“In Romania sunt doua tari: Bucuresti si restul” cu Cristina Liberis

liberisIn Romania sunt doua tari: Bucuresti si restul. Bucuresti este o tara. O tara in care nu se traieste, ci doar se supravietuieste. O tara in care toata lumea sta pe Facebook, o tara in care suntem autisti, nu avem dorinta de a relationa real cu celalalt pentru ca suntem mult prea plini de noi sau mult prea goi de noi. Te duci in Timisoara, te duci in Cluj, te duci intr-un sat din judetul Timis, acolo oamenii traiesc. Si cand spun traiesc, traiesc. Adica au o viata personala, au o viata de familie, au un serviciu, sau nu au un serviciu, dar nu conteaza, te uiti la fata lor si vezi ca ei traiesc. Aici este incrancenare, este frustrare, este orgoliu, este nimicnicie, nu mai exista repere morale, nu mai exista valori”. (Cristina Liberis)
Daca te probezi cu o rochie si a doua zi inca te mai gandesti la ea, atunci e bine sa te duci sa ti-o cumperi. Daca asculti un om vorbind si a doua zi cuvintele lui iti sunt impregnante adanc in minte ori in suflet, inseamna ca intalnirea aceea nu a fost intamplatoare. La cursurile de jurnalism Media FEM am asculat-o pe Cristina Liberis, jurnalista atat de cunoscuta pe care cu totii o priveam cu drag la TV atunci cand raporta despre misiunile de razboi. A vorbit despre misiunile ei din timpul razboaielor, despre riscurile la care a fost supusa si in genere despre tot peisajul media de acum 20 de ani in comparatie cu cel de acum.
De ce a ales jurnalismul de razboi, o meserie atat de dificila si riscanta pentru o femeie? ”
(more…)

Ce este mindfulness?

poza mindfulnessIn ultima perioada se discuta din ce in ce mai mai mult depre conceptul de mindfulness. Am fost si eu curioasa sa aflu despre ce este vorba si am luat parte la Conferinta despre mindfulness, sustinuta de Andreea Raicu. Iata ce am aflat:
Sa incepem cu mintea. Mintea ne poate fi prieten sau dusman. Da, dusman in momentul in care ne provoaca nelinisti, griji. Iar nelinistile si grijile provin de la gandurile noastre. Conform unor studii de la Harvard, 47% din timpul unei zile suntem pierduti in ganduri. Asta inseamna ca suntem cu mintea fie in trecut (spre ex: ne gandim adesea cum ar fi fost daca am fi reactionat diferit in situatia x) ori in viitor (spre ex: ne gandim adesea cum ar fi daca s-ar intampla situatia x). Cele mai multe ganduri se transforma in griji, fapt ce provoaca o irosire a energiei.
Ce inseamna in fond mindfulness?
- Sa fii prezent cu toata fiinta ta. Asta inseamna sa fii constient de actiunile pe care le faci, sa renunti la cat mai multe automatisme, sau la multitasking. De cate ori nu iesim la masa cu prietenii si ne simtim plictisiti? Asta fie pentru ca nu ascultam ce are de spus celalalt, pentru ca suntem concentrati la propriile ganduri, fie ca butonam de zor telefonul mobil.
(more…)

Souvenir de Cotroceni

bucuresti-palatul-cotroceni-635Impunător prin aspectul și stilul arhitectural, Palatul Cotroceni din capitală își așteaptă vizitatorii pentru a le destăinui istoria sa din spatele porților deschise. Pentru a-i pătrunde tainele, am ales să-i fac o vizită într-o frumoasă zi la început de vară. Și cine mă putea ajuta cel mai bine, dacă nu Georgeta Filitti, un istoric drag mie, cu o carismă aparte, pe care aș asculta-o vorbind ore în șir, întrucât ea este profesorul care transformă fiecare lecție din manualul de istorie într-o poveste captivantă. Rând pe rând, fiecare încăpere a palatului mi-a transmis câte o emoție aparte, iar eu am ales să închid ochii, să ascult și să mă întorc în timp.

Istoria Palatului Cotroceni începe cu logofătul Șerban Cantacuzino,celcare a construit o mănăstire pe locul actual al palatului, în secolul al XVII–lea. Fiind acuzat că uneltește împotriva domnitorului Gheorghe Duca și conform unei legende care spune că fugise cu iubita domnitorului, Șerban Cantacuzino a fost nevoit să-și caute o ascunzătoare. S-a refugiat în Pădurea Cotrocenilor și în semn de mulțumire pentru ajutorul primit de la localnici a ridicat un lăcaș sfânt. În timp, în jurul acestuia s-au dezvoltat diverse meșteșuguri care atrăgeau surse de venit. În urma negoțului și după închinarea mănăstirii la Muntele Athos (conform canoanelor vremii), mănăstirea Cotroceni devine cel mai bogat locaș de cult din ținut, fapt ce a determinat numeroase reacții negative din partea lumii laice. Din acea vreme s-au păstrat coloanele de piatră care se află acum în biserica de la Cotroceni (care au, după cum se spune, înălțimea lui Șerban Cantacuzino).

Lui Șerban Cantacuzino i-a succedat la tron Constantin Brâncoveanu. Domnia sa a fost pentru arte o adevărată Renaștere (la scara Țării Românești), cele mai mărețe biserici din Muntenia purtând amprenta stilului brâncovenesc. Acesta s-a impus și asupra ansamblului de la Cotroceni, care devenise reședință domnească. După moartea lui Brâncoveanu, la cârmuirea Țării Românești s-au instaurat domniile fanariote.

Deși erau privite cu scepticism din pricina dărilor către Poartă, domniile fanariote au adus și beneficii Țării Românești, în special prin reformele instituite menite să modernizeze statul (reforme fiscale, eliminarea șerbiei, introducerea codurilor de legi). În acea perioadă, ansamblul de la Cotroceni a cunoscut o perioadă de înflorire. Aici aveau loc spectacole fastuoase (nunți, primiri de oaspeți, sărbători creștine), dejunuri care țineau în jur de opt ore și care se distingeau prin abundența mâncărurilor și a băuturilor.

După revoluția lui Tudor Vladimirescu, în timpul domniei lui Barbu Știrbei, ansamblul de la Cotroceni s-a modernizat. Saloanele au capătat câte un nume în funcție de culoarea predominantă: Salonul Roșu, Salonul Galben etc. după modelul francez impus de împăratul Napoleon I, la modă în Europa acelei vremi. Saloanele moderne au luat locul încăperilor din secolul XVIII în care se serveau cafele, siropuri şi şerbeturi la mesele joase.

Cotroceni a devenit reședință de vară în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Împreună cu soția sa, domnitorul se retragea adesea aici, unde putea găsi o oază de liniște și răcoare în mijlocul căldurilor bucureștene.

continuare pe http://societatesicultura.ro/2014/08/souvenir-de-cotroceni/

Bucharest, not Budapest Music Film Festival 2014

In perioada 20-29 iunie bucurestenii sunt invitati sa-si faca promenada de seara in „gradina muzicala” din Piata George Enescu. Aici are loc cea de-a IX-a editie a Festivalului Muzicii de Film. Timp de zece zile, incepand cu ora 18.30, cele mai renumite orchestre din tara sustin recitaluri live sub bagheta talentatilor dirijori, avand ca invitati solisti de renume.
Fata de editiile anterioare, anul acesta operele clasice capata o nuanta de contemporaneitate. Mai mult, alaturi de orchestrele clasice, urca pe scena interpreti de rock, folk si jazz. Ne vor incanta pe rand acordurile Orchestrei Nationale Radio, Camerei Regale, Filarmonicii George Enescu, Orchestrei de Jazz din capitala, completate de prezenta unor solisti precum Matei Ioachimescu, Razvan Stoica ori Teodor Ilincai. In ultima seara de festival, Piata George Enescu va imprumuta spiritul austriac, caci Orchestra Spirit of Vienna ne promite un spectacol total pe valsurile lui Johann Strauss.
La finalul fiecarei seri au loc proiectii cinematorgrafice care aduc concerte, musicaluri de pe cele mai mari scene ale lumii. In plus, in programul de weekend, inainte de recitalurile live, se regasesc orele de dans sustinute de instructori ai Academiei de dans Mihai Petre.
Si cum unui inceput de vara nu-i sta bine decat cu muzica buna, acest festival din centrul capitalei poate fi alegerea perfecta a unei seri din luna lui Ciresar.
Detalii pe http://www.bucharestmusicfilmfestival.ro

photo(42)

Street Delivery 2014

In capitala, in weekendul care tocmai s-a incheiat, am respirat din plin cultura urbana.“Inchidem strada pentru masini si o deschidem pentru oameni” au spus si in acest an cei de la Street Delivery. Ajunsi la cea de-a noua editie, tema aleasa in acest an a fost SOCIETATEA MOBILA.
Strabatand la pas strada Pictor Verona, am putut vedea ateliere de creatie pentru copii si nu numai (pictura, olarit), proiecte urbane si de arhitectura, mici expozitii de obiecte artizanale, demonstratii de tango, grafitti si multe proiecte de voluntariat.
Ce mi-a atras atentia anul acesta?
Am fost surprinsa intr-un mod tare placut de cateva standuri tare creative: cei de la Anonimov (ofera servicii de traduceri) ne-au pregatit banci de scoala in care ne-m asezat pentru a da extemporal la gramatica. Si testul nu a fost chiar simplu, iar cei care au dovedit ca stiu tainele gramaticii au fost premiati. Un alt stand tare interesant a fost cel de la booktopia, prin initiativa “Capsula Timpului”: mesajul scris de noi catre o persoana draga va ajunge la destinatar peste fix 10 ani. Cum? Simbolic intr-o sticla, iar fizic pe adresa de e-mail a destinatarului. Amuzanta a fost si experienta din camera obscura, o cutie de carton pe care daca ti-o puneai pe cap aveai surpriza sa vezi lumea cu fundul in sus la propriu. Nu in ultimul rand ne-am adunat in iurta celor de la incubator107 unde am luat parte la diverse ateliere in ton cu atmosfera de pe Street Delivery.
Am fost surprinsa, intr-un mod negativ de aceasta data, de mesele pregatite pentru mici si bere, amplasate exact la intrare pe Strada Verona, fapt ce te facea sa te gandesti daca ai nimerit la un eveniment de arta urbana ori la un festival al berii comunal.
Una peste alta, Street Delivery surprinde in fiecare an prin atmosfera specifica, prin nonconformism si nu in ultimul rand constituie un loc placut de intalnire a comunitatii.

photo(41)

10361401_477277872375075_3682271823185745789_n *
* poza preluata din galeria foto Anonimov

Un american pe Lipscani

steagamerican
Faptul ca avem romancute tare frumoase, toata Europa o stie, dar vestea se duse si se tot duse, pana in indepartata America. Si uite asa fusese convins americanul sa vina pe plaiuri mioritice, ca sa asculte balade romanesti, sa joace hora noastra draga si sa se infrupte din sarmalutele bine rumenite.
Si ca orice strain care se afla in vizita pentru prima oara in Micul Paris, orice promenada incepe… pe Lipscani.
5 lucruri l-au impresionat la fetele noastre in mod special și anume:
1. Romancutele merg pe strada ca si cum ar defila pe un podium, intocmai ca niste veritabile fotomodele.
2. Sunt slabe, au grija de corpul lor.
3. Se imbracă elegant, sofisticat si poarta tocuri inalte;
4. Merg pe strada adoptand o tinuta serioasa: nu zambesc, pentru a lasa impresia ca sunt greu de cucerit. Orice zambet le-ar face ușor vulnerabile.
5. Stabilesc contact vizual (eye contact) atunci cand poarta o conversatie.
Si cum pot fi vazute romancutele noastre, daca nu la terasele de pe Lipscani, ori la restaurantele bune, unde, conform marturisirii americanului nostru, gasești atata mâncare… ”parca ar fi fabrici de mancare”. Ei bine, remarcile strainului ma fac sa ma intreb… oare trebuie sa vina americanii ca sa ne spuna cat de frumoase sunt femeile din Romania?
Sursa foto: pixabay.com

De Ziua Europei

Anul acesta Ziua Europei a fost sarbatorita si la noi. In zilele de 9-10 mai, ARCUB, in colaborare cu Primaria Capitalei a organizat Festivalul Muzicilor de Fanfara, avand invitate 20 de formatii din 12 tari.
Daca pe data de 9 mai trupele invitate ne-au oferit reprezentatii in punctele cheie din capitala (Centrul Vechi, Parcul Cismigiu, Universitate ori Cercul Militar), pe data de 10 mai am asistat la o defilare spectaculoasa si mai apoi la show impresionat de patru ore cu muzica de fanfara.
Daca cei de la Historical Military Band din Turcia ne-au atras atentia prin costumele lor din vremea otomanilor, Bicycle Band din Olanda ne-a trezit interesul prin ideea lor originala de a-si sustine reprezentatia pe biciclete. Female Band din Polonia, o trupa alcatuita din fete de liceu, ne-a impresionat prin prezenta si dinamism, iar Music Band din Croatia ne-a adus zambetul pe buze cu interpretarea melodiei „Ai Se Eu Te Pego” intr-un stil original.
Pe tot parcursul spectacolului am avut parte de ritm, varietate (caci pe langa repertoriul clasic am avut pare si de orchestratii in voga din repertoriul international) si o atmosfera de sarbatoare.
O initiativa laudabila, care speram sa se repete si in anii viitori.

photo(38)

ACASA

acasa1
Astazi am fost sa revad casa in care am copilărit. Am descoperit aceeasi ulita neasfaltata, dar care acum era inghesuita de masinile tinerilor plecati la munca in strainatate. Am regasit aceeasi casa primitoare, dar cu peretii coscoviti. M-a intampinat aceeasi gradina plina de trandafiri, aceeasi magnolie din dreptul ferestrei, insa cu un alt parfum. Biblioteca tatalui in care pierdeam sirul zilelor citind Ciresarii ori Cei trei muschetari era acum ticsita cu tratate de filozofie. Pianul nu ma mai astepta sa descifrez noi acorduri, fiind dezacordat si plin de praf. Mansarda in care ma furisam pe ascuns pentru a descoperi obiecte vechi si pline de mister, mi s-a parut goala si anosta.
Leaganul in care in trecut simteam ca pot zbura, astazi doar m-a leganat usor.
Ce a mai ramas la fel? Acelasi cer plin de stele, acelasi miros de iarba proaspat cosita…
Si ma apasa atat de tare o intrebare fara raspuns: Ce s-a intamplat intre timp? Sa fie de vina copilaria pierduta, acea perioada, singura de altfel, in care am fost cu adevarat fericiti?
Si oare ce a mai ramas in mine, din cea care alerga, atunci, cu zambetul pe buze pe ulita prafuita si neasfaltata?

Sursa foto: pixabay.com

Un alt mod de a privi arta: Slow Art Day

Pe data de 12 aprilie in intreaga lume se celebreaza arta; arta privita pe indelete si cu rabadare. Conceptul Slow Art este urmatorul: in aceasta zi, oamenii de peste tot din lume viziteaza muzee ori galerii de arta si privesc 5 opere de arta atent selectate, alocand un timp de 10 minute fiecarei lucrari in parte; la finalul celor 50 de minute se intalnesc cu totii la masa pentru a discuta referitor la experienta la care au luat parte si impactul avut asupra fiecaruia dintre ei. Acest concept reprezinta o terapie, o modalitate de relaxare, o meditatie. Ne aflam intr-un secol al vitezei, in care fiecare lucru este facut in graba, fapt ce ne sporeste starea de stres si anxietate. Acest concept, de Slow Art, se bazeaza pe ideea de a face lucrurile cat mai incet, de a fi in contact cu noi insine, la care se adauga faptul ca arta, deci frumosul, ne ofera starea de bine si de armonie de care avem nevoie; caci atunci cand privesti incet un tablou, descoperi cate putin din tine. Anul acesta in Romania, prin intermediul proiectului “27 de ragazuri” am sarbatorit Slow Day Art in Bucuresti in cadrul muzeului Theodor Aman; un muzeu care s-a restaurat de curand si care isi are portile deschise; un muzeu cu o poveste si cu galerii care merita descoperite; timp de 50 de minute, am admirat 5 opere de arta (printre care tablourile: „Natura moarta-Liliacul”, „Cirese”, „Baia turceasca”, toate opere ale lui Theodor Aman) intr-un mod diferit fata de cum am facut-o pana acum: am privit fiecare opera de arta incet; am incercat sa fiu in contact cu gandurile, sentimentele transmise de catre tablouri si am examinat fiecare detaliu al picturii, pentru a vedea ce imi comunica lucrarea; iar atunci cand mintea imi fugea in alta parte, ma reconcentram asupra tabloului. Personal, a fost o experienta placuta si cu totul noua; daca pana acum vizionam galerii intregi fara sa aloc mai mult de 30 de secunde unui tablou, aceasta experienta m-a facut sa-mi acord mie un ragaz intr-o frumoasa zi de sambata.

Lipsa de comunicare, tot o forma de comunicare

Adesea auzim: „comunicarea este cea mai importanta”, sintagma care a devenit un cliseu, fara sa ne mai gandim de fapt la ceea ce vrea sa spuna cu adevarat. Ei bine, daca persoanelor extrovertite le este oarecum natural sa comunice, ei simtindu-se liberi sa-si verbalizeze sentimentele (de la bucurie pana la furie), persoanele introvertite au de obicei probleme in a comunica; se inchid in carapacea lor si se asteapta ca ceilalti sa le ghiceasca dorintele, frustrarile si chiar gandurile.

Lipsa de comunicare provoaca neplaceri indiferent de mediul in care ne aflam: la serviciu, spre exemplu, cand te lovesti de refuzul unui coleg de a te ajuta (el refuzandu-te nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca se simte rau, dar nu-ti comunica acest lucru); in cadrul iesirilor in grupul de prieteni atunci cand un amic sta toata seara morocanos la masa la bar (pentu ca el vroia de fapt sa merga la biliard, dar nu si-ai anuntat dorinta in cadrul grupului); in cadrul relatiei, cand fata vrea ca iubitul sa ghiceasca ce tip de ciocolata prefera (fara ca ea sa-i fi spus vreodata ca ii plac alunele ori martipanul). In fiecare caz, lipsa unei comunicari clare lasa loc interpretarilor.

Si care este atunci solutia? Cineva mi-a facut o schema, care imi vine in minte de fiecare data cand ma las prada tendintei de a nu comunica si de a ma inchide in mine: ei bine, daca eu, emitatorul, nu comunic (despre ce vreau, ce gandesc, ce simt etc), las loc unor puncte de suspesie, pe care celalalt, receptorul, le completeaza cu ce vrea el (in functie de credintele lui proprii, de experienta lui de viata, sau datorita impulsul de moment); si din pacate, de cele mai multe ori, ceea ce completeaza receptorul nu are nimic de-a face cu ceea ce simt eu si cu ceea ce vreau sa-i transmit. Si de ce sa il las pe celalalt sa completeze punctele de suspensie cu ce vrea el? Nu este mult mai simplu sa-i comunic eu direct care sunt dorintele, asteptarile, nemultumirile mele?

Lipsa de comunicare este tot o forma de comunicare, care din pacate nu ne aduce niciun beneficiu, pentru ca nimeni, niciodata, nu o sa stie ce este in sufletul nostru mai bine decat noi insine.

1 2 3 4 5 6 10