează

La un moment dat, epuizarea a lovit din plin.

„Am dus-o așa până am clacat. Eu și Vali eram terminate. Angajatele aveau mai multă libertate decât trebuia, începuseră mici probleme. Au fost zile în care nu am dormit deloc. Eram zombi. Dormeam două ore pe noapte. Plus că aveam un copil mic.”

În martie 2024, după realizarea primului lor mărțișor, Georgiana și Vali s-au separat profesional, însă au rămas prietene.

Un nou început: un atelier în ritm de fabrică și o echipă nouă

Georgiana a păstrat echipamentele și businessul. S-a mutat cu familia la 15 km de București, iar cuptoarele mari le-a dus în hala fostului ei angajator din Băleni Români, județul Dâmbovița. A primit un „da” hotărât.

La scurt timp a format o nouă echipă – una în care fiecare știe ce are de făcut. Programul fabricii, cu început la 7:30 și final la 16:00, i-a adus structură și o viață mai sănătoasă.

„Anul trecut am avut doar două nopți nedormite. Față de anii trecuți, e un miracol.”

„Nu e vorba despre cană, este vorba despre emoție.”

Mica Cera este cunoscută în primul rând pentru vesela cu mesaje.
„Mesajele sunt pentru a rezona cu omul. Pentru că până la urmă nu e vorba despre cană, este vorba despre emoție. Și în momentul în care alege să facă cadou o cană omul trebuie să aibă un motiv: pentru că are ceva care îl face să-și aducă aminte de sine, de celălalt sau poate e un context funny, are un design aparte, d-aia i se potrivește.”

Georgiana folosește aurul ca element de decor, deși nu e fanul lui declarant:
„Aurul cade mai bine pe porțelan decât platina. Și se vinde mai bine. Și la final trebuie să și vinzi.”

Bijuterii din ceramică și dilemele unui designer

Vara, când cererea pentru căni scade, Georgiana dezvoltă colecții de bijuterii – chiar a participat la un târg de bijuterie contemporană în Olanda.

Dar nu e zona ei preferată:
„ Mie, personal, îmi place partea de design de obiect. Îmi place un obiect cu funcțiune. Îmi pare că bijuteria are puțină funcțiune, cu toate că intră în contact cu omul la propriu mai mult decât intră o piesă de veselă.

Uite, vreau să fac mânere din porțelan pentru mobilier, are legătură și cu ce făceam înainte și are mai mult sens. Și e ceva care e timeless și nu are legătură cu ruperile astea de ritm de la sezon la sezon. D-aia nu prea înțeleg bijuteria, nu prea înțeleg lucrurile care sunt decorative și atât. Înțeleg un tablou că intră într-o compoziție și are rol într-o amenajare, dar o bijuterie, și mai ales în direcția asta de consumerism care se întâmplă astăzi, îmi e mai greu să o înțeleg. Toată lumea își ia pentru sine, iar tot ce se întâmplă pe Social Media mi se pare absolut degeaba. De exemplu, mărțișoarele ajung pe un fund de sertar dacă nu sunt purtate ca o bijuterie. Sunt bani, resurse, energie investite în lucruri care nu au însemnătate, nu au sens”

Discursul ei despre consumerism m-a atins profund. Într-o lume a „fast-fashion” și „fast-buying”, obiectele își pierd sensul, iar energie și resurse se risipesc în lucruri fără valoare reală.

Despre bucurie, echilibru și planuri

La finalul unei zile, bucuria ei înseamnă timp cu familia:
„Copilul de 4 ani nu mai e la fel ca cel de 5 ani.”

Planurile de viitor?

„Să fiu în echilibru. Sunt în ecoul anilor în care am tras de mine ca să fac se întâmple lucruri – am făcut să se întâmple lucruri, realmente am avut niște performanțe wow și cantitativ, și ca ritm și ca tot. Vreau să încerc să mă aliniez la un ritm și ăla să-mi fie de căpătâi și să ajung la nivelul la care ce creez să mă reprezinte. La momentul de față sunt departe de asta. Povesteam de echilibru și de viața de familie și cea profesională. Orice ai face, oricât de mult îți place, te cocoșează dacă e prea mult.

Nu îmi doresc să mă afirm, să fac, să fiu. Îmi doresc să fiu eu mulțumită cu mine, nu neapărat să-i mulțumesc pe alții. Știu ce pot.

Sunt stropi de mulțumire, dar nu tot timpul. În viața profesională puține proiecte sunt alea relevante pe care le iei și le pozezi și le pui în reviste. De fapt, grosul e din proiecte mărunte, banale, care te fac să plătești facturile și să pui pe masă mâncare, nu cele instagramabile. Realitatea e mai puțin glamouroasă decât se scrie prin varii locuri. În viața de mic antreprenor le faci cam pe toate și nu știu cât de mult mai apuci să faci ce-ți place, chestia de care te-ai apucat inițial. Vreau de 3 ani să fac mânerele alea, dar n-am apucat să le fac.

E nevoie de schimbare la mine în primul rând. Mi-am făcut recent abonament la tenis și vreau să mă duc o dată pe săptămână, vreau să dorm cu copilul meu și să dorm minimum 6 ore pe noapte.”

Într-un final, ceea ce-și dorește Georgiana este ceea ce ne dorim cu toții: echilibru.

Produsele Mica Cera pot fi găsite în magazinul online, sau fizic, în AlbAlb – Dorobanți.

 

Spune-le și prietenilor tăi:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Spune-le și prietenilor tăi:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Spune-mi părerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest formular colecteaza numele, e-mailul si continutul dvs. pentru a putea urmari comentariile introduse pe site. Pentru mai multe informatii, verificati politica noastra de confidentialitate, unde veti primi mai multe informatii despre unde, cum si de ce stocam datele dvs.