Astazi am fost sa revad casa in care am copilarit. Am descoperit aceeasi ulita neasfaltata, dar care acum era inghesuita de masinile tinerilor plecati la munca in strainatate. Am regasit aceeasi casa primitoare, dar cu peretii coscoviti. M-a intampinat aceeasi gradina plina de trandafiri, aceeasi magnolie din dreptul ferestrei, insa cu un alt parfum. Biblioteca tatalui in care pierdeam sirul zilelor citind Ciresarii ori Cei trei muschetari era acum ticsita cu tratate de filozofie. Pianul nu ma mai astepta sa descifrez noi acorduri, fiind dezacordat si plin de praf. Mansarda in care ma furisam pe ascuns pentru a descoperi obiecte vechi si pline de mister, mi s-a parut goala si anosta.
Leaganul in care in trecut simteam ca pot zbura, astazi doar m-a leganat usor.
Ce a mai ramas la fel? Acelasi cer plin de stele, acelasi miros de iarba proaspat cosita…
Si ma apasa atat de tare o intrebare fara raspuns: Ce s-a intamplat intre timp? Sa fie de vina copilaria pierduta, acea perioada, singura de altfel, in care am fost cu adevarat fericiti?
Si oare ce a mai ramas in mine, din cea care alerga, atunci, cu zambetul pe buze pe ulita prafuita si neasfaltata?
Sursa foto: pixabay.com
