Adesea auzim: „comunicarea este cea mai importanta”, sintagma care a devenit un cliseu, fara sa ne mai gandim de fapt la ceea ce vrea sa spuna cu adevarat. Ei bine, daca persoanelor extrovertite le este oarecum natural sa comunice, ei simtindu-se liberi sa-si verbalizeze sentimentele (de la bucurie pana la furie), persoanele introvertite au de obicei probleme in a comunica; se inchid in carapacea lor si se asteapta ca ceilalti sa le ghiceasca dorintele, frustrarile si chiar gandurile.
Lipsa de comunicare provoaca neplaceri indiferent de mediul in care ne aflam: la serviciu, spre exemplu, cand te lovesti de refuzul unui coleg de a te ajuta (el refuzandu-te nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca se simte rau, dar nu-ti comunica acest lucru); in cadrul iesirilor in grupul de prieteni atunci cand un amic sta toata seara morocanos la masa la bar (pentu ca el vroia de fapt sa merga la biliard, dar nu si-ai anuntat dorinta in cadrul grupului); in cadrul relatiei, cand fata vrea ca iubitul sa ghiceasca ce tip de ciocolata prefera (fara ca ea sa-i fi spus vreodata ca ii plac alunele ori martipanul). In fiecare caz, lipsa unei comunicari clare lasa loc interpretarilor.
Si care este atunci solutia? Cineva mi-a facut o schema, care imi vine in minte de fiecare data cand ma las prada tendintei de a nu comunica si de a ma inchide in mine: ei bine, daca eu, emitatorul, nu comunic (despre ce vreau, ce gandesc, ce simt etc), las loc unor puncte de suspesie, pe care celalalt, receptorul, le completeaza cu ce vrea el (in functie de credintele lui proprii, de experienta lui de viata, sau datorita impulsul de moment); si din pacate, de cele mai multe ori, ceea ce completeaza receptorul nu are nimic de-a face cu ceea ce simt eu si cu ceea ce vreau sa-i transmit. Si de ce sa il las pe celalalt sa completeze punctele de suspensie cu ce vrea el? Nu este mult mai simplu sa-i comunic eu direct care sunt dorintele, asteptarile, nemultumirile mele?
Lipsa de comunicare este tot o forma de comunicare, care din pacate nu ne aduce niciun beneficiu, pentru ca nimeni, niciodata, nu o sa stie ce este in sufletul nostru mai bine decat noi insine.
