Pe Cristina Tuță am cunoscut-o în cadrul unui eveniment aniversar dedicat celor 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, organizat de Anca Ghinea. Acolo erau expuse două dintre portretele reginei, ambele remarcabil de bine realizate, fiind prezentate alături de fotografii de arhivă, călătorind prin toată țara cu ocazia anului omagial.
La început, mi-a atras atenția o tânără extraordinar de atrăgătoare: felul în care era îmbrăcată, gesturile, privirea – toate emanau rafinament și noblețe. Nu mică mi-a fost surprinderea să văd că această fată la un moment dat este invitată să vorbească despre tablouri. Inițial am crezut că este un bun speaker, însă ea era mai mult decât atât: era chiar artista care le realizase. A vorbit cu sensibilitate aparte, a vorbit cu sufletul. La finalul evenimentului am felicitat-o, iar Cristina s-a dovedit a fi foarte deschisă și prietenoasă, oferindu-mi cartea ei de vizită. Tot atunci am aflat că lucrează și la realizarea mozaicurilor cu portrete de sfinți pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Am întrebat-o câți ani are: doar 27. Un artist atât de tânăr, cu o experiență atât de vastă și cu un suflet pe măsură – lucru pe care aveam să-l descopăr 5 zile mai târziu, când ne-am întâlnit la o ciocolată caldă și mi-a povestit despre viața ei.
Eram un copil introvertit, iar arta a fost pentru mine un mijloc de a mă exprima
Pasiunea Cristinei pentru artă a început încă din copilărie. Mi-a povestit cu emoție despre momentul în care bunica ei, având probleme de sănătate și dorind s-o țină aproape, i-a improvizat un caiet în care făcea colaje. De acolo s-a născut dragostea pentru colajele din hârtie, materiale textile, nasturi și, mai târziu, mozaic din sticlă de Murano.
Primul om care i-a încurajat talentul a fost chiar învățătorul ei din școala primară, Ivancu Valeriu, “un om de suflet” așa cum îl numește Cristina. El o înscria la toate concursurile posibile de desen fără să-i ceară acordul, învățând-o astfel, de mică, să facă față provocărilor.
Pentru că învăța bine la toate materiile, s-a înscris la un liceu de matematică-informatică. Însă în clasa a XI s-a transferat la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.
Mi-am dorit mereu să fac artă. Eram un copil introvertit și îmi găseam greu accesul către oameni. Tot timpul mi-a fost dificil să-mi exprim emoțiile față de cei in jur; deși primeam dragoste și protecție din partea lor, nu știam să mă exprim cum mi-aș fi dorit. Atunci, arta a devenit pentru mine o salvare și o modalitate de a scoate tot ce am în interior; un mijloc prin care să mă exprim.
În liceu, profesorii și oamenii de suflet care i-au fost aproape au avut un rol esențial, inspirând-o și modelând-o ca om.
Cristina spune că studiul la două profiluri atât de diferite a format: de la Arte a preluat partea emoțională, ghidată de simțuri, iar de la Mate-Info a preluat gândirea logică și strategică. Mă bucur că le-am făcut pe amândouă, mi-au dat un filtru aparte prin care văd lumea și creez.
Tot în liceu a descoperit Arta Murală, deși inițial își dorea să facă pictură de șevalet. Secția dorită nu exista, iar opțiunile erau grafica, sculptura și arta murală. Deși nu s-a simțit atrasă de niciuna la început, a ales Arta Murală – o decizie care s-a dovedit inspirată.
Încă din clasa a XI-a a început pregătirea pentru admiterea la Facultatea de Arte de la București. Tot atunci s-a îndrăgostit de oraș. A făcut pregătire la pictură de șevalet, așa cum și-a dorit tot timpul, numai că și-a dat seama că își dorește o specializare mult mai complexă, astfel anul următor, înainte de admitere a făcut pregătire la Arta Murală, domeniu apropiat de pictură, dar cu conexiuni extinse. Așa a ajuns la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, specializarea Artă Murală, unde a avut ocazia să studieze și noțiuni de arhitectură și programe digitale pe calculator, extinzându-și destul de mult abilitățile.
Mi-am dat seama că acest domeniu nu te limitează ci dimpotrivă, îți oferă oportunități și căi prin care să te conectezi cu alte surse și una dintre acestea este sculptura care mie îmi place foarte mult. Nu regret nimic din toți pașii pe care i-am urmat vis-a vis de profesia mea. Vreau să cred că m-am dezvoltat frumos și îmi doresc să aduc cât mai multă artă în viața oamenilor.
La master a continuat cu Artă Murală și Spațiu Public. O specializare care i-a oferit o nouă perspectivă. Și-a dorit să scoată arta din încăperi, din zona interioară și s-o aducă în spațiul public, mai aproape de oameni. Oamenii au nevoie de artă și de cultură în viața lor, spune ea.
Patru ani și jumătate în slujba frumosului divin
Cristina lucrează într-un atelier care execută lucrările pentru Catedrala Națională din București. Am întrebat-o cum este să faci parte dintr-un proiect atât de important. E împlinitor, a răspuns. De 4 ani și jumătate execută portrete ale sfinților – de la chipul Sfântului Ioan Botezătorul, amplasat pe fațada catedralei, la sfinții noi canonizați care n-au mai fost până acum reprezentați în alte biserici, precum Sfântul Cuv. Mart. Iraclie din Basarabia, Sfântul Pr. Mc. Alexandru din Basarabia, Sfântul Cuv. Mc. Visarion de la Lainci. Tot ea a creat și soarele de la baza turlei care este în catedrală, o lucrare de cinci săptămâni, despre care spune: Te uiți pe cer și vezi o pată încărcată de lumină. Așa l-am simțit: ca pe o energie protectoare.
Cristina este și pictor de biserici autorizat. A pictat la mai multe biserici importante, printre care biserica de le Cimitirul Vesel din Săpânța, biserica din Bolintin Deal.
Când ești în biserică, ești mai aproape de Dumnezeu și de îngerii pe care-i iubesc atât de mult. Este un spațiu sacru, care te inspiră să fii într-un anumit fel.
Angelologie în trei dimensiuni: aripile Cristinei
Cristina are o relație profundă cu îngerii, iar domeniul ei de suflet este angelologia.
Am stat o perioadă bună în biserică, pictând în turlă și văzând că Pantocratorul e mereu înconjurat de îngeri și de aripi. M-a fascinat, coloritul aripilor și varietatea lor, de atunci mi-am dorit să transpun asta în munca mea. Am luat formele, am jonglat cu ele, le-am reinterpretat până am ajuns să modelez eu propriile aripi. Conceptul de angelologie l-am adoptat în viața mea acum 5 ani, deoarece mi-am dorit să creez ceva care să mă reprezinte întru totul, ceva în care să mă regăsesc și care să mă definească de la A la Z. Alegerea este motivată de dorința pe care o simte fiecare om, aceea de a fi liber și în același timp de a transcede statutul de ființă pământească și a ascede la grație. Pentru a ilustra nevoia de libertate pe care o căutăm tot mai des în ziua de astăzi, legătura dintre celest și pământ, în creațiile mele, aripa devine simbolul de bază. Substratul lucrărilor este determinat de îmbinarea minții, sufletului și măiestriei ce are ca scop scoaterea la lumină a reprezentării divine ca latură profundă, vizând indentitatea omului cu el însuși. Lucrările în care mi-am pus amprenta sunt apte să emane mister, armonie, energie, emoție deoarece ideea de înger eteric invită spectatorul să contemple acea latură a dualității, atemporalitatea și temporalitatea vieții.
Cristina transformă aripile de îngeri în lucrări tridimensionale, de doi metri, peste care aplică bucăți de sticlă pregătită manual chiar de ea. Pigmenții necesari sunt rari în România, existând o singură firmă la Buzău, iar ea călătorește oriunde e nevoie pentru materiale.
Două săptămâni mai târziu după ce am cunoscut-o pe Cristina, m-a invitat la una din expozițiile ei. Mi-a atras atenția una dintre lucrări, cea a unui înger decapitat, lucrare la care a muncit timp de șase luni de zile. Am vrut să aflu povestea lui.
Eu sunt legată foarte mult de latura aceasta a credinței, în momentul în care te rogi, te rogi cu sufletul, nu cu mintea, rațiunea o lași cumva deoparte. Mâna este tăiată, căci în momentul în care avem încredere în ceva și ne rugăm, mâinile noastre se transformă în aripi. Picioarele sunt transformate în rădăcină, pentru că în momentul în care o persoană pleacă dintre noi, esența ei, energia ei rămâne și e conectată cu tot ce înseamnă persoane dragi, familia ei de aici.
Cred că am o legătură specială cu îngerii. De aici mi-am dorit să-i aduc mai aproape de oameni, să le transmit un mesaj, acela că noi avem un înger păzitor care de fiecare dată ne salvează din orice situației. Atunci când te simți singur nu ești, pentru că e cineva acolo care-ți păzește spatele, te ocrotește. Prin lucrările mele, încerc să dezvolt un mesaj etic, un îndemn către empatie și toleranță.
De la Regina Maria la scena internațională: expozițiile Cristinei
În ultimii 3 ani Cristina a avut aproximativ 15 expoziții pe an. Cele mai de suflet au fost acum, cu ocazia omagierii celor 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, când a realizat două portrete ale reginei.
Primul tablou a fost expus în Senatul României și la evenimentele care au adus un omagiu Reginei Maria.
S-a simțit foarte bine, iar în interiorul meu am trăit sentimentul că, în sfârșit, lucrarea e reprezentată și reprezintă frumosul, tot ce a fost Regina Maria, pentru noi ca popor, pentru România. Un simbol al unității, puterii feminine, al credinței și al dăruirii necondiționate. Lucrarea nu urmărește o reprezentare strict istorica, ci una simbolică și emoțională. Vorbește despre verticalitate, sacrificiu și dragoste de țară-valori care rămân actuale și necesare.
Apoi a luat naștere cea de-a doua lucrare care e inspirată din fotografiile de arhivă pe care le are Dan Drăghicescu, producător asociat al filmului documentar „MARIA – INIMA ROMÂNIEI” și curator al evenimentelor “Datoria Memoriei”. Este un portret care emană frumusețea naturală, simplitatea și are un detaliu semnificativ – perlele- care sunt un simbol al istoriei.
Regina Maria s-a șlefuit în țara noastră și a devenit din ce în ce mai prețioasă și mai semnificativă ca personalitate. Această paralelă am făcut-o cu perlele pe care le poartă la gât, pentru că după cum știm perelele au nevoie de mulți ani pentru a deveni în forma lor cea mai frumoasă, au o istorie bogată, dar și dureroasă în spate. Perlele sunt în esența lor un simbol al purității, al feminității și al destinului regal.
Anul acesta Cristina a reprezentat România la World Expo Osaka 2025, expoziție desfășurată între aprilie și octombrie. A simțit că-și reprezintă țara într-un context internațional și a bucurat-o acest lucru. Cu câteva luni în urmă a expus și la Madrid, de asemenea este prezentată în albumul de artă Art Antology VI, Madrid Edition, alături de alți artiști din întreaga lume.
Fiecare expoziție mă bucură, o parte din mine e acolo.
Anul trecut a participat la Târgul Internațional de artă din Zurich, Bienala Internațională de Artă Contemporană Nicolae Tonitza, Bârlad, cât și la Bienala Internațională de Artă Contemporană “Ion Andreescu”, Buzău, unde a obținut un premiu important cu portretul Mariei Cantacuzino, aflat în prezent la Biserica Doamnei din București, loc de suflet al Cristinei. De asemenea, în anul 2024 a fost câștigătoarea Collage Festival, unde a reușit să cucerească prin tehnica sa, premierea bazântu-se exclusiv pe votul publicului.
Arta – pasiune sau job?
Amândouă, dar mai ales pasiune. Jobul există datorită iubirii pentru artă. Fie că lucrez pentru lucrările mele, anumite comenzi sau job, dragostea în interiorul meu se simte la fel. Îmi place foarte mult ce fac. Dacă nu aș fi făcut-o cu atât de multă pasiune nu aș fi rezistat în acest domeniu cu atât de multe provocări și obstacole. Cred cu tărie că, la finalul zilei, contează când ajungi acasă mulțumit de ceea ce ai făcut și să te trezești dimineața dornic să începi o lucrare nouă.
Lucrările pe care le-am realizat până în momentul de față sunt părticele din sufletul meu, iar fiecare lucrare reprezintă un copil; pentru fiecare lucrare trăiesc un sentiment diferit. Lucrările din perioada facultății – care a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea – au cea mai mare încărcătură emoțională și sunt cele mai atașate de sufletul meu: primele mele lucrări din perioada în care am început să mă dezvolt ca artist. Consider că orice artist începe să-și creioneze drumul și să facă pași din primii ani de facultațe.
Provocările unui artist
Eu lucrez cu portrete, cu oameni și cu emoțiile lor. Fiecare portret este o descoperire de sine. Provocarea este să-l înțelegi pe celălalt. Înțelegându-l, reușești să-i redai foarte bine din trăsăturile pe care le are. Înainte să execut un portret citesc, mă documentez. Referitor la portretele Reginei Maria, cel mai bine am reușit să intru în caracter în momentul în care am ascultat, m-am documentat despre personalitatea ei, despre relația pe care o avea cu oamenii. Atunci expresiile de pe chip au fost în concordanță cu tot ce am descoperit că avea în interior.
Provocări apar și în lucrul cu clienții: lucrarea trebuie să îi placă și celui care comandă, dar să se ridice și la standardele artistului.
Lipsa materialelor este un alt obstacol: în România nu am acces la anumite materiale, când am lucrări de realizat îmi fac singură sticla, ceea ce înseamnă costuri mari și multă muncă.
Dar cu multă dragoste pentru domeniu treci peste provocări și îți dă cu plus la finalul zilei.
Mama mă întreabă adeseori “Dacă aș lua-o de la capăt, aș face același lucru?”, vede uneori cât îmi este de greu. Iar răspunsul meu este Da, pentru că în momentul în care mă bucur de succesul unei lucrări în fața publicului, uit cât de greu mi-a fost, câte frământări am avut de dus ca să fie totul bine.
Sfat oferit tinerei generații
Un sfat pe care îl dau tinerei generații din artă și nu numai este acesta că nu trebuie să te dai bătut din orice, trebui să lupți în fiecare zi pentru ceea ce-ți dorești, mai ales dacă te-ai putea dezvolta. În ziua de astăzi oamenii tind să fie prea dezamăgiți, de ei însiși, de domeniul lor și chiar de relațiile cu ceilalți. Ascultănd în stânga și în dreapta, de multe ori, asta poate să ne influențeze deciziile pe care le luăm și să ne abatem de la drumul nostru. Este nevoie și de un filtru, de niște obiective bine stabilite, o disciplină care te ajută să construiești în timp, cu răbdare. Cred cu tărie că forța este în fiecare dintre noi, însă contează cum alegem să o gestionăm.
Au fost oameni încă de la început care m-au susținut, care au văzut un potential în mine, cărora le sunt recunoscătoare, dar au fost și oameni care mi-au spus că ar trebui să aleg un alt domeniu, să-mi ofere o stabilitate financiară și nu numai. Ba chiar ar trebui să aleg matematica, materia mea de profil din primii ani de liceu. Nu am ascultat, am preferat să aleg un domeniu unde sufletul meu într-adevăr vibra. Sunt de părere că stabilitatea este importantă, dar ne-o dăm noi prin felul în care reușim să ne conectăm cu ceea ce facem, altfel s-ar putea să ne pierdem identitatea, să ne pierdem pe drum. E important ca cei care-și doresc ceva să nu se dea bătuți la prima căzătură și dacă e o căzătură să aibă posibilitatea să se ridice, să se remonteze.
Toți avem probleme, mai mici sau mai mari, depinde doar de noi cum alegem să privim lucrurile. Eu îmi găsesc motivația în evenimentele artistice, proiectele în care mă implic și îmi aduc performanță în viitor. Este important să nu te dai bătut din prima, să continui să crești, cu pași mici, lucrurile bune încep să vină. Să nu te lași descurajat, unele locuri, expoziții din care vrei să faci parte, și poate nu ești acceptat, nu ar trebui să fie obstacolul tău pentru a continua, ci ambiția de a evolua pentru a deveni mai bun.
Trebuie să-ți găsești în interiorul tău resursele necesare pentru a lucra cu tine însuți și pentru a scoate la iveală tot ce e mai bun în tine, astfel încât să poți oferi ce e mai bun celor din jurul tău. Practic ăsta e scopul! Tu trebuie să fii bine cu tine ca să le poți livra oamenilor ceva frumos din care și ei au ce să învețe și tu ai ce să înveți la rândul tău.
