Sora mea e artist, eu economist, dar amândouă avem laturi complementare – și Ana e orientată spre business și eu spre artă, îmi explică Irina. Sunt pentru prima dată în Casa Wagner Arte; cești din porțelan pictate manual, bijuterii din pietre prețioase cu influență bizantină, lămpi cu abajur din mătase sunt doar câteva dintre piesele care îmi atrag privirea.
Casa Wagner, aflată pe o străduță cochetă din cartierul Cotroceni, e afacerea de familie a celor două surori. În timp ce Ana se ocupă de partea de creație – de realizarea cadourilor de lux, bijuteriilor, obiectelor de decor interior, Irina este de aproape 20 de ani managerul și PR-ul acestui business – cea care face ca arta porțelanului de lux să fie cunoscută și apreciată atât în țară, cât și în străinătate.
În timp ce savurez un espresso dintr-o delicată ceașcă din porțelan, aproape miniaturală, o iscodesc pe Irina cu tot felul de întrebări.
Cum a fost perioada de pandemie pentru Wagner Arte? Mai caută oamenii frumosul și arta în perioada asta?
Împreună cu sora-mea ne-am mobilizat foarte rapid și am făcut o colecție specială „I’m still standing”. Colecția vorbește despre rezistența prin iubire, pentru că perioada pandemiei a fost un moment în care fiecare dintre noi, vrând nevrând, ne-am apropiat de propriile familii.
Într-o primă fază, cât eram închiși în casă oamenii au venit foarte mult spre noi, au început să cumpere online, ritmul ni s-a diminuat doar din punct de vedere al clienților corporate care nu mai aveau evenimente și atunci această componentă de business a căzut. Apoi, în luna mai anul trecut, când s-au ridicat restricțiile, vânzările au scăzut pentru că oamenii s-au orientat spre plăcerile cotidiene – de a ieși, de a mânca la un restaurant, de a călători. Au urmat o toamnă și o iarnă destul de grele.
Oricum, în toată perioada asta clienții s-au selectat un pic altfel. Dacă înainte clientul nostru de bază era corporatistul sau cel cu profesie liberală, acum am rămas cu o nișă up-market, care își permite și dorește lucrări personalizate, complicate. Și cumva despre asta e vorba în atelierul nostru, noi prin asta ne diferențiem. Prin arta decorului pe porțelan, prin această bijuterie extrem de rafinată și miniaturală. Ăsta e core-bussines-ul nostru acum.
De unde a pornit pasiunea ta și a Anei pentru artă?
Cred că a început mai degrabă cu pasiunea mamei pentru artă. Mama, fiind sportivă de performanță și apoi profesoară de sport, este un autodidact extraordinar, iar noi am crescut printre foarte multe albume de artă. Țin minte în perioada copilărie din Deva, vizitele cu mama la tot felul de expoziții, la cinematograf, piese de teatru, concerte. Cred că nu rata nimic. După care, tot din pasiunea ei pentru artă ne-a dus la Corul Operei unde am luat legătura cu scenografia, cu spectacolul, cu muzica. Noi am copilărit pe vremea lui Ceaușescu, când nu erau prea multe variante de divertisment, nu avem TV și stăteam toată ziua cu ochii în albume, în poveștile astea frumoase din lumea artelor.
Toate au fost dublate de educația primită în casa bunicii, unde eram înconjurate de seturi de porțelan, de ritualurile mesei, de pasiunea pentru frumos și estetic – de la peticul de grădină din spatele blocului care era incredibil de organizat și până la goblenurile pe care le făcea, puloverele pe care le croșeta, totul era într-o armonie și o asortare de culori. Ne făcea să descoperim colțuri de frumos chiar și într-un oraș atât de industrial ca Hunedoara – ne arăta o floare, o grădină, fotografii vechi cu haine, cu ținutele din familia noastră. Plăcerea asta de a descoperi frumosul, esteticul, bunul simț cred că a fost o conjuctură fericită de familie.
La un moment dat drumurile lor s-au despărțit. Irina, mai pragmatică din fire s-a orientat către domeniul economic, iar Ana către artă.
Când eram mică îmi plăcea și mie să pictez, dar m-am hotărât brusc, pe la 10 ani, ca vreau să devin economist și asta m-am făcut, m-am dus țintă în direcția aia. Sora mea, în schimb, a fost dusă de mama la Școala de arte plastice Nicolae Tonitza. Ea era mai visătoare, nu prea se organiza cu temele și atunci mama a zis să încerce o zonă artistică, poate că are talent. Și a avut și talent și îndrumarea bună și ăsta a fost drumul Anei – Tonitza, apoi Facultatea de Arte și tot felul de specializări. S-a dus rapid către obiect, încă din facultate s-a îndreptat către decoruri de porțelan și cred că a făcut bine. A terminat grafica, avea exersată o minuțiozitate și o plăcere spre detaliu.
Tu ai absolvit ASE-ul, apoi ai urmat un MBA. Puteai să devii antreprenor în orice domeniu, dar totuși ai ales să faci business în zona artelor.
Eu eram pe drumul meu corporatist-organizațional, lucram într-o agenție americană, dar în același timp mă hrăneam din lumea artelor și a mediilor boeme. Artiștii sunt niște oameni extraordinari, sunt de o sensibilitate și de o inteligență aparte, e foarte plăcut să petreci timp în jurul lor.
În 2005 am decis împreună cu sora mea să deschidem afacerea. Inițial eu nu am renunțat la corporație, lucram în paralel, dar simțeam o atracție puternică în direcția asta.
I-am organizat expoziții Anei la mine acasă sau în diverse apartamente, am făcut o expoziție de pictură pe ceramică la Casa Radio și mai apoi alta la Cărturești Verona și de fiecare dată a avut succes, se vindea tot. După expoziția de la Cărturești am deschis primul magazin pe Bulevardul Carol, un hub al artelor frumoase.
Corporația am părăsit-o definitiv în 2007, când s-a născut fiica mea, cumva din iubirea asta pentru ea – am zis că nu pot să stau prea departe și să o las crescută de sistem, de bone. Am vrut să stau eu cu ea și am luat-o pe drumul antreprenoriatului. Eram cu un copil mic, dar pur și simplu, atâta pasiune și energie îmi dădea toată povestea asta cu magazinul nostru cu porțelanuri, încât am luat-o firesc și natural. Erau si vremuri bune, înainte de criza din 2008 și am avut startul în forță.
Întotdeauna deciziile pe care le-am luat, în orice domeniu, n-au fost luate cu frică, ci din iubire. Am luat-o pe calea antreprenoriatului într-un business cu design și artă din iubire pentru artă. Am părăsit corporația nu din frică, ci din iubire pentru copilul meu și pentru acest business. Întotdeauna mă las purtată de instinctele astea de curaj și de iubire. Am mai puțin nevoia de plase de siguranțe, mă arunc și văd apoi.
Când am întrebat-o cum e să faci business în artă, cel puțin la noi în țară, răspunsul Irinei a fost direct: E oribil de greu, este camicaze. Așa că a urmat natural, întrebarea: Și totuși, ce te face pe tine să crezi în continuare în artă, în frumos?
Chiar frumosul. Frumosul și arta vor exista dintotdeauna sub diverse forme. Și cred că arta e o bucurie a sufletului. S-a văzut și în perioada de carantină, în momentele cele mai grele ne orientăm către arte – ne uităm la filme, la piese de teatru online, ne cumpărăm tot felul de lucruri, privim la tablourile din casă. Oricât ar evolua societatea avem nevoie de artă. Și de povești.
O decizie importantă de business pe care surorile Wagner au luat-o a fost în urma crizei din 2008. Atunci au rafinat și au regândit colecțiile. S-au poziționat ca brand de lux și a fost o decizie foarte bună.
Ce ne diferențiază e designul de obiect de bijuterie, originalitatea și amprenta clară a unei case care se duce spre artă. E artă pe porțelan. Sunt pe piață multe obiecte care sunt făcute ori de amatori ori de artiști care se duc mult în zona etnică, populară sau în realismul pe care-l regăseam la fondul plastic, pe vremea lui Ceaușescu. Noi suntem un atelier, un magazin de cadouri, 80% dintre clienți oferă aceste obiecte cadou. Iar fiecare obiect e unic.
Care e tiparul clientului fidel al brandului Wagner Arte?
Sunt colecționarii de obiecte din porțelan care vânează colecțiile noi, lucrurile inedite. Ne sună să ne întrebe ce am mai scos, vin aici, se relaxează la o cafea, stăm la povești. Apoi e clientul care preferă obiectele personalizate, și mai e clientul de bijuterie – doamnele, domnișoarele care vor să-și mai asorteze o bijuterie la o ținută nouă sau crează cu noi o bijuterie nouă. E o mare plăcere să lucrăm cu clientul și să scoatem piese noi. Chiar zilele trecute a venit un domn din Germania care dorește să creeze cu noi o bijuterie din aur, foarte complicată pentru fiica lui.
Clientul ideal și fidel e de fapt clientul care înțelege foarte bine cine suntem, ce facem, cu ce ne ocupăm. Este cel care are o educație estetică, cultură. De curând am descoperit un tipar de client extraordinar de sensibil – medicii. Poate că te întrebi ce are în comun medicina cu arta, dar am descoperit niște oameni extraordinar de sensibili care în sufletul lor înțeleg ce se întâmplă aici și revin.
Ultima colecție lansată Wagner Arte este cea de vară, cu cești pictate manual în culori calde – roșu, portocaliu – și butoni marini din porțelan.
Cu ce asociezi tu obiectul din porțelan?
Înseamnă un ritual de fiecare zi foarte plăcut, pe care îmi place să-l repet în diverse forme – mă gândesc aici la momentele în care beau cafea – nu se poate să beau în altceva decât într-un obiect extrem de frumos, fie că e de la noi sau din altă parte. Apoi înseamnă întâlnirea ochilor mei și a sufletului meu în fiecare zi cu frumosul.
Nu aș putea trăi într-un birou de tip cubicle, cred că m-aș ofili. Mă hrănesc zilnic din aceste obiecte frumoase și e o bucurie a sufletului meu. Iar legat de bijuterie, nu există zi să nu port o piesă de la noi, e o reîncărcare cu energie.
Am aflat că pe Ana o inspiră foarte tare călătoriile în țară sau în străinătate, natura și elementele vegetale regăsindu-se în aproape toate colecțiile ei. Inspirația și-o găsește și în orașele pe care le vizitează, în creațiile ei regăsindu-se elemente arhitecturale mai ales din perioada art-deco și art-nouveau.
Casa Wagner Arte a devenit un nume și în străinătate. Ana a fost invitată în Portugalia să facă design pentru o fabrică mare tradițională de porțelan, Vista Allegre. Acest lucru a fost foarte onorant atât pentru ea, cât și pentru țara noastră, Ana fiind primul designer român invitat la o astfel de colaborare.
Ceea ce faci tu, Irina, e mai mult decât un job, promovezi și comunici arta. Crezi că asta e chiar menirea ta?
O dată e o menire legată de arta pe care o face sora-mea, deci e ceva de familie, care extrapolat se duce în direcția de a pune arta în locul ei bine-meritat în societate. Prin acest business încercăm să educăm publicul. Pentru că în paralel mă mai ocup și de un alt business, fac comunicare și branding, cred că am o menire legată de frumos, de estetic și de comunicarea acestui lucru.
Care sunt planurile de viitor pentru brandul Wagner Arte?
Ne dorim internaționalizarea Wagner Arte, dar și un acces mai bun al tuturor clienților din țară către brand-ul și shop-ul nostru online. Mi-ar plăcea să devenim un brand național de cadouri de lux.
Produsele se pot comanda de pe site-ul https://wagnerarteshop.com/. De asemenea, Casa Wagner organizează sâmbăta cursuri de pictură pe porțelan pentru amatori.
sursa foto: arhiva personala Wagner Arte
