Posts Tagged ‘Stefana Popa’

Ceasul. Cat este ceasul?

poza labirint

poza labirintAdevarata esenta a lucrurilor nu se vede cu ochii. Credem ca vedem lumea din jur, si totusi percepem numai invelisul ei. Asta m-a invatat un spectacol in care am avut rolul principal si in care nu am vazut nimic. In care am simtit; si am inteles. Mult mai mult decat as fi facut-o cu ochii deschisi. O experienta minunata in cadrul unui spectacol de teatru labirint in regia Stefanei Popa.

 Totul a inceput cu prezenta unei domnisoare cu voce calda care m-a intampinat in poarta casei. M-a invitat intr-o sala de asteptare unde alaturi de alte persoane am jucat un joc de societate. Jocul a fost intrerupt de o voce care m-a chemat. Mi-a spus ca este timpul. Mi-a pus o esarfa la ochi si mi-a urat „- Calatorie placuta!”.

Cu ochii legati am mers tinandu-ma de o sfoara ce m-a condus cel mai probabil intr-o bucatarie. „ – Ceva de baut: cald, rece? De mancat: dulce, sarat?” am fost intrebata. Am vrut ceva cald de baut si am primit ceai cu aroma de scortisoara. Iar de mancat am vrut ceva sarat si am primit zacusca. „- Este timpul sa-ti continui drumul. Intra pe a doua usa pe stanga”, mi s-a spus. Am pipait peretele si am ajuns in dreptul unei usi. O voce m-a intampinat: “- Ai semnat contractul?” Dupa care am fost impachetata la propriu intr-un sul de hartie. Probabil era chiar un contract. „- Ai o suma de bani. Ce alegi? Sa-i investesti sau sa-i cheltuiesti?” vocea m-a intrebat. „- Sa-i cheltuiesc”, a fost raspunsul meu. Si imediat am primit un pix si am fost rugata sa semnez.

Cu o patura pusa peste umeri am iesit afara. M-a intampinat vocea unui domn in varsta care mi-a spus ca nu vede, rugandu-ma sa-l insotesc. Ce coincidenta. Nici eu nu vedeam. L-am luat de brat. In departare se auzea muzica. Ne-am indreptat catre acel loc. Ajunsi acolo, am simtit caldura. Era aprins un foc. Probabil un foc de tabara acompaniat de cantece. Am primit o muzicuta. Am incercat sa suflu in ea, asa cum faceam in copilarie.

 Cadrul insa s-a schimbat. O mana m-a condus mai departe. Am urcat niste trepte, iar apoi am fost asezata intr-un scaun mobil si plimbata cu viteza. La un moment dat am simtit un miros de menta. Mainile mi-au fost unse cu o licoare parfumata, iar apoi a urmat un masaj relaxant pe spate. „- Tu cand ai avut ultima data grija de sanatatea ta?” a fost intrebarea care mi s-a pus si la care nu am stiut ce raspuns sa dau pe loc.

 S-a schimbat iar cadrul, am fost ridicata si luata la dans. Si aruncată la propriu intr-un pat. M-am trezit in bratele unui barbat care m-a luat in brate. „- In ziua de azi oamenii fac sex, dar sunt singuri. Tu alegi sa te indragostesti sau nu?” o voce feminina mi-a soptit. Am raspuns afirmativ si am fost asezata pe un alt scaun. „- Inspira 7 secunde și apoi expira alte 4 secunde. Fa asta de cateva ori in ritmul tau. Apoi imagineaza-ti cerul. Cand l-ai vazut ultima oara? Imagineaza-ti stoluri de pasari. Vin sau pleaca? Cand ai văzut ultima data imaginea asta? Cand ai calcat ultima oară cu picioarele desculte pe iarba? Iti mai aduci aminte de fosnetul copacilor? Cand ai ascultat ultima oara marea? Cand ai simtit nisipul printre maini? Cand ti-ai ascultat ultima oara inima?” vocea mi-a soptit in continuare. In timp ce imi raspundeam sigura, in gand, la aceste intrebari, mi-au fost puse un fel de casti in urechi, dar si ceva rece si metalic in dreptul inimii. Am inceput sa ascult. Auzeam pentru prima oara cum imi bate propria inima. Era probabil un stetoscop.

 Cadrul s-a schimbat din nou, am fost condusa afara. Am fost asezată pe un scaun care se balansa. O voce m-a rugat sa imi dezleg esarfa de la ochi. In fata mea era un fel de perdea, iar eu ma aflam intr-un legan. La fiecare balans perdeaua se dadea la o parte si vedeam doar cate un cuvânt: „ce?”, doresti?”etc. Dupa cateva balansuri am descifrat intreaga propozitie: „Ce iti doresti tu cu adevarat?” Au urmat cateva clipe de gandire, iar raspunsul meu cu voce tare a fost: „Sa fiu fericita. Sa descopar cu adevarat lucrurile care ma fac fericita.”

Ultima schimbare de decor: Ceasul. Cât este ceasul? Am primit un cadran desenat sub forma unui ceas, care avea in locul cifrelor inscriptiile: dezvoltare personala, comunitate, iubire, familie, spiritualitate, cariera&bani, distractie&prieteni si sanatate.

Ce arata ceasul meu? Cum aveam de gand sa imi impart timpul de acum incolo intre toate cadranele? Cat timp urma sa aloc pentru fiecare dintre ele in viitor? Ce avea sa schimbe in mine aceasta experienta? Au fost intrebarile cu care am ramas in minte mult timp dupa terminarea spectacolului.

Viata regasita intr-un labirint

teatru_labirint

Un labirint senzorial, o calatorie, o piesa de teatru in care tu esti actor si spectator…la ce? la viata ta.

plai-cu-flori-2013O experienta cu totul noua pentru mine la care am luat parte in cadrul frumosului proiect incubator107: Plai cu flori, un spectacol in regia Stefanei Popa.

O experienta care nu a durat mai mult de o ora, dar in care am simtit ca nu mai conteaza timpul, in care m-am deconectat complet de la telefonul mobil si de la timp.

Totul incepe cu o poveste ascultata la un pick-up vechi, o poveste auzita si-n copilarie…sau poate este vorba de propria poveste inca nescrisa…dar povestea este intrerupta, cineva cu o lumanare aprinsa ma cheama, ma conduce pe un culoar intunecat unde la lumina lumanarii pot sa deslusesc poze, amintiri vechi cu oameni si versuri…versuri despre viata, despre suferinta, despre destin. Timp mult nu am sa zabovesc si ajung intr-o pivnita unde pe o masa gasesc o foaie de hartie si un pix … mi se cere sa-mi scriu testamentul…un moment in care raman doar eu cu mine, in care mi se desfasoara in fata ochilor toata viata si in care ma incearca un regret ca nu am apucat sa fac sau sa termin unele lucruri. Sunt invitata sa-mi iau testamentul cu mine, mi se spun cuvinte care seamana cu cele ale unei rugaciuni si intru in camera Sfantului Petru… un birou cu carti de filozofie, in care cei mai multi au incercat sa dea probabil un sens vietii… mi se serveste un ceai cald… sunt intrebata ce definitie i-as da vietii dupa care ii inmanez testamentul Sfantului Petru… il pune intr-un plic si ma roaga sa-i scriu destinatarul. Curand trebuie sa parasesc incaperea… cineva imi ofera o imbratiasare calda, imi pune o patura peste umeri, imi deschide usa afara si imi spune sa urmez calea luminata…urmez parcursul candelelor frumos luminate, urc niste scari si ma intampina un paznic…. ma leaga la ochi si imi spune ca d-aici incepe calatoria mea, a sufletului… ca trebuie sa fiu atenta la tot ce sa intampla, sa simt, sa retin si cel mai important.. sa nu vorbesc si sa ma las condusa. Ma leaga la ochi si calatoria incepe… d-aici tot ce se intampla se rezuma la simturi, o experienta traita doar senzorial …in jurul meu se aud cantece romanesti, simt cum vine caldura soarelui, apoi vine si vantul, ciripit de vrabiute… cineva ma ia de mana si imi spune de existenta unui tunel, la capatul caruia se afla o oglinda … trec prin tunel….ma nasc…ursitoarele imi fac urarile pentru viata… sunt condusa catre apa… apa vie…simt miros de mir, petale de trandafiri…primesc binecuvantarea…intr-un fel botezul… apoi ajung intr-un leagan… sunt frumos invelita si simt ceva moale…o jucarie de plus ce-mi aminteste de copilarie…mi se canta atat de duios un cantec de leagan…apoi ma ridic, ma tin de o sfoara si brusc sunt pusa in fata unei alegeri… dreapta sau stanga… si simt atat de adanc senzatia din viata reala cand sunt pusa in fata unei alegeri care consider ca-mi va schimba viata… dar de data asta, am senzatia ca in acel moment nu mai conteaza dreapta sau stanga si ca orice as alege, tot acolo o sa ajung… o iau intr-o parte oarecare si mi se pune un fierastrau in mana… sunt un tamplar…apoi mi se dau bucate … una din cele mai frumoase trairi o am cand imi simt mainile in lut, in roata de olarit si vreau sa creez ceva… dar la un moment dat se opreste… opera nu mai este terminata… sunt luata si asezata pe un scaun si gatita… mi se pune o coronita pe cap, pe deget simt cum mi se leaga un fel de inel.. incepe muzica, un acordeon care suna asa de frumos… sunt luata de mana si inviata la dans de catre “mire” … iar apoi, in invarteala aia de dans ma trezesc singura intr-un loc stramt si alb… ce semana cu un fel de groapa… sunt dezlegata la ochi… vad secvente din viata noastra, a romanilor… secvente pe care poate doar sufletul sa le vada si sa le intelega…

Sunt condusa de catre paznic… vin de unde am plecat… si imi iau un moment de gandire…cu penita cu cerneala scriu pe o coala alba mare si alba…”am simtit ca am trait insasi Viata”… mi-am luat testamentul si calatoria s-a incheiat… o experienta pe care o sa o pastrez in suflet pentru mult timp si de care o sa-mi amintesc deseori si din care eu personal am invatat o lectie: sa nu mai incerc sa am tot timpul totul sub control… ci sa las viata sa fie…

 

Locul in care oricine poate invata pe oricine orice

Exista un loc… “locul in care oricine poate invata pe oricine orice”. Asa a inceput povestea pe care a creat-o Stefana Popa, o poveste care nu a ramas doar la stadiu de naratiune si visare, ci a fost transformata in realitate. Ei bine, locul acesta chiar exista. Si se numeste incubator107. De ce incubator? Pentru ca aici este locul unde se dezvolta o idee, o pasiune. Este un loc care strange si dezvolta o comunitate de artisti. Mesterul vine, isi impartaseste pasiunea sa ucenicilor, ii invata ceea ce stie el cel mai bine si astfel pasiunea se raspandeste. De ce 107? Pentru ca totul se petrece in mansarda casei Stefanei, aflata pe Strada Traian nr. 107 din Bucuresti.

Conceptul este simplu: fiecare luna incepe cu cate o nocturna, o petrecere cu o tematica in regia Stefanei Popa, unde au loc teasere ale atelierelor care urmeaza sa se desfasoare in luna respectiva, insufletite de momente recreative: de la concerte pana la degustari si momente de improvizatie.

Proiectul are deja un an si jumatate in Bucuresti, el extinzandu-se si in Brasov, Cluj, Iasi si Timisoara. In fiecare seara si in weekend-uri au loc cele mai diverse workshopuri, de la cele “artistice”: quilling, pictat pe ceramica, cursuri de pian, chitara, machiaj, reciclare creativa, la cele “gastronomice”: retete cu mancare bio, fabrica de ciocolata, degustare de vin, la ateliere de relaxare: tai chi, yoga acrobatica, automasaj, dansuri, interperetarea viselor, pana la cele mai nastrusnice: atelier de calcat camasi, speed reading, atelier de optimism ori Vorbitorium (cum sa-ti infrangi teama de a vorbi in public transformand-o intr-o joaca), sau cum sa-ti regizezi propriul film. Sub denumirea de incubator junior, au loc si ateliere pentru cei mici, ei putand participa la workshopuri de origami, lucru manual si multe altele. Au venit sa ne impartaseasca din experienta si obiceiurile lor si mesteri din afara, aducandu-ne cate putin din cultura lor chiar din indepartata Brazilie.

In ceea ce ma priveste, am facut lucruri pe care nu credeam ca o sa le fac: am facut teatru invizibil (operatiunea “sa radem in metrou” pentru a bine-dispune calatorii), am facut sapunuri artizanale, am invatat tehncii de relaxare si autosugestie si o sumedenie de alte lucruri, dar cel mai important este faptul ca am intalnit oameni frumosi… atat organizatorii, care au pus bazele acestui proiect, cat si mesterii care ne ajuta sa ne descoperim pasiunile.

Luna acesta, este o luna speciala, iar incubator107 organizeaza ateliere aflate sub sloganul “Da-ti demisia”; la propriu ori nu, scopul acestor ateliere este de a ne face sa ne gasim vocatia, sa ne urmam pasiunile si sa ascultam povestile de viata ale unor oameni care au reusit: au reusit sa se regaseasca, sa se trezeasca dimineata cu zambetul pe buze, multumiti si impliniti prin ceea ce fac.

Asadar, fie ca doriti sa invatati lucruri noi, sa va descoperiti noi hobby-uri, sau pur si simplu, doriti sa iesiti undeva seara dupa munca, incubator107 este un loc pe care vi-l recomand cu cea mai mare incredere.