Este actor de film, scena si televiziune, dar si prezentatorul show-ului PRO TV “Visuri la cheie”.
A fost castigator 2 ani la rand al premiului Gopo pentru cel mai bun actor si a fost cel de-al treilea roman selectat in programul international Shooting Starts din cadrul Festivalului de film de la Berlin. Alaturi de sotia sa, Dana Nalbaru au o fetita, Sofia de 8 ani si un baietel de 1 luna, Kadri. Dragos Bucur si-a lasat rolul de actor pe scena si a venit impreuna cu Sofia intr-o sala de corporatisti (unde se afla si subsemnata) ca sa vorbeasca despre familie si cariera. Despre cum ascultarea activa si raspunsul adaptat pot duce la echilibru intre viata personala si cea profesionala.
1. despre legatura dintre ascultare si meseria de actor
Actoria e o meserie pe care nu o poti face daca nu iti place. Daca esti contabil si te duci la birou si nu ai chef sa iti faci meseria te asezi la birou, iti deschizi programul, iti faci treaba si in timpul asta te poti gandi la absolut ce vrei tu. Nu e obligatoriu sa te coste cifrele alea, sa iubesti cifrele alea, sa te implici. Iti faci treaba asa, in mod paralel: una e gandul, alta e jobul. In meseria mea nu se poate chestia asta. In corporatii ai un job si stii ca-l pastrezi pe cel putin un an de zile. Meseria mea incepe cu un casting. Stii ca lucrezi o luna. Atat. Dupa o luna trebuie sa dai alt casting. Si tot asa. Viata mea inseamna o reconfirmare, o reafirmare, o dovedire a faptului ca sunt în stare. Din momentul in care te duci la casting trebuie sa te intereseze, sa vrei cu tot dinadinsul sa iei castingul ala. Cum poti face asta?
In primul rand ascultându-i pe cei din fata ta. Degeaba iti stii tu textul, iti stii foarte bine replicile, degeaba te-ai documentat despre ce inseamna un criminal sau un politist, daca nu asculti ce vrea sa iti spuna omul din fata ta, de la casting. Nu ai nicio sansa sa iei proba. Problema e ca de multe ori oamenii care vorbesc cu tine nu iti spun ce vor. Vor sa afle de la tine lucruri fara sa iti spuna pana la capat ceea ce doresc de la tine. Trebuie sa inveti usor, usor sa asculti oamenii fara a le asculta doar vorbele. Ii asculti privindu-i, ii asculti vazandu-le atitudinea, ii asculti citind printre randuri. Este obligatoriu ca tu sa le raspunzi. Sa le raspunzi atunci, pe loc. Degeaba te gandesti, te duci acasa si dupa 3 ore zici: aoleu, trebuia sa fac asta. La revedere. Proba e pierduta. Si asa ai sanse sa pierzi jumatate din an de cariera sau venituri.
2. despre legatura dintre ascultare si viata de familie
Pana sa o cunosc pe Dana nu ma interesa ce isi dorea partenerul de la mine intr-o relatie.
Era foarte simplu. Sunt intr-o relatie, eu vreau ceva de la tine, ce vrei tu de la mine e treaba ta. Iar lucrurile functionau pe o perioada determinata. Cand am cunoscut-o pe Dana mi-am dat seama ca durata asta determinata ar trebui sa fie foarte lunga, nedeterminata, adica fara sfarsit. A inceput sa ma intereseze foarte mult ce vrea Dana de la mine.
Iar cand ai copii ti se schimba complet viata. Copilul devine oglinda comportamentului tau. De cand se naste trebuie sa fii atent ce vrea de la tine: cand plange ca vrea mancare, cand plange ca vrea sa fie schimbat, cand plange ca ii e frig, cand plange ca nu ii place muzica. Lucrurile se schimba in momentul in care acorzi atentie felului in care acea persoana (ca e copil, iubit, client) incepe sa transmita intr-un mod inteligibil pentru tine. Problema e ca de multe ori difera modul in care ti se adreseaza. Si felul in care poti sa intelegi este fiind foarte atent. Cum spuneam, copiii devin oglinda ta. Sofia, fata mea e rezultatul felului in care m-am comportat cu ea. Mi-am dat seama ca daca eu fumez, ei i se va parea normal sa fumeze, ca daca eu imi permit sa ridic vocea si ei i se va parea normal sa faca asta, ca daca eu conduc cu viteza si ea la 18 ani cand va umbla cu baietii i se va parea normal ca acesti baieti sa mearga cu viteza. Tot comportamentul meu s-a adaptat si s-a modificat in functie de nevoile ei. Si probabil ca acum Sofia nu ar fi stat aici ca sa ma asculte si ar fi fost afara pe tableta.
3. despre implicare
In momentul in care te implici si te intereseaza rezultatul, atunci asculti ce iti spune: fie ca e un program, un regizor ori un client. Daca te intereseaza inseamna ca asculti si ca o sa te implici. Legat de implicare, la primul film pe care l-am facut m-a întrebat regizorul daca am carnet. M-am uitat o secunda la el si am zis ca normal. Nu aveam. Am mintit. In secunda aia jumatate mi-am dat seama ca el are nevoie de chestia asta de la mine si daca eu spun nu, la revedere. Si asa era. Am aflat dup-aia ca el avea ca prima selectie actorii cu carnet. Daca nu aveai carnet, nu intrai in casting. Filmul se numeste Marfa si banii, primul film din cariera mea. Daca nu faceam acel film probabil toata cariera mea arata cu totul altfel. Am atribuit o luna de zile in care am invatat sa conduc, sa-mi iau carnetul, sa par ca sofez cu foarte mare dezinvoltura pentru ca filmarea presupunea o duba care nu avea frana, plus vreo 8 oameni in duba. Am mintit, dar i-am dat ce mi-a cerut. Mi-am dat seama ca trebuie sa imi iau carnet de motor pentru ca se cere in aceasta meserie, ca trebuie sa inot, sa pot sa fac lupte. Incet, incet incepi sa intelegi ce se vrea de la tine si esti pregatit sa oferi ceea ce ti se cere. Sunt regizori care iti spun direct ce vor de la tine. Radu Muntean, spre exemplu spune ca vrea cu 5% mai mult zambet de la tine. Foloseste un tip de comunicare directa si pe lucruri foarte concrete. Pe de alta parte, Porumboiu nu spune niciodata direct ce vrea de la tine. Are un alt tip de comunicare. Am fost atent la felul in care gesticuleaza, unde face trimiterile. Usor, usor i-am invatat acest limbaj si acum sunt unul din putinii actori care lucreaza impecabil cu el, pentru ca i-am invatat limbajul. Asta apropo de implicare si de ascultare.
