Pe designerul Muna Radu am cunoscut-o la începutul verii, când o prietenă m-a invitat la un eveniment, In the mood for love. Apartamentul cu tavane înalte și candelabre somptuoase de la balconul căruia poți să admiri întreaga Calea Victorie, paharele din cristal pline cu prosecco, farfuriile din porțelan atent decorate cu prăjituri fără zahăr (cele mai bune pe care le-am degustat vreodată), și, mai ales, rochiile diafane și extrem de feminine, toate m-au făcut să mă simt că m-am întors în timp, undeva, în secolul trecut.
Toată experiența din acea seară m-a fascinat, așa că am vrut să o cunosc mai bine pe Muna, creatoarea acelor rochii unicat și să-i aflu povestea.
Primul lucru pe care am întrebat-o a fost dacă a visat dintotdeauna să devină designer vestimentar.
Pe la 8-9 ani, imediat după Revoluție, când prietenele mele ziceau că vor să fie Naomi Cambell sau Claudia Schiffer atunci când vor fi mari, eu am zis eu vreau să fiu designer. Habar nu aveam ce înseamnă, dar eu voiam să fiu altfel.
Debutul în design vestimentar și l-a făcut încă de pe atunci, în perioada în care croia haine la păpuși sau chiar de dinainte, pentru că, pe la 9 ani i-a stricat mamei haina din blană adusă special din Rusia. Era lungă până-n pământ, neagră și în cloche. Am zis că e prea lungă și am făcut-o mini (râde).
Dar, pe măsură ce creștem, mulți dintre noi uităm de visurile frumoase din copilărie și ne angrenăm în mentalități și proiecte de oameni mari, ca mai apoi să ne alegem meseria în funcție de trendul din piață sau de ceea ce ne recomandă cei apropiați. Așa s-a întâmplat și în cazul Munei. Și-a lăsat visul de designer deoparte și a urmat cursurile Facultății de Relații Internaționale, unde a studiat despre cum anume se dezvoltă un business.
Peste câțiva ani, după ce a reușit să înțeleagă de ce anume are nevoie un business românesc ca să se dezvolte, s-a gândit că e momentul să îmbine partea de antreprenoriat cu ceea ce și-a dorit dintotdeauna. Așa că Muna a deschis un butic cu creații ale designerilor români, într-o perioadă în care erau foarte puține astfel de magazine la noi în țară (acum mai bine de 20 de ani). Mergea direct la ei la fabrică și alegea modelele în funcție de ce cliente știa că are. Însă, în scurt timp au început să apară nevoile clientelor – unele voiau o anumită rochie să fie mai lungă, altele mai scurtă, pe o culoare diferită, cu sau fără sclipici etc. Atunci a fost momentul în care și-a dat seama că e nevoie să deschidă un atelier, dar nu știa exact cum anume.
Cum nimic nu e întâmplător pe lumea asta, într-o zi a venit la ea o clientă care i-a zis că mama ei fusese maestru croitor la Casa de modă Venus.
Făcea niște rochii ca-n filme, era fantastică. Cu ea am deschis acest atelier. Știa foarte bine meserie, așa că ea se ocupa doar de partea de creație, iar eu de ceea ce credeam că știam, adică de business. Doar că la un moment dat s-a îmbolnăvit, eram în mijlocul comenzilor și a trebuit să mă ocup eu efectiv și de partea de producție. De-a lungul timpului mă familiarizasem deja cu mașinile de cusut, cu tiparele, o ajutasem de multe ori, dar acum eram singură. Și cam așa am început să lucrez, de nevoie; iar meseria asta, se fură, de fapt, nu se învață.
Tot atunci a deschis și Tiendafashion, un magazin online de îmbrăcăminte românească, printre primele de acest gen de pe piața noastră. Însă, acum mai bine de 10 ani, a avut o răscruce personală, un moment în care pentru ea s-a schimbat totul, atât pe plan personal cât și profesional.
Am simțit nevoia să iau o gură de oxigen și să fac ceva ce-mi dorisem de foarte mult timp, un curs de modă la Milano. Am închis atelierul și magazinul, am tras linie și cu banii rămași mi-am plătit acest curs. A fost un curs intensiv de vară, care a meritat din plin. Profesorii erau din industrie, activi la marile branduri și am văzut, de exemplu, cum anume se fac eșarfele și printurile pentru Chanel. Și numai faptul că ei puteau să-ți dea exemple actuale din industrie, era pentru mine ceva extraordinar.
Și de aici a început povestea Muna. Curioasă de unde vine numele, am aflat că Muna vine de la o insulă din Indonezia.
Eu sunt fascinată de călătorii, insula nu e turistică, dar am zis că trebuie să ajung să o văd în viața asta. Am găsit-o întâmplător, dar de fapt nimic nu e întâmplător pe lumea asta. Tot îmi plăceau mie insulele, iar Muna sună foarte bine fonetic. În plus, în copilărie toată lumea îmi spunea Mona (de la Monica).
Așa că acum toată lumea o cunoaște pe Monica Radu drept Muna Radu.
Stilul creațiilor Muna s-a schimbat de-a lungul anilor. A început cu niște cămăși albe asemănătoare cu ia tradițională, cu mâneci foarte voluminoase, după care s-a îndreptat către rochii, bluze și pantaloni. 90% sunt printuri, foarte puține sunt uni, iar materialele alese sunt cele naturale – in, bumbac, vâscoză și mătase. Pentru Muna, materialele sunt foarte importante.
“De la materiale pornește totul. Le caut foarte mult și apoi vizualizez modelele, feminine și atemporale.”, spune ea.
Piesa vestimentară preferată a Munei rămâne însă rochia, în special rochile lungi, perfecte pentru un cocktail într-o grădină sau la o terasă de vară. Însă, croiește și varianta mini sau maxi.
Lungimea midi mi se pare foarte sexy și elegantă, dacă simți să o porți. Eu văd în poze; când o femeie se îmbracă și se simte în filmul ei cu rochia aia, atunci rochia se transformă, arată fenomenal.
Colecții de vară sunt preponderente, pentru că, așa cum zice Muna, “mie iarna nu-mi place, e o hibernare pentru mine” și atunci, sezonul răcoros, se rezumă la a crea doar câteva modele de paltoane și pulovere. În schimb, vara, printurile și materiale fluide o duc direct cu gândul la vacanță, la visare.
Pe Muna o inspiră natura, acolo se simte ca acasă. O inspiră și casa de la țară în care locuiește împreună cu soțul ei de curând (un loc unde grădina e mai mare decât casa, exact așa cum au visat ei să fie, loc unde sunt păstrate antichități și tablouri de la foștii proprietari). Și, fără să-și dea seama, călătoriile pe care le-a făcut în întreaga lume (de la Senegal până în Brazilia) își pun amprenta în creațiile ei. De exemplu, în Dakar a locuit 9 luni de zile, iar când s-a întors de acolo, în creațiile ei a fost pur și simplu o explozie de culoare. Și-a lăsat toate hainele în Dakar și s-a întors în România cu un geamantan plin de wax (textilă specifică țărilor din Africa), din care a croit tot felul de modele de fuste și rochii.
O latură importantă pe care Muna o are în vedere este zona de sustenabilitate. Este adeptă a unui număr restrâns de modele.
Clienta vede ce model îi vine bine și apoi creez o rochie nouă cu un alt print, pe o altă culoare, mai lungă, mai scurtă, cu mâneca diferită etc. Pentru că de ce să-ți iei un model pe care nu o să-l porți, în care constați că nu-ți stă bine? În plus, în ultima vreme femeile au început să caute un model pe care să meargă și la un eveniment, dar și la birou.
Astăzi producția e externalizată, lucrează cu un atelier; practic Muna face tiparul, prototipul și cele două surori croitorese, care au respectivul atelier se ocupă de partea de producție propriu-zisă.
Ce tip de femeie poartă creațiile Muna?
Romantică, clar(râde). Cred că toate avem o doză de romantism. Au venit de multe ori femei care se îmbracă doar în negru sau doar în blugi. Au venit întâmplător, își căutau rochii de ocazie. Ziceau că nu poartă printuri, dar apoi, după ce s-au probat și au văzut cât de bine le stă, și-au schimbat părerea. De exemplu, rochia neagră cu hortensii este potrivită pentru cineva care poartă minimalist, în timp ce rochia lungă Nouvelle cu spatele gol, este sexy, dar un sexy altfel – are mâneca lungă, bufantă.
Cum ai descrie femeia care poartă rochia Muna?
În modelele Muna există o nostalgie, așa că aș zice că e o femeie de peste 35 de ani (dar am și cliente care au fetițe de 14-16 ani, vin cu ele și apoi își împrumută rochiile). Mi s-a întâmplat de multe ori să-mi scrie femei care îmi spun că ceva asemănător au avut și mamele lor, când erau tinere și că acum vor să aibă și ele. Chiar zilele trecute o clientă mi-a zis că am un material care îi aduce aminte de anii 90. Deci femeia care poartă rochia Muna e un pic nostalgică, dar e și independentă. N-are teama asta, să fie altfel. E feminină și romantică, dar nu în direcția aia, foarte delicată. Am o clientă de origine germană care locuiește la Paris. În Paris se îmbracă foarte ușor în rochile Muna, dar în Germania nu simte să se îmbrace în ele. Este o stare, trebuie sa simți Muna.
Creațiile Muna ajung și la multe dintre româncele care trăiesc în străinătate. E vorba tot de nostalgie, ele sunt acolo, departe, și le e dor de țară.
Cum vezi tu feminitatea?
În universul meu, toate femeile sunt extrem de feminine, visătoare, romantice; când zic feminin mă gândesc la căldura aia a mamei care te ia în brațe, îți zâmbește și îți spune o vorbă bună. Mă mai gândesc și la sisterhood, la femeile care se ajută între ele și se susțin.
Mie mi se pare feminin, de exemplu, să-mi iau un braț de flori, să beau ceai dintr-o ceașcă de porțelan delicat, să îmi pun gheață cu un clește special; e un răsfăț. Feminitatea este și o forță, o forță emoțională care ne ajută să trecem prin toate aceste sentimente, trăiri care ne fac oameni, care dau sens, care ne fac să visăm, să avem curaj.
După discuția cu Muna, îmi dau seama că pentru mine, feminin ar însemna să mă îmbrac într-o rochie Muna, să mă urc pe o bicicletă cu flori și să mă plimb pe Calea Victoriei.
Creațiile Muna se pot găsi online la Muna Radu sau pe Fashiondays.
sursa foto: arhiva Munei Radu
