Pe Gia Băcioiu am cunoscut-o acum doi ani, la un eveniment, și tot atunci am făcut cunoștință și cu modelul de rochie-vestă GIYA, creația ei, de la care nu mi-am putut lua ochii minute întregi. O rochie fabuloasă din neopren, fără cusătură, fără tiv, identică și pe față și pe spate, cu o croială extrem de feminină. Am admirat-o mai întâi la Diana Cosmin, organizatoarea evenimentului, care o purta într-o nuanță de albastru electric, accesorizată cu o curea în talie și cu o pereche superbă de pantofi cu toc. Apoi am văzut că și Gia era îmbrăcată cu aceeși rochie, numai că era neagră, cu un tricou pe dedesubt și asortată cu o pereche de ghete. M-a surprins că rochia arăta la fel de bine purtată în ambele variante, deși părea totuși atât de diferită.
Între timp, în colecția Giei au apărut și alte creații, alte modele de rochii, fuste, jachete, însă toate au acel element distinct, versatilitatea. Să poți combina o piesă vestimentară de-a Giei cu cât mai multe alte piese din propria ta garderobă și să le poți purta atât la evenimente tip cocktail, la office, cât și la o plimbare în parc.
Am stat de vorbă cu Gia să aflu povestea rochiei și am aflat că în spate stă de fapt experiența ei timp de 10 ani ca designer de rochii de mireasă și că această rochie nu a fost gândită inițial pentru a fi vândută vreodată.
Cum a pornit pasiunea ta pentru design vestimentar?
Aplecarea către design și creativitate o aveam de mică, atunci când în loc să fac exerciții la matematică, alegeam să fac haine la păpuși din tot felul de batiste și materiale.
Apoi am avut noroc că părinții mei au deschis un magazin cu rochii de mireasă imediat după Revoluție – când la vremea aceea nu erau prea multe alte magazine de genul ăsta, era doar Casa de modă Venus și încă vreo 2-3 ateliere mici. Au văzut oportunitate în a-și face propriul atelier, iar de acolo a început practic și povestea mea.
Am început să mă joc în atelierul alor mei când eram în școala generală. Mă duceam în weekend, în vacanțe, iar croitoresele mi-au dat o mașina de cusut casnică (nu industrială, care are putere mare) și făceam rochii la păpuși. Mama era destul de speriată pentru că m-aș fi putut accidenta, dar croitoresele erau relaxate și m-au încurajat.
În atelier se făceau rochii de seară, rochii de mireasă, însă pe atunci nu aveam vreun interes real legat de rochiile de mireasă, ci mai degreaba de ce îmi puteam face mie. :). În perioada liceului îmi plăcea să experimentez tot mai mult și cream pentru mine tot felul de haine care se coseau în atelier. Mi-am făcut chiar și trei perechi de pantaloni din imitație din piele, ceea ce pe vremea aceea era ceva deosebit. Tot în timpul liceului am început să fac rochii și pentru prietenele mele. La absolvirea clasei a XII-a mi-am croit o fustă midi în semicloș pe care o am și acum și o port în fiecare an. A rămas un model atemporal și încă îmi place foarte mult.
I-ar fi plăcut să urmeze o Facultate de Design în străinătate, dar la momentul respectiv nu s-a simțit pregatită să plece singură din țară și i-a surâs mult mai mult să rămână și să lucreze în atelierul părinților. A ales Facultatea de Relații Internaționale și mai apoi Masterul de Marketing și Comunicare de la ASE. S-a gândit că trebuie să aibă un plan B, un plan de rezervă, în caz că nu o să meargă cu designul. Și, oricum, nu este suficient să faci doar design, căci fără să știi să faci un business din pasiunea și talentul tău, ai mari sanse să nu reușești.
Școală de design mai bună decât aceea pe care am făcut-o la mine în atelier, crescând printre materiale, cu clienții, învârtindu-mă printre rochii, nu cred că aș fi putut să fac. Se pare că ăsta a fost norocul meu, să am backgroundul ăsta și să pornesc de acolo. E ca și cum nu eu mi-am ales meseria asta, ea m-a ales pe mine. Lucrurile s-au întâmplat astfel încât să mi se ofere posibilitatea să lucrez într-un domeniu care mi se potriveste mănușă.
A fost un student silitor, când era in sesiune mergea doar la facultate, dar în vacante era numai în atelier. A început cu lucruri mai mici și până când a terminat facultatea era deja designerul principal, ea stabilea toate colecțiile – și asta însemna nu doar că desena, ci că se implica în fiecare proces de producție. În perioada masterului muncea de dimineață până în ora 17.30 la atelier, și seara, de la 18 la 21 se ducea la cursuri. Și bineînțeles, în weekend ajungea măcar o zi în atelier.
La scurt timp dupa a terminat studiile părinții ei au făcut un pas în spate și i-au permis să devină singurul designer. În acea perioadă intraseră foarte tare pe piață francize din afară, iar miresele si-au îndreptat atenția mai mult către brandurile internaționale, fiind deja binecunoscută iubirea mare a românilor față de aceste branduri. A simtit că atelierului părintilor are nevoie de un rebrand, un nume care să fie reprezentativ pentru ea și să nu sune românește. A ales să îl numească Spose di Gia.
Cum îți găseai inspirația, ce căutau româncele în materie de rochii de mireasă la acea vreme?
Atunci nu aveai internet, deci nu prea aveai de unde să-ți iei inspirația. Eu am avut acces la reviste din afară, de la prietenii care se duceau prin străinătate și pe care îi rugam să vină cu reviste cu rochii de mireasă. Și primeam ba din America, ba din Spania, ba din Franța. Mă uitam să văd ce se face acolo ca să văd ce pot face și eu pentru piața din România.
Româncele nu aveau pe atunci acces la informatie, tu trebuia să creezi ceva, iar inspirația a venit practic de acolo, din acele reviste. Te inspiră lucrurile pe care le vezi și te gândești “Ce pot să aplic aici?”. Pe măsură ce capeți tot mai multă experiență, înveți tot felul de tehnici și în plus, te inspiră ce ai muncit tu de-a lungul timpului. Treptat au început să apară și la noi publicații din afară, inclusiv revistele noastre – de exemplu revista Mireasa.
O altă sursă de inspirație erau chiar clientele. Româncele nu aveau gusturi foarte clare pe atunci, nu aveau acces la informații, aveau de ales ce era pe piața din România, din cele câteva magazine existente. Dacă voiau ceva mai special, îți spuneau și încercai să dai o formă frumoasă dorințelor lor. Țin minte că atunci când eram eu mică, a venit o tipă cu caseta video la mama și a zis că ea vrea rochia din videoclipul November Rain, de la Guns N’Roses. Și țin minte și acum cum s-au adunat la mine acasă mama și vreo două croitorese, ca să deslușească rochia. Și dădeau play, stop, play, stop. Fata și-a dorit mult exact acea rochie și pe aia i-au făcut-o.
Provocările cu care se confruntă un designer de rochii de mireasă
Anul 2011 s-a dovedit a fi cel mai greu an. În domeniul rochiilor de mireasă nu s-a simtit criza din 2008 imediat, ci prin 2010, când multe magazine cu rochii de mireasă au început sa dispară de pe piață. În acel an Gia a rămas să se ocupe singură de toată afacerea. Atelierul avusese vreo 10 angajați, fiecare specializat pe ceva și cumva, în scurt timp a rămas doar cu vreo 3. Mulți au început să plece, unii din motive de sănătate, alții din țară, iar una dintre cele mai mari probleme la noi în țară în domeniul ăsta este chiar lipsa personalului calificat.
Eu eram managerul unor doamne mult mai în vârstă decât mine, eram o puștoaică practic. A fost și aia o școală, să înveți să colaborezi, să te respecte, să nu se uite la tine ca la copilul lor. Trebuia să le verific, pentru că țineam la calitate, iar dacă clienta avea vreo reclamație, nu se ducea la croitoreasă, venea la mine. A fost greu pentru că eu nu eram genul impunător. A trebuit să învăț să fiu mai impunătoare, dar în felul meu. Reușisem să formez o echipă care înțelesese că trebuie să facem calitate, în care aveam încredere și, dintr-o dată, lucrurile au luat-o ușor razna, cu un business care începuse să sufere și cu angajate care au fost nevoite să plece din diverse motive.
Cel mai tare m-a deranjat când șef-croitorul, de altfel și singura angajată mai apropiată de vârsta mea, cu care ma înțelegeam foarte bine, a decis să plece și a lăsat lucrurile neterminate. Când ești în domeniul ăsta nu poți să pleci a doua zi. Ai în lucru niște comenzi, trebuie să finalizezi proiectele. Mi-a greșit foarte tare ultimele comenzi, o rochie de mireasă foarte amplă, plus rochiile de seară ale tuturor domnișoarelor de onoare. A trebuit să desfac rochiile din nou, toate pliurile. Și erau rochii deosebite, foarte complicate, mai bine le făceai din nou decât să le desfaci, era foarte greu să vezi unde s-a gresit. Dar clientele m-au iubit foarte mult, și-au dat seama că s-a întâmplat ceva și ele mă îmbărbătau, mă linișteau, îmi spuneau că au încredere în mine. Iar când îți vine clientul și îți zice asta, că are 100% încredere că o să găsești o soluție, e cea mai mare satisfacție pe care tu, ca designer poți să o ai. Până la urmă a ieșit totul foarte bine, iar la final toate m-au îmbrățișat și felicitat.
Numai că după evenimentul ăsta eu eram stoarsă, i-am spus mamei că simt că am pierdut un an din viață la cât de stresată fusesem. Ăsta a fost prețul plătit pentru un moment de neatenție și atât de mult contează fiecare etapă în parte. Dacă ai făcut fundatia proastă la un bloc, degeaba ai pus finisaje de lux, într-un an doi, se duce blocul. A fost o lecție foarte dură, dar bună.
În acel an Gia a avut propria nuntă, iar rochia ei de mireasă a fost o altă provocare.
E o vorbă în croitorie: să nu îți faci tu, croitoreasa, rochia de mireasă. Iar croitoreasa tânără, înainte să își dea demisia mi-a zis că indiferent de situație, ea îmi face rochia de mireasă, să stau liniștită. Însă a plecat fără să se ocupe de rochia mea. Mama mi-a zis să-mi cumpăr din altă parte, dar mie mi se părea absurd – eu cu magazin și atelier de mireasă să îmi cumpăr rochie? Am zis că nu se poate! Și un sac dacă e să port, din atelierul meu o să iasă. Mi-am stabilit modelul și, ca să nu-mi croiesc singură rochia, eu doar am desenat-o pe material, mama a tăiat-o și altcineva a cusut-o. Într-un final am finalizat-o, o iubesc tare și acum, într-atât de mult mi-a plăcut cum a ieșit.
Când și cum ai luat decizia să îți închizi propriul atelier de design?
Spre final de 2011 s-au adunat foarte multe, eram stresată, avusesem un an teribil de obositor, mă tot îmbolnăveam din cauza stresului și oboselii și nu reușeam nici să rămân gravidă, ceea ce îmi doream foarte tare. A venit luna decembrie, când aveam pauză la atelier timp de o lună. În vacanța aia m-am liniștit, m-am gândit ce simt eu cu adevărat, ce vreau să fac, ce e bine pentru mine. Simțeam că nu mai am suflu, energie, că îmi pierdusem dragul de a crea, iar în ianuarie 2012 am anunțat că închid atelierul. Mă gândisem că nu mai am energie de antreprenoriat, că vreau să văd cum e să fii și din postura de angajat. Să mi se dea și mie bucata mea de făcut, să o fac, apoi la ora 18 să mă duc acasă și îmi văd de ale mele, pentru că un antreprenor se gândește și noaptea la businessul lui.
S-a întâmplat să și primesc o ofertă de muncă, un post de marketing și trebuia să dau un răspuns luni dimneața. Și în acea duminică am făcut un test de sarcină și a ieșit pozitiv. Destinul, bate-l vina!
A avut parte de o sarcină dificilă, așa că nu a mai deschis atelierul. Mai avea contracte cu magazine unde încă avea colecțiile și se ducea la măsurători cu branula la mână. Până când a zis stop, i-a spus tatălui să închidă firma, că dacă o să vrea, o să-și deschidă ea alta.
Atunci am zis că nu o să mai fac design vreodată. Tot timpul lumea are impresia că designerii sunt niște oameni relaxați care stau toată ziua și desenează. Dar nu, e muncă toata ziua, cu materiale, cu cărat și am zis că nu mai pot în ritmul ăsta.
După ce a devenit mamă, a stat cuminte o perioadă și s-a dedicat creșterii fetiței. Însă, când ai designul în sânge, te vei întoarce întotdeauna la el într-o formă sau alta. Așa că și-a dedicat timpul pasiunii pentru făcut accesorii și pentru scris.
Eram mega iubitoare de accesorii, e cea mai simplă metodă de a scoate din banalitate o ținută. Îmi puneam creativitatea la treabă, și în plus, era o chestie pe care o controlam eu, nu aveam angajați. Majoritatea accesoriilor erau din piele, cu pietre semiprețioase, am vrut să fie un brand care să se diferențieze de ce era pe piață. Se numea SASHaccessories.
Tot atunci mi-am făcut și blogul The Urban Diva, unde am început să scriu din ce am învățat de-a lungul timpului. Când am vrut să îmi caut denumire de blog, am intrat pe site-ul meu cu accesorii și mi s-a aprins beculețul. Pe lângă împărțirea pe produs, toate accesoriile erau împărțite în câte 2 categorii: urban chic – accesorii de zi și glamour diva- cele de seară. Urban chic și glamour diva, una sub alta, s-au unit în Urban Diva. Blogul a fost ințial în engleză, apoi o perioadă a fost bilingv, după care a rămas doar în limba română.
Care e povestea rochiei GIYA?
Inițial am făcut-o pentru mine, ca să merg la evenimentele la care eram invitată cu ceva interesant și out of the box. Mi-am dorit ceva super versatil, să îi pot pune un cordon, o curea, să pot să o întorc și să o port pe toate părțile. Să o asortez și cu o cămașă sau cu un tricou, să fie și mai de zi, dar și de cocktail.
Voiam ceva simplu, din neopren, și inițial am zis să fie fustă, doar că trebuia să-i pun elestic, fermoar. Iar eu nu mai aveam în casă mașina de cusut, o aveam la ai mei. Mi-am adus aminte că îmi făcusem o vestă din stofă la un moment dat și m-am gândit să fac o rochie inspirată de vestă și care nu are cusături.
S-a dovedit a fi o combinație care a dat pe toată lumea pe spate: «Ce e cu rochia asta? De unde a-i luat-o? Vreau si eu » mă întrebau femeile. Le spuneam că am făcut-o doar pentru mine și le explicam decizia pe care o luasem, că nu mai fac rochii. Un an de zile am tot zis asta, până când am fost într-o zi la soțul meu la serviciu îmbrăcată așa, cu rochia asta. M-a văzut un coleg de-al lui și îmi zice: “Ce e asta? De unde o ai? Vreau și eu una pentru nevasta mea. E fix ce îi place ei.” A fost pentru prima dată când a venit un bărbat și a admirat atât de mult o ținută, iar felul în care a pus problema, mesajele în care mă tot întreba când e gata, m-au făcut să mă gândesc că aș putea să fac ținuta asta și pentru alte femei. Și când am fost să cumpăr material, am luat mai mult, că multe prietene și foste cliente îmi tot ziceau să le fac și lor de vreun an de zile. Când au fost gata le-am pus pe site și imediat s-au vândut.
A devenit modelul meu signature. Deși nu are etichetă, toată lumea o recunoaște, e asociată cu numele meu și pentru mine acest lucru e cea mai mare bucurie. E o rochie pe care poți să o porți în toate cele 4 anotimpuri, la nunți, la petreceri, dar și la serviciu. Eu prima dată am purtat-o casual, cu o cămașă și cu niște cizme peste genunchi. Este genul de rochie care te lasă să alegi cum să o porți. Dacă vrei să fie de seară, pentru cocktail, atunci nu mai pui nimic pe dedesubt, îți iei pantofi cu toc și un accesoriu mai elegant. Dacă vrei să fie de zi, atunci îți pui teniși și poți să o iei în parc cu trotineta. Pe parcurs am mai descoperit alte variante de a o purta, și în plus clientele mele sunt creative, fiecare a făcut tot felul de variante. Este o rochie pe care poți să o iei când călătorești, dacă o împăturești arată fix ca un cadou, foarte compactă.
Ce fel de surprize ai avut de când ai lansat pe shopul tău rochia?
Rochia asta mi-a adus foarte multe. A însemnat reîntoarcerea mea în design. Și atât de încrâncenată am fost să nu fac asta, d-aia și foarte greu m-am pornit și împinsă de la spate, deși toată lumea îmi zicea că asta trebuie să fac. Am acceptat și am scos un model din neopren și altul din stofă.
Iar surprizele tot vin din partea clientelor. Unele au câte 3-4 rochii GIYA, de culori diferite. Pentru mine e wow că cineva poate să își ia aceeași rochie de două ori, în condițiile în care eu nu mi-am cumpărat nici o rochie în garderobă de două ori. Acum am produsele mele în tot felul de culori, dar de cumpărat același produs din altă parte nu am făcut-o:)) Primesc comenzi de la fetele care lucrează în corporații și mă trezesc cu câte o comandă cu șapte rochii de toate culorile, fiecare fată cu culoarea ei.
Apoi, deși eu nu o recomandam să fie purtată la temperaturi mai mari de 30 de grade, mi-au scris femei că au purtat-o în miezul caniculei, la aproape 40 de grade. Au fost multe mămici care au purtat-o la botezul copilului pentru că le e foarte ușor de manevrat; s-a murdărit, o ștergi repede, neoprenul se usucă imediat sau ai posibilitatea să o întorci pe partea cealaltă. Și când vezi mesajul lor“Mi-a fost perfect! Nu mi-a fost cald deloc.”, ăsta e cel mai wow feedback pe care poți să-l primești tu, în calitate de designer, din partea clienților tăi. Îți dai seama cât de mult contează mentalul: dacă îți place ceva foarte tare, mintea reglează cumva organismul astfel încât să poți purta lucrul acela.
Cea mai mare surpriză am avut-o din partea Dianei Cosmin, când am venit la același eveniment îmbrăcate în aceeasi rochie, doar că erau culori și stiluri diferite: ea cu tocuri, elegantă, eu cu ghete și o bluză pe sub rochie. O luase de la The Room Showroom, un magazin multibrand cu designeri romani cu care eu colaborez, special pentru acel eveniment. Arătam foarte diferit, deși purtam aceeași rochie.
Atunci când o clientă comandă rochia, Gia are nevoie să știe mărimea pe care o poartă de obicei, ce înălțime are și cât de lungă vrea să fie. Reușește să croiască rochia fără să aibă nevoie de măsurători exacte. Și nu a greșit niciodată, pentru că Gia are talentele ei, calculele ei matematice și e important pentru ea ca rochia să ajungă la clientă așa cum și-o dorește. În ceea ce privește prețul, este o rochie accesibilă pe care dacă ți-o dorești, poți să o ai.
Colaborează cu The Room Showroom din capitală și pentru că avea foarte multe cliente din Cluj, anul trecut, când a mers la Untold, a găsit și acolo o colaborare cu un magazin cochet de designeri români. De curand, creațile ei se gasesc și în Constanța și i-ar plăcea să aibă câte un magazin cu care să colaboreze în marile orașe, doar că nu sunt prea multe magazine cu designeri români.
Pe lângă binecunoscuta rochie GIYA, ce mai cuprinde colecția ta?
Anul trecut am lansat o colecție de tricouri, pentru ca eu sunt fan tricouri albe. Dacă e să recomand un tricou, luați-vă tricouri albe. Îmi plac pentru că sunt foarte versatile, poți să le porți oricând. Am ales să creez o colecție de tricouri albe din bumbac, puțin mai desosebite, toate au câte un detaliu interesant, câte ceva legat de divă într-un fel sau altul. În plus, colecția asta are și varianta mamă și fiică și poate fi un cadou drăguț.
În toamnă am scos două modele de fuste, cu croieli pe care eu ca stilist le-aș recomanda: una în A, cea mai bună croială pentru toate siluetele și alta conică. Sunt din stofă și imitație de piele de căprioară, iar modelul are o mică despicătură, e ușor sexy. Eu zic ca un strop de sexy face bine pentru încrederea femeilor.
Am lansat jachete lejere din stofă și buclee care pot fi purtate și într-o ținută office, dar și casual. Eu merg pe idea de versatilitate, să faci o garderobă versatilă din care să faci combinații ușor, simplu, fără să ai sute de piese. Când am creat jacheta din stofă, m-am gândit să aibă atemporalitate, adică să poată fi purtată pe termen lung, dar să fie altfel. Are o linie modernă si un material clasic. E o combinație intersantă de stiluri, purtabilă în foarte multe ocazii, ceea ce o face versatilă. Versatilitate înseamnă să poți să combini o piesă vestimentară cu minim 3-5 alte piese din garderoba ta și să o poți purta în minim 3-5 situații diferite. Acest concept stă la baza a tot ceea ce creez eu.
De ce te-ai îndreptat cu preponderență către materialele sintetice?
Eu folosesc multe materiale sintetice. Materialele naturale sunt prietenoase cu pielea, mai ales pentru cei care au probleme, care au alergii. Însă tot ce înseamnă fibră naturală – inul, vâscoza, bumbac – se șifonează foarte ușor. De aceea au apărut materialele sintetice, care nu se șifonează ușor și își mențin structura.
Cele naturale nu sunt prietenoase cu timpul tău. Plecam dimineața cu pantaloni de in călcalți și după amiaza ajungeam cu pantalonii cu două numere mai mari și boțiți. Mie nu îmi plac hainele de care trebuie să ai foarte mare grijă. Mi se pare un stres pentru mine să port genul ăsta de haine, așa că prefer să nu mă stresez. Sunt un om care folosește țesătura sintetică în hainele pe care le poartă și ăsta poate să fie un plus sau un minus, depinde cum privește fiecare chestia asta. Sunt țesături sintetice atât de faine, că habar n-ai că sunt sintetice. S-a ajuns la nivelul la care se imită extrem de bine măteasa, e fluidă, nu îți dai seama de diferență cu ochiul liber. E un lucru foarte bun că se face chestia asta, pentru că asta a salvat moda. Acum s-au făcut țesături din amestec de in cu materiale sintetice ca să îi dai și inului o consistență. Fustele mele sunt făcute din lână, dar nu au lână 100%, ca să nu intre la apă. La fibrele naturale trebuie să ai mare grijă cum le speli, cum le calci, cum le ții, cum le ingrijești și de obicei sunt și mai scumpe.
În perioada de izolare ai lucrat la o nouă colecție și unele dintre produse au și aparut în shop-ul tău. Povestește-mi puțin despre noua colecție și ce urmează vara asta.
Am muncit în pandemia asta cât nu am muncit tot anul, am fost foarte creativă și productivă.
Din noua colecție am lansat deja rochia petrecută – un model care se potrivește aproape tuturor siluetelor. Îți pune în valoare talia, îți ascunde șoldurile, îți dă înălțime, ai un decolteu în V, are buzunare, e gândită pe toate părtile ca să fie o croială versatilă.
Am lansat și un model de salopete și, deși eu nu sunt fan salopete, acest model este fix pe gustul meu, din triplu voal mai gros și te fac să arăți și să te simți senzațional.
Cât am stat acasă am vrut să fac îmi pantaloni, nici sport, nici eleganți. Trebuia să fac din ce material aveam pentru că depozitele erau închise, totul era închis. Și aveam o imitație de căprioară pe care o foloseam la fuste, așa că i-am făcut din materialul ăsta, ușori, lejeri, tocmai buni de stat în casă, ca să nu te simți în pijamele. Vor ajunge și ei în shop curând. Acum e în lucru o rochie bazată pe un model făcut de mine mai bine acum de 10 ani, de inspiratie grecească, care îmi place foarte mult.
Iar de când am diversificat, am căutat un atelier cu care să colaborez și le fac acolo. Îmi e mult mai drag să fac așa pentru că am timp să mă concentrez pe design, și nu pe producția efectivă.
Oricum, eu cred că pe mine destinul m-a împins aici. Când am vrut să iau pauză sau să schimb cariera, tot destinul m-a întors pe calea asta. Dacă stai să le privești din exterior, stăteam la o răscruce și cineva mi-a zis nu ai voie să o iei pe acolo. Lucrurile s-au întâmplat astfel încât am ajuns aici, vrând-nevrând, împinsă de o putere, de undeva, pe drumul ăsta. Și chiar dacă am avut momente cand vrut să scap de el, tot acolo am ajuns. Acum am acceptat cu tot sufletul care îmi este drumul și muncesc în fiecare zi, ca prin tot ceea ce fac eu, fie că sunt produse, servicii, evenimente, articole, cursuri, video-uri și ce alte idei mi-or mai veni pe parcurs, să ajut femeile să se simtă extraordinar în pielea lor. Eu cred că încrederea în sine se învață, că moda este o unealtă extraordinară în a crea încredere în tine, în a te simți frumoasă și pregatită să cucerești lumea.
Colecțiile Giei le puteți găsi AICI.
Fotografii: din arhiva pesonală Gia Băcioiu
