De ce nicio intalnire nu e intamplatoare

LECTII

Se spune ca nicio intalnire nu e intamplatoare. Intr-un fragment din cartea (In)decizii scriam:
LECTII

Si este un fapt pe care vreau sa-l povestesc in legatura cu acest lucru.
Acum o saptamana stateam la o coada incercand sa rezolv o problema administrativa.
Si ma gandesc asa: cei mai multi dintre noi atunci cand stam la o coada ne scoatem telefoanele si butonam. Sau stam cu castile in urechi. Pana ne vine randul. Si eu fac asa de obicei. Dar in acea zi, pentru ca nu stiam cum stau lucrurile la acel ghiseu, am intrebat-o pe fata din fata mea daca stie cum decurge procedura. Si uite asa am intrat in vorba cu ea. Trebuie sa recunosc ca de cum am vazut-o, am simtit fie ca o cunosc, fie ca seamana foarte bine cu cineva cunoscut, fie ca… ceva. Cert e ca am avut un feeling. Si am inceput sa vorbim despre calatorii (acel ghiseu avea legatura cu partea de calatorii), despre zborul cu avionul (am aflat ca viata ei se desfasoara destul de mult intre zboruri si ca ii place foarte mult acest lucru, poate si din cauza ca bunicul ei a fost aviator), dar si despre pantofi cu toc si vestimentatie. La jumatatea discutiei am facut si cunostinta. Ea era Diana. Mi-a povestit fara sa intre in detalii cu ce se ocupa. Am aflat ca a facut un master in State, ca lucreaza in jurnalism pe o pozitie care ii permite sa faca ceea ce ii place cel mai mult: adica sa scrie si sa calatoreasca. I-am spus si eu cateva lucruri despre mine: ca lucrez intr-o multinationala, dar si ca am scris o carte. Diana parea foarte interesata de romanul pe care l-am scris, fapt ce m-a surprins si m-a facut sa ma simt tare bine in acelasi timp. La plecare mi-a dat cartea ei de vizita si add pe Facebook.
Am ramas in parcare ca sa astept o prietena sa ma ia cu masina. M-am uitat pe cartea de vizita: Diana-Florina Cosmin, redactor sef la ForbesLife si Up by Forbes. Pe Facebook am descoperit ca este si autoarea unui roman Povestile unei inimi (aparuta la Curtea veche acum 4 ani) si a unui website de succes: http://www.finesociety.ro.
Nu imi venea sa cred. Si da, imi era cunoscuta figura ei. Citisem cu ceva timp in urma un articol pe internet despre Diana-Florina Cosmin. Doar ca eu am o problema cu retinutul numelor (le uit foarte repede). Si in acea dimineata nu facusem legatura. Tot ce am putut sa imi zic a fost: da, nimic nu e intamplator. Si sa zambesc tare,tare. Care era probabilitatea sa intalnesc in acea zi un scriitor si un redactor-sef la una din cele mai citite reviste din Romania?
Stau si ma gandesc ca exista zeci de persoane pe care le cunoastem zilnic si cu care nu stabilim nicio legatura, nicio interactiune. Cred ca in fiecare zi avem oportunitatea de a cunoaste foarte multi oameni. Din orice domeniu. Si ceea ce e cel mai important este ca de la fiecare dintre ei avem ce invata. Doar ca adesea noi alegem sa stam cu castile in urechi sau butonand telefonul.
Oamenii cu care ne intalnim nu ne apar intamplator in cale. Si fiecare dintre ei contribuie cu cate ceva la evolutia noastra: cu o fraza, cuvant ori zambet.
Doar ca mai cred ceva. Ca trebuie sa fim deschisi. Tot timpul. Atenti. Si prezenti.

“Cred ca de la toti oamenii ai ce invata” – lectia de blogging cu Otrava

FullSizeRender(2)

FullSizeRender(2)
Marti seara, de 1 martie, am sarbatorit ziua martisorului la incubator107.
Ne-am adunat la o cafea tare buna si la Povesti de viata cu Otrava. Sau cu Blogu’ lui Otrava.
Si l-am cunoscut pe Otrava asa cum este el. Deschis, pragmatic (in ciuda firii lui visatoare) si foarte pozitiv. Un tip care vede intotdeauna partea plina a paharului, dupa cum ne-a spus chiar el. Si care nu isi face niciodata planuri.
Otrava nu a venit ca sa se laude. A stat si a vorbit cu noi. Si ne-a raspuns la toate intrebarile si curiozitatile noastre. Am aflat ca a lucrat vreo 12 ani de zile intr-un trust mare de TV. Si ca din iunie 2015 lucreaza doar pe cont propriu. Ca traieste din blogging si din campanii. Ne-a spus cum isi alege el campaniile, dar si cum functioneaza peisajul media in zilele noastre. A raspuns intrebarii curioase (a sbsemnatei) de ce si-a ales numele Otrava, dar a vorbit si despre Bukowski si Leonard Cohen.
Ce mi-a placut in mod deosebit? Ca un tip care are 7000 like-uri zilnic este atat de modest. Si pentru ca a stat si el sa ne ascultate pe noi. Si asta pentru ca e un tip care crede ca de la toti oamenii ai ce invata.

la 3 saptamani dupa lansarea cartii inDECIZII

pozaverona
Au trecut deja 3 saptamani de la lansare. Si toata lumea ma intreaba cum ma simt, ce am mai facut, cum merg vanzarile si asa mai departe.
Pai… raspunsul este: traiesc cea mai frumoasa perioada din viata mea. Si asta pentru ca zilnic mi se intampla cate un lucru frumos care are legatura cu cartea inDECIZII.
Am fost tare fericita atunci cand mi-am vazut imediat dupa lansare cartea la sectiunea NOUTATI in Carturesti Carusel. Ca dupa 2 saptamani sa o vad in celelalte librarii din reteaua Carturesti.
Unul dintre momentele WOW a fost atunci cand, la doua zile dupa lansare, in Carusel, un tip s-a dus fix la cartea mea si a cumparat-o. Eu eram in librarie, ma uitam si nu imi venea sa cred. I-am spus ca eu sunt autoarea, i-am dat un autograf si am imortalizat momentul intr-o poza pe Facebook.
M-au facut sa zambesc zilnic mesajele (live sau nu) pe care le-am primit de la colegi si de la prieteni: ca le-a placut cartea, ca s-au regasit in personaje ori ca le-a facut bine sa o citeasca. Unele dintre mesaje le-am primit la 12 noaptea, m-au trezit din somn si abia dimineata mi-am dat seama ca sunt totusi reale. Si nu din vis. Si abia tot atunci am realizat cat de multi prieteni am.
Un alt moment tare frumos a fost cel in care soacra unei colege de la munca si-a dorit cadou de ziua ei de nastere fix cartea mea.
M-a facut fericita si momentul in care o cititoare a paginii mele de pe Facebook mi-a spus ca i-au placut tare mult fragmentele postate acolo. Si ca s-a dus repede sa cumpere cartea din librarie. Sper sa ii ofer cat mai curand si autograful meu.
M-a facut sa zambesc un amic care locuieste in strainatate si a comandat online cartea mea.
M-au facut fericita toate intalnirile de la cafea cu prietenii care nu au putut ajunge la lansare si cu care m-am intalnit apoi pentru un autograf.
In toata aceasta perioada m-am bucurat pentru fiecare apreciere primita, pentru fiecare autograf pe care l-am scris, pentru fiecare multumesc.
Si nu in ultimul rand, ma face sa zambesc zilnic cartea, atunci cand o vad in biblioteca mea, frumos asezata langa celelalte carti. Inca ma face sa ma intreb daca este chiar a mea.
Da, asta e raspunsul: traiesc cea mai frumoasa perioada din viata mea.

Despre cum m-am simtit la propria lansare de carte

IMG_9968-Edit

IMG_9500-EditSambata, 6 februarie, ora 16 fara 15.
Am intrat in Carturesti Carusel. De cate ori nu am fost in aceasta librarie frumoasa… iar acum arata total diferit. M-a intampinat la intrare o doamna draguta, PR-ul librariei, si m-a intrebat daca eu sunt scriitoarea, cea care urmeaza sa aiba lansarea in acea zi. Am raspuns (ca si cum ar fi trebuit sa ma gandesc de doua ori) ca da. Incercand sa aud urmatoarea intrebare, privirea mi s-a indreptat spre standul central. Era standul meu, aranjat cu carti. I-am spus doamnei ca revin intr-un minut si m-am apropiat de stand. Nu-mi venea sa cred. Vedeam pentru prima oara cartea mea, (In)decizii. Am pus mana pe ea. Senzatia pe care am trait-o nu o sa o pot explica in cuvinte. Nici acum, nici maine, si… poate ca niciodata. Un soi de gol in stomac, amestecat cu o caldura drept in inima. Si cu un tremurat al mainii atunci cand am intors prima pagina. Doamna de la PR a venit repede langa mine, mi-a prezentat standul, cum functioneaza statia, microfonul… da, urma sa vorbesc la microfon, pentru prima oara in viata mea. Am facut clasica proba 1,2 si mi-am dat seama ca vocea mea suna bine.
M-am intalnit cu dl. editor Ariesan si timp de o jumatate de ora am pus la punct ultimele detalii. Dl. editor imi tot repeta sa ma relaxez. L-am intrebat daca par emotionata sau stresata si mi-a raspuns: stresata. Atunci mi-am dat seama ca e bine sa iau o gura de apa.
Pe la 16.30 au venit si fetele care urmau sa vorbeasca despre mine la lansare. Simona imi spunea sa incerc sa zambesc, iar Stefana, ea imi zambea mie tot timpul. Tot pe la 16.30 au inceput sa vina si primii prieteni, primele rude. Si multe flori. Si complimente… despre rochie, machiaj ori coafura. Se apropia usor usor de ora 17 si peste trei sferturi din cei invitati nu sosisera. Imi verificam telefonul, iar cateva dintre mesajele pe care le-am primit „Cristina, imi pare rau, dar nu mai ajung la tine la lansare..” ma facusera sa simt un gol imens in stomac. Am mai baut repede niste apa si am incercat sa respir profund. La ora 17 fix, sala era pe jumatate plina. Ca la ora 17.10, sa fie toata sala plina. Sa fi fost in jur de 80, sau poate chiar 100 de oameni. Mi-a revenit inima la loc, iar dl. editor mi-a spus ca e momentul sa incepem. Si a facut dansul o deschidere frumoasa, si apoi au vorbit fetele, Stefana si Simona. Si mi-a placut ca au vorbit din suflet. Asa cum m-au cunoscut ele pe mine. Asa cum mi-au citit ele cartea. Ce le-a placut. Si s-au uitat spre mine tot timpul si mi-au zambit.
Imi disparusera toate emotiile brusc. Incepusem abia atunci sa privesc sala. Vedeam familia, vedeam prieteni, vedeam colegi, unii in fata mea, altii la etaj, mai erau si privirile a doi-trei curiosi din librarie si, cel mai important, am inceput sa ma bucur. Sa ma bucur ca sunt eu acolo, in fata a zeci de oameni, toti cunoscuti de-ai mei, oameni care au venit sa imi fie alaturi. Si sa ma bucur de Carturesti Carusel, locul unde nici nu visam sa imi fac lansarea. M-am bucurat atunci cand discursul fetelor s-a terminat, pentru ca, daca ar fi continuat sa vorbeasca asa frumos, cel mai probabil as fi inceput sa plang. Dl. editor a mai adaugat cateva cuvinte, dupa care mi-a lasat mie locul. Am luat microfonul cu incredere. Nu imi pregatisem un speech cap-coada. Mai mult structura. Cuvintele am sperat tot timpul sa imi vina atunci in minte. Si mi-au venit. M-am uitat la public si am inceput sa le spun… povestea cartii mele. Mi s-a zis ca vocea nu mi-a tremurat si ca am parut increzatoare. Altii mi-au spus ca am parut usor emotionata, dar ca emotiile fac bine.
Cum m-am simtit eu? Cea mai fericita. Pentru ca vorbeam din suflet. Sau poate chiar cu sufletul. Despre cea mai realizare a mea, despre carte. Despre o parte din mine. Iar atunci cand am fost spre final de discurs, mi-am dat seama… ca imi place tare mult sa vorbesc la microfon. Si ca as putea sa vorbesc despre cartea mea ore in sir.
Insa discursul se incheiase si trebuia sa ma pregatesc de sesiunea de autografe. M-am asezat pe scari si am semnat prima carte. Cum a fost? Mi se parea ca nu mai stiu sa scriu. Noroc ca mi-a venit in cap repede mesajul si mi-am amintit si ora de scris. Adica cea de caligrafie. Cineva inspirat din public mi-a adus un scaun si m-am asezat la masa. Am inceput oficial sesiunea de autografe. Din cauza emotiilor stiloul parea ca nu mai scrie, asa ca l-am inlocuit repede cu un pix obisnuit. Zeci de intrebari imi treceau prin cap: am semnat la fel pentru mai multe persoane? o sa le placa? daca am facut vreo confuzie de nume?
Dupa care am luat o pauza de cateva secunde. Atunci cand primul stoc de carti s-a terminat. Si abia atunci am inceput sa ma bucur si de momentul asta. Am inceput sa fac poze cu cei care imi cereau autografe, sa vorbesc cateva cuvinte cu ei… si uite asa a trecut o ora fara sa imi dau seama. La final ramasesera pe masa doar 10 carti. Le-am aranjat frumos. Mi-am pus pixul in geanta. Am mai privit o data locul. Sala era acum aproape goala. Dar plina. Cu tot ce umpluse acea sala timp de 2 ore: cu emotii, cu caldura, cu prieteni, cu zambete, cu glume, chiar si cu un pic de sosotit. Si cu un vis implinit.
6 februarie 2016. O declar cea mai frumoasa zi din viata mea.
IMG_9968-Edit

“Cred foarte mult in tacere. E jumatate din teatru. Un actor exista cel mai mult atunci cand tace. E ca pauza in muzica.”- lectia de film cu Marcel Iures

2016_01_08 Marcel Iures - 0134
L-a jucat pe Richard al III-lea. Si a interpretat perfect. Asa a primit biletul către Hollywood, avandu-i colegi pe Tom Cruise, Nicole Kidman, Bruce Willis, Brad Pitt, Johnny Deep si Antonio Banderas. A refuzat stabilirea definitiva in America pentru a se intoarce in tara; ca sa puna bazele primei scene independente de teatru din Romania, Teatrul Act.
Iar intr-o seara friguroasa de ianuarie 2016 a venit in mansarda incubatorului107. Nu a venit cu vreun rol sau vreun discurs pregatit. A venit deschis ca sa ne raspunda intrebarilor si curiozitatilor noastre.

1. despre viata de actor
Actorul traieste cu o suma de fantome. Eu traiesc cu toate rolurile pe care le joc in prezent. De vreo 4 ani. Ma culc cu ele, ma trezesc cu ele. Vorbesc cu ele, beau cafea cu ele.

2. despre cel mai important sfat pe care l-a primit in cariera de actor
L-am primit de la profesorul meu, Dabija: Sa nu termini niciodata un rol. El nu se poate termina. Intr-adevar se termina energia. Orice rol are un combustibil. In clipa in care se termina trebuie sa fii suficient de cinstit si sa recunosti ca l-ai pus pe pilot automat. Si atunci nu mai joc rolul respectiv.

3. despre placeri hedoniste
Placerea de a exista este baza. Se apara greu si se castiga greu. Pentru ca ti se cere mai mult decat poti, decat esti dispus si mai mult decat trebuie. Avem in noi alt model de a trai. Modelui european se clatina. Domul din Milano nu mai conteaza. Omul e in concurenta cu el insusi pe Everest. Omul modern e foarte sportiv. Un hedonist sportiv. Sunt unii care gasesc ceva placut si frumos in a respira adanc, in a vedea o femeie frumoasa (fara sa pui mana la BMW sau la ultimul swarovski de pe tableta), in a vedea un copac sau un copil frumos pe strada…dar prea putini.
Cred ca exista un pic de placere elementara a faptului ca esti pur si simplu. Poti sa vorbesti cu oamenii, poti sa-i imbratisezi, poti sa cazi de acord sau nu asupra unor lucruri. Daca esti atent, poti sa iti dai seama ca traiesti. Placerea elementara a faptului ca esti.

4. despre tacere
Cred foarte mult in tacere. E jumatate din teatru. Un actor exista cel mai mult atunci cand tace. E ca pauza in muzica.

5. despre omul modern
Omul modern a iesit din el insusi cu treaba. Iar apoi, cand s-a intors acasa nu s-a mai regasit. Omul modern sufera de hipercomunicare. In societatea de azi care se misca cu viteze mult supralicitate lumea nu se misca asa de repede. Pretinde doar. Da impresia. Totul e o comanda.

6. despre cel mai frumos lucru pe care l-a facut in viata

Am o familie, am un baiat. Restul, tot ceea ce se intampla in viata mea sunt metafore, bucurii – oameni interesanti care imi dau buna-ziua, oameni care ma admira si asta e inestimabil; inestimabil pentru ca nu e obligatoriu.

7. despre dorinte in 2016
Cel mai important este ceea ce se intampla pe dinauntru. Daca reusesti sa fii mai atent decat in anul precedent e bine. Se mareste campul vizual, ai mai multe provocari.

Cum sa fii fericita (de sarbatori) chiar daca nu esti intr-o relatie

pozacraciun
Lucrurile se schimba. Nu raman niciodata la fel. E valabil si pentru relatii. Si poate ca se intampla sa fii singura chiar acum in prag de sarbatori. Cand trebuia sa petreceti Craciunul la ai tai si Revelionul cu prietenii lui la munte.
Fie ca te-ai despartit recent sau in urma cu ceva timp, iata 5 sfaturi care sa te ajute sa ai parte de sarbatori fericite… fara el.
1. Organizeaza o petrecere de impodobit bradul impreuna cu prietenii tai cei mai apropiati. Poate ca ai prieteni dragi pe care ai vrut sa-i vezi mai des de-a lungul anului, dar nu ai apucat. Acum ai ocazia sa-i suni, sa-i inviti si sa va vedeti.
2. Realizeaza ca ai mai mult timp pentru tine si pentru hobby-urile tale. Ai o vacanta intreaga in care poti sa citesti, sa desenezi, sa gatesti, sa faci sport sau sa faci orice te pasioneaza.
3. Lasa in spate trecutul. Cu cat esti mai determinata sa faci asta, cu atat esti mai fericita. Nu iti mai hranesti ego-ul cu povesti care s-au intamplat.
4. Pretuieste-te singura. Daca ai o relatie sanatoasa cu tine, inseamna ca o ai si cu ceilalti. Invata ca cea mai importanta persoana din viata ta esti tu. Fii sigura pe tine. O femeie sigura pe ea e si atractiva. Profita de zilele libere ca sa petreci timp cu tine. Sa te gandesti: „ce am eu nevoie?”
5. In noaptea de Revelion nu sta singura in casa. Chiar daca nu ai cu cine sa te saruti la miezul noptii, iesi la o petrecere in oras. Sigur se va gasi un amic care sa te ia si pe tine la o petrecere cu el.
Si nu uita. Nu pune fericirea ta in bratele nimanui. Daca acel cineva pleaca, va pleca cu fericirea ta?

“Nimeni nu o sa va invete cat si cum sa dati la instrument. Sunetul il ai tu in tine sau il cauti.” – lectia de violoncel cu Adrian Naidin

adrian.naidinA inceput studiul muzicii in copilarie, atunci cand s-a apucat sa cante din joaca la muzicuta. La scoala a ales violoncelul pentru ca la sectia de pian nu mai erau locuri libere. Considera ca in ceea ce face este vorba de har, dar mai ales de multa munca. Vocea si violoncelul sau ating cele mai sensibile corzi pe muzica atat de draga lui a folclorului romanesc, dar si pe muzica de jazz ori muzica de camera pe marile scene din tara si din strainatate. Adrian Naidin a venit cu violoncelul in mansarda incubator107 ca sa ne vorbeasca noua, celor adunati acolo (printre care si subsemnata) despre folclor, pasiune, muzică și despre viață. Si sa ne cante arii din Bach, Enescu, Paganini, folclor ori compozitii proprii.

1. despre inceputurile muzicii

Pe la 4 ani am gasit o muzicuta si am cantat din ea toata ziua. Povestea muzicii cred ca de acolo incepe. Cand am gasit acea muzicuta. Invatasem sa cant o melodie intr-o zi. Mi se parea o minune sa o cant eu la muzicuta. Trageam aerul suna int-un fel, dadeam aerul suna altfel. Ai mei mi-au luat-o pentru ca i-am nenorocit toata ziua cu muzicuta si mi-au pus-o pe dulap. Si n-am mai gasit-o. Adica era sus si am renuntat. Tin minte ca de atunci am inceput.

2. despre cum a ales violoncelul sau despre cum violoncelul l-a ales pe el (more…)

Cum sa gasesti o editura care sa iti publice cartea?

pozacarte2
Raspunsul? Insistand.
Atunci cand te apuci sa scrii prima data o carte esti foarte entuziasmat. Ai în cap subiectul. Poate si titlul. Dupa care te apuci de treaba. Te asezi in fata calculatorului ori a foii de hartie si te apuci sa scrii… cateva zile, cateva saptamani si tot asa, pana cand realizezi ca esti la ultima pagina si pui punctul ultimei fraze din carte. Si in acest moment iti pui si intrebarea: Unde o sa imi public eu cartea?
Iar daca vrei sa gasesti o editura care sa iti publice cartea pe banii lor, urmeaza pasii pe care i-am facut eu.

Pasul 1: Intocmeste o prezentare a carții (1-2 pagini) si un CV de autor. Daca ai si o recomandare (a unui scriitor sau critic literar) cu atat mai bine.

Pasul 2: Suna la edituri
Asa am inceput eu cautarea. Am sunat la peste 10 edituri. Mi-au dat adrese de genul office@editurax.ro si le-am trimis mail cu prezentarea cartii, manuscrisul propriu-zis si cu CV-ul de autor. Am avut surpriza ca doar un sfert dintre edituri sa imi confirme primirea email-ului (iar confirmarile au venit din partea unor secretare, nu a editorului). La telefon am avut parte si de raspunsuri de genul: “Dar ce d-onsoara, va asteptati sa publicam noi pe banii nostri, sa va scoatem noi din anonimat?”

Pasul 3: Daca pasul 2 nu merge… iti intrebi toate rudele, toti prietenii daca cineva stie pe cineva care lucreazs la o editura
(more…)

“Muntii nu se urca doar cu pioleti, coltari, oxigen suplimentar, ci mai ales cu smerenie” – lectia de alpinism cu Alex Gavan

a.gavan

Este primul tanar alpinist roman care a urcat un optmiar, varful Cho Oyu, in 2006, la doar 24 de ani. Are cele mai tari selfi-uri din lume in cele 6 varfuri de peste 8000 m altitudine din Himalaya pe care a urcat fara sa folosească oxigen suplimentar. Alex Gavan este un cautator de inaltimi atat la exterior, cat si la interior. Si-a lasat pioletii si coltarii acasa si a venit in fata unor corporatisti (printre care si subsemnata) pentru a le vorbi despre munte si despre ultima experienta avuta in Nepal.

1. despre ce inseamna sa urci varfuri de peste 8000 m fara oxigen suplimentar

Sunt un om nerezonabil atunci cand vine vorba de visele mele, de proiectele in care aleg sa ma implic si de asteptarile pe care le am fata de mine insumi. Sa urci un varf de peste 8000 m fara oxigen suplimentar, din afara cel putin (uneori si din interior) poate parea o mare nebunie. In ascensiunea finala creierul meu e impartit in doua, pleonastic vorbind. Tot pleonastic vorbind, 100% din el e concentrat pe ceea ce se intampla inlauntru meu: oare, daca continui spre varf o sa ma extenuez si nu o sa am energie sa ma intorc? Oare dau semne de edem pulmonar sau cerebral? Cealalta jumatate, dar tot 100% e concentrata pe ceea ce se intampla in exteriorul meu: daca trecem acum panta asta de zapada oare o sa declansam o avalansa sau e mai bine sa o luam pe scurtatura spre tabara de baza? Incerc sa am aceste asteptari elevate creierului meu la o altitudine unde practic pilotii de avion zboara in cabine presurizate.

2. despre ce inseamna succesul in meseria de alpinist

(more…)

“Actoria e o meserie pe care nu o poti face daca nu iti place” – lectia de actorie cu Dragos Bucur

dragos bucur
Este actor de film, scena si televiziune, dar si prezentatorul show-ului PRO TV “Visuri la cheie”.
A fost castigator 2 ani la rand al premiului Gopo pentru cel mai bun actor si a fost cel de-al treilea roman selectat in programul international Shooting Starts din cadrul Festivalului de film de la Berlin. Alaturi de sotia sa, Dana Nalbaru au o fetita, Sofia de 8 ani si un baietel de 1 luna, Kadri. Dragos Bucur si-a lasat rolul de actor pe scena si a venit impreuna cu Sofia intr-o sala de corporatisti (unde se afla si subsemnata) ca sa vorbeasca despre familie si cariera. Despre cum ascultarea activa si raspunsul adaptat pot duce la echilibru intre viata personala si cea profesionala.

1. despre legatura dintre ascultare si meseria de actor

Actoria e o meserie pe care nu o poti face daca nu iti place. Daca esti contabil si te duci la birou si nu ai chef sa iti faci meseria te asezi la birou, iti deschizi programul, iti faci treaba si in timpul asta te poți gandi la absolut ce vrei tu. Nu e obligatoriu sa te coste cifrele alea, sa iubesti cifrele alea, sa te implici. Iti faci treaba asa, in mod paralel: una e gandul, alta e jobul. In meseria mea nu se poate chestia asta. In corporatii ai un job si stii ca-l pastrezi pe cel putin un an de zile. Meseria mea incepe cu un casting. Stii ca lucrezi o luna. Atat. Dupa o luna trebuie sa dai alt casting. Si tot asa. Viata mea inseamna o reconfirmare, o reafirmare, o dovedire a faptului ca sunt în stare. Din momentul in care te duci la casting trebuie sa te intereseze, sa vrei cu tot dinadinsul sa iei castingul ala. Cum poti face asta?
(more…)

1 2 3 4 5 10