Zilele trecute s-a tot rotit prin mintea mea o intrebare: Care o fi nororcul meu aici, in lumea asta?
Pai sa vedem… nu m-am nascut pe picior de Paris, nu am fost inzestrata cu vreun corp de fotomodel si nici cu o minte care sa priceapa vreodata ceva din legile fizicii cuantice.
Asa ca m-am apucat sa intocmesc o lista cu realizarile avute, dar nu am umplut nici jumatate de pagina.
Bun…nici la capitolul asta nu stau prea bine, mi-am spus, asa ca m-am apucat de o noua lista: cu oamenii faini pe care-i cunosc. Si aici pagina a trecut cu gratie de jumatate, a umplut-o frumos pe toata si s-a incapatanat sa treaca si pe pagina numarul 2. Si atunci un zambet mare mi-a aparut pe fata. Am gasit raspunsul la intrebare. Da, asta e norocul meu in viata asta. Sa cunosc oameni faini, de la care am ce sa invat. Oameni d-aia, de iti e mai mare dragul sa-i vezi si revezi. Oameni care traiesc cu bucurie si ma molipsesc si pe mine cu pofta lor de viata. De la doctori la actori, de la stilisti la manageri de top. De pe meleaguri mioritice, europene, americane sau africane.
Si recunosc ca si eu ma minunez cateodata. Pai bine mai, Cristina, cum se face ca ditamai doctorul, actorul sau managerul isi face timp sa te invete pe tine despre viata? La intrebarea asta nu stiu ce sa raspund. Asta e norocul meu.
