Tot timpul am văzut-o pe mama mea foarte puternică, a luptat întotdeauna ca noi să avem educație, să avem tot un trai decent și cumva m-a inspirat. Auzeam des în casă „Măi, să nu te aud vreodată că nu poți să faci ceva. Să nu te aud că dacă ești femeie nu poți să bați un cui sau nu poți să schimbi becul”. Și senzația mea a fost că nu există diferență nici măcar ca nivel de forță între un bărbat și o femeie, deși există. Dar dacă vrei să faci ceva, poți. Adică eu îmi schimb becul și bat un cui. Nu înseamnă că sunt foarte bună la asta, dar pot să o fac.
Așa a început discuția mea cu Bianca despre women empowerment. La doar 33 de ani, Bianca Tudor este deja un nume de referință în lumea leadershipului feminin. Acum 7 ani a creat Elite Business Women – comunitatea femeilor antreprenor, undeva la 12.000 de femei din ţară şi din străinătate, care conduc afaceri de top.
Drumul Biancăi în direcția asta a început la 19 ani, când s-a mutat în București. În luna octombrie a venit la facultate, iar în luna noiembrie deja a aplicat pe o poziție de entry level într-o companie din domeniul bancar, cu program part time. La interviu mi s-a spus că sunt mulți candidați și m-au întrebat de ce trebuie să mă aleagă pe mine. Țin minte și acum răspunsul pe care l-am dat. Am spus că eu o să învăț totul și nu cred că există altcineva mai bun ca mine pe care-l să-l ia pe poziția aia.(râde)
Ce m-a intrigat cât timp am lucrat în companie a fost faptul că erau atât de multe de femei talentate și totuși atât de puține în poziții de top management și mi s-a părut nedrept. Erau colege care stăteau până la 9-10 seara, veneau și în weekend, erau implicate în echipă și totuși nu erau promovate.
După 5 ani petrecuți în companie, Bianca a plecat într-o altă organizație, tot din domeniul financiar.
Acolo provocarea a fost să pun bazele unor departamente de la zero pentru că acea firmă abia intrase pe piața din România. Mi-a plăcut foarte mult pentru că făceam câte puțin din toate: marketing, resurse umane, customer service, organizam și evenimente. Însă, după primul an, când au venit cu reguli, să stau cuminte doar pe un singur post, nu m-am mai regăsit.
Știa că are capacitatea de a face mai mult și că într-o multinațională trebuie să aștepți 10-20 de ani ca să ajungi pe o poziție de top.
Cum te-ai îndreptat spre zona de leadership feminin?
Cumva totul a pornit de la o carte, „Female Leadership”, de Karin Jironet pe care am primit-o de la femeia CEO a primei companii în care am lucrat. În plus, eu dintotdeauna am fost mai feministă, dar în sensul bun, mi-am dorit acces la oportunități egale între bărbați și femei. Adică, de exemplu, dacă într-o familie săracă fetița stă acasă ca să ajute cu treburile casei și băiatul merge la școală și fotbal, mi-aș dori ca lucrul ăsta să nu se mai întâmple. Citind cartea și având și eu mindsetul ăsta am început să descopăr mai mult fenomenul, m-am informat despre conceptul de gender-balanced boards și am intrat într-un ONG cu lideri tineri femei, unde am început să organizez evenimente.
Bianca a primit o invitație de la Comisia Europeană să fie speaker la un eveniment organizat la Camera de Comerț și Industrie a României, pe tema eglitatea de șansă între femei și bărbați. S-a dus și a prezentat ideea de a crea o organizație pentru femei care sunt în corporație pe poziții de middle management, dar care pot fi mentorate de femei care sunt deja în poziții de top management.
Cea mai mare provocare era să vezi că cineva a făcut asta înaintea ta. Și azi e percepția că renunți la multe lucruri, că e mult compromis să stai la masa celor mari, a persoanelor de decizie, în calitate de femeie. Pentru că sunt mulți bărbați și jocurile sunt un pic în zona masculină.
Așa a ajuns să lucreze în zona de leadership feminin, a pornit de la ideea asta și a crescut-o din 2014 și până astăzi. Inițial s-a numit Female Leadership Organization și, după ce a prezentat ideea Comisiei Europene, s-a dus la Viena să lucreze pe proiect. Cel mai greu a fost să găsească un investitor pentru că platforma era destul de complicată, dar după 6 luni a bătut palma cu un investitor din Africa de Sud. Între timp și-a dat demsia din cea de-a doua corporație, ca să se ocupe full time de crearea platformei pentru care a lucrat pe partea de IT cu echipe din România, India și Africa de Sud. Însă după 1 an și jumătate investitorul i-a pus pe masă niște condiții care nu fuseseră așa agreate de la început, cu scopul de a-și însuși el ideea proiectului. Și, deși tot sufletul și toată munca ei de mai bine de un an de zile era acolo, Bianca a renunțat la proiect.
Cum ți-a venit ideea clubului Elite Business Women?
Țin minte că după dezamăgirea asta mare am plecat într-o vacanță. Și în timp ce stăteam pe plajă, am început să scriu. Am scris ce am învățat practic din experiența avută cu Female Leadership Organization – să fac platforme online, să creez echipe de mentori, să organizez evenimente. Apoi mi-am pus întrebarea: Ce aș vrea să fac acum? Îmi dădusem demisia din multinațională, îmi plăcea ideea de business și atunci am scris pe hârtie cuvântul „business”. Apoi am zis că mi-ar plăcea să fie cu femei, că de aici a pornit tot iureșul ăsta și am scris „women” în engleză. După care m-am întrebat, cum ar trebui să fie acest business ca să poarte amprenta mea. Am zis că vreau să fie elitist și am scris cuvântul „elite”. M-am uitat în agendă și am citit Elite Business Woman. Am sunat imediat pe cineva să îmi rezerve denumirea, am sunat la IT să creez site-ul și din vacanță am pus totul la punct. Am avut evenimentul de lansare în mai 2015.
Acum sunt undeva la 12 000 de femei în clubul Elite Business Woman. De ce crezi că e atât de importantă susținerea și colaborarea între femei?
Eu am preluat ideea de comunitate, de a ne ajuta, de fi împreună din educația primită de la bunici. În plus, dintotdeauna am avut senzația asta, că atunci când lucrăm împreună creăm mai mult. Luați individual avem putere mai puțină, dar puse împreună puterile noastre creează ceva mare.
Numai că de multe ori avem senzația că trebuie se ne apărăm ce avem noi, cumva. Nu sunt de acord cu asta. De exemplu, și în perioada de pandemie, cu cât ne-am izolat mai mult, cu atât am fost mai nefericiți. Cu cât ne-am implicat mai mult la nivel de comunitate, cu atât s-au deblocat niște lucruri foarte grave. Și se poate să îți fie ție bine, să ai ce să mănânci în pătrățica ta, dar dacă omul ăla de lângă tine nu e bine, ecosistemul ăsta se rupe undeva, nu ne e bine la nivel de masă. E o lecție de la cel mai înalt nivel la cel mai mic nivel.
Ce crezi că a determinat și determină atâtea femei să se înscrie în clubul Elite Business Women?
Cel mai des aud de la femeile care vin la evenimentele noastre că primesc foarte multă energie de acolo, se încarcă, se duc acasă și se simt motivate. Mai mult decât atât, a fost nevoia de a identifica niște modele sănătoase de femei lideri în societate. Am avut o campanie care s-a numit Ele au reușit. Modele de business de succes. Am creat conferințe în toate orașele mari din România după care am mers în al doilea an în marile capitale din Europa și am adus în față femei care au reușit, femei care sunt în poziție de management, antreprenoare sau fondatoare de business-uri. Și așa celelalte participante au avut oportunitatea de la a identifica modele până la a găsi cele mai bune practici care funcționau pentru femei care făceau business de ani de zile. Am văzut atâtea femei de afaceri minunate în orașele astea și nu știam că există. Inițial, când am căutat pe Google le-am găsit doar pe Camelia Șucu și Ruxanda Hurezeanu și am zis că nu se poate ca în toată țara asta să fie doar 2 femei care au făcut business. Și ducându-mă în orașe am văzut femei cu sute de angajați care aveau business și care nu ieșeau în față.
Femeile cunosc așadar alte femei de la care preiau bune practici, de la care se inspiră și se motivează. Bănuiesc că ai multe exemple în acest sens, dar povestește-mi despre unul dintre ele.
O doamnă din Râmnicu Vâlcea care reprezenta o clinică a venit la o conferință în Constanța cu câțiva ani în urmă. A doua zi m-a sunat și mi-a zis că nu poate să creadă câte femei “mișto” sunt în clubul ăsta, câte femei antreprenor au reușit să facă business și vrea și ea să-și dea demisia, să-și facă propriul business. Eu m-am speriat inițial, i-am zis să nu ia o decizie așa, peste noapte. Să se gândească, să cântărească ideea de business, din ce ar trebui să se susțină afacerea ei, care sunt resursele de care are nevoie și, mai mult decât orice ,să se întrebe dacă asta simte că vrea să facă, pentru că antreprenoriatul e frumos, dar e și greu. M-a sunat după o săptămână hotărâtă și a zis că asta vrea să facă. I-am propus să își creeze un plan de business structurat pe care să-l lucrăm împreună, să-i dau un feedback și în funcție de asta să meargă mai departe. După 3 zile a venit cu planul de business, apoi cu website-ul și azi are businessul ei care îi merge foarte bine.
Există stereotipul că dacă ești o femeie într-o poziție de conducere nu trebuie să lași să se vadă latura feminină, trebuie să gândești și să acționezi ca un bărbat. Tu cum vezi lucrurile?
În 2007, când am intrat în corporație, tipologia unei femei aflată într-o poziție de conducere era destul de masculină – era îmbrăcată la costum, nu afișa niciun zâmbet. În general bărbații sunt focusați pe business, au foarte puține emoții în afaceri, nu te întreabă dacă te doare capul sau cum ai petrecut aseară. Femeile, ca să reușească, stând la masă cu bărbații au trebuit să adopte această atitudine extrem de rece, de oficială, de masculină.
O perioadă de timp și eu am fost așa și am condus mai mult cu latura mea masculină, inclusiv în clubul de afaceri. Focusul era pe cifre, pe timp, aveam o agendă foarte încărcată, nu aveam niciun fel de bucurie. Am intrat într-un burnout foarte grav chiar înainte să împlinesc 30 de ani, după 3 ani de făcut business ca bărbații. Doar că noi suntem femei și nu poți să te dezici de latura ta feminină care e axată pe a aduce bucurie în ceea ce faci, pe a lucra cu oamenii la nivel de suflet. Mi-am dat seama că am făcut ceva greșit, că trebuia să mă opresc și să analizez. Am lucrat foarte mult cu mine, cu mentori, terapeuți, coach, în ultimii ani toată investiția mea a fost în zona de dezvoltare personală. Astăzi am ajuns să conduc cu latura mea feminină și să fiu în echilibru cu natura mea.
Uneori latura feminină înseamnă și vulnerabilitate. Cum îți transformi vulnerabilitatea în putere?
Anul acesta am fost la un interviu numit tiparul „femeii de fier” și mă gândeam că are dreptate, că se referea la mine și că femeia de fier s-a transformat. În trecut am fugit cât am putut eu de mult de tot ce înseamnă vulnerabilitate. Mi-am ascuns atât de bine vulnerabilitățile și am creat un om diferit de ceea ce sunt eu în esență. Colegii îmi ziceau că sunt prea ambițioasă, prea focusată, că muncesc zi și noapte. Mi-am dat seama că făceam asta ca să fug de ceva. Îmi era teamă de ideea de a nu duce la bun sfârșit ceea ce mi-am propus și cumva voiam să ascund vârsta mea foarte tânără. Am început să lucrez în business la 19 ani, mă duceam la întâlniri cu oameni care aveau minim 35-40 de ani. A fost întotdeauna o diferență mare de vârstă pe care a trebuit să o compensez fiind extrem de serioasă, de muncitoare, nu lăsam să se vadă nimic la mine. Eram un om îmbrăcat în negru, foarte serios și cumva era împotriva naturii mele, eu sunt un om extrem de vesel, râd, cânt. A fost complicat, m-am trezit cumva având toată construcția asta perfectă și sufletul meu nu era nicăieri în ecuația asta. A trebuit să lucrez cu mine și să înțeleg că dincolo de toate suntem oameni și oamenii au emoții, sentimente. De abia de anul ăsta simt că am ajuns să fiu așa cum sunt eu.
Alergi în fiecare zi. Ce lecții te-a învățat sportul ăsta și le aplici și în business?
Alerg din clasa a douăsprezecea, de când mă pregăteam pentru proba sportivă la examenul de bacalaureat. De atunci alerg în fiecare zi. În perioadele cele mai grele, în care munceam foarte mult era singurul lucru care mă ajuta, era singurul moment în care găseam timp pentru mine. După care a început să fie terapie – singurul moment în care puteam să-mi adun gândurile și să găsesc soluții la lucrurile pe care nu puteam să le rezolv la birou, când aveam mintea complet blocată. Uneori mă dureau genunchii foarte tare, îmi venea să vărs, pentru că era un efort foarte mare. Dar prin sport reușeam să deblochez soluții pe care nu le găseam în afaceri ori în viață personală și m-a construit la nivel de disciplină. Pentru că, de exemplu, în business, dacă într-o zi îmi era rău sau voiam să dorm că afară ploua, îmi dădeam un avânt. Dacă am pus ceva pe lista mea de „to do” pe care o fac întotdeauna seara pentru a doua zi, înseamnă că trebuie să o fac. Și dacă nu am chef, înseamnă că e ca la alergat, tot mă duc și fac lucrul ăla. Singurul om față de care ai o responsabilitate ești tu. Trebuie să vezi care sunt beneficiile pentru tine. De exemplu, alergatul te ajută mental, te ajută la nivel fizic, sănătate, o faci pentru tine. Dacă nu te poți ține de cuvânt față de tine cum o să te ții de cuvânt față de partenerii tăi? Nu trebuie să faci zilnic ceva, e în regulă și de 3 ori pe săptămână, dar dacă ai trecut în agendă, trebuie să o faci.
Ce modele feminine te-au inspirat de-a lungul carierei?
Când eram în corporație am citit foarte mult despre Hillary Clinton, asta era în geanta mea. Acum îmi place Ivanka Trump, mi se pare că are un mix de calități. Din România îmi place ce au creat Ruxanda Hurezeanu, Camelia Șucu ori Cristina Bâtlan.
Iar ca nivel de mindset, de putere, mă inspiră mama mea. E un om care a fost tot timpul pe ideea de a face și nu a avut niciodată scuze, lamentări, pe motive pentu care să nu fi putut să facă lucruri. Și-a creat propriul business când am creat eu businessul meu, a terminat facultatea la 45 de ani. E foarte ambțioasă, își propune un obiectiv, muncește în liniștea ei până reușește, e un om de o tărie de caracter incredibilă.
Ce sfat îi dai unei femei care dorește să devină antreprenor?
Aș întreba-o de ce își dorește să devină antreprenor, ce crede că aduce bun în viața ei profesia asta. Să-și clarifice motivul pentru care își dorește să facă asta, pentru că de multe ori sunt ideile alea preconcepute – o să am mai mult timp (nu, din contră) – o să fiu mai fericită (depinde cum definești tu fericirea) – o să fac mai mulți bani (depinde de domeniu, iar la început nu o să faci) – o să am independență (ești la un telefon distanță de clienții tăi care își vor dori întotdeauna o bucățică din tine) – o să fiu mai respectată (depinde de cercul tău de prieteni, poate că nu o să fie de acord toată lumea cu faptul că ești antreprenor).
Cel mai mult contează ca ceea ce faci să te împlinească ca om. După ce treci de latura nevoilor de bază, la final de zi când te duci acasă și pui capul pe pernă, tu știi dacă te-a împlinit sau nu ce ai făcut în ziua respectivă. Trebuie să fie ceva ce îți face plăcere și care să te ajute să te dezvolți.
Un înțelept spunea că “atunci când ne oprim din a crește, murim pe dinăuntru”. La final de zi contează să crești tu ca om, să te dezvolte lucrul pe care-l faci. Pe mine antreprenoriatul m-a pus față în față cu cele mai mari frici ale mele, mai ales că am pornit de la zero. Dar am luat-o pas cu pas. Nu e nimic mai frumos decât să creezi ceva cu mâinile tale goale. Așa cum te-ai apuca să construiești o casă, în fiecare zi muncești, ștergi sudoarea de pe față și la final de zi te uiți la ce ai realizat și ai satisfacția că ai făcut-o în felul tău, cu mâna ta, că poartă amprenta ta.
sursa foto: arhiva personala Bianca Tudor
