– Viata m-a invatat ca sta in puterea noastra, a fiecaruia dintre noi sa depasim orice impas. Avem resurse nebanuite in noi. Fii sigura ca esti mult mai puternica decat ai crede, mi-a spus, iar cuvintele lui mi-au readus zambetul.
Eram intr-una din zilele alea cand simteam ca mi se ineaca corabiile in cele mai adanci si negre ape. Atunci cand oricat incercam sa caut lumina de la capatul tunelului, nu mai reuseam sa o gasesc. Statusem toata ziua in pat, prinsa in valtoarea gandurilor pesimiste. Seara insa, mi-am facut curaj sa ies. Era vineri seara, dar o iesire pe Lipscani ar fi fost mult prea excentrica pentru ceea ce simtea sufletul meu in acel moment. Asa ca m-am indreptat spre o lansare de carte, un mediu mult mai prietenos. Stiam doar titlui cartii: 10 povesti. Ajunsa la locul lansarii, am aflat ca Nicoleta Bunduc, autoarea volumului a strans 10 povesti de viata ale unor oameni care au trecut prin situatii de viata dificile, pe care le-au depasit si care au dat mai departe comunitatii ceva din experienta lor.
Primul care ne-a spus povestea a fost Alex Luchici, un tanar cu un zambet molipsitor. Parea ca nici scaunul cu rotile in care se afla si nici faptul ca a venit de la Iasi nu-i stirbeste nimic din buna-dispozitie si zambetul sincer. Sosirea mea tocmai astazi aici, nu poate sa fie una intamplatoare, mi-am spus si am inceput sa-i ascult povestea de viata.
In urma cu 12 ani, Alex era student la Facultatea de Geografie si isi dorea sa devina ghid, insa soarta avea alte planuri pentru el. In urma unui plonjon in Delta Dunarii a ramas paralizat de la umeri in jos. Da, Alex ar fi avut toate motivele sa se simta deprimat, insa calitatea cea mai importanta pe care a pastrat-o dupa accident a fost optimismul. Si zambetul. El a fost cel care si-a linistit familia si prietenii in momentele grele din spital. Tot Alex si-a facut un blog in care povestile si sfaturile lui sunt de un real ajutor pentru cei aflati in aceeasi situatie cu el (pentru ca nu are cum sa scrie cu mainile, utilizeaza un joystick adus din State, pe care il misca folosindu-se de buze). Tot Alex a invatat singur sa lucreze ca grafician si are un job. Tot Alex a reusit sa termine facutatea si sa mai faca un master. Tot Alex a fondat Asociatia « euRespect » menita sa vina in sprijinul persoanelor cu dizabiliati. Ii ascultam povestea si nu imi venea sa cred ca un om in situatia lui a putut realiza atatea.
Iar la final, parca ghicind ca in sala se afla un ascultator cu o stare de spirit nu tocmai optimista, a spus:
– Ce-am învatat eu în cei 12 ani de la accident? Faptul ca cele mai implinitoare valori sunt bunatatea fata de aproapele nostru si gratitudinea, iar bucuriile marunte de zi cu zi pot insemna tot daca ajungi sa le descoperi. Mi-as dori ca tot mai multi sa inteleaga asa viata. Cred ca am trai intr-o lume mai buna.
Avusesem dreptate. Nu a fost intamplatoarea venirea mea in acea seara, la eveniment. Seara i-am scris un mesaj si i-am multumit. Alex mi-a raspuns:
– Viata m-a invatat ca sta in puterea noastra, a fiecaruia dintre noi sa depasim orice impas. Avem resurse nebanuite in noi. Fii sigura ca esti mult mai puternica decat ai crede, iar cuvintele lui mi-au readus zambetul.
