Posts Tagged ‘lansare’

la 3 saptamani dupa lansarea cartii inDECIZII

pozaverona
Au trecut deja 3 saptamani de la lansare. Si toata lumea ma intreaba cum ma simt, ce am mai facut, cum merg vanzarile si asa mai departe.
Pai… raspunsul este: traiesc cea mai frumoasa perioada din viata mea. Si asta pentru ca zilnic mi se intampla cate un lucru frumos care are legatura cu cartea inDECIZII.
Am fost tare fericita atunci cand mi-am vazut imediat dupa lansare cartea la sectiunea NOUTATI in Carturesti Carusel. Ca dupa 2 saptamani sa o vad in celelalte librarii din reteaua Carturesti.
Unul dintre momentele WOW a fost atunci cand, la doua zile dupa lansare, in Carusel, un tip s-a dus fix la cartea mea si a cumparat-o. Eu eram in librarie, ma uitam si nu imi venea sa cred. I-am spus ca eu sunt autoarea, i-am dat un autograf si am imortalizat momentul intr-o poza pe Facebook.
M-au facut sa zambesc zilnic mesajele (live sau nu) pe care le-am primit de la colegi si de la prieteni: ca le-a placut cartea, ca s-au regasit in personaje ori ca le-a facut bine sa o citeasca. Unele dintre mesaje le-am primit la 12 noaptea, m-au trezit din somn si abia dimineata mi-am dat seama ca sunt totusi reale. Si nu din vis. Si abia tot atunci am realizat cat de multi prieteni am.
Un alt moment tare frumos a fost cel in care soacra unei colege de la munca si-a dorit cadou de ziua ei de nastere fix cartea mea.
M-a facut fericita si momentul in care o cititoare a paginii mele de pe Facebook mi-a spus ca i-au placut tare mult fragmentele postate acolo. Si ca s-a dus repede sa cumpere cartea din librarie. Sper sa ii ofer cat mai curand si autograful meu.
M-a facut sa zambesc un amic care locuieste in strainatate si a comandat online cartea mea.
M-au facut fericita toate intalnirile de la cafea cu prietenii care nu au putut ajunge la lansare si cu care m-am intalnit apoi pentru un autograf.
In toata aceasta perioada m-am bucurat pentru fiecare apreciere primita, pentru fiecare autograf pe care l-am scris, pentru fiecare multumesc.
Si nu in ultimul rand, ma face sa zambesc zilnic cartea, atunci cand o vad in biblioteca mea, frumos asezata langa celelalte carti. Inca ma face sa ma intreb daca este chiar a mea.
Da, asta e raspunsul: traiesc cea mai frumoasa perioada din viata mea.

Despre cum m-am simtit la propria lansare de carte

IMG_9968-Edit

IMG_9500-EditSambata, 6 februarie, ora 16 fara 15.
Am intrat in Carturesti Carusel. De cate ori nu am fost in aceasta librarie frumoasa… iar acum arata total diferit. M-a intampinat la intrare o doamna draguta, PR-ul librariei, si m-a intrebat daca eu sunt scriitoarea, cea care urmeaza sa aiba lansarea in acea zi. Am raspuns (ca si cum ar fi trebuit sa ma gandesc de doua ori) ca da. Incercand sa aud urmatoarea intrebare, privirea mi s-a indreptat spre standul central. Era standul meu, aranjat cu carti. I-am spus doamnei ca revin intr-un minut si m-am apropiat de stand. Nu-mi venea sa cred. Vedeam pentru prima oara cartea mea, (In)decizii. Am pus mana pe ea. Senzatia pe care am trait-o nu o sa o pot explica in cuvinte. Nici acum, nici maine, si… poate ca niciodata. Un soi de gol in stomac, amestecat cu o caldura drept in inima. Si cu un tremurat al mainii atunci cand am intors prima pagina. Doamna de la PR a venit repede langa mine, mi-a prezentat standul, cum functioneaza statia, microfonul… da, urma sa vorbesc la microfon, pentru prima oara in viata mea. Am facut clasica proba 1,2 si mi-am dat seama ca vocea mea suna bine.
M-am intalnit cu dl. editor Ariesan si timp de o jumatate de ora am pus la punct ultimele detalii. Dl. editor imi tot repeta sa ma relaxez. L-am intrebat daca par emotionata sau stresata si mi-a raspuns: stresata. Atunci mi-am dat seama ca e bine sa iau o gura de apa.
Pe la 16.30 au venit si fetele care urmau sa vorbeasca despre mine la lansare. Simona imi spunea sa incerc sa zambesc, iar Stefana, ea imi zambea mie tot timpul. Tot pe la 16.30 au inceput sa vina si primii prieteni, primele rude. Si multe flori. Si complimente… despre rochie, machiaj ori coafura. Se apropia usor usor de ora 17 si peste trei sferturi din cei invitati nu sosisera. Imi verificam telefonul, iar cateva dintre mesajele pe care le-am primit „Cristina, imi pare rau, dar nu mai ajung la tine la lansare..” ma facusera sa simt un gol imens in stomac. Am mai baut repede niste apa si am incercat sa respir profund. La ora 17 fix, sala era pe jumatate plina. Ca la ora 17.10, sa fie toata sala plina. Sa fi fost in jur de 80, sau poate chiar 100 de oameni. Mi-a revenit inima la loc, iar dl. editor mi-a spus ca e momentul sa incepem. Si a facut dansul o deschidere frumoasa, si apoi au vorbit fetele, Stefana si Simona. Si mi-a placut ca au vorbit din suflet. Asa cum m-au cunoscut ele pe mine. Asa cum mi-au citit ele cartea. Ce le-a placut. Si s-au uitat spre mine tot timpul si mi-au zambit.
Imi disparusera toate emotiile brusc. Incepusem abia atunci sa privesc sala. Vedeam familia, vedeam prieteni, vedeam colegi, unii in fata mea, altii la etaj, mai erau si privirile a doi-trei curiosi din librarie si, cel mai important, am inceput sa ma bucur. Sa ma bucur ca sunt eu acolo, in fata a zeci de oameni, toti cunoscuti de-ai mei, oameni care au venit sa imi fie alaturi. Si sa ma bucur de Carturesti Carusel, locul unde nici nu visam sa imi fac lansarea. M-am bucurat atunci cand discursul fetelor s-a terminat, pentru ca, daca ar fi continuat sa vorbeasca asa frumos, cel mai probabil as fi inceput sa plang. Dl. editor a mai adaugat cateva cuvinte, dupa care mi-a lasat mie locul. Am luat microfonul cu incredere. Nu imi pregatisem un speech cap-coada. Mai mult structura. Cuvintele am sperat tot timpul sa imi vina atunci in minte. Si mi-au venit. M-am uitat la public si am inceput sa le spun… povestea cartii mele. Mi s-a zis ca vocea nu mi-a tremurat si ca am parut increzatoare. Altii mi-au spus ca am parut usor emotionata, dar ca emotiile fac bine.
Cum m-am simtit eu? Cea mai fericita. Pentru ca vorbeam din suflet. Sau poate chiar cu sufletul. Despre cea mai realizare a mea, despre carte. Despre o parte din mine. Iar atunci cand am fost spre final de discurs, mi-am dat seama… ca imi place tare mult sa vorbesc la microfon. Si ca as putea sa vorbesc despre cartea mea ore in sir.
Insa discursul se incheiase si trebuia sa ma pregatesc de sesiunea de autografe. M-am asezat pe scari si am semnat prima carte. Cum a fost? Mi se parea ca nu mai stiu sa scriu. Noroc ca mi-a venit in cap repede mesajul si mi-am amintit si ora de scris. Adica cea de caligrafie. Cineva inspirat din public mi-a adus un scaun si m-am asezat la masa. Am inceput oficial sesiunea de autografe. Din cauza emotiilor stiloul parea ca nu mai scrie, asa ca l-am inlocuit repede cu un pix obisnuit. Zeci de intrebari imi treceau prin cap: am semnat la fel pentru mai multe persoane? o sa le placa? daca am facut vreo confuzie de nume?
Dupa care am luat o pauza de cateva secunde. Atunci cand primul stoc de carti s-a terminat. Si abia atunci am inceput sa ma bucur si de momentul asta. Am inceput sa fac poze cu cei care imi cereau autografe, sa vorbesc cateva cuvinte cu ei… si uite asa a trecut o ora fara sa imi dau seama. La final ramasesera pe masa doar 10 carti. Le-am aranjat frumos. Mi-am pus pixul in geanta. Am mai privit o data locul. Sala era acum aproape goala. Dar plina. Cu tot ce umpluse acea sala timp de 2 ore: cu emotii, cu caldura, cu prieteni, cu zambete, cu glume, chiar si cu un pic de sosotit. Si cu un vis implinit.
6 februarie 2016. O declar cea mai frumoasa zi din viata mea.
IMG_9968-Edit