Daiana Rădulescu, spiritual teacher: “Yoga e ca un ritual în care ne amintim cine suntem”.

Suntem suflete care au o minte și locuiesc într-un corp, aud pe fundal vocea Daianei, în timp ce încerc să mă relaxez în Savasana, în prima mea oră de yoga tradițională.

Am cunoscut-o pe Daiana cu câteva luni în urmă, într-un retreat la Călimănești, în micul ashram creat de ea; un loc unde am întâlnit femei cu misiuni de viață extrem de interesante și unde am descoperit că mâncarea vegană poate fi extrem de gustoasă.

Daiana a locuit într-un ashram în India timp de doi ani și jumătate, unde a studiat sanscrita, metafizica și textele sacre. A practicat sute de ore de meditație și yoga, și, călăuzită de mentorul ei, a trecut cu brio prin toate încercările pe care viața i le-a dat. La nici 30 de ani, Daiana devenise deja profesoară certificată și acreditată internațional de yoga și filosofie vedică și, întoarsă în România, deschidea primul centru de yoga tradițională de la noi.

Povestea devenirii ei e demnă de un roman al lui Eliade.

Daiana, eleva de nota 10, a plecat din Turnu Măgurele la București să devină PR sau copywriter, pentru că dintotdeauna fusese fascinată de magia pe care o produceau cuvintele înșiruite pe o bucată de hârtie.

În timpul facultății și apoi al masterului a avut multe joburi, dar niciunul nu a simțit că îi aduce vreo împlinire. Singurul care i-a trezit un soi de bucurie a fost cel dintr-un call center, unde lucra pentru o firmă de pantofi din State și unde vorbea cu diverse femei pe care le ajuta să-și rezolve problemele, de multe ori emoționale.

Au urmat joburi și în domeniul ei de specializare, PR și publicitate, însă simțea că nu e locul ei acolo. Iar asta îi demonstra și starea ei de sănătate – se trezea în fiecare dimineață cu dureri de cap, era extrem de obosită, iar medicii îi descoperiseră un nodul tiroidian.

Atunci a fost prima dată când m-am gândit la meditație și m-am dus la un centru buddhist din București. Chiar dacă îmi amorțise tot corpul, a fost o experiență interesantă și am rămas cu ideea că e ceva în spate a ceea ce înseamnă meditație și yoga. Am cumpărat apoi o carte cu posturi de yoga dintr-o librărie, dar erau foarte dificile de practicat singură. Mi-am cumpărat și o carte de filozofie indiană, dar nu am înțeles nimic din primele 4 pagini și m-am frustrat și mai tare. Mi-am zis că sigur e ceva aici, cu yoga, dar că abordarea mea nu e potrivită.

Daiana era în căutarea unor răspunsuri la întrebările: Ce caut eu aici? De ce am venit? De ce nu mă regăsesc nicăieri? Cum să găsesc fericirea?

A vrut să vadă dacă și ceilalți oameni sunt în aceeași situație și a început să stea de vorbă cu tot mai mult cu persoane din jurul ei, cunoscuți, necunoscuți și a ajuns la concluzia că nici ei nu sunt fericiți.

Unii recunoșteau efectiv acest lucru, în timp ce alții jucau un rol și pretindeau că fericirea înseamnă o casă, o mașină și două vacanțe pe an.

Atunci am realizat că lumea trăiește dintr-un impuls, dintr-o inerție și că mulți renunțaseră la întrebările astea, pe care eu mi le tot puneam.

Apoi a descoperit că există totuși și oameni ca ea, cu aceleași întrebări.

Am fost la niște evenimente desfășurate de un ONG, incubator107 se numea și am descoperit niște oameni care făceau partea asta, de dezvoltare personală. Am nimerit la un atelier în care am aflat ce e un „vision board”. Eu aveam vreo 25 de ani pe atunci și am descoperit că erau femei cu 10 ani mai mari ca mine, căsătorite, cu copii, dar cu aceleași întrebări la care nu-și găsiseră răspunsul. Atunci am realizat că nu sunt singură și am aprofundat și mai mult căutările.

Și-a dat demisia din jobul pe care-l avea în acel moment, de digital media planner, și a început să aplice la programe de voluntariat în țară și în străinătate.

Între timp, pasionată de nutriție și gastronomie, Daiana a fost prima ambasadoare a lui Jamie Oliver în România, pentru proiectul lui, Food Revolution Day – un proiect în care s-a implicat cu mare drag.

Iar mai apoi, fix la 1 an după ce a aplicat la un job la ei, să-i răspundă cei de la ONG-ul WWF (World Wide Fund for Nature din Bolivia). Fusese acceptată și, în februarie 2013, a plecat în Bolivia pentru poziția de manager de comunicare, unde a stat 1 an de zile.

Cum a fost experiența ta în Bolivia? Ce te-a învățat acel loc?

Atunci a fost marea mea șansă, în timp ce eram acolo m-am schimbat foarte mult, parcă divinitatea mi-a ascultat toate rugile. Aveam un coleg acolo, genul de om foarte încrezător, care mă încuraja, îmi zicea că pot orice. Iar asta mi-a dat curaj. Pe lângă job și evenimentele pe care le organizam pentru WWF, am început să mă duc la cursuri de ciocolaterie, de pizza, de panificație, tot ce voiam eu să fac pe partea de gastronomie. Țin minte că un psiholog îmi spusese în țară:  Tu la nivel subconștient știi tot ce vrei, dar te lovești de bariera asta, cu ce vor alții de la tine și nu-ți dai voie să spui „da” dorințelor tale, de fapt, și ele nu ies la iveală. Ai un blocaj, te gândești prea mult la ce ar spune alții.

Și acolo am început să explorez, tot ce aș fi vrut eu să fac în România am făcut acolo.

Împreună cu colegul meu am început să fac bagels, pe care am început să-i vând în blocul în care locuia. Am vândut și primele căpșuni în ciocolată unor copii de pe stradă, care m-am oprit și mi-au oferit bani pe ele, crezând că le comercializez ca un mic antreprenor.

Am continuat și partea de dezvoltare personală – un masterclass la Mindvalley – era un curs de slăbit prin meditații ghidate care a funcționat: nu mai mâncam compulsiv, nu mai era o nevoie emoțională pe care o suplineam prin mâncare.

La un moment dat, cei de la Mindvalley au anunțat un eveniment pentru antreprenori, dar cu tentă socială și spirituală (facem ceva pe cont propriu, dar dăruim și lumii, în schimb, ceva). Avea loc chiar de ziua mea, în Republica Dominicană, și cu ajutorul unor bani pe care i-am primit de la ai mei, am reușit să-mi iau bilet. Am zis că trebuie să ajung și că de acolo voi pleca cu o idee de 1 milion de dolari. Și așa a fost, ideea asta scumpă (dar nu în bani, ci în valoare) a venit tocmai acolo. Am întâlnit o tânără care preda yoga pe plajă și făcea parte din staff-ul celor de la Mindvalley. Când i-am povestit despre căutările și întrebările mele, mi-a spus direct: Dacă vrei filosofie și metafizică știu eu unde să te duci – în ashramul din Goa, din India, acolo unde am fost și eu.

Daiana s-a întors în Bolivia și le-am scris celor din ashram că anul viitor, fix de ziua ei, o să ajungă la ei, în India, și așa s-a întâmplat. La început a stat 1 lună, apoi încă cinci luni, ca într-un final să stea 2 ani și jumătate.

Cum a fost pentru tine să renunți la joburile din domeniul PR-ului și al publicității și să ajungi profesor de yoga?

Nu cred că am renunțat la ceva. Am plecat mai degrabă de la “nu-mi găsesc locul nicăieri” și am ajuns la răspunsurile legate de viață, de cine sunt, ce fac aici, care îmi e menirea, ce îmi e dat mie să fac pe pământ.

Cum ai simțit că rezonezi cu yoga?

Înainte, pentru mine corpul meu era ceva medical, nu cunoscusem partea lui de sacralitate, să mă gândesc la corpul meu ca la un templu al sufletului, sufletul fiind chiar eu. Prin yoga, am descoperit o altă relație de iubire cu corpul meu.

Făceam dimineața 1 oră, după-amiaza 3 ore și jumătate de asane și nu le simțeam, era o practică meditativă. Se fac 7 ani de când m-am apucat de yoga și nu a existat să mă așez vreodată pe saltea și să zic că nu vreau, că nu am chef.

Am înțeles, memorat și aplicat ce mi-au zis profesorii mei: yoga nu e o practică fizică, nu e un sport, nu e gimnastică. E o știință a relaxării complete și a subconștientului și este felul prin care experimentăm prin corp, Infinitul.

În momentul în care te relaxezi, poți să realizezi toate āsanele. Dar nu ăsta e scopul, căci în yoga nu există un scop. La scurt timp am simțit beneficiile practicii yoga și în corp – mi s-a schimbat perioada menstruală și am scăpat de durerile menstruale atunci.

Spre deosebire de majoritatea celor care merg într-un ashram în India și stau 1 lună de zile, tu ai stat 2 ani.  De ce ai rămas așa mult timp acolo?

Pentru filozofie. Sunt textele tantrice (5-6 cărți) care explică esența a tot ceea ce există. Textele sacre vorbesc despre Infinit (Divinitatea) nu despre noi, dar înțelegând Infinitul, înțelegi de fapt cine ești tu. Eu pentru asta am rămas. La un moment dat, în timp ce citeam un text sacru am avut o revelație, am realizat cine sunt, că sunt acel Infinit. A fost un moment de expansiune a conștiinței: de la eul mic, la Sinele Divin.

Și o dată cu asta, am mai înțeles că aș putea să fac orice în viață. Că realizând cine sunt, nu îmi mai iau puterea dintr-o funcție, din bani, dintr-o relație, din nimic altceva exterior. Că nu trebuie să mă identific cu niciun rol, că toate sunt în mine. Asta înseamnă că am rolul de profesoară de yoga, dar sunt în continuare ființă divină, Infinitul exprimat pe pământ. Că am niște roluri pe care pot să le joc, fiică, iubită etc, dar ca nu mă mai identific cu ele. Și atunci nu am de ce să mai sufăr, nu e nimic care să mă poată atinge – Sufletul e intangibil, e mereu protejat.

Asta presupune, bineînțeles, și să trăiesc intens, să mă implic în viață, dar să nu să mă identific cu aparența – nici la nivel de corp, nici la nivel de minte. Să rămân în starea aceea, zero, pe care o experimentez în yoga și recunosc că e foarte utilă în viața de zi cu zi. Și de fiecare dată când trec pe salteluță, revin cu conștientizarea asta. Yoga e ca un ritual în care ne amintim cine suntem: suntem Infinitul.

Orele de yoga sunt o reamintire a uniunii cu divinitatea. Știu cine sunt, sunt una cu Sursa. Și în momentul când faci asta de 2-3 ori pe săptămână, nu prea mai riști să cazi în ignoranță (lipsa cunoașterii spirituale), în depresie, să simți că viața ta nu are niciun sens, să rămâi în acele stări în care te aflai înainte să descoperi cine ești. Când faci repetițiile din yoga, asta devine noua realitate, noua stare de a fi. Știi că atunci când se termină viața ta aici, urmează o altfel de viață, într-o altă formă. Și, în consecință, nu îți vei mai trăi viața asta, de aici, în frică, în temere, în angoasă, crezând că nu mai e nimic dincolo. Asta e partea de salvare pe care o găsim în toate religiile.

De ce să ne apucăm de yoga tradițională? Care sunt beneficiile pe care le aduce această practică?

Recomand yoga tradițională dacă vrem să descoperim cine suntem, dacă încă avem întrebări și vrem răspunsuri la ele. Și practica ne ajută să ne accesăm si sa deblocăm subconștientul, să fim pregătiți să intrăm cu zona de filozofie. Yoga, ca orice știință, are o parte practică și una teoretică ce nu se pot separa.

În varianta de yoga modernă accentul a căzut pe mușchi, articulații, tendoane și nu pe prana, forța vitală, meridiane. Și practicanții ei nu or să aibă schimbări în subconștient, vizibile în partea psihologică, în schimbarea de mindset. Însă āsanele din yoga tradițională îți rezolvă traume, psihoze, nevroze. Știm că mintea afectează corpul și atunci prin practica yoga dispar și problemele din corp. Încet-încet, dispar durerile de spate și alte dureri.

Dar nu e corect să vindem yoga pentru dureri de spate etc. Există yoga tradițională pentru orice problemă – pentru neînțelegerile cu iubitul, certurile cu copiii, pentru când suntem prea nervoși, pentru găsirea jobului ideal, pentru a-ți atinge un obiectiv măreț, cum la fel de bine există și pentru durerile de spate și tot așa.

Problemele apar atunci când avem în subconștient niște paradigme, niște programări despre noi și ne credem limitați, incapabili, cu frici și asta se manifestă în calitatea vieții de zi cu zi. Versus varianta cealaltă, așa cum am văzut la profesorul meu, de ființă spirituală neînfricată, nelimitată, mereu fericită, indiferent de ce se întâmplă în jur. E o fericire cu F mare, sau cum o numea Eliade: „beatitudine”. E  o stare interioară, pe care o dată ce o atingi, ea nu mai dispare. O să fii în continuare o ființă umană emoțională, dar emoțiile sunt ca un curcubeu. Sunt acolo ca să ne dea culoare vieții, nu ca să rămânem în ele, nu ca să intrăm într-o depresie. Căci nu mai poți să fii în depresie când știi cine ești. Și chiar dacă intri un pic în acea stare, îți aduci aminte că ai fost la yoga tradițională și că ai înțeles niște lucruri. În plus, seriile de āsane sunt gândite în așa fel încât să te elibereze pe tine de anumite credințe care n-au treabă cu natura ta spirituală, care e nelimitată.

Repet: motivul pentru care venim la yoga tradițională este pentru a ne autocunoaște, pentru a ne realiza sinele divin, pentru a afla cine suntem dincolo de rolurile sociale pe care le jucăm de când ne naștem.

Care e legătura între yoga și fericire?

Am creat pe Facebook Grupul Femeilor Fericite, iar Fericire scris așa, cu F, se referă la acea fericire interioară, acea liniște care vine din Cunoaștere, când înțelegi cine ești la nivel spiritual. E o stare a mea, numai eu o văd, o simt. Fie că plâng, fie că sunt furioasă, știu că aceea e doar o emoție.

Dar starea mea interioară, odată ce știu acest adevăr, nu mai e de clintit. Și toate practicile de yoga tradițională vin ca un ritual, te fac să-ți reamintești, ca nu cumva să cazi iar în eroarea în care ajungi crezi că ești altcineva – un „cineva” mai puțin decât cine ești tu.

Fericirea o descoperi atunci când te descoperi pe tine ca ființă spirituală, în afara oricărui rol. Pe tine ca spirit liber și nemuritor, ca Infinit, ca divinitate, când trăiești uniunea aceea completă cu Absolutul.

Profesoară de yoga, de filozofie, happiness coach, în care dintre aceste titulaturi te regăsești cel mai mult?

Aș alege rolul de „spiritual teacher” sau profesoară de metafizică, a ceea ce e dincolo de fizic. Căci ceea ce am ales eu sa fac e despre cum putem să operăm cu ceea ce e dincolo de fizic, ca să trăim aici o viață în armonie, deci să ne facă plăcere să fim aici. Reușim să facem lucrul ăsta dacă înțelegem cine suntem. Iar după ce am înțeles cine suntem, să vedem cum aplicăm acest lucru în viața noastră de zi cu zi.

De când a început pandemia, am creat un grup suport de dezvoltare personală prin spiritualitate: Grupul Femeilor Fericite, pe Facebook.

Este un grup privat, cu acces gratuit pentru toate femeile din România. Acolo sunt provocări de câte o săptămână, gândite ca mini-programe de coaching și, de asemenea, podcast-uri pe care le fac cu femei anteprenoare cu anumite misiuni.

Este un spațiu foarte bun de învățare. Mi-am pus intenția ca prin acest grup să nu irosesc timpul nimănui, pentru că mie nu-mi place să mi se irosească timpul. Sunt foarte riguroasă, sistematică, logică și mă adresez femeilor care vor răspunsuri.

Pentru că așa am fost și eu, puneam mereu întrebări. Și nu am avut niciodată întrebări la care profesorul meu să nu poată să răspundă, să nu facă sens ceea ce zice – fie că am înțeles imediat, fie ca a fost nevoie să cercetez după, fie că a trebuit să fac referire la un anumit text sacru.

Pornind de la acest grup gratuit, Daiana a creat și programele cu plată – The 21 Tribe Kinder, si The 21 Tribe University, dar și programe one-to-one.

De asemenea, desfășoară un program special de yoga în colaborare cu un maestru de Qi Gong, iar la Călimănești are acel mic ashram pe care l-am menționat la început, denumit Happy Home, unde organizează retreat-uri pentru femei, tabere cu diverse tematici, punând bazele unei comunității de zeițe, așa cum îi place Daianei să spună.

Spune-le și prietenilor tăi:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Spune-le și prietenilor tăi:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Top 5 atracții turistice în Malta

Dacă vizitezi o dată Malta, cu siguranță că vei vrea să te reîntorci. Nu ai cum să nu iubești această țară, care, deși este foarte mică (are dimensiunea și populația unui oraș), deține adevărate bijuterii

Citește mai departe

Spune-mi părerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest formular colecteaza numele, e-mailul si continutul dvs. pentru a putea urmari comentariile introduse pe site. Pentru mai multe informatii, verificati politica noastra de confidentialitate, unde veti primi mai multe informatii despre unde, cum si de ce stocam datele dvs.