Este primul tanar alpinist roman care a urcat un optmiar, varful Cho Oyu, in 2006, la doar 24 de ani. Are cele mai tari selfi-uri din lume in cele 6 varfuri de peste 8000 m altitudine din Himalaya pe care a urcat fara sa foloseasca oxigen suplimentar. Alex Gavan este un cautator de inaltimi atat la exterior, cat si la interior. Si-a lasat pioletii si coltarii acasa si a venit in fata unor corporatisti (printre care si subsemnata) pentru a le vorbi despre munte si despre ultima experienta avuta in Nepal.
1. despre ce inseamna sa urci varfuri de peste 8000 m fara oxigen suplimentar
Sunt un om nerezonabil atunci cand vine vorba de visele mele, de proiectele in care aleg sa ma implic si de asteptarile pe care le am fata de mine insumi. Sa urci un varf de peste 8000 m fara oxigen suplimentar, din afara cel putin (uneori si din interior) poate parea o mare nebunie. In ascensiunea finala creierul meu e impartit in doua, pleonastic vorbind. Tot pleonastic vorbind, 100% din el e concentrat pe ceea ce se intampla inlauntru meu: oare, daca continui spre varf o sa ma extenuez si nu o sa am energie sa ma intorc? Oare dau semne de edem pulmonar sau cerebral? Cealalta jumatate, dar tot 100% e concentrata pe ceea ce se intampla in exteriorul meu: daca trecem acum panta asta de zapada oare o sa declansam o avalansa sau e mai bine sa o luam pe scurtatura spre tabara de baza? Incerc sa am aceste asteptari elevate creierului meu la o altitudine unde practic pilotii de avion zboara in cabine presurizate.
2. despre ce inseamna succesul in meseria de alpinist
La altitudine, in muntii mari, succesul inseamna in primul rand sa vii inapoi viu. Varful este doar un bonus. Evident, asta nu inseamna ca nu ma intereseaza varful. Ma intereseaza chiar foarte tare. Dar daca ai sufletul, inima si mintea deschise poti sa speri ca cu fiecare ascensiune (fie ca ai urcat pe varful respectiv, fie ca a trebuit sa te intorci de pe varful respectiv inainte de a-l urca pentru ca conditiile ti-o cereau si aia era singura decizie responsabila de luat) ai mai urcat inca unul din varfurile din interiorul tau care probabil sunt mult mai mari, mai inalte si mult mai greu de urcat decat cele din afara. Atingerea varfului iti arata ca matematic vorbind esti doar la jumatatea drumului. La nivel interior varful nu este totul. Este doar locul de unde facand fata unor provocari imense, unor greutati extreme ai posibilitatea sa privesti mai departe peste crestele, peste vaile din planul departat. De acolo, de sus, lipsit de constrangerea spatiului inchis, esti liber sa privesti in orice directie vrei.
3. despre cutremurul si avalansa din Nepal
Am plecat pe Varful Lhotse, ceea ce ar fi trebuit sa fie al saptelea munte pe care l-as fi urcat fara oxigen suplimentar. Pe 25 aprilie stateam in tabara, in sacul de dormit si citeam o carte: Avalanche Essentiales. Jur. Cutremurul a durat o eternitate, adica vreo 30 de secunde. A urmat avalansa. Am deschis usa. Venea cu 150 km/ora spre mine. Mi-am luat bocancii in picioare si am inceput sa fug. Unde puteam sa fug? M-am gandit ca daca ajung la bolovanul de langa cortul unde noi luam masa si m-as adaposti dupa el, as putea avea o sansa. Si atunci s-a intamplat ceea ce se intampla intr-un moment extrem. Lucrurile incep sa se petreaca cu incetinitorul, moment in care simturile cumva ti se ascut si incepi sa observi detalii, pe care altfel, in mod normal nu le-ai fi observat. Asta mi s-a intamplat in timp ce eu alergam spre bolovan. Mi-am dat seama ca ceea ce vine spre mine nu are consistenta, culoarea corpului principal al avalansei. Mi-am dat seama ca e suflul ala final. Doar ca la suflul final sunt niste miliarde de particule de gheata care stau in suspensie si vin foarte rapid catre tine. La fel cum este o furtuna in desert. Vine furtuna, risti sa te asfixiezi. Asta se intampla si acolo. Daca te prindea, riscul nu mai era sa te striveasca fizic, ci sa te sufoci. Si fix cu cativa metri inainte de a ajunge la bolovanul ala am luat o decizie aparent de diletant. Am facut stanga si am intrat in cortul bucatarie. Imediat a venit si avalansa.
4. despre lectia de supravietuire din Nepal
De ce eu am supravietuit si altii nu are legatura cu foarte multe lucruri. Evident cineva sus m-a iubit, evident am ajutat eu sa ma iubeasca prin locul in care am ales sa ne punem tabara de baza etc. Cert e ca in urmatoarele 24 de ore eu si colegii mei le-am petrecut in operatiune de cautare si salvare din avalansa si acordare a primului ajutor.
Dincolo de partea de performanta sportiva, Nepalul mi-a oferit infinit mai mult. Am crescut cu fiecare varf pe care l-am urcat, cu fiecare om pe care l-am intalnit acolo. Evident nu puteam sa stau departe. Cei peste 9000 de euro stransi in campania pe care am initiat-o vor merge in proiecte de reconstructie, de asistenta de urgenta cum ar fi construirea de scoli (in cutremur peste 5000 de scoli au fost distruse).
Experienta asta m-a invatat ca muntii nu se urca doar cu pioleti, coltari, oxigen suplimentar, ci mai ales cu smerenie.
