Viata este o calatorie, nu o cursa… atunci de ce ne comportam ca si cum ar fi o cursa?
o cursa in care ne comparam cu cine? cu vecinul, cu colegul de birou sau cu cel din facultate? o cursa ca sa castigam ce? bani, statut…prestigiu? o cursa care se reduce doar la cine domina pe cine… o cursa in care ne preocupa doar forma si uitam de fond…o cursa in care vrem sa obtinem doar informatia, fara sa ne mai bucuram de pasii pe care ii urmam in cautarea ei …o cursa in care predomina consumerismul (fizic ori intelectual)… o cursa in care doar bifam obiective indeplinite, fara sa mai avem ragazul de a savura reusitele… o cursa in care contam doar noi, cel mult si familia noastra si in care refuzam sa-l mai vedem pe cel de langa noi…o cursa in care 24 ore se transforma in 12 ore… o cursa in care ne complacem intr-o agitatie care ne transforma, ne sufoca, dar totusi ne incapatanam sa ramanem acolo…
Si toate acestea pentru ca pierdem din vederea calatoria…
… calatoria pe care ne-o ofera cititul unui roman bun…calatoria de pe munte, atunci cand suntem deconectati de la telefonul mobil ori televizor….calatoria pe care ne-o ofera cel de langa noi atunci cand il ascultam si ajutam dezinteresati, fara a primi nimic in schimb….calatoria aia cand oamenii se aduna pentru o cauza comuna…calatoria care ne face sa evoluam, nu sa involuam… calatoria dinspre si inspre noi…
Si totusi…daca am reusi sa transformam cursa in calatorie…
Sursa foto: pixabay.com
