Posts Tagged ‘Carturesti Carusel’

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a treia

IMG_9600
Daca ar fi sa scrii un roman despre propria ta viata, cum s-ar numi el? Al meu se numeste (In)decizii. L-am lansat acum 3 luni in Carturesti Carusel. Din ziua de 6 februarie si pana azi am primit numeroase feedback-uri despre carte, fapt ce m-a bucurat tare mult. Dar cred ca cel mai mult ma bucura intalnirile cu cititorii din librarie. In articolele trecute am inceput aceasta serie de povesti.

Seria de azi continua cu alte 3 povesti noi.

Prima poveste este a unei doamne elegante si delicate. O sa-i spun direct pe nume, Madalina, pentru ca mi-a permis acest lucru. Madalina se afla in Carturesti si citea un roman de pe tableta. Am intrat in vorba cu ea si am intrebat-o parerea despre coperta cartii (In)decizii. Mi-a spus ca nu o atrag foarte mult culorile inchise, insa cand s-a uitat pe spatele copertei si a vazut poza mea in rochie galben-limeta (da, am aflat ca asta este culoarea rochiei de pe coperta) a zambit si mi-a spus ca prefera tipul acesta de culori. Am aflat ca Madalina iubeste tot ceea ce inseamna arta si frumosul (iar acest lucru se vedea clar din eleganta si atitudinea ei), ca a lucrat in comunicare, si ca acum, fiind in concediu de ingrijire a copilului, isi face timp pentru una dintre pasiunile ei (sa confectioneze posete de matase). Rasfoind cartea, Madalina a dat peste pasajul din finalul cartii in care personajul principal a mers intr-o cofetarie unde si-a comandat 3 macarons: unul cu zmeura, altul cu fistic, iar altul cu caramel. I-am spus ca aceste prajituri sunt preferatele mele, iar Madalina a scos dintr-o punga o cutie cu macarons, exact cu aceleasi arome ca cele din pasajul din carte. O luase in ziua aceea impreuna cu sotul ei la un eveniment la care participasera. Nu au stiut de ce au luat-o, pentru ca nici unul dintre ei nu mananca zahar. Insa acum, le era destul de clar de ce luasera cutia cu macarons. Chiar daca se apropia furtuna in acea dupa-amiaza, trebuie sa recunosc ca Madalina a reusit sa o alunge. M-a facut sa zambesc foarte tare si m-a facut foarte fericta. Am simtit ca este un om cu totul special.

A doua poveste este a unei tinere domnisoare cu un zambet strengaresc, pe nume Teo. Am aflat ca Teo este la liceu si ca ii place tare mult sa citeasca. Mi-a rasfoit cartea si mi-a spus ca rezoneaza tare bine cu titulu cartii (In)decizii, si asta poate pentu ca ea este de fel o fire indeciza, dand vina pe zodia in care este nascuta, zodia balanta. Afara picura usor, iar Teo mi-a marturisit cat de mult iubeste sa mearga prin ploaie si sa o priveasca. M-a facut sa zambesc si i-am spus si ca unul din personajele principale ale cartii adora ploaia. Am intrebat-o curioasa de ce ii place ploaia, iar raspunsul ei a fost adorabil: „pai… imi da o senzatie de liniste si calm; si in momentele mele cu ploaia, parca uit de tot ce e in jur si ma concentrez doar asupra ei.” Abia astept impresiile lui Teo, sa vad cum se regaseste generatia Z in cartea (In)decizii.

A treia poveste este a unei fete cu ochii mari si luminosi, a Lucretiei. Lucretia era asezata pe scaunul din fata unui raft plin cu carti. Privea cartile, dar cu siguranta gandul ii era in alta parte. Privirea ei era absenta, dar in acelasi timp patrunzatoare, fapt ce mi-a atras foarte tare atentia. Exista cateodata acea senzatie, cand te uiti pentru prima data la o persoana si simti ceva. Ca e speciala, ca ascunde o poveste de viata deosebita, ca… ceva. Clar este ca simti ceva. Lucretiei i-a placut coperta cartii, mai ales ca am aflat ulterior ca este studenta la arhitectura si ca este pasionata de arta. Mi-a marturisit ca ar vrea sa isi ia un an liber ca sa scrie o carte bine documentata despre accidente aviatice. Trebuie sa recunosc ca am fost un pic surprinsa de subiectul cartii si am rugat-o sa imi spuna mai multe. Mi-a destainuit ca se gandeste sa scrie aceasta carte pornind de la cazul real al surorii ei, implicata intr-un accident aviatic, cadru medical. Mi-a trecut prin cap ideea ca ar putea fi acel accident aviatic de acum 1 ani si jumatate atat de mediatizat. Cand am ajuns acasa am descoperit ca da, despre acela vorbea fata cu ochii mari si luminosi. Cand am ajuns acasa, Lucretia mi-a scris un mesaj care m-a emotionat profund: „ma gandeam ca o sa vezi mai multe despre mine pe Facebook, pana la urma la urma nu asta conteaza, ca nu Facebook-ul ne defineste pre tare si nu spune multe despre noi. Am certitudinea ca sunt alte lucruri mai simple si de alta natura care unesc oamenii si ii fac sa se vada asa cum sunt ei de fapt.”

Dupa fiecare intalnire cu cititorii imi spun: „aceasta intalnire nu a fost intamplatoare”, sau: „cartea (In)decizii nu a ajuns intamplator la aceasta persoana.” Cum stiu? Nu stiu, nu am nicio certitudine. Doar simt asta.

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a doua

FullSizeRender(7)
Initial m-am gandit sa scriu cartea (In)decizii doar pentru mine. Pentru ca de multe ori am impresia ca doar scrisul ma ajuta sa ma exprim cu adevarat. Apoi mi-am facut curaj si am dat-o familiei si prietenilor foarte apropiati sa o citeasca. Dupa care mi-am facut curaj sa o public. Din februarie si pana acum (In)decizii a ajuns in mainile a zeci si chiar sute de cititori. Unii cunoscuti, iar altii necunoscuti mie. In multe seri am mers in Carturesti Carusel ca sa vorbesc direct cu cititorii. Am vrut sa le aflu si eu povestile lor.
In articolul trecut, http://cristinazarioiu.ro/povestile-cititorilor-cartii-indecizii-partea-1/, am inceput aceasta serie de povesti.
Seria de azi continua cu alte 3 povesti.

Prima poveste este cea a unei domnisoare, Helen, cu un par blond atat de frumos, pe care pana si Jennifer Aniston ar fi invidioasa. Helen era cu prietenul ei in librarie si a fost atrasa de coperta cartii, dar in special de coperta 4, adica cea de pe spatele cartii. Mi-a spus ca la o carte ea se uita intotdeauna la ce scrie pe coperta din spate. A rasfoit cartea, a dat peste un pasaj mai siropos si m-a intrebat daca seamana cu „Fluturi”. Nu am stiut ce sa-i raspund pentru ca eu nu am citit „Fluturi”, dar Helen mi-a zambit si mi-a spus ca pare interesanta cartea si mi-a cerut un autograf. In timp ce-mi cautam inspiratie pentru autograf, Helen mi-a destainuit ca e in ultimul an de facultate si ca ii place foarte mult sa citeasca si sa scrie. Ca are si ea in minte o poveste pe care vrea sa o transforme la un moment dat intr-un roman, si ca a mai cochetat cu scrisul si cu moda la… FashionTV. Mi-a facut placere sa o cunosc pe Helen si astept cu interes cartea ei. Poate va scrie si secretul parului ei.:)

Cea de-a doua poveste este a unei domnisoare cu un zambet perfect de vedeta, Christine, Da, cu h.:) Trebuie sa marturisesc ca asa mi-am dorit intotdeauna sa ma cheme si pe mine. Christine cu h. Christine era insotita de prietena ei, Claudia, intr-un periplu prin Carturesti Carusel de Ziua Internationala a Cartii. I s-a parut interesanta cartea (In)decizii si a inceput sa o rasfoiasca. Si sa zambeasca. Am intrebat-o unde lucreaza. Raspunsul ei a fost: la propriul roman. Claudia a confirmat acest lucru si am inceput sa vorbim despre scris, inspiratie si publicat carti. Ii doresc multa inspiratie Christinei. Si astept sa ma cheme la lansare.:)

Cea de-a treia poveste este a unui domn ambasador.Numai ca aici povestea e un pic diferita. Ma aflam intr-o promenada de seara pe Lipscani, iar un domn strain aflat in vizita pe plaiuri mioritice m-a rugat sa-i arat unde se afla pub-urile si cafenele din Centrul Vechi. Si mi-a facut si invitatia de a-l insoti intr-unul din aceste localuri. Doar ca eu am inceput sa-i povestesc despre cartea scrisa, iar domnul a insistat sa-l duc in Carturesti Carusel. L-am condus, iar el mi-a cumparat cartea. Abia atunci cand l-am intrebat numele pentru autograf mi-a dat cartea de vizita si am vazut cine este. Am refuzat politicos invitatia din acea seara, bucurandu-ma ca (In)decizii va sta la loc de cinste in biblioteca unui ambasador.
Si uite asa, fara sa vreau, am aflat 3 povesti de viata: a unor viitoare scriitoare si… a unui ambasador.
(In)decizii poate fi gasita cu pret redus zilele acestea la promotie de Paste pe http://www.librarie.net/p/269032/decizii

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea 1

poza bestseller
Fiecare carte contine o poveste. La randul ei, cartea scrisa isi are propria poveste – legata de aparitie, de lansare, samd. Dar care sunt oare povestile celor care ajung sa cumpere cartea?
Trebuie sa recunosc ca intotdeauna m-am intrebat in casele caror oameni va ajunge cartea (In)decizii – in afara de prieteni, colegi, rude ori cunoscuti.
Pe 6 februarie am lansat cartea (In)decizii, iar dupa 2 luni am avut surpriza sa vad cartea cum trece de la sectiunea Noutati la cea de Best Seller in cadrul librariei Carturesti Carusel. In nenumarate seri am calcat pragul acestei librarii si am vorbit cu cititorii. Unele povesti le-am aflat, altele le voi povesti in seriile urmatoare, iar pe altele nu le voi afla niciodata. Vor ramane un mister.

Prima poveste este cea a unui tip de 18 ani. A fost tare uimit ca sta de vorba cu o scriitoare, incat imi amintesc si acum replica lui: „Nu pot sa cred ca mi se intampla asta. Nimeni nu o sa ma creada. Am sunat pe toata lumea azi si nimeni nu a vrut sa iasa cu mine. Si am zis sa nu stau totusi in casa. Si am venit aici in librarie. Si acum te intalnesc pe tine. O scriitoare. Deci m-am blocat. Nu stiu ce sa mai zic.” La cateva zile imi scrie ca il intriga destul de mult pentru ca sunt anumite pasaje care sunt asemanatoare cu unele intamplari din viata lui. Peste cateva zile ne intalnim intamplator iar in librarie, imi povesteste despre carte, dar si despre fata de care e indragostit de cativa ani. Incerc sa ii spun ca peste cativa ani o sa vada dragostea altfel, la care el imi spune direct: „Mi-ar placea tare mult ca peste cativa ani sa mergem la o cafea. Ca sa mai povestim.” M-a facut sa zambesc tare mult aceasta remarca, iar eu i-am raspuns ca cel mai probabil o sa fiu maritata cu vreo 2 copii dupa mine. A zambit si a precizat: „Ma refeream sa stam de vorba, sa vedem vietile noastre cum s-au mai schimbat.” Eu am mai zambit inca o data, gandindu-ma la cum voi arata eu peste 10 ani.

O alta poveste e cea a unui tip la baza filozof, dar care lucreaza in it. Sau mai bine zis, lucrase. Atras de coperta, ma intreaba despre ce este vorba in carte. O rasfoieste si imi spune: „Acum cateva zile chiar ma gandeam cum ar fi sa fie scrisa o carte numai din conversatii pe Facebook.” Ii spun ca (In)decizii e un pic mai mult decat atat, insa imi spune ca el nu citeste romane, ca nu a mai citit din liceu. Ajunsa acasa primesc un mesaj pe Facebook: „Aveam o stare proasta si simteam nevoia sa cumpar ceva, orice. Am rasfaoit-o. Insa nu o sa o citesc. Poate o sa o fac cadou. Si eu am avut o idee similara, dar ma gandeam la ceva mai sumbru, ca starea mea de acum, concediat de la serviciu.” Ma uit pe pagina lui de Facebook si vad ca a studiat filozofia, dar ca s-a reprofilat pe it.

O alta poveste este cea a unei tipe din Sibiu. Dupa cateva zile dupa ce a cumparat cartea din librarie imi scrie: „Cartea parca a fost scrisa pentru mine…” Imi povesteste cum a trait o poveste similara ca cea pe care a trait-o Maria cu Byron. Si ca inca o mai traieste. Iar daca va avea acelasi deznodamant ca cel din cartea mea, atunci ii va fi putin mai usor sa treaca peste, decat inainte de a citi cartea. Si ca ceea ce ea nu intelege este de ce americanilor le place sa vorbeasca atat de mult despre luna. Hmm…nici eu.:)

Si uite asa, fara sa vreau, am aflat 3 povesti de viata. Iar eu, cum sunt o fire visatoare, deja incep sa imi imaginez propriile lor vieti transpuse in scenarii pentru carti viitoare.

Pana la o viitoare carte, (In)decizii poate fi gasita cu pret redus zilele acestea pe http://carturesti.ro/carte/indecizii-286104 si pe http://www.librarie.net/p/269032/decizii

Despre cum m-am simtit la propria lansare de carte

IMG_9968-Edit

IMG_9500-EditSambata, 6 februarie, ora 16 fara 15.
Am intrat in Carturesti Carusel. De cate ori nu am fost in aceasta librarie frumoasa… iar acum arata total diferit. M-a intampinat la intrare o doamna draguta, PR-ul librariei, si m-a intrebat daca eu sunt scriitoarea, cea care urmeaza sa aiba lansarea in acea zi. Am raspuns (ca si cum ar fi trebuit sa ma gandesc de doua ori) ca da. Incercand sa aud urmatoarea intrebare, privirea mi s-a indreptat spre standul central. Era standul meu, aranjat cu carti. I-am spus doamnei ca revin intr-un minut si m-am apropiat de stand. Nu-mi venea sa cred. Vedeam pentru prima oara cartea mea, (In)decizii. Am pus mana pe ea. Senzatia pe care am trait-o nu o sa o pot explica in cuvinte. Nici acum, nici maine, si… poate ca niciodata. Un soi de gol in stomac, amestecat cu o caldura drept in inima. Si cu un tremurat al mainii atunci cand am intors prima pagina. Doamna de la PR a venit repede langa mine, mi-a prezentat standul, cum functioneaza statia, microfonul… da, urma sa vorbesc la microfon, pentru prima oara in viata mea. Am facut clasica proba 1,2 si mi-am dat seama ca vocea mea suna bine.
M-am intalnit cu dl. editor Ariesan si timp de o jumatate de ora am pus la punct ultimele detalii. Dl. editor imi tot repeta sa ma relaxez. L-am intrebat daca par emotionata sau stresata si mi-a raspuns: stresata. Atunci mi-am dat seama ca e bine sa iau o gura de apa.
Pe la 16.30 au venit si fetele care urmau sa vorbeasca despre mine la lansare. Simona imi spunea sa incerc sa zambesc, iar Stefana, ea imi zambea mie tot timpul. Tot pe la 16.30 au inceput sa vina si primii prieteni, primele rude. Si multe flori. Si complimente… despre rochie, machiaj ori coafura. Se apropia usor usor de ora 17 si peste trei sferturi din cei invitati nu sosisera. Imi verificam telefonul, iar cateva dintre mesajele pe care le-am primit „Cristina, imi pare rau, dar nu mai ajung la tine la lansare..” ma facusera sa simt un gol imens in stomac. Am mai baut repede niste apa si am incercat sa respir profund. La ora 17 fix, sala era pe jumatate plina. Ca la ora 17.10, sa fie toata sala plina. Sa fi fost in jur de 80, sau poate chiar 100 de oameni. Mi-a revenit inima la loc, iar dl. editor mi-a spus ca e momentul sa incepem. Si a facut dansul o deschidere frumoasa, si apoi au vorbit fetele, Stefana si Simona. Si mi-a placut ca au vorbit din suflet. Asa cum m-au cunoscut ele pe mine. Asa cum mi-au citit ele cartea. Ce le-a placut. Si s-au uitat spre mine tot timpul si mi-au zambit.
Imi disparusera toate emotiile brusc. Incepusem abia atunci sa privesc sala. Vedeam familia, vedeam prieteni, vedeam colegi, unii in fata mea, altii la etaj, mai erau si privirile a doi-trei curiosi din librarie si, cel mai important, am inceput sa ma bucur. Sa ma bucur ca sunt eu acolo, in fata a zeci de oameni, toti cunoscuti de-ai mei, oameni care au venit sa imi fie alaturi. Si sa ma bucur de Carturesti Carusel, locul unde nici nu visam sa imi fac lansarea. M-am bucurat atunci cand discursul fetelor s-a terminat, pentru ca, daca ar fi continuat sa vorbeasca asa frumos, cel mai probabil as fi inceput sa plang. Dl. editor a mai adaugat cateva cuvinte, dupa care mi-a lasat mie locul. Am luat microfonul cu incredere. Nu imi pregatisem un speech cap-coada. Mai mult structura. Cuvintele am sperat tot timpul sa imi vina atunci in minte. Si mi-au venit. M-am uitat la public si am inceput sa le spun… povestea cartii mele. Mi s-a zis ca vocea nu mi-a tremurat si ca am parut increzatoare. Altii mi-au spus ca am parut usor emotionata, dar ca emotiile fac bine.
Cum m-am simtit eu? Cea mai fericita. Pentru ca vorbeam din suflet. Sau poate chiar cu sufletul. Despre cea mai realizare a mea, despre carte. Despre o parte din mine. Iar atunci cand am fost spre final de discurs, mi-am dat seama… ca imi place tare mult sa vorbesc la microfon. Si ca as putea sa vorbesc despre cartea mea ore in sir.
Insa discursul se incheiase si trebuia sa ma pregatesc de sesiunea de autografe. M-am asezat pe scari si am semnat prima carte. Cum a fost? Mi se parea ca nu mai stiu sa scriu. Noroc ca mi-a venit in cap repede mesajul si mi-am amintit si ora de scris. Adica cea de caligrafie. Cineva inspirat din public mi-a adus un scaun si m-am asezat la masa. Am inceput oficial sesiunea de autografe. Din cauza emotiilor stiloul parea ca nu mai scrie, asa ca l-am inlocuit repede cu un pix obisnuit. Zeci de intrebari imi treceau prin cap: am semnat la fel pentru mai multe persoane? o sa le placa? daca am facut vreo confuzie de nume?
Dupa care am luat o pauza de cateva secunde. Atunci cand primul stoc de carti s-a terminat. Si abia atunci am inceput sa ma bucur si de momentul asta. Am inceput sa fac poze cu cei care imi cereau autografe, sa vorbesc cateva cuvinte cu ei… si uite asa a trecut o ora fara sa imi dau seama. La final ramasesera pe masa doar 10 carti. Le-am aranjat frumos. Mi-am pus pixul in geanta. Am mai privit o data locul. Sala era acum aproape goala. Dar plina. Cu tot ce umpluse acea sala timp de 2 ore: cu emotii, cu caldura, cu prieteni, cu zambete, cu glume, chiar si cu un pic de sosotit. Si cu un vis implinit.
6 februarie 2016. O declar cea mai frumoasa zi din viata mea.
IMG_9968-Edit