Los Angeles si visul american

img_2735L.A. este un oras caruia nu i se vad marginile, pe care nu poți sa-l cuprinzi. De fapt, e mai mult decat un oras. E un megapolis. Mergi 4 ore cu masina si tot nu-i dai de capat. In downtown ai impresia ca esti undeva in Ferentari, iar atunci cand ajungi in Beverly Hills admiri casele ale caror zerouri cu care sunt cotate la bursa nu le poți numara. Plimbandu-te prin oras, treci de la frica de a-ti tine geanta la vedere, la admirația pe care o ai în fata ultimei colecții de haine de la Prada de pe Rodeo Drive.

L.A. este cu siguranta locul unde contrastele se vad cel mai bine. Fara indoiala ca aici traiesc cei mai saraci, dar si cei mai bogati oameni din America. Intotdeauna mi-am imaginat Hollywood Bulevard ca pe un loc select, insa cand am ajuns acolo realitatea mi-a oferit cu totul un alt peisaj. Am început periplul stelelor de la capatul Bulevardului, unde tot ce am vazut erau buticuri chicioase de o parte și de alta a strzzii, iar pe jos am “admirat” stele cu nume ale celebritatilor despre care nu auzisem niciodata. Din loc în loc “rasareau” cinematografe in stilul clasic american consacrat.

Abia spre mijlocul bulevardului, aglomerația mare de turisti dinspre Chinese Theatre si stelele cu numele “cele mai celebre” iti confirma totusi ca esti chiar la Hollywood. Si bineinteles, mall-ul de langa iti da de ințeles același lucru.

Daca se spune ca in Romania sunt multi cersetori, in L.A. sunt si mai multi. Caci unde sa cauti cel mai bine visul American daca nu direct pe Hollywood Bulevard?

Ca sa fii mai aproape de celebritați (ori de celebritate) urci direct dealul Hollywoodului, admiri casele aflate la competitie cu cele din Bevery Hills si faci un selfie cu Hollywood Sign.

Iar daca iti e dor de plaja, dai o fuga pana la Venice Beach, locul unde graffiti-ul se imbina cu muzica de strada și cu placile de surf.

Spre seara, incerci sa eviți traficul bara la bara, dar orice ai face, aglomeratia te obliga sa ramai blocat pret de zeci de minute pe autostrazile din L.A. Tot ce poți face este sa admiri luminile orasului și zgarie norii. Pana la urma, de asta esti în L.A.

img_2596unnamedimg_2684img_2691img_2714img_2731img_2525img_2695

California Dreamin’

poza1Raiul trebuie sa aiba iesire la ocean. Asta mi-am zis atunci cand am ajuns in Newport Beach si mai apoi in Insula Balboa din California. Oare cei care au casele de cateva milioane de dolari, propriul ponton si propria barca se simt ca in Rai?

Fiecare casa avea ceva diferit fata de cealalta. Si interesant este ca fiecare casa avea veranda deschisa. Sa intre soarele… si privirile curiosilor. In unele case se desluseau printre perdele tablouri imense (si cu siguranta de mare valoare), in timp ce in altele vedeai obiecte decorative cat se poate de impresionante. Cu siguranta fiecare obiect de decor era adus de prin vreo calatorie scumpa si avea o semnificatie aparte. Si fara indoiala ca exista o competitie intre vecini: cine are mai multe flori pe veranda, cine are un tablou mai scump si tot asa. Probabil ca aici isi au casele de vacanta milionarii din Silicon Valley. Sau poate ca unele case sunt mostenite de cateva generatii.

Tot ce am putut sa fac a fost sa privesc oceanul, barcile, casele, sa inspir din aerul californian de octombrie si sa ma intreb: Si oare oamenii care chiar au toate astea sunt cu adevarat fericiti? Oare se simt mai aproape de Rai?

unnamedunnamed2unnamed3

Viata in 21 grame

poza balanta

 Ce putem cantari cu 21 grame? Si nu cu orice fel de 21 grame, ci cu cele mai importante 21 grame?

Cu cele mai importante 21 grame putem cantari asa: imbratisari si amintiri; bucurie si suferinta; si tot ceea ce lasam in urma noastra.

Se spune ca sufletul cantareste 21 grame. O spun unele descoperiri stiintifice. Si un film cu titlul “21 grame” pe care nu l-am vazut.

Si totusi exista un paradox in societatea de azi : ne este mult mai la indemana sa avem grija de cele 40-50-60-70 samd kilograme ale noastre si uitam foarte usor de cele 21 grame. De ce toata lumea e preocupata sa aiba corpul perfect (pentru ca vezi reclame cu zambetul perfect, picioare perfecte etc), dar nimeni nu e preocupat sa aiba sufletul perfect (nu am vazut nicio reclama cu sufletul perfect)?

Acum vreo saptamana mi-a atras atentia o poza pe Facebook cu portretul unei femei de varsta a treia si cu un text care spunea ceva de genul: Daca sufletul s-ar vedea, criteriile dupa care ne-am indragosti ar fi diferite.

Sa vorbesti in ziua de azi despre moarte a devenit un subiect tabu. Nimeni nu pare sa mai creada ca va ajunge la momentul asta. El sau cei dragi lui. Avem tot timpul replica: mai avem timp sau nu se poate intampla prea curand. Si alegem sa fugim de gandurile astea cu un scroll pe Facebook sau pe alta retea de socializare. Ocolim subiectul asta cat putem de mult. Si nu ma refer aici la discutiile cu ceilalti. Ma refer la discutia cu noi insisi.

Si ma intreb asa: oare, daca in fiecare dimineata ne-am gandi ca acea zi ar putea fi ultima zi din viata noastra, nu am incerca sa traim un pic diferit? Oare nu am incerca sa fim mai buni, sa facem lucrurile importante pentru noi si nu ne-am mai pierde timpul cu certuri, razbunari si am renunta la clasicul “pot face asta si maine”?

Intamplator sau nu, in ziua in care am pierdut pe cineva drag am deschis revista Psychologies exact la un interviu cu actorul Marius Manole in care acesta spunea : « Noi uitam ca suntem muritori… Lucrurile trebuie facute acum, aceasta e singura clipa pe care o avem. »

Zilele sunt lungi, dar anii trec repede. Si asta mai ales la varsta maturitatii, atunci cand primavara se transforma atat de repede in toamna, atunci cand nu stii cum a mai trecut un an si ce anume ai facut in acel an. Nu avem ceritudinea niciunui maine. Mai tarziu de multe ori inseamna niciodata. Pentru cineva de pe planeta asta azi este ultima lui zi. Si nici el, si nimeni inca nu stie asta.

Se spune ca sufletul cantareste 21 grame. O spun unele descoperiri stiintifice. Si un film cu titlul “21 grame” pe care nu l-am vazut. Alte descoperiri mai noi spun ca sufletul cantareste 0,01 grame. In opinia mea, sufletul poate sa cantareasca, sau nu vreun gram. Certitudinea mea este ca sufletul exista. Si ca este cel mai important sa avem grija de el, de al nostru. Si daca putem si de cel al persoanelor dragi noua.

4 zile fara internet. Se poate :)

poza cris La inceput am vrut sa fie doar 3 zile, dar mi-a placut senzatia si am mai vrut 1 zi in plus.

M-am gandit putin inainte sa iau aceasta decizie, mai ales ca in ultimele saptamani ajunsesem sa butonez Facebook-ul, WhatsApp-ul ori Google aproape la fiecare ora. Dar  m-am gandit ca e bine sa iau o pauza, pentru ca deja se transformase intr-un soi de dependenta.

Am avut norocul ca cele 4 zile sa se suprapuna cu zilele de concediu in care am fost sa ma relaxez la casa de vacanta. Imediat ce am selectat turn off mobile data am simtit ca pe langa concediu, imi mai iau liber si de la jobul de socializare. Trebuie sa recunosc ca in prima zi am avut nenumarate momente in care mi-am facut cateva griji legate de faptul ca pot sa primesc un mail sau un mesaj important. Dar mi-am adus aminte ca inaintea internetului a fost inventat telefonul, asa ca m-am linistit cu ideea ca mesajele cu adevarat importante pot fi comunicate si fara internet.

Cum mi-am petrecut cele 4 zile?

In cea mai mare parte din perioada am stat pe sezlong si am citit. Am citit o carte interesanta The Happiness Project, si am incercat sa practic un pic de mindfulness (ca tot e la moda termenul): am mers desculta prin iarba, am privit atenta florile, iar seara am privit luna plina… din sezlong.

Dupa cele 3 zile nu m-am simtit nerabdatoare sa ma reconectez la internet. Ma simteam libera.  Asa ca am mai prelungit perioada cu inca o zi, pana am ajuns in Bucuresti.

Atunci cand mi-am reactivat internetul am avut o strangere de inima. Pentru ca simteam ca renunt cumva la libertatea celor 3 zile, ca imi reiau jobul de socializare virtuala. Facebook-ul imi arata 22 de notificari, 3 mesaje necitite, Instagram 2 notificari, WhatsApp-ul 1 mesaj nou, iar mailul era full, insa nimic urgent.

Ce am invatat din aceasta experienta? Ca nu este posibil sa renunt la internet de tot,  dar ca o astfel de perioada, fara internet, e benefica din cand in cand. Si ca cel putin o data la cateva luni ar fi necesara. Abia o astept pe urmatoarea.

La brat cu cartea si cu geanta – Bookletta

slide_03Mereu m-am intrebat cum poate sa fie imbinata pasiunea femeilor pentru genti cu cea pentru citit. Sau ce faci atunci cand geanta e prea mica sau prea plina si nu iti mai incape cartea pe care vrei sa o citesti neaparat in metrou. E bine ca si altcineva si-a pus aceasta intrebare. Si mai ales ca a venit cu un raspuns practic: Bookletta.
Bookletta este creatia Rusandei Cojocaru, o tanara din Republica Moldova, deopotriva pasionata de citit si de fashion.
Pe Rusanda am cunoscut-o in noua casa a Booklettei, un showrom aflat intr- o cladire veche din centrul Bucurestiului, ce m-a dus cu gandul la Micul Paris si la atmosfera acelei vremi. Asta poate pentru ca in aceeasi locatie isi are sediul si colectia de haine Sweet Paprika si cea de palarii Nita Sao.
Rusanda mi-a prezentat colectia de genti, am aflat ca fiecare model are propria poveste si ca fiecare carte asociata inseamna ceva pentru ea. Am admirat de la modele tip rucsac, la modele business, de la genti de plaja pana la genti de dimensiune mica ce pot fi purtate in cluburi sau la cocktailuri. Mi-a povestit cate putin despre cum concepe ea modelele, incepand cu tiparul, apoi despre achizitia materialelor din piele naturala si a accesoriilor din Italia, dar si din cate incercari e gata prototipul perfect pentru fiecare model in parte. Pe langa genti, Rusanda a lansat si o colectie de portofele ce pot fi facute cadou, avand gravate citate celebre.
13615279_10154228771397165_5240261783100655340_n  In trecut Rusanda a cochetat si cu designul vestimentar, insa acum se concentreaza doar asupra proiectului Bookletta, din dorinta de demonstra ca cititul este atractiv si ca o carte poate fi cel mai ravnit accesoriu vestimentar. Si incetul cu incetul Rusanda o demonstreaza: creatiile ei au ajuns in toate capitalele europe, dar si SUA, Asia ori Africa.
Saptamana trecuta am fost la petrecerea de casa noua a Booklettei. Am sarbatorit cu vin, prajituri si discutii despre fashion la etajul 2 al vechii cladiri din Bucurestiul interbelic. Si a fost fix genul de seara care te face sa privesti Bucurestiul pe o canicula de peste 30 grade cu alti ochi : unii deschisi, calzi si inspirati.

creatiile Rusandei sunt disponibile : http://www.bookletta.com/ si in showroom-ul din Str. Ion Otetelesanu, nr. 3A-3B

13680660_10154226863152165_1290095465973871748_n13654203_10154226863047165_1441413534897593478_n

Cum mi-am aniversat cei 30 de ani

IMG_8087-EditBookfest 2016 va ramane pentru mine un eveniment memorabil. Si asta pentru ca mi-am aniversat frumoasa zi de 30 de ani chiar in cadrul targului. Trebuie sa recunosc ca acum cativa ani visam sa am parte de o mega petrecere, ca in iarna sa visez la un concediu in Las Vegas fix pe aceasta data. Dar astrele au facut ca Bookfest sa pice in acest an tocmai de ziua mea, asa ca a trebuit sa ma reorientez. Pentru ca nu voiam sa ratez ocazia de a participa pentru prima oara in calitate de autor la un astfel de eveniment, am renuntat repede la ideea de o mega petrecere, iar concediul din Las Vegas l-am reprogramat pentru luna octombrie. Si uite asa mi-am petrecut ziua de nastere intr-un mod in care nu am visat niciodata, dar cu siguranta cel mai special: la Targul International de carte Bookfest alaturi de cititiori, prieteni si colegii de la editura. Trebuie sa recunosc ca fiind ziua mea, cartile s-au vandut destul de usor. Poate pentru ca veneau la pachet cu o bomboana pentru fiecare cititor, sau poate pentru ca aceasta zi a fost cea mai aglomerata zi a targului. Aglomerata pentru ca s-au perindat celebritati politice, regale sau mondene… de toate pentru fiecare. Aglomerata pentru ca lansarile de carte curgeau pe banda rulanta la fiecare stand al editurilor. Probabil s-au grabit sa le indese pe toate intr-o singura zi, sa nu mai lase nimic pentru duminica, ziua dedicata alegerilor si a concertului Maroon 5. Si nu in ultimul rand aglomerata pentru ca orice targ de carte are reduceri, iar unde sunt reduceri… sunt si multi cumparatori. Lasand aglomeratia la o parte, m-am bucurat de fiecare discutie cu cititorii si am cunoscut-o pe cea mai tanara cititoare a cartii (In)decizii – o pustoaica de 16 ani. M-au facut sa zambesc remarci precum: „eu stiam ca in general scriitoarele nu sunt frumoase, ca doar Ana Blandiana a facut o exceptie, dar se pare ca si dvs. faceti o exceptie”. M-a bucurat dezbaterea pe care am avut-o in jurul cartii (In)decizii si mi-am amintit cu drag de fiecare pas pe care l-am parcurs de la lansare pana in ziua de azi. Si nu in ultimul rand mi-am amintit cum acum fix 1 an de zile ma plimbam cu plasa de manuscrise in brate in cautarea unei edituri care sa imi publice cartea si de faptul ca Bookfest 2015 m-a ajutat sa o gasesc.
Una peste alta, Bookfest 2016 a facut ca aniversarea celor 30 de ani a fost una cu totul inedita.

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a treia

IMG_9600
Daca ar fi sa scrii un roman despre propria ta viata, cum s-ar numi el? Al meu se numeste (In)decizii. L-am lansat acum 3 luni in Carturesti Carusel. Din ziua de 6 februarie si pana azi am primit numeroase feedback-uri despre carte, fapt ce m-a bucurat tare mult. Dar cred ca cel mai mult ma bucura intalnirile cu cititorii din librarie. In articolele trecute am inceput aceasta serie de povesti.

Seria de azi continua cu alte 3 povesti noi.

Prima poveste este a unei doamne elegante si delicate. O sa-i spun direct pe nume, Madalina, pentru ca mi-a permis acest lucru. Madalina se afla in Carturesti si citea un roman de pe tableta. Am intrat in vorba cu ea si am intrebat-o parerea despre coperta cartii (In)decizii. Mi-a spus ca nu o atrag foarte mult culorile inchise, insa cand s-a uitat pe spatele copertei si a vazut poza mea in rochie galben-limeta (da, am aflat ca asta este culoarea rochiei de pe coperta) a zambit si mi-a spus ca prefera tipul acesta de culori. Am aflat ca Madalina iubeste tot ceea ce inseamna arta si frumosul (iar acest lucru se vedea clar din eleganta si atitudinea ei), ca a lucrat in comunicare, si ca acum, fiind in concediu de ingrijire a copilului, isi face timp pentru una dintre pasiunile ei (sa confectioneze posete de matase). Rasfoind cartea, Madalina a dat peste pasajul din finalul cartii in care personajul principal a mers intr-o cofetarie unde si-a comandat 3 macarons: unul cu zmeura, altul cu fistic, iar altul cu caramel. I-am spus ca aceste prajituri sunt preferatele mele, iar Madalina a scos dintr-o punga o cutie cu macarons, exact cu aceleasi arome ca cele din pasajul din carte. O luase in ziua aceea impreuna cu sotul ei la un eveniment la care participasera. Nu au stiut de ce au luat-o, pentru ca nici unul dintre ei nu mananca zahar. Insa acum, le era destul de clar de ce luasera cutia cu macarons. Chiar daca se apropia furtuna in acea dupa-amiaza, trebuie sa recunosc ca Madalina a reusit sa o alunge. M-a facut sa zambesc foarte tare si m-a facut foarte fericta. Am simtit ca este un om cu totul special.

A doua poveste este a unei tinere domnisoare cu un zambet strengaresc, pe nume Teo. Am aflat ca Teo este la liceu si ca ii place tare mult sa citeasca. Mi-a rasfoit cartea si mi-a spus ca rezoneaza tare bine cu titulu cartii (In)decizii, si asta poate pentu ca ea este de fel o fire indeciza, dand vina pe zodia in care este nascuta, zodia balanta. Afara picura usor, iar Teo mi-a marturisit cat de mult iubeste sa mearga prin ploaie si sa o priveasca. M-a facut sa zambesc si i-am spus si ca unul din personajele principale ale cartii adora ploaia. Am intrebat-o curioasa de ce ii place ploaia, iar raspunsul ei a fost adorabil: „pai… imi da o senzatie de liniste si calm; si in momentele mele cu ploaia, parca uit de tot ce e in jur si ma concentrez doar asupra ei.” Abia astept impresiile lui Teo, sa vad cum se regaseste generatia Z in cartea (In)decizii.

A treia poveste este a unei fete cu ochii mari si luminosi, a Lucretiei. Lucretia era asezata pe scaunul din fata unui raft plin cu carti. Privea cartile, dar cu siguranta gandul ii era in alta parte. Privirea ei era absenta, dar in acelasi timp patrunzatoare, fapt ce mi-a atras foarte tare atentia. Exista cateodata acea senzatie, cand te uiti pentru prima data la o persoana si simti ceva. Ca e speciala, ca ascunde o poveste de viata deosebita, ca… ceva. Clar este ca simti ceva. Lucretiei i-a placut coperta cartii, mai ales ca am aflat ulterior ca este studenta la arhitectura si ca este pasionata de arta. Mi-a marturisit ca ar vrea sa isi ia un an liber ca sa scrie o carte bine documentata despre accidente aviatice. Trebuie sa recunosc ca am fost un pic surprinsa de subiectul cartii si am rugat-o sa imi spuna mai multe. Mi-a destainuit ca se gandeste sa scrie aceasta carte pornind de la cazul real al surorii ei, implicata intr-un accident aviatic, cadru medical. Mi-a trecut prin cap ideea ca ar putea fi acel accident aviatic de acum 1 ani si jumatate atat de mediatizat. Cand am ajuns acasa am descoperit ca da, despre acela vorbea fata cu ochii mari si luminosi. Cand am ajuns acasa, Lucretia mi-a scris un mesaj care m-a emotionat profund: „ma gandeam ca o sa vezi mai multe despre mine pe Facebook, pana la urma la urma nu asta conteaza, ca nu Facebook-ul ne defineste pre tare si nu spune multe despre noi. Am certitudinea ca sunt alte lucruri mai simple si de alta natura care unesc oamenii si ii fac sa se vada asa cum sunt ei de fapt.”

Dupa fiecare intalnire cu cititorii imi spun: „aceasta intalnire nu a fost intamplatoare”, sau: „cartea (In)decizii nu a ajuns intamplator la aceasta persoana.” Cum stiu? Nu stiu, nu am nicio certitudine. Doar simt asta.

De la ce vine STAR?

In urma cu vreo 2 ani am facut un curs de “servicii stelare”. Se referea la cum sa oferi servicii exceptionale clientilor.
Ni s-a spus ca STAR vine de la: Seamless, Trustworthy, Attentive si Resourceful.
O sa descriu acest concept, ajutandu-ma de un exemplu. Este vorba de serviciile oferite de cabinetul stomatologic – Perfect Smile Studio.
IMG_1075
Seamless: Clientul se asteapta ca prestatorul sa coordoneze lucrurile pentru el. Sa fie “ghidul” in serviciile de care are nevoie. Ei bine, doamna doctor stomatolog, Oana Vladuca a fost ghidul meu. Initial a preluat toate informatiile medicale de care avea nevoie prin intermediul unui chestionar completat de mine in sala de asteptare. A urmat prezentarea clinicii si a serviciilor oferite, dupa care mi-a detaliat procedurile care ma interesau pe mine: detartraj si albirea dintilor.

Trustworthy: Clientii vor sa simta ca se afla pe maini bune si ca promisiunile vor fi respectate. Eu am simtit asta de la inceput. Pe de o parte, datorita sigurantei pe care d-na doctor stomatolog mi-a transmis-o prin modul ei de lucru (imi explica la fiecare pas ce anume o sa mi se intample), iar pe de alta parte prin felul in care arata cabinetul. Trebuie sa recunosc ca am ramas placut surprinsa sa vad ca fiecare salon al cabinetului are o tematica si o culoare predominata.

Attentive: Clientii vor sa fie bagati in seama rapid si politicos si sa fie tratati cu respect. Asa am fost si eu tratata. De cum am ajuns la clinica stomatologica domnisoarele asistente mi-au aratat atentie si disponibilitate. M-au indrumat cand am avut nelamuriri legate de modul de completare al chestionarului initial si m-au asigurat ca d-na doctor o sa ma preia in cateva minute, conform programarii.

Resourceful: Clientii vor o abordare flexibila a serviciilor si solutii creative. Si acest criteriu a fost indeplinit de acest cabinet stomatologic. Ce mi s-a parut creativ? Faptul ca te puteai uita la TV in timpul procedurii stomatologice. Inovativ mi s-a parut si cabinetul pentru copii, special creat si decorat astfel incat sa le inlature micutilor frica de stomatolog.
Aceasta este pe scurt o descriere aplicata a serviciilor STAR.

Cand aveti o afacere si doriti sa livrati servicii exceptionale, incercati sa tineti cont de urmatoarele:
- Depasiti asteptarile clientului;
- Faceti un client sa se simta special;
- Creati clientului o experienta pozitiva, memorabila;

Mai multe informatii despre cabinetul Perfect Simle Studio gasiti pe http://www.perfectsmilestudio.ro/.

IMG_1080

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a doua

FullSizeRender(7)
Initial m-am gandit sa scriu cartea (In)decizii doar pentru mine. Pentru ca de multe ori am impresia ca doar scrisul ma ajuta sa ma exprim cu adevarat. Apoi mi-am facut curaj si am dat-o familiei si prietenilor foarte apropiati sa o citeasca. Dupa care mi-am facut curaj sa o public. Din februarie si pana acum (In)decizii a ajuns in mainile a zeci si chiar sute de cititori. Unii cunoscuti, iar altii necunoscuti mie. In multe seri am mers in Carturesti Carusel ca sa vorbesc direct cu cititorii. Am vrut sa le aflu si eu povestile lor.
In articolul trecut, http://cristinazarioiu.ro/povestile-cititorilor-cartii-indecizii-partea-1/, am inceput aceasta serie de povesti.
Seria de azi continua cu alte 3 povesti.

Prima poveste este cea a unei domnisoare, Helen, cu un par blond atat de frumos, pe care pana si Jennifer Aniston ar fi invidioasa. Helen era cu prietenul ei in librarie si a fost atrasa de coperta cartii, dar in special de coperta 4, adica cea de pe spatele cartii. Mi-a spus ca la o carte ea se uita intotdeauna la ce scrie pe coperta din spate. A rasfoit cartea, a dat peste un pasaj mai siropos si m-a intrebat daca seamana cu „Fluturi”. Nu am stiut ce sa-i raspund pentru ca eu nu am citit „Fluturi”, dar Helen mi-a zambit si mi-a spus ca pare interesanta cartea si mi-a cerut un autograf. In timp ce-mi cautam inspiratie pentru autograf, Helen mi-a destainuit ca e in ultimul an de facultate si ca ii place foarte mult sa citeasca si sa scrie. Ca are si ea in minte o poveste pe care vrea sa o transforme la un moment dat intr-un roman, si ca a mai cochetat cu scrisul si cu moda la… FashionTV. Mi-a facut placere sa o cunosc pe Helen si astept cu interes cartea ei. Poate va scrie si secretul parului ei.:)

Cea de-a doua poveste este a unei domnisoare cu un zambet perfect de vedeta, Christine, Da, cu h.:) Trebuie sa marturisesc ca asa mi-am dorit intotdeauna sa ma cheme si pe mine. Christine cu h. Christine era insotita de prietena ei, Claudia, intr-un periplu prin Carturesti Carusel de Ziua Internationala a Cartii. I s-a parut interesanta cartea (In)decizii si a inceput sa o rasfoiasca. Si sa zambeasca. Am intrebat-o unde lucreaza. Raspunsul ei a fost: la propriul roman. Claudia a confirmat acest lucru si am inceput sa vorbim despre scris, inspiratie si publicat carti. Ii doresc multa inspiratie Christinei. Si astept sa ma cheme la lansare.:)

Cea de-a treia poveste este a unui domn ambasador.Numai ca aici povestea e un pic diferita. Ma aflam intr-o promenada de seara pe Lipscani, iar un domn strain aflat in vizita pe plaiuri mioritice m-a rugat sa-i arat unde se afla pub-urile si cafenele din Centrul Vechi. Si mi-a facut si invitatia de a-l insoti intr-unul din aceste localuri. Doar ca eu am inceput sa-i povestesc despre cartea scrisa, iar domnul a insistat sa-l duc in Carturesti Carusel. L-am condus, iar el mi-a cumparat cartea. Abia atunci cand l-am intrebat numele pentru autograf mi-a dat cartea de vizita si am vazut cine este. Am refuzat politicos invitatia din acea seara, bucurandu-ma ca (In)decizii va sta la loc de cinste in biblioteca unui ambasador.
Si uite asa, fara sa vreau, am aflat 3 povesti de viata: a unor viitoare scriitoare si… a unui ambasador.
(In)decizii poate fi gasita cu pret redus zilele acestea la promotie de Paste pe http://www.librarie.net/p/269032/decizii

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea 1

poza bestseller
Fiecare carte contine o poveste. La randul ei, cartea scrisa isi are propria poveste – legata de aparitie, de lansare, samd. Dar care sunt oare povestile celor care ajung sa cumpere cartea?
Trebuie sa recunosc ca intotdeauna m-am intrebat in casele caror oameni va ajunge cartea (In)decizii – in afara de prieteni, colegi, rude ori cunoscuti.
Pe 6 februarie am lansat cartea (In)decizii, iar dupa 2 luni am avut surpriza sa vad cartea cum trece de la sectiunea Noutati la cea de Best Seller in cadrul librariei Carturesti Carusel. In nenumarate seri am calcat pragul acestei librarii si am vorbit cu cititorii. Unele povesti le-am aflat, altele le voi povesti in seriile urmatoare, iar pe altele nu le voi afla niciodata. Vor ramane un mister.

Prima poveste este cea a unui tip de 18 ani. A fost tare uimit ca sta de vorba cu o scriitoare, incat imi amintesc si acum replica lui: „Nu pot sa cred ca mi se intampla asta. Nimeni nu o sa ma creada. Am sunat pe toata lumea azi si nimeni nu a vrut sa iasa cu mine. Si am zis sa nu stau totusi in casa. Si am venit aici in librarie. Si acum te intalnesc pe tine. O scriitoare. Deci m-am blocat. Nu stiu ce sa mai zic.” La cateva zile imi scrie ca il intriga destul de mult pentru ca sunt anumite pasaje care sunt asemanatoare cu unele intamplari din viata lui. Peste cateva zile ne intalnim intamplator iar in librarie, imi povesteste despre carte, dar si despre fata de care e indragostit de cativa ani. Incerc sa ii spun ca peste cativa ani o sa vada dragostea altfel, la care el imi spune direct: „Mi-ar placea tare mult ca peste cativa ani sa mergem la o cafea. Ca sa mai povestim.” M-a facut sa zambesc tare mult aceasta remarca, iar eu i-am raspuns ca cel mai probabil o sa fiu maritata cu vreo 2 copii dupa mine. A zambit si a precizat: „Ma refeream sa stam de vorba, sa vedem vietile noastre cum s-au mai schimbat.” Eu am mai zambit inca o data, gandindu-ma la cum voi arata eu peste 10 ani.

O alta poveste e cea a unui tip la baza filozof, dar care lucreaza in it. Sau mai bine zis, lucrase. Atras de coperta, ma intreaba despre ce este vorba in carte. O rasfoieste si imi spune: „Acum cateva zile chiar ma gandeam cum ar fi sa fie scrisa o carte numai din conversatii pe Facebook.” Ii spun ca (In)decizii e un pic mai mult decat atat, insa imi spune ca el nu citeste romane, ca nu a mai citit din liceu. Ajunsa acasa primesc un mesaj pe Facebook: „Aveam o stare proasta si simteam nevoia sa cumpar ceva, orice. Am rasfaoit-o. Insa nu o sa o citesc. Poate o sa o fac cadou. Si eu am avut o idee similara, dar ma gandeam la ceva mai sumbru, ca starea mea de acum, concediat de la serviciu.” Ma uit pe pagina lui de Facebook si vad ca a studiat filozofia, dar ca s-a reprofilat pe it.

O alta poveste este cea a unei tipe din Sibiu. Dupa cateva zile dupa ce a cumparat cartea din librarie imi scrie: „Cartea parca a fost scrisa pentru mine…” Imi povesteste cum a trait o poveste similara ca cea pe care a trait-o Maria cu Byron. Si ca inca o mai traieste. Iar daca va avea acelasi deznodamant ca cel din cartea mea, atunci ii va fi putin mai usor sa treaca peste, decat inainte de a citi cartea. Si ca ceea ce ea nu intelege este de ce americanilor le place sa vorbeasca atat de mult despre luna. Hmm…nici eu.:)

Si uite asa, fara sa vreau, am aflat 3 povesti de viata. Iar eu, cum sunt o fire visatoare, deja incep sa imi imaginez propriile lor vieti transpuse in scenarii pentru carti viitoare.

Pana la o viitoare carte, (In)decizii poate fi gasita cu pret redus zilele acestea pe http://carturesti.ro/carte/indecizii-286104 si pe http://www.librarie.net/p/269032/decizii

1 2 3 4 10