Despre schimbare si nu numai

Ce faci cand vrei sa spui stop joc? Cand vrei sa-ti iei jucariile si sa pleci? Atunci cand devii adult nu mai poti sa o faci pur si simplu….sau oare poti?

In cadrul proiectului incubator107 am luat parte la o serie de patru ateliere legate de schimbarea profesionala. De la fiecare atelier am invatat cate ceva util si de care o sa-mi amintesc cu drag.

In cadul atelierului schimbarea in cariera am aflat ca indiferent daca avem un serviciu, o cariera sau o vocatie, ne vom duce motivati la job atata timp cat o sa existe: obiective clare (ne este clar ce se asteapta managementul de la noi in cadrul pozitiei pe care o detinem), un feed-back constant de la superior si acea parte de challenge in job (suntem stimulati in permanenta de noi lucruri in cadrul pozitiei detinute). Si nu trebuie sa ne fie frica de schimbare profesionala, caci la 5-6 ani, fiecare dintre noi simte nevoia sa o faca. Si cel mai important lucru pe care l-am notat in agenda: suntem egali cu cel care negociem, respectiv cu angajatorul. Nu avem de ce sa ne situam pe o pozitie de inferioritate in cadrul unui interviu. Pana la urma nici managerul nu vrea niste angajati umili iar atata timp cat eu ofer ceva si primesc la schimb altceva, pozitia dintre cele doua tabere este una de egalitate.

In cadrul atelierului despre concediu sabatic am fost surprinsa sa aflu ca si la noi in tara angajatii isi iau o pauza in cariera atunci cand simt nevoia sa o faca. Aceasta perioada este una constructiva, cu obiective clare in care fie ne ocupam de proiecte personale, fie ne regandim cariera; o perioada benefica atata timp cat nu se transforma in lancezeala pe plaja.

In cadrul atelierului legat de studiile si munca in strainatate am aflat cum ne simtim atunci cand suntem departe de tara natala: daca in primele luni de cand am pasit pe alte meleaguri ne simtim ca in luna de miere, dupa 3 luni incepem sa simtim lipsurile, sa avem un soc cultural si singurul lucru pe care il avem de facut este sa ne asternem pe hartie avantajele si dezavantajele sederii noastre in acel loc si sa ne decidem: ma reintorc in tara ori raman in strainatate, nefiind o alegere gresita nici una dintre variante, ci o decizie strict personala. Si ca sa vedem care sunt diferentele culturale fata de tara noastra, pe site-ul http://geert-hofstede.com/  putem face acest exercitiu.

Toate cele patru ateliere au fost faine, atat pentru informatiile utile dobandite, cat si pentru placerea de a o cunoaste pe Diana Ursachi, o tanara cu experienta de peste 10 ani in consiliere internationala. A avut sansa sa studieze si sa lucreze in strainatate, sa adune experienta proprie, dar si pe a celorlati, intr-o valiza, cu care s-a intors in tara, unde si-a pus bazele propriei afaceri pe partea de consultanta. Recent a lansat cartea „Si acolo ce o sa faci?”, un bestseller la targul de carte Gaudeamus de anul acesta, cu informatii legate de traiul in strainatate. Ce mi-a placut la Diana? Prin tot ceea ce ne transmitea ma simteam ca si cand m-as afla la o cafea cu un prieten drag, care imi vorbeste deschis, este sincer interesat  de problemele mele si este gata sa imi dea cele mai bune sfaturi. Iar la finalul cursului nu am putut sa nu zambesc la gandul ca suntem norocosi pentru ca avem romani care se reintorc in tara si sunt gata sa schimbe ceva.

Generatia fara nume

generations-462134_1920
Am in minte o intrebare care nu mi-a dat pace zilele astea. Ma tot intreb, cum se va numi generatia noastra, a romanilor, a celor care avem acum 20-30 de ani? Care este idealul pentru care luptam si pe care il transmitem mai departe?
Suntem o generatie care vrea totul de-a gata, care nu mai stie ce inseamnă sacrificiu. O generatie care dupa terminarea studiilor, crede ca i se cuvine masina din parcarea tatalui, vacante exotice, un job lejer si banos sau ultima colectie de pantofi din mall.
Suntem o generatie fara repere, care vrea sa traiasca precum cei din Occident, dar care nu este dispusa sa munceasca la fel de mult ca cei de acolo.
Suntem o generatie care a fost invatata sa se îmbete cu iluzii occidentale si sa fuga peste hotare, pierzandu-si identitatea.
Suntem o generatie care a ramas cel mult cu amintirile din copilaria de poveste de la tara, cand, desi isi imparteau jucariile cu ceilalți copii si se murdareau in noroi, erau cei mai fericiti.
Suntem o generatie ai carei parinti, constransi in comunism sa nu-si declare religia, acum, eliberati, cauta relatia cu divinitatea: cei intelectuali caută un Dumnezeu rational, pe care doresc sa-L simta si nu pot, in timp ce altii isi cladesc propriile religii, dupa diverse influente orientale, declarand că asta e “adevarul” lor.
Suntem o generatie care nu mai are modele de urmat si care la randul ei nu mai are de oferit urmasilor alte repere.
Daca am citi putin din vietile martirilor, daca am intelege faptul ca altii si-au dat viata ca sa ne fie noua bine si sa fim liberi, daca am cauta acel “Unic Adevar”, daca fiecare dintre noi ar face cate putin pentru el si pentru cei de langa el, poate ca am avea sansa sa-i dam o denumire generatiei noastre; o denumire frumoasă cu care sa se mandreasca urmasii nostri.
Si totusi…
Sursa foto: pixabay.com

Cel mai bun an

Si iarasi suntem ajunsi la finele unui an, cand, printre planurile pentru noaptea de Revelion, ne alocam ragazul de a ne face propriul bilant. Si nu unul financiar, ci un bilant al realizarilor pe care le-am avut in anul care a trecut, dar si al esecurilor; ne facem planuri pentru anul care va urma, pregatindu-ne dorinta pe care ne-o vom pune in miezul noptii, la trecerea dintre ani.

Iata 10 intrebari care ne vor ajuta sa ne facem mai usor acest bilant:

  1. Care au fost realizarile mele in 2013?
  2. Care au fost dezamagirile mele in 2013?
  3. Ce am invatat din aceste dezamagiri?
  4. Ce limite mi-am pus singur?
  5. Care sunt valorile mele?
  6. Care sunt 5 lucruri care ma motiveaza?
  7. Care sunt rolurile pe care le am?
  8. Ce rol este prioritar pentru mine in 2014?
  9. Care sunt obiectivele pentru fiecare rol?
  10. 10 obiective pentru 2014 (cu prioritizare de la 1 la 10)

Are 2013 toate datele ca sa-l incadrati ca fiind cel mai bun an? Daca nu, sa ne gandim la ceea ce am putea face, ca la anul, pe 31 decembrie 2014,  sa putem spune ca anul care s-a incheiat a fost cel mai bun an… si tot asa, an de an..

Viata regasita intr-un labirint

teatru_labirint

Un labirint senzorial, o calatorie, o piesa de teatru in care tu esti actor si spectator…la ce? la viata ta.

plai-cu-flori-2013O experienta cu totul noua pentru mine la care am luat parte in cadrul frumosului proiect incubator107: Plai cu flori, un spectacol in regia Stefanei Popa.

O experienta care nu a durat mai mult de o ora, dar in care am simtit ca nu mai conteaza timpul, in care m-am deconectat complet de la telefonul mobil si de la timp.

Totul incepe cu o poveste ascultata la un pick-up vechi, o poveste auzita si-n copilarie…sau poate este vorba de propria poveste inca nescrisa…dar povestea este intrerupta, cineva cu o lumanare aprinsa ma cheama, ma conduce pe un culoar intunecat unde la lumina lumanarii pot sa deslusesc poze, amintiri vechi cu oameni si versuri…versuri despre viata, despre suferinta, despre destin. Timp mult nu am sa zabovesc si ajung intr-o pivnita unde pe o masa gasesc o foaie de hartie si un pix … mi se cere sa-mi scriu testamentul…un moment in care raman doar eu cu mine, in care mi se desfasoara in fata ochilor toata viata si in care ma incearca un regret ca nu am apucat sa fac sau sa termin unele lucruri. Sunt invitata sa-mi iau testamentul cu mine, mi se spun cuvinte care seamana cu cele ale unei rugaciuni si intru in camera Sfantului Petru… un birou cu carti de filozofie, in care cei mai multi au incercat sa dea probabil un sens vietii… mi se serveste un ceai cald… sunt intrebata ce definitie i-as da vietii dupa care ii inmanez testamentul Sfantului Petru… il pune intr-un plic si ma roaga sa-i scriu destinatarul. Curand trebuie sa parasesc incaperea… cineva imi ofera o imbratiasare calda, imi pune o patura peste umeri, imi deschide usa afara si imi spune sa urmez calea luminata…urmez parcursul candelelor frumos luminate, urc niste scari si ma intampina un paznic…. ma leaga la ochi si imi spune ca d-aici incepe calatoria mea, a sufletului… ca trebuie sa fiu atenta la tot ce sa intampla, sa simt, sa retin si cel mai important.. sa nu vorbesc si sa ma las condusa. Ma leaga la ochi si calatoria incepe… d-aici tot ce se intampla se rezuma la simturi, o experienta traita doar senzorial …in jurul meu se aud cantece romanesti, simt cum vine caldura soarelui, apoi vine si vantul, ciripit de vrabiute… cineva ma ia de mana si imi spune de existenta unui tunel, la capatul caruia se afla o oglinda … trec prin tunel….ma nasc…ursitoarele imi fac urarile pentru viata… sunt condusa catre apa… apa vie…simt miros de mir, petale de trandafiri…primesc binecuvantarea…intr-un fel botezul… apoi ajung intr-un leagan… sunt frumos invelita si simt ceva moale…o jucarie de plus ce-mi aminteste de copilarie…mi se canta atat de duios un cantec de leagan…apoi ma ridic, ma tin de o sfoara si brusc sunt pusa in fata unei alegeri… dreapta sau stanga… si simt atat de adanc senzatia din viata reala cand sunt pusa in fata unei alegeri care consider ca-mi va schimba viata… dar de data asta, am senzatia ca in acel moment nu mai conteaza dreapta sau stanga si ca orice as alege, tot acolo o sa ajung… o iau intr-o parte oarecare si mi se pune un fierastrau in mana… sunt un tamplar…apoi mi se dau bucate … una din cele mai frumoase trairi o am cand imi simt mainile in lut, in roata de olarit si vreau sa creez ceva… dar la un moment dat se opreste… opera nu mai este terminata… sunt luata si asezata pe un scaun si gatita… mi se pune o coronita pe cap, pe deget simt cum mi se leaga un fel de inel.. incepe muzica, un acordeon care suna asa de frumos… sunt luata de mana si inviata la dans de catre “mire” … iar apoi, in invarteala aia de dans ma trezesc singura intr-un loc stramt si alb… ce semana cu un fel de groapa… sunt dezlegata la ochi… vad secvente din viata noastra, a romanilor… secvente pe care poate doar sufletul sa le vada si sa le intelega…

Sunt condusa de catre paznic… vin de unde am plecat… si imi iau un moment de gandire…cu penita cu cerneala scriu pe o coala alba mare si alba…”am simtit ca am trait insasi Viata”… mi-am luat testamentul si calatoria s-a incheiat… o experienta pe care o sa o pastrez in suflet pentru mult timp si de care o sa-mi amintesc deseori si din care eu personal am invatat o lectie: sa nu mai incerc sa am tot timpul totul sub control… ci sa las viata sa fie…

 

La multi ani, draga Romanie!

Recunoastem sau nu, cu totii ne-am nascut si am crescut in aceasta tara si formam poporul sau. Am ajuns insa, ca atunci cand vorbim de acest popor, sa ne includem sau sa ne excludem din context, in functie de situatia favorabila ori mai putin favorabila in care este pusa acesta natie. Spre exemplu, cand un gimnast obtine o medalie olimpica, ne mandrim cu asta, dar cand nu obtinem includerea in spatul Schengen aratam cu degetul si spunem ei sunt de vina. Cand ne plimbam prin locurile minunate din Tara Fagarasului si nu numai, trimitem poze prietenilor din strainatate ca sa ne mandrim cu frumusetile patriei, dar cand ramanem blocati in trafic dam vina pe autoritatile care ne-au furat banii de autostrazi. Atunci cand vine sarbatoarea Craciunului ne refugiem la bunici, la tara, unde se pastreaza adevaratele traditii care ne fac sa ne simtim cu adevarat fericiti si mandrii ca le avem, in comparatie cu alte popoare unde sarbatorile au devenit doar prilej de marketing, dar cand vine momentul sa luam cadouri de sarbatori celor dragi, ne uitam la salarii si dam vina pe ei, pe cei din conducere…

Cu bune, cu rele, avem o tara frumoasa, cu traditii si care se va indrepta in diectia pe care noi i-o dam… avem romani frumosi care ne fac mandri si avem si romani care ne fac tara de ras . Cineva spunea ca, in urma unui recensamant la care a luat parte si in urma interactiunii cu fiecare roman din casa sa, a ajuns la o concluzie: ca romanul, luat individual este un om adevarat, care are aspiratii si idealuri frumoase…insa cand ii pui pe romani laolalta, cand devin un tot, ceva nu mai functioneaza, se strica. Cred ca ne-am pierdut simtul unitatii, al ajutorarii reciproce pe care il aveau inaintasii nostri, fiecare roman ingrijindu-se sa-i fie doar lui bine, lui si familiei lui… Am uitat de stramosii nostri care si-au dat viata pentru tara asta ca se ne fie bine noua, uramasilor si care nu au actionat egotic, asa cum facem noi astazi. Un paragraf dintr-o marturisire a martiriului Petre Tutea, asa cum vede el Romania si statutul de roman rezuma viziunea inaintasilor nostri asupra tarii si a indatorii de a fi roman: “Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.”

Haideti sa avem grija de sufletul romanesc si de bogatiile acestei tari si, inainte de a fi europeni haideti sa fim romani!


[CZ1]andrin

Cum sa asterni versuri pe hartie

Ce semnificatie are cartea tiparita? Fara cartea tiparita nu ar exista istorie, nu ar exista descoperiri, nu ar exista cultura. Chiar daca in ziua de azi numeroase carti circula in format electronic, senzatia pe care o incerci atunci cand rasfoiesti o carte, nu poate fi inlocuita de nicio inventie digitala.

Cartea estphoto(28)e privita ca un obiect de arta de catre mesterul Razvan Supuran, artist in arta hartiei manuale. In cadrul proiectului “27 de ragazuri”, mai precis a evenimentului „Atelier de hartie manuala si versuri” din cadrul Muzeului Taranului Roman am vazut cum se face hartia de mana. Ajunsi in “Atelierul de carte” am avut impresia ca ne aflam intr-un spatiu vechi de sute de ani. Am ramas placut surprinsi de biblioteca plina cu carti sau carnetele confectionate manual (printre care si editii unice ale operei “Miorita” in viziunea artistului), de hartia pusa la uscat si prinsa cu carlige, de aparatul de presa ori de micul atelier cu instrumente de tipografie. Pe scurt, un loc cu totul special a carui locatie in cadrul Muzeului Taranului Roman nu putea fi mai nimerita. Pasiunea initiala a mesterului pentru citit s-a transformat in pasiunea pentru carte si pentru hartie, de-a lungul anilor inventand propriile formule chimice de realizare si tratare a hartie.

photo(29)Procesul realizarii hartiei manuale porneste de la desfacerea fibrelor (fie ca este vorba de celuloza industriala, diverse materiale ori plante) in combinatie cu apa, cu ajutorul unui aparat special, urmata de strecurarea fibrelor prin sita, ca mai apoi fiecare foaie astfel obtinuta sa se puna la presa, iar la final la uscare. Ulterior, cu instrumente speciale am putut sa tiparim pe foaie versuri sau ornamente grafice.

Fiecare dintre noi a plecat acasa cu o foaie alba, speciala, pe care sa putem sa ne asternem ganduri frumoase…ce vor ramane intiparite pe hartie, in minte si-n suflet.

photo(30) photo(31)

Cum se fac vitraliile

Un ragaz din culori, sculptura in sticla, imaginatie si multa rabdare… sau mai pe scurt, atelierul „Vitralii. Caleidoscop de Sunet si Culoare” din cadrul proiectului “27 de ragazuri”. Un eveniment care s-a desfasurat chiar in atelierul de lucru al mesterului Valer Gagu, aflat undeva la iesirea din capitala, si unde, alaturi de alti 20 novici curiosi am fost introdusi in arta prelucrarii sticlei.

photo(25)Cu unelte si aparatura folosite special pentru realizarea vitraliilor, am invatat cum se taie si se slefulieste sticla, ca la final lucrarea sa capete un contur, fiecare bucata de sticla fiind lipita cu ajutorul cositorului. Fiecare participant si-a creat propria sa opera, cu linii abstracte ori geometrice, vitraliul luand forma unor buchete de flori, clepsidre, bijuterii ori diverse animalute. De la schita pe hartie pana la lucrarea finala a fost un proces care a durat cateva ore si in care ne-am bucurat de indrumarea a doi mesteri iscusiti care ne-au aratat pasii si ne-au dat cele mai bune sugestii de realizare a vitraliului. La final, fiecare dintre noi a putut sa plece acasa cu propriul sau vitraliu, pregatit de agatat la fereastra.

Un atelier in care dl. Gagu a fost in premiera „profesor” si avand marea dorinta ca pe viitor sa poata sa predea cursuri despre realizat vitralii atat amatorilor, celor care vor sa se recreeze, cat si celor care vor sa invete aceasta arta si sa se specialize.

Un ragaz in care tu oferi imaginatie, implicare si efort… dar pleci acasa cu imaginea concreta a luminii ce bate dimineata prin vitraliu agatat de fereastra si care te mangaie usor pe obraz, te trezeste, iar apoi se strecoara undeva in dreptul inimii.

photo(24) photo(26)

Cand diminetile se schimba cu… metroul

Ea (o domnisoara draguta, roscata, dandu-si ochii peste cap): „Ce-am fost si ce am ajuns…. eu, o diva…uff….ce greu este”

El (un tanar simpatic, ce o tine pe domnisoara de brat): „Asta ti se pare tie greu? Sa mergi cu metroul?”

Ea (hotarata): „Da”

El (fixandu-i privirea): „Nu, greu e sa n-ai ce manca, unde sa stai si sa trebuiasca sa lupti zilnic ca sa le ai.”

Ea (incruntata si usor cazuta pe ganduri): „Nu stiu ce sa zic…mie si sa mergi cu metroul mi se pare greu…”

El (fixandu-i in continuare privirea): „Asta e cel mai mic rau de care poti sa ai parte, nu crezi? Uita-te la toti oamenii astia din jur, din metrou…toti oamenii astia sunt saraci… nu au bani…oamenii astia lupta…asta e …realitatea”

O discutia aparent banala, dintr-o zi de luni dimineata, in metroul aglomerat din Bucuresti … dar al carei ecou ramane…. o poza a societatii romanesti… in care fetele tinere au pretentii de asa-zise „dive”… in care mersul cu metrou este vazut ca fiind ceva pentru „plebea societatii”…

De ce oare, la Londra, spre exemplu, vezi in metrou numai oameni civilzati si imbracati frumos la costum care se indreapta spre birouri? Oamenii cu bani care aleg acest mijloc de transport si care nu se rusineaza de acest fapt, ci din contra, aleg sa nu-si piarda diminetile in trafic si au grija si de mediu…De ce la noi este la moda ca oamenii sa mearga la serviciu cu masina doar pentru a nu-si „sifona” costumul in metrou? De am ajuns sa evitam sa circulam cu RATB-ul de frica sa nu ramanem fara portofel ori telefon mobil, ori ca sa nu fim injurati?

Pentru ca acest tip de mentalitate este incurajat in tara noastra… si probabil ca baietii, inca de mici, sunt educati despre importanta unei masini pentru a putea impresiona o viitoare „diva” si sunt mai putin educati despre importanta mediul inconjurator ori regulile de comportament civilizat din mijloacele de transport in comun.

Cand cursa devine calatorie

cursa
Viata este o calatorie, nu o cursa… atunci de ce ne comportam ca si cum ar fi o cursa?

o cursa in care ne comparam cu cine? cu vecinul, cu colegul de birou sau cu cel din facultate? o cursa ca sa castigam ce? bani, statut…prestigiu? o cursa care se reduce doar la cine domina pe cine… o cursa in care ne preocupa doar forma si uitam de fond…o cursa in care vrem sa obtinem doar informatia, fara sa ne mai bucuram de pasii pe care ii urmam in cautarea ei …o cursa in care predomina consumerismul (fizic ori intelectual)… o cursa in care doar bifam obiective indeplinite, fara sa mai avem ragazul de a savura reusitele… o cursa in care contam doar noi, cel mult si familia noastra si in care refuzam sa-l mai vedem pe cel de langa noi…o cursa in care 24 ore se transforma in 12 ore… o cursa in care ne complacem intr-o agitatie care ne transforma, ne sufoca, dar totusi ne incapatanam sa ramanem acolo…

Si toate acestea pentru ca pierdem din vederea calatoria…

calatoria pe care ne-o ofera cititul unui roman bun…calatoria de pe munte, atunci cand suntem deconectati de la telefonul mobil ori televizor….calatoria pe care ne-o ofera cel de langa noi atunci cand il ascultam si ajutam dezinteresati, fara a primi nimic in schimb….calatoria aia cand oamenii se aduna pentru o cauza comuna…calatoria care ne face sa evoluam, nu sa involuam… calatoria dinspre si inspre noi…

Si totusi…daca am reusi sa transformam cursa in calatorie…
Sursa foto: pixabay.com

Ragazuri din povesti si papusi

Am luat parte la un nou ragaz si o noua poveste in cadrul evenimentului “27 de ragazuri” – atelierul ”Papusi din Panusi”. In curtea Casei de pe Chei, la o sezatoare, adunati in fata unei mese, am ascultat si am privit cum se prelucreaza panusa (foile in care este invelit stiuletele de porumb) si ce obiecte minunate ies din mainile mestesugarilor.

photo(13) Povestea incepe asa: Prin anii ‘40 a poposit in satul Dumitreni (judet Mures) un mester mare din Ungaria. Preotul satului, vazandu-i talentul, a facut sfat mare si i-a chemat pe toti locuitorii satului, de la mic, la mare, in caminul cultural, ca sa vada iscusinta mestesugarului. Acesta i-a instruit pe localnici in arta prelucrarii panusii. I-a invatat sa realizeze cosuri pentru cumparaturi, pentru paine, oale, scaune sau diverse obiecte de artizanat din care, cu timpul, locuitorii si-au asigurat un venit. Munca a devenit repede placuta pentru sateni, pentru ca in fiecare seara organizau cate o sezatoare, si, in timp ce impleteau panusa, varstnicii povesteau copiilor intamplari pe care le-au trait in timpul razboiului. Isi aminteste cu drag de aceste vremuri domnul Bálint Árpád, cel care ne-a povestit despre originile acestui mestesug si care ne-a aratat cum sa impletim flori din panusi. Domnul Bálint ne-a explicat ca procesul nu e unul simplu, dar devine placut atunci cand il faci cu drag: in fiecare toamna, dupa ce se culege porumbul, se separa panusile si se pun la uscat, apoi se pun in hambar si se trateaza cu sulf, ca la final sa se depoziteze intr-un loc aerisit.

photo(14)Langa domnul Bálint, se afla sotia sa, doamna Júlia Bálint, care se ocupa de lucrurile delicate: de confectionarea papusilor si a altor ornamente lucrate cu migala si maiestrie. Cu rabdare, ne-a ajutat si pe noi, cei prezenti la eveniment sa realizam o papusa ca pe vremuri… aidoma cu papusile cu care in trecut se jucau copiii.

A fost un ragaz binemeritat, cu noi povesti frumoase si oameni frumosi.

photo(7)

1 3 4 5 6 7 10