Despre cum m-am simtit la propria lansare de carte

IMG_9968-Edit

IMG_9500-EditSambata, 6 februarie, ora 16 fara 15.
Am intrat in Carturesti Carusel. De cate ori nu am fost in aceasta librarie frumoasa… iar acum arata total diferit. M-a intampinat la intrare o doamna draguta, PR-ul librariei, si m-a intrebat daca eu sunt scriitoarea, cea care urmeaza sa aiba lansarea in acea zi. Am raspuns (ca si cum ar fi trebuit sa ma gandesc de doua ori) ca da. Incercand sa aud urmatoarea intrebare, privirea mi s-a indreptat spre standul central. Era standul meu, aranjat cu carti. I-am spus doamnei ca revin intr-un minut si m-am apropiat de stand. Nu-mi venea sa cred. Vedeam pentru prima oara cartea mea, (In)decizii. Am pus mana pe ea. Senzatia pe care am trait-o nu o sa o pot explica in cuvinte. Nici acum, nici maine, si… poate ca niciodata. Un soi de gol in stomac, amestecat cu o caldura drept in inima. Si cu un tremurat al mainii atunci cand am intors prima pagina. Doamna de la PR a venit repede langa mine, mi-a prezentat standul, cum functioneaza statia, microfonul… da, urma sa vorbesc la microfon, pentru prima oara in viata mea. Am facut clasica proba 1,2 si mi-am dat seama ca vocea mea suna bine.
M-am intalnit cu dl. editor Ariesan si timp de o jumatate de ora am pus la punct ultimele detalii. Dl. editor imi tot repeta sa ma relaxez. L-am intrebat daca par emotionata sau stresata si mi-a raspuns: stresata. Atunci mi-am dat seama ca e bine sa iau o gura de apa.
Pe la 16.30 au venit si fetele care urmau sa vorbeasca despre mine la lansare. Simona imi spunea sa incerc sa zambesc, iar Stefana, ea imi zambea mie tot timpul. Tot pe la 16.30 au inceput sa vina si primii prieteni, primele rude. Si multe flori. Si complimente… despre rochie, machiaj ori coafura. Se apropia usor usor de ora 17 si peste trei sferturi din cei invitati nu sosisera. Imi verificam telefonul, iar cateva dintre mesajele pe care le-am primit „Cristina, imi pare rau, dar nu mai ajung la tine la lansare..” ma facusera sa simt un gol imens in stomac. Am mai baut repede niste apa si am incercat sa respir profund. La ora 17 fix, sala era pe jumatate plina. Ca la ora 17.10, sa fie toata sala plina. Sa fi fost in jur de 80, sau poate chiar 100 de oameni. Mi-a revenit inima la loc, iar dl. editor mi-a spus ca e momentul sa incepem. Si a facut dansul o deschidere frumoasa, si apoi au vorbit fetele, Stefana si Simona. Si mi-a placut ca au vorbit din suflet. Asa cum m-au cunoscut ele pe mine. Asa cum mi-au citit ele cartea. Ce le-a placut. Si s-au uitat spre mine tot timpul si mi-au zambit.
Imi disparusera toate emotiile brusc. Incepusem abia atunci sa privesc sala. Vedeam familia, vedeam prieteni, vedeam colegi, unii in fata mea, altii la etaj, mai erau si privirile a doi-trei curiosi din librarie si, cel mai important, am inceput sa ma bucur. Sa ma bucur ca sunt eu acolo, in fata a zeci de oameni, toti cunoscuti de-ai mei, oameni care au venit sa imi fie alaturi. Si sa ma bucur de Carturesti Carusel, locul unde nici nu visam sa imi fac lansarea. M-am bucurat atunci cand discursul fetelor s-a terminat, pentru ca, daca ar fi continuat sa vorbeasca asa frumos, cel mai probabil as fi inceput sa plang. Dl. editor a mai adaugat cateva cuvinte, dupa care mi-a lasat mie locul. Am luat microfonul cu incredere. Nu imi pregatisem un speech cap-coada. Mai mult structura. Cuvintele am sperat tot timpul sa imi vina atunci in minte. Si mi-au venit. M-am uitat la public si am inceput sa le spun… povestea cartii mele. Mi s-a zis ca vocea nu mi-a tremurat si ca am parut increzatoare. Altii mi-au spus ca am parut usor emotionata, dar ca emotiile fac bine.
Cum m-am simtit eu? Cea mai fericita. Pentru ca vorbeam din suflet. Sau poate chiar cu sufletul. Despre cea mai realizare a mea, despre carte. Despre o parte din mine. Iar atunci cand am fost spre final de discurs, mi-am dat seama… ca imi place tare mult sa vorbesc la microfon. Si ca as putea sa vorbesc despre cartea mea ore in sir.
Insa discursul se incheiase si trebuia sa ma pregatesc de sesiunea de autografe. M-am asezat pe scari si am semnat prima carte. Cum a fost? Mi se parea ca nu mai stiu sa scriu. Noroc ca mi-a venit in cap repede mesajul si mi-am amintit si ora de scris. Adica cea de caligrafie. Cineva inspirat din public mi-a adus un scaun si m-am asezat la masa. Am inceput oficial sesiunea de autografe. Din cauza emotiilor stiloul parea ca nu mai scrie, asa ca l-am inlocuit repede cu un pix obisnuit. Zeci de intrebari imi treceau prin cap: am semnat la fel pentru mai multe persoane? o sa le placa? daca am facut vreo confuzie de nume?
Dupa care am luat o pauza de cateva secunde. Atunci cand primul stoc de carti s-a terminat. Si abia atunci am inceput sa ma bucur si de momentul asta. Am inceput sa fac poze cu cei care imi cereau autografe, sa vorbesc cateva cuvinte cu ei… si uite asa a trecut o ora fara sa imi dau seama. La final ramasesera pe masa doar 10 carti. Le-am aranjat frumos. Mi-am pus pixul in geanta. Am mai privit o data locul. Sala era acum aproape goala. Dar plina. Cu tot ce umpluse acea sala timp de 2 ore: cu emotii, cu caldura, cu prieteni, cu zambete, cu glume, chiar si cu un pic de sosotit. Si cu un vis implinit.
6 februarie 2016. O declar cea mai frumoasa zi din viata mea.
IMG_9968-Edit

“Cred foarte mult in tacere. E jumatate din teatru. Un actor exista cel mai mult atunci cand tace. E ca pauza in muzica.”- lectia de film cu Marcel Iures

2016_01_08 Marcel Iures - 0134
L-a jucat pe Richard al III-lea. Si a interpretat perfect. Asa a primit biletul către Hollywood, avandu-i colegi pe Tom Cruise, Nicole Kidman, Bruce Willis, Brad Pitt, Johnny Deep si Antonio Banderas. A refuzat stabilirea definitiva in America pentru a se intoarce in tara; ca sa puna bazele primei scene independente de teatru din Romania, Teatrul Act.
Iar intr-o seara friguroasa de ianuarie 2016 a venit in mansarda incubatorului107. Nu a venit cu vreun rol sau vreun discurs pregatit. A venit deschis ca sa ne raspunda intrebarilor si curiozitatilor noastre.

1. despre viata de actor
Actorul traieste cu o suma de fantome. Eu traiesc cu toate rolurile pe care le joc in prezent. De vreo 4 ani. Ma culc cu ele, ma trezesc cu ele. Vorbesc cu ele, beau cafea cu ele.

2. despre cel mai important sfat pe care l-a primit in cariera de actor
L-am primit de la profesorul meu, Dabija: Sa nu termini niciodata un rol. El nu se poate termina. Intr-adevar se termina energia. Orice rol are un combustibil. In clipa in care se termina trebuie sa fii suficient de cinstit si sa recunosti ca l-ai pus pe pilot automat. Si atunci nu mai joc rolul respectiv.

3. despre placeri hedoniste
Placerea de a exista este baza. Se apara greu si se castiga greu. Pentru ca ti se cere mai mult decat poti, decat esti dispus si mai mult decat trebuie. Avem in noi alt model de a trai. Modelui european se clatina. Domul din Milano nu mai conteaza. Omul e in concurenta cu el insusi pe Everest. Omul modern e foarte sportiv. Un hedonist sportiv. Sunt unii care gasesc ceva placut si frumos in a respira adanc, in a vedea o femeie frumoasa (fara sa pui mana la BMW sau la ultimul swarovski de pe tableta), in a vedea un copac sau un copil frumos pe strada…dar prea putini.
Cred ca exista un pic de placere elementara a faptului ca esti pur si simplu. Poti sa vorbesti cu oamenii, poti sa-i imbratisezi, poti sa cazi de acord sau nu asupra unor lucruri. Daca esti atent, poti sa iti dai seama ca traiesti. Placerea elementara a faptului ca esti.

4. despre tacere
Cred foarte mult in tacere. E jumatate din teatru. Un actor exista cel mai mult atunci cand tace. E ca pauza in muzica.

5. despre omul modern
Omul modern a iesit din el insusi cu treaba. Iar apoi, cand s-a intors acasa nu s-a mai regasit. Omul modern sufera de hipercomunicare. In societatea de azi care se misca cu viteze mult supralicitate lumea nu se misca asa de repede. Pretinde doar. Da impresia. Totul e o comanda.

6. despre cel mai frumos lucru pe care l-a facut in viata

Am o familie, am un baiat. Restul, tot ceea ce se intampla in viata mea sunt metafore, bucurii – oameni interesanti care imi dau buna-ziua, oameni care ma admira si asta e inestimabil; inestimabil pentru ca nu e obligatoriu.

7. despre dorinte in 2016
Cel mai important este ceea ce se intampla pe dinauntru. Daca reusesti sa fii mai atent decat in anul precedent e bine. Se mareste campul vizual, ai mai multe provocari.

Cum sa fii fericita (de sarbatori) chiar daca nu esti intr-o relatie

pozacraciun
Lucrurile se schimba. Nu raman niciodata la fel. E valabil si pentru relatii. Si poate ca se intampla sa fii singura chiar acum in prag de sarbatori. Cand trebuia sa petreceti Craciunul la ai tai si Revelionul cu prietenii lui la munte.
Fie ca te-ai despartit recent sau in urma cu ceva timp, iata 5 sfaturi care sa te ajute sa ai parte de sarbatori fericite… fara el.
1. Organizeaza o petrecere de impodobit bradul impreuna cu prietenii tai cei mai apropiati. Poate ca ai prieteni dragi pe care ai vrut sa-i vezi mai des de-a lungul anului, dar nu ai apucat. Acum ai ocazia sa-i suni, sa-i inviti si sa va vedeti.
2. Realizeaza ca ai mai mult timp pentru tine si pentru hobby-urile tale. Ai o vacanta intreaga in care poti sa citesti, sa desenezi, sa gatesti, sa faci sport sau sa faci orice te pasioneaza.
3. Lasa in spate trecutul. Cu cat esti mai determinata sa faci asta, cu atat esti mai fericita. Nu iti mai hranesti ego-ul cu povesti care s-au intamplat.
4. Pretuieste-te singura. Daca ai o relatie sanatoasa cu tine, inseamna ca o ai si cu ceilalti. Invata ca cea mai importanta persoana din viata ta esti tu. Fii sigura pe tine. O femeie sigura pe ea e si atractiva. Profita de zilele libere ca sa petreci timp cu tine. Sa te gandesti: „ce am eu nevoie?”
5. In noaptea de Revelion nu sta singura in casa. Chiar daca nu ai cu cine sa te saruti la miezul noptii, iesi la o petrecere in oras. Sigur se va gasi un amic care sa te ia si pe tine la o petrecere cu el.
Si nu uita. Nu pune fericirea ta in bratele nimanui. Daca acel cineva pleaca, va pleca cu fericirea ta?

“Nimeni nu o sa va invete cat si cum sa dati la instrument. Sunetul il ai tu in tine sau il cauti.” – lectia de violoncel cu Adrian Naidin

adrian.naidinA inceput studiul muzicii in copilarie, atunci cand s-a apucat sa cante din joaca la muzicuta. La scoala a ales violoncelul pentru ca la sectia de pian nu mai erau locuri libere. Considera ca in ceea ce face este vorba de har, dar mai ales de multa munca. Vocea si violoncelul sau ating cele mai sensibile corzi pe muzica atat de draga lui a folclorului romanesc, dar si pe muzica de jazz ori muzica de camera pe marile scene din tara si din strainatate. Adrian Naidin a venit cu violoncelul in mansarda incubator107 ca sa ne vorbeasca noua, celor adunati acolo (printre care si subsemnata) despre folclor, pasiune, muzică și despre viață. Si sa ne cante arii din Bach, Enescu, Paganini, folclor ori compozitii proprii.

1. despre inceputurile muzicii

Pe la 4 ani am gasit o muzicuta si am cantat din ea toata ziua. Povestea muzicii cred ca de acolo incepe. Cand am gasit acea muzicuta. Invatasem sa cant o melodie intr-o zi. Mi se parea o minune sa o cant eu la muzicuta. Trageam aerul suna int-un fel, dadeam aerul suna altfel. Ai mei mi-au luat-o pentru ca i-am nenorocit toata ziua cu muzicuta si mi-au pus-o pe dulap. Si n-am mai gasit-o. Adica era sus si am renuntat. Tin minte ca de atunci am inceput.

2. despre cum a ales violoncelul sau despre cum violoncelul l-a ales pe el (more…)

Cum sa gasesti o editura care sa iti publice cartea?

pozacarte2
Raspunsul? Insistand.
Atunci cand te apuci sa scrii prima data o carte esti foarte entuziasmat. Ai în cap subiectul. Poate si titlul. Dupa care te apuci de treaba. Te asezi in fata calculatorului ori a foii de hartie si te apuci sa scrii… cateva zile, cateva saptamani si tot asa, pana cand realizezi ca esti la ultima pagina si pui punctul ultimei fraze din carte. Si in acest moment iti pui si intrebarea: Unde o sa imi public eu cartea?
Iar daca vrei sa gasesti o editura care sa iti publice cartea pe banii lor, urmeaza pasii pe care i-am facut eu.

Pasul 1: Intocmeste o prezentare a carții (1-2 pagini) si un CV de autor. Daca ai si o recomandare (a unui scriitor sau critic literar) cu atat mai bine.

Pasul 2: Suna la edituri
Asa am inceput eu cautarea. Am sunat la peste 10 edituri. Mi-au dat adrese de genul office@editurax.ro si le-am trimis mail cu prezentarea cartii, manuscrisul propriu-zis si cu CV-ul de autor. Am avut surpriza ca doar un sfert dintre edituri sa imi confirme primirea email-ului (iar confirmarile au venit din partea unor secretare, nu a editorului). La telefon am avut parte si de raspunsuri de genul: “Dar ce d-onsoara, va asteptati sa publicam noi pe banii nostri, sa va scoatem noi din anonimat?”

Pasul 3: Daca pasul 2 nu merge… iti intrebi toate rudele, toti prietenii daca cineva stie pe cineva care lucreazs la o editura
(more…)

“Muntii nu se urca doar cu pioleti, coltari, oxigen suplimentar, ci mai ales cu smerenie” – lectia de alpinism cu Alex Gavan

a.gavan

Este primul tanar alpinist roman care a urcat un optmiar, varful Cho Oyu, in 2006, la doar 24 de ani. Are cele mai tari selfi-uri din lume in cele 6 varfuri de peste 8000 m altitudine din Himalaya pe care a urcat fara sa folosească oxigen suplimentar. Alex Gavan este un cautator de inaltimi atat la exterior, cat si la interior. Si-a lasat pioletii si coltarii acasa si a venit in fata unor corporatisti (printre care si subsemnata) pentru a le vorbi despre munte si despre ultima experienta avuta in Nepal.

1. despre ce inseamna sa urci varfuri de peste 8000 m fara oxigen suplimentar

Sunt un om nerezonabil atunci cand vine vorba de visele mele, de proiectele in care aleg sa ma implic si de asteptarile pe care le am fata de mine insumi. Sa urci un varf de peste 8000 m fara oxigen suplimentar, din afara cel putin (uneori si din interior) poate parea o mare nebunie. In ascensiunea finala creierul meu e impartit in doua, pleonastic vorbind. Tot pleonastic vorbind, 100% din el e concentrat pe ceea ce se intampla inlauntru meu: oare, daca continui spre varf o sa ma extenuez si nu o sa am energie sa ma intorc? Oare dau semne de edem pulmonar sau cerebral? Cealalta jumatate, dar tot 100% e concentrata pe ceea ce se intampla in exteriorul meu: daca trecem acum panta asta de zapada oare o sa declansam o avalansa sau e mai bine sa o luam pe scurtatura spre tabara de baza? Incerc sa am aceste asteptari elevate creierului meu la o altitudine unde practic pilotii de avion zboara in cabine presurizate.

2. despre ce inseamna succesul in meseria de alpinist

(more…)

“Actoria e o meserie pe care nu o poti face daca nu iti place” – lectia de actorie cu Dragos Bucur

dragos bucur
Este actor de film, scena si televiziune, dar si prezentatorul show-ului PRO TV “Visuri la cheie”.
A fost castigator 2 ani la rand al premiului Gopo pentru cel mai bun actor si a fost cel de-al treilea roman selectat in programul international Shooting Starts din cadrul Festivalului de film de la Berlin. Alaturi de sotia sa, Dana Nalbaru au o fetita, Sofia de 8 ani si un baietel de 1 luna, Kadri. Dragos Bucur si-a lasat rolul de actor pe scena si a venit impreuna cu Sofia intr-o sala de corporatisti (unde se afla si subsemnata) ca sa vorbeasca despre familie si cariera. Despre cum ascultarea activa si raspunsul adaptat pot duce la echilibru intre viata personala si cea profesionala.

1. despre legatura dintre ascultare si meseria de actor

Actoria e o meserie pe care nu o poti face daca nu iti place. Daca esti contabil si te duci la birou si nu ai chef sa iti faci meseria te asezi la birou, iti deschizi programul, iti faci treaba si in timpul asta te poți gandi la absolut ce vrei tu. Nu e obligatoriu sa te coste cifrele alea, sa iubesti cifrele alea, sa te implici. Iti faci treaba asa, in mod paralel: una e gandul, alta e jobul. In meseria mea nu se poate chestia asta. In corporatii ai un job si stii ca-l pastrezi pe cel putin un an de zile. Meseria mea incepe cu un casting. Stii ca lucrezi o luna. Atat. Dupa o luna trebuie sa dai alt casting. Si tot asa. Viata mea inseamna o reconfirmare, o reafirmare, o dovedire a faptului ca sunt în stare. Din momentul in care te duci la casting trebuie sa te intereseze, sa vrei cu tot dinadinsul sa iei castingul ala. Cum poti face asta?
(more…)

“Meseria de muzician, de dirijor este meseria unei singure sanse.” – lectia de dirijorat cu Tiberiu Soare

pozasoare
A inceput studiul muzicii la 5 ani si jumatate. Bunicul l-a auzit imitand destul de curat melodiile pe care le asculta la radioul din bucatarie si l-a trimis la Scoala de Muzica. A studiat vioara pana in clasa a opta. A vrut sa devina ofiter si a urmat Liceul Militar. Si-a dat seama ca nu poate renunta la muzica si a dat admitere la Conservator unde a urmat doua facultati: una de interpretare muzicala si cealalta de dirijat de orchestra. Și-a inceput cariera in 1999 si fost dirijor la Opera Nationala Romana, dirijor al Orchestrei Nationale Radio, precum si dirijor pentru numeroase orchestre renumite din strainatate. Visul lui Tiberiu Soare (ca al oricarui mare alt dirijor) este sa dirijeze la Scala din Milano.
Si-a lasat bagheta si fracul acasa si a venit intr-o sala de corporatisti (unde se afla si subsemnata), ca sa vorbeasca despre muzica, despre ascultare si despre…

1. despre ce inseamna meseria de dirijor
Meseria de muzician, de dirijor este meseria unei singure sanse. Poti sa te pregatesti 2-3 luni pentru o anumita seara specifica. Dau un exemplu la intamplare. Ai de dirijat Simfonia V de George Enescu. Stii cu cateva luni inainte. Urmeaza un proces extrem de laborios de pregatire si urmeaza acea seara. Singura. Una. O singura seara in care tu trebuie sa dirijezi acea simfonie in public. Asta e o singura sansa. Si oricat de bine te-ai pregati, nu totdeauna poti sa controlezi absolut tot, mai ales intr-un colectiv mare de 100 oameni pe scena. Asa ca una din iluziile la care renunta orice dirijor pe parcursul carierei este iluzia controlului absolut. Poate parea ironic sau straniu, dar dirijorul vine in fata unui ansamblu de oameni pe care nu-l poate controla. Atunci vine intrebarea: de ce mai esti platit, de ce mai existi ca meserie, ce faci atunci? Raspunsul e foarte simplu: creezi un cadru, un mediu in care poate aparea muzica de calitate.

2. despre definiția unui dirijor
(more…)

“Orice femeie trebuie sa aiba o mascara si un gloss”- lectia de machiaj cu Marian Tanase

poza1tase

Sunt cazuri in care tu alegi meseria sau altele in care meseria te alege pe tine. Cea de-a doua varianta s-a aplicat foarte bine in cazul make-up artistului Marian Tanase, sau Tase (apelativ bisilabic primit la un curs de machiaj). A fost profesor, traducător, angajat in multinationale, dupa care a devenit make-up artist. A lucrat in televiziune (Realitatea, Romantica si Publika TV), iar in prezent este lector la Scoala Media FEM unde preda cursul de machiaj.
Degajat, cu simțul umorului, la finalul unei zilei de lucru incarcate, trecut de orele 21, Tase ne-a impartasit secretele frumusetii prin machiaj.

1. Un machiaj bine realizat face o femeie sa se simtă puternica. Cand realizezi machiajul unei femei pe care o vezi pentru prima oara, de ce anume tii cont in alegerea machiajului?
In primul rand de mesajul pe care vrea sa-l transmită femeia respectiva. Ma intereseaza motivul pentru care se machiaza. Ma intereseaza pe urma timpul pe care vrea sa-l petreaca cu machiajul respectiv pe fata ca sa stiu exact ce produse ii aplic. Dupa care ma intereseaza niste elemente foarte importante in machiajul respectiv: culoarea de par, culoarea de piele si textura ei si culoarea ochilor. Dupa care sunt accesorile pe care le poarta si care de obicei sunt cerceii sau chestii de pus la gat sau oja ori rujul preferat pe care il poata clienta si pot sa fac o armonie cromatica cu aceste lucruri. Dar de obicei parul, pielea și ochii ma intereseaza.

2. Care este diferenta intre produsele profesionale si cele de mass-market? Este bine sa folosim produse profesionale zilnic sau doar pentru evenimente speciale?
(more…)

Cum imi place sa fiu mintita

pozaminciuna
Trebuie sa recunosc. Imi place sa fiu mintita. Dar sa fiu mintita frumos.
Sa mi se spuna ca orasul asta nu e gri, ci colorat, chiar si atunci cand ploua si se infunda canalizarea. Pentru ca atunci imi imaginez ca sunt intr-o barca si traversez orasul, ca-n Venetia.
Sa mi se spuna ca atunci cand promit ceva, oamenii se tin de cuvant. Intotdeauna. Pentru ca imi imaginez ca orice promisiune este ca o privire ochi in ochi. Iar a doua oara cand te intalnesti cu acea persoana, ar insemna sa-i eviti privirea. Sa te uiti in alta parte.
Sa mi se spuna ca oamenii dau fara sa astepte sa primeasca ceva in schimb. Imi imaginez ca procedeaza asa pentru a-l face pe celalalt pur si simplu fericit. Ca oamenii dau pentru ca sunt acolo, pentru ca vad, pentru ca inteleg si pentru ca simt. Ca acei oameni dau si pleaca, fara sa ceara vama, tribut ori alta recompensa.
Sa mi spună ca exista reguli. Si ca ele sunt respectate. Pentru ca atunci cand nu sunt respectate, oamenii incearcă sa fure. Sa fure de la tine, de la altul, de unde apuca, pentru ca sa iasa in fata.
Sa mi se spuna ca atunci cand le spui oamenilor ca te deranjează ceva la ei sunt in stare sa inteleaga. Ca nu o sa te barfeasca si arate cu degetul.
Sa mi se spuna ca cei care dau sfaturi isi traiesc viaaa după propriile sfaturi. Ca mai intai le aplică in propria gradina.
Sa mi se spuna ca in viata asta nu trebuie demonstrat nimic. Pentru că viata nu are nevoie de NICIO DEMONSTRATIE.
Asa ca da, trebuie sa recunosc. Imi place sa fiu mintita. Sa mi se spuna ca universul este rasturnat.

Sursa foto: pixabay.com

1 2 3 4 5 10