În ultimii ani am luat parte la multe evenimente, perfect organizate, numai că unele au ceva aparte, deosebit față de celelalte, care mi-a captat atenția. Oricât de black tie e dress code-ul, oricât de multe vedete sau influenceri participă la ele, atmosfera creată mă face să simt extrem de confortabil, ca între prieteni. Iar meritul este al agenției de PR, Ran Communication.
Raluca Zamfir a înființat agenția în urmă cu 11 ani, pentru că și-a dorit o abordare diferită. Iar asta o face în primul rând, prin exemplul personal. Este prezentă la fiecare eveniment pe care-l organizează împreună cu colegii de echipă; mai mult chiar, stă la intrare să se asigure că fiecare detaliu este pus la punct și își întâmpină cu un zâmbet cald fiecare invitat.
Cultura noastră e că nu stingem lumina niciodată. Practic, dacă un client ne sună la 2 noaptea, noi îi răspundem; e clar că e o urgență. Activitatea în sine o avem pe parcursul celor 24 de ore și faptul că suntem abordabili la orice oră, eu zic că ăsta e un mare plus pentru cei care au nevoie de serviciile noastre și de consultanță în comunicare. În plus, întotdeauna oferim mai mult decât am stabilit cu clientul.
Ce ne mai diferențiază e că nu suntem deloc formali sau genul ăla, resemnați. Dimpotrivă, suntem mereu proactivi, dinamici și creativi. Nu ne mulțumim doar să bifăm task-ul dat de client sau să mimăm activitatea de zi cu zi. Ne dorim ca acel clientul să crească, să se dezvolte, să vadă un plus în echipa cu care lucrează, faptul că noi putem realmente să aducem valoare business-ului respectiv. Suntem mai nonconformiști ca abordare și cumva o să ne vezi că suntem și la intrare la un event, cărăm și un panou, facem și o strategie de comunicare, trimitem și un comunicat în cazul unei crize. Facem de toate. Nu există să ne ferim să facem anumite activități pentru că nu dă bine. Dacă îți place ceea ce faci, important e să nu ți se pară nimic sub demnitatea ta.
Așa cum se spune, omul potrivit la locul potrivit. Însă, Raluca nu a vrut să lucreze dintotdeauna în PR. Când a terminat facultatea își dorea un job în domeniul bancar, era la acea vreme industria cea mai dinamică.
A intrat ca junior într-o bancă multinațională, iar pe atunci tinerii angajați aveau posibilitatea ca timp de 6-12 luni să meargă în fiecare departament – creditare, comercial, administrativ, logistică, IT, contabilitate, PR, achiziții, HR – să-și dea seama ce fel de proiecte sunt, dacă le place stilul de lucru și colectivul. La finalul perioadei, pe baza evaluării primite de la fiecare departament, directorul adjunct de la HR i-a spus că i se potrivește zona comunicării, că are skill-urile necesare pentru un job din PR, un departament recent înființat în companie. Raluca a fost dezamăgită în acel moment, pentru că ea își dorea, la fel ca ceilalți proaspeți angajați, un job în departamentul de creditare. În plus, nici nu înțelegea prea bine ce înseamnă PR-ul. Ea visa la acel clișeu tipic filmelor americane: femei în taior, meeting-uri, negocieri, întâlniri cu corporații și IMM-uri.
Unii știu de când sunt mici ce meserie vor să aleagă, dar cei mai mulți dintre noi stăm într-o intersecție, să vedem unde se aprinde primul semaforul; încerci acolo, apoi traversezi și încerci și dincolo, tatonezi, și tot așa. Însă, cred că în viața fiecăruia dintre noi există niște oameni care ne ajută, care își doresc să ne vadă pe drumul potrivit. Poate așa suntem făcuți, să nu alegem calea ușoară, să o alegem pe cea mai grea. De multe ori zicem că noi știm cel mai bine, dar de multe ori s-a dovedit că nu știm.
Mi-am dat seama ce noroc e ca-n traseul tău profesional să întâlnești oameni care să aibă puterea asta, să intuiască ceea ce tu nu vezi și îți conferă încredere. Când ieși din facultate ești debusolat. Mi se pare extraordinar să întâlnești oamenii potriviți care să te îndrume.
Raluca s-a hotărât să dea totuși o șansă jobului propus în PR și a avut noroc să fie în echipă cu alți doi proaspeți absolvenți, și împreună, cu training și îndrumare au învățat din mers cum se face un comunicat de presă, cum se organizează un event, cum se alocă bugetele pentru o campanie, cu cine trebuie să vorbească ca să publice un drept la replică și tot așa.
A lucrat 12 ani în respectivul departament de comunicare, coordonând activitatea de publicitate și evenimente, într-o perioadă de creștere a domeniului bancar, când se dezvoltau produse, se lansau tot felul de servicii inovative, era mult entuziasm și spirit de echipă. După care a venit criza din 2008-2009, când lucrurile au luat o întorsătură nefavorabilă, în special, în sistemul bancar.
Multinaționala te disciplinează, te organizează, ești atent la taskuri și la deadline. Dar vine un moment în care te simți în plus acolo și îți zici “ măi, nu mai e de mine”. Pe atunci simțeam că am intrat într-o rutină, și în plus, din cauza crizei economice, multe proiecte nu se mai implementau.
Iar pentru că atunci când lansezi o idee în Univers, primești și un răspuns, Raluca a fost abordată de reprezentatul uneia dintre cele mai mari agenții internaționale de PR și comunicare din România, care își căuta o persoană specializată pe comunicarea corporate.
Am zis hai să încerc, is now or never. M-am integrat foarte ușor, m-am simțit ca peștele în apă, pentru că această agenție era tot o corporație, cu badge, cu un program bine stabilit, cu proceduri și cumva trecerea a fost lină. M-am simțit foarte bine acolo, a fost un an perfect în care am văzut și ce e de partea cealaltă – cum lucrezi cu clienții, ce taskuri ai, ce proiecte sunt, cum trebuie să te adaptezi din mers cerințelor.
Pentru că își dorea să învețe din ce în ce mai mult, dar și din curiozitate, a ales ca după 1 an să plece să lucreze la o altă agenție de PR unde a stat câteva luni și apoi a decis să se desprindă și să își înființeze propria agenție.
Într-o companie, atunci când ești angajat, ai senzația că tu poți să faci multe, pentru că nu-ți dai seama, de fapt, câte sunt rezolvate de tine datorită echipei din spate și a brandului. E simplu, pentru că ai platforma IT de la companie, ai colegi, fiecare cu competențe diferite care te ajută, ai intranetul de unde îți extragi informațiile, ai bunele practici de la un proiect făcut înaintea ta și te inspiri de acolo etc. Atunci când faci proiectul de unul singur, ai impresia că ești foarte bine pregătit, dar observi că nu e deloc așa cum credeai, pentru că nu mai ai tot know how-ul și logistica, forța care venea odată cu brandul cu care tu lucrai. Îți dai seama că în corporație erai o rotiță din acel mare program, că nu făceai totul, de la A la Z. Când ești antreprenor, le faci pe toate, te delegi pe tine. :)
Trecerea de la angajat la antreprenor nu a fost una ușoară. Așa cum mi-a povestit Raluca, a fost ca-n filmul Jerry Maguire (care între timp a devenit filmul ei favorit), care îți arată ce înseamnă de fapt, când ești pe cont propriu.
Cum au fost primii ani de antreprenoriat?
Când mă uit retrospectiv, mi se pare că cele mai mari provocări au fost și cele mai valoroase surse de creștere. Oricâte sfaturi primești, oricâte cărți citești, nu ai toate răspunsurile și nu poți anticipa toate situațiile atunci când ai business-ul tău. Aveam dorința ambițioasă să-mi dovedesc mie că dacă am plecat din multinațională, reușesc să fac ce mi-am propus, la o scară mai mică, evident. De fapt, nu aveam planul B. Aveam un singur plan și acesta trebuia să fie bun. M-a ajutat atunci faptul că am fost OM, pentru că în anii în care am lucrat în bancă mi-am creat niște contacte pe care le-am cultivat inconștient, nu cu un scop anume, ci pentru că aveam afinități cu acele persoane. Atunci când sunam, mi se răspundea la telefon. Oamenii m-au ajutat fie cu contacte, fie cu informații ori idei.
Primul client câștigat în portofoliul Ran Communication a fost Pandora, un client internațional cu care Raluca lucrase în prima agenție de PR. Inițiativa a venit din partea clientului, pentru că îi plăcuse stilul de lucru și expertiza ei. Cu acest prim client atât de important, Ran Communication a putut să atragă și alți clienți internaționali sau locali.
Cel mai bine e să mergi pe recomandări. Că vei avea sau nu acel client ține strict de expertiza ta și de chimia pe care o ai cu el. Nu se mai fac pitch-uri clasice, ca-n trecut, cu 10 agenții. Acum totul e pe fast forward. S-au tăiat mulți pași și lucrurile sunt mai flexibile.
Astăzi e loc pentru toată lumea, dar nu există o rețetă. Trebuie să ai răbdare, nu poți să arzi etape, nu poți să ai dintr-o dată o ascensiune extraordinară. Nu poți să ai, indiferent cât de bun ești, același portofoliu de clienți cu o agenție care e în piață de mulți ani.
În ultimii 10 ani activitatea de PR s-a schimbat foarte mult, fiind unul dintre domeniile în care tehnologia a avut un impact semnificativ. Asta, pe de-o parte ajută în comunicare, dar pe de altă parte și încurcă. Pentru că astăzi, cel care lucrează în PR trebuie să aibă o atenție distributivă, iar comunicarea nu mai e doar formală, pe e-mail, ci și pe grupurile Whatsapp etc. PR-ul clasic a rămas undeva la 20% din activități. Dacă înainte cei dintr-o o agenție făceau, de exemplu, 10 comunicate de presă, acum trebuie să facă 10 Tik Tok-uri.
Digitalizare, AI și generația Z. Ce contează pentru această generație și cum vă adaptați?
Schimbarea e constantă. Noi ne-am schimbat și ne dăm seama că oricât ți-ai dori să faci doar anumite taskuri și activități, nu o să reușești, pentru că acolo te duce valul. Digitalizarea e direcția și acolo trebuie să te duci. Nu vrei anul ăsta, peste 2 ani, tot acolo te vei duce. Iar inteligența artificială e benefică. Adică te ajută, dar nu are emoție, nu are touch-ul ăla personal. Poate fi o soluție de compromis atunci când ai de dat repede un comunicat; alegi varianta sigură și un limbaj de lemn. Dar o să simți că-i lipsește ceva. Inteligența artificială te poate ajuta, te forțează să fii mai creativ, mai eficient, să demonstrezi că aportul tău este mai valoros. Nu văd inteligența artificială ca pe competitor, cred că e cea care ne va ajuta și pe noi. Ne vom completa într-o formulă armonioasă.
Care e rolul poveștii în cazul unui brand?
Povestea vinde. Îmi aduc aminte de filmul “Filantropica”, unde juca Gheroghe Dinică și zicea “Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic.”. Ai nevoie de poveste, iar ca să o spui, ai nevoie de oameni talentați care să știe să o scrie și să aibă viziunea să o ducă mai departe, către publicul țintă. Să decline povestea asta în diverse activități și tactici. Adevărata valoare vine din conexiuni emoționale, iar asta se obține prin ceea ce noi numim brand narrative. Toți avem nevoie de povești inspiraționale la finalul zilei. Însă acestea trebuie să fie credibile, în limba plaformelor sociale sau media, să ne adaptăm la felul în care consumatorul accesează informația.
Ce îți dă satisfacție la finalul unei zile?
Îmi dă satisfacție un client care îmi mulțumește, un coleg care e fericit că a finalizat un proiect, zâmbetele invitaților, toate sunt motive de satisfacție. Dar asta contează, ceea ce faci să faci bine și să vezi imediat că oamenii reacționează în jurul tău – fie că e clientul, angajatul, un invitat sau un furnizor. Să vezi că la finalul zilei, eforturile tale în acele 10 ore s-au finalizat cu un zâmbet, cu o mulțumire. Aprecierea, recunoașterea muncii e cea mai importantă – cineva să recunoască că tu acolo ți-ai făcut bine treaba și chiar mai mult, că ai venit și cu ceva în plus.
Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în anii ăștia de PR?
Lecția răbdării. Că trebuie să ai răbdare. Și, chiar dacă ți se pare că nu vei reuși, că nu poți, că nu ai cum, după un timp vezi lucrurile diferit. Dar câștigă cei care au răbdare și sunt echilibrați; nici prea nervoși, nici prea surescutați, nici prea dinamici. Îți trebuie răbdare și echilibru să înțelegi că toate lucrurile vin, dar nu în ritmul pe care ți l-ai dorit sau credeai tu că o să se întâmple.
Care sunt calitățile necesare unui om de PR?
În primul rând, să aibă o cultură generală solidă. În al doilea rând, să știe să zâmbească (chiar dacă vorbești la telefon simți că persoana aia zâmbește, e deschisă, prietenoasă). Apoi e important să aibă capacitatea de adaptare la un mediu de lucru versatil. Să fie extrem de organizat și atent la detalii, să aibă gândire critică și o dorință de învățare constantă. Și nu în ultimul rând, să înțeleagă că el nu are un job normal, că s-ar putea ca seara să nu ajungă acasă să facă temele cu cel mic sau că s-ar putea să nu mai iasă la restaurant cu familia.
Ce planuri de viitor are agenția Ran Communication?
Viitorul sună bine. :) Ne dorim să continuăm să aducem valoare în business-urile clienților, să investim în oameni și tool-uri de strategie, să ne dezvoltăm portofoliul de clienți corporate și comerciali.
Sursa foto: arhiva personala Ran Communication
