Cum mi-am aniversat cei 30 de ani

IMG_8087-EditBookfest 2016 va ramane pentru mine un eveniment memorabil. Si asta pentru ca mi-am aniversat frumoasa zi de 30 de ani chiar in cadrul targului. Trebuie sa recunosc ca acum cativa ani visam sa am parte de o mega petrecere, ca in iarna sa visez la un concediu in Las Vegas fix pe aceasta data. Dar astrele au facut ca Bookfest sa pice in acest an tocmai de ziua mea, asa ca a trebuit sa ma reorientez. Pentru ca nu voiam sa ratez ocazia de a participa pentru prima oara in calitate de autor la un astfel de eveniment, am renuntat repede la ideea de o mega petrecere, iar concediul din Las Vegas l-am reprogramat pentru luna octombrie. Si uite asa mi-am petrecut ziua de nastere intr-un mod in care nu am visat niciodata, dar cu siguranta cel mai special: la Targul International de carte Bookfest alaturi de cititiori, prieteni si colegii de la editura. Trebuie sa recunosc ca fiind ziua mea, cartile s-au vandut destul de usor. Poate pentru ca veneau la pachet cu o bomboana pentru fiecare cititor, sau poate pentru ca aceasta zi a fost cea mai aglomerata zi a targului. Aglomerata pentru ca s-au perindat celebritati politice, regale sau mondene… de toate pentru fiecare. Aglomerata pentru ca lansarile de carte curgeau pe banda rulanta la fiecare stand al editurilor. Probabil s-au grabit sa le indese pe toate intr-o singura zi, sa nu mai lase nimic pentru duminica, ziua dedicata alegerilor si a concertului Maroon 5. Si nu in ultimul rand aglomerata pentru ca orice targ de carte are reduceri, iar unde sunt reduceri… sunt si multi cumparatori. Lasand aglomeratia la o parte, m-am bucurat de fiecare discutie cu cititorii si am cunoscut-o pe cea mai tanara cititoare a cartii (In)decizii – o pustoaica de 16 ani. M-au facut sa zambesc remarci precum: „eu stiam ca in general scriitoarele nu sunt frumoase, ca doar Ana Blandiana a facut o exceptie, dar se pare ca si dvs. faceti o exceptie”. M-a bucurat dezbaterea pe care am avut-o in jurul cartii (In)decizii si mi-am amintit cu drag de fiecare pas pe care l-am parcurs de la lansare pana in ziua de azi. Si nu in ultimul rand mi-am amintit cum acum fix 1 an de zile ma plimbam cu plasa de manuscrise in brate in cautarea unei edituri care sa imi publice cartea si de faptul ca Bookfest 2015 m-a ajutat sa o gasesc.
Una peste alta, Bookfest 2016 a facut ca aniversarea celor 30 de ani a fost una cu totul inedita.

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a treia

IMG_9600
Daca ar fi sa scrii un roman despre propria ta viata, cum s-ar numi el? Al meu se numeste (In)decizii. L-am lansat acum 3 luni in Carturesti Carusel. Din ziua de 6 februarie si pana azi am primit numeroase feedback-uri despre carte, fapt ce m-a bucurat tare mult. Dar cred ca cel mai mult ma bucura intalnirile cu cititorii din librarie. In articolele trecute am inceput aceasta serie de povesti.

Seria de azi continua cu alte 3 povesti noi.

Prima poveste este a unei doamne elegante si delicate. O sa-i spun direct pe nume, Madalina, pentru ca mi-a permis acest lucru. Madalina se afla in Carturesti si citea un roman de pe tableta. Am intrat in vorba cu ea si am intrebat-o parerea despre coperta cartii (In)decizii. Mi-a spus ca nu o atrag foarte mult culorile inchise, insa cand s-a uitat pe spatele copertei si a vazut poza mea in rochie galben-limeta (da, am aflat ca asta este culoarea rochiei de pe coperta) a zambit si mi-a spus ca prefera tipul acesta de culori. Am aflat ca Madalina iubeste tot ceea ce inseamna arta si frumosul (iar acest lucru se vedea clar din eleganta si atitudinea ei), ca a lucrat in comunicare, si ca acum, fiind in concediu de ingrijire a copilului, isi face timp pentru una dintre pasiunile ei (sa confectioneze posete de matase). Rasfoind cartea, Madalina a dat peste pasajul din finalul cartii in care personajul principal a mers intr-o cofetarie unde si-a comandat 3 macarons: unul cu zmeura, altul cu fistic, iar altul cu caramel. I-am spus ca aceste prajituri sunt preferatele mele, iar Madalina a scos dintr-o punga o cutie cu macarons, exact cu aceleasi arome ca cele din pasajul din carte. O luase in ziua aceea impreuna cu sotul ei la un eveniment la care participasera. Nu au stiut de ce au luat-o, pentru ca nici unul dintre ei nu mananca zahar. Insa acum, le era destul de clar de ce luasera cutia cu macarons. Chiar daca se apropia furtuna in acea dupa-amiaza, trebuie sa recunosc ca Madalina a reusit sa o alunge. M-a facut sa zambesc foarte tare si m-a facut foarte fericta. Am simtit ca este un om cu totul special.

A doua poveste este a unei tinere domnisoare cu un zambet strengaresc, pe nume Teo. Am aflat ca Teo este la liceu si ca ii place tare mult sa citeasca. Mi-a rasfoit cartea si mi-a spus ca rezoneaza tare bine cu titulu cartii (In)decizii, si asta poate pentu ca ea este de fel o fire indeciza, dand vina pe zodia in care este nascuta, zodia balanta. Afara picura usor, iar Teo mi-a marturisit cat de mult iubeste sa mearga prin ploaie si sa o priveasca. M-a facut sa zambesc si i-am spus si ca unul din personajele principale ale cartii adora ploaia. Am intrebat-o curioasa de ce ii place ploaia, iar raspunsul ei a fost adorabil: „pai… imi da o senzatie de liniste si calm; si in momentele mele cu ploaia, parca uit de tot ce e in jur si ma concentrez doar asupra ei.” Abia astept impresiile lui Teo, sa vad cum se regaseste generatia Z in cartea (In)decizii.

A treia poveste este a unei fete cu ochii mari si luminosi, a Lucretiei. Lucretia era asezata pe scaunul din fata unui raft plin cu carti. Privea cartile, dar cu siguranta gandul ii era in alta parte. Privirea ei era absenta, dar in acelasi timp patrunzatoare, fapt ce mi-a atras foarte tare atentia. Exista cateodata acea senzatie, cand te uiti pentru prima data la o persoana si simti ceva. Ca e speciala, ca ascunde o poveste de viata deosebita, ca… ceva. Clar este ca simti ceva. Lucretiei i-a placut coperta cartii, mai ales ca am aflat ulterior ca este studenta la arhitectura si ca este pasionata de arta. Mi-a marturisit ca ar vrea sa isi ia un an liber ca sa scrie o carte bine documentata despre accidente aviatice. Trebuie sa recunosc ca am fost un pic surprinsa de subiectul cartii si am rugat-o sa imi spuna mai multe. Mi-a destainuit ca se gandeste sa scrie aceasta carte pornind de la cazul real al surorii ei, implicata intr-un accident aviatic, cadru medical. Mi-a trecut prin cap ideea ca ar putea fi acel accident aviatic de acum 1 ani si jumatate atat de mediatizat. Cand am ajuns acasa am descoperit ca da, despre acela vorbea fata cu ochii mari si luminosi. Cand am ajuns acasa, Lucretia mi-a scris un mesaj care m-a emotionat profund: „ma gandeam ca o sa vezi mai multe despre mine pe Facebook, pana la urma la urma nu asta conteaza, ca nu Facebook-ul ne defineste pre tare si nu spune multe despre noi. Am certitudinea ca sunt alte lucruri mai simple si de alta natura care unesc oamenii si ii fac sa se vada asa cum sunt ei de fapt.”

Dupa fiecare intalnire cu cititorii imi spun: „aceasta intalnire nu a fost intamplatoare”, sau: „cartea (In)decizii nu a ajuns intamplator la aceasta persoana.” Cum stiu? Nu stiu, nu am nicio certitudine. Doar simt asta.

De la ce vine STAR?

In urma cu vreo 2 ani am facut un curs de “servicii stelare”. Se referea la cum sa oferi servicii exceptionale clientilor.
Ni s-a spus ca STAR vine de la: Seamless, Trustworthy, Attentive si Resourceful.
O sa descriu acest concept, ajutandu-ma de un exemplu. Este vorba de serviciile oferite de cabinetul stomatologic – Perfect Smile Studio.
IMG_1075
Seamless: Clientul se asteapta ca prestatorul sa coordoneze lucrurile pentru el. Sa fie “ghidul” in serviciile de care are nevoie. Ei bine, doamna doctor stomatolog, Oana Vladuca a fost ghidul meu. Initial a preluat toate informatiile medicale de care avea nevoie prin intermediul unui chestionar completat de mine in sala de asteptare. A urmat prezentarea clinicii si a serviciilor oferite, dupa care mi-a detaliat procedurile care ma interesau pe mine: detartraj si albirea dintilor.

Trustworthy: Clientii vor sa simta ca se afla pe maini bune si ca promisiunile vor fi respectate. Eu am simtit asta de la inceput. Pe de o parte, datorita sigurantei pe care d-na doctor stomatolog mi-a transmis-o prin modul ei de lucru (imi explica la fiecare pas ce anume o sa mi se intample), iar pe de alta parte prin felul in care arata cabinetul. Trebuie sa recunosc ca am ramas placut surprinsa sa vad ca fiecare salon al cabinetului are o tematica si o culoare predominata.

Attentive: Clientii vor sa fie bagati in seama rapid si politicos si sa fie tratati cu respect. Asa am fost si eu tratata. De cum am ajuns la clinica stomatologica domnisoarele asistente mi-au aratat atentie si disponibilitate. M-au indrumat cand am avut nelamuriri legate de modul de completare al chestionarului initial si m-au asigurat ca d-na doctor o sa ma preia in cateva minute, conform programarii.

Resourceful: Clientii vor o abordare flexibila a serviciilor si solutii creative. Si acest criteriu a fost indeplinit de acest cabinet stomatologic. Ce mi s-a parut creativ? Faptul ca te puteai uita la TV in timpul procedurii stomatologice. Inovativ mi s-a parut si cabinetul pentru copii, special creat si decorat astfel incat sa le inlature micutilor frica de stomatolog.
Aceasta este pe scurt o descriere aplicata a serviciilor STAR.

Cand aveti o afacere si doriti sa livrati servicii exceptionale, incercati sa tineti cont de urmatoarele:
- Depasiti asteptarile clientului;
- Faceti un client sa se simta special;
- Creati clientului o experienta pozitiva, memorabila;

Mai multe informatii despre cabinetul Perfect Simle Studio gasiti pe http://www.perfectsmilestudio.ro/.

IMG_1080

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a doua

FullSizeRender(7)
Initial m-am gandit sa scriu cartea (In)decizii doar pentru mine. Pentru ca de multe ori am impresia ca doar scrisul ma ajuta sa ma exprim cu adevarat. Apoi mi-am facut curaj si am dat-o familiei si prietenilor foarte apropiati sa o citeasca. Dupa care mi-am facut curaj sa o public. Din februarie si pana acum (In)decizii a ajuns in mainile a zeci si chiar sute de cititori. Unii cunoscuti, iar altii necunoscuti mie. In multe seri am mers in Carturesti Carusel ca sa vorbesc direct cu cititorii. Am vrut sa le aflu si eu povestile lor.
In articolul trecut, http://cristinazarioiu.ro/povestile-cititorilor-cartii-indecizii-partea-1/, am inceput aceasta serie de povesti.
Seria de azi continua cu alte 3 povesti.

Prima poveste este cea a unei domnisoare, Helen, cu un par blond atat de frumos, pe care pana si Jennifer Aniston ar fi invidioasa. Helen era cu prietenul ei in librarie si a fost atrasa de coperta cartii, dar in special de coperta 4, adica cea de pe spatele cartii. Mi-a spus ca la o carte ea se uita intotdeauna la ce scrie pe coperta din spate. A rasfoit cartea, a dat peste un pasaj mai siropos si m-a intrebat daca seamana cu „Fluturi”. Nu am stiut ce sa-i raspund pentru ca eu nu am citit „Fluturi”, dar Helen mi-a zambit si mi-a spus ca pare interesanta cartea si mi-a cerut un autograf. In timp ce-mi cautam inspiratie pentru autograf, Helen mi-a destainuit ca e in ultimul an de facultate si ca ii place foarte mult sa citeasca si sa scrie. Ca are si ea in minte o poveste pe care vrea sa o transforme la un moment dat intr-un roman, si ca a mai cochetat cu scrisul si cu moda la… FashionTV. Mi-a facut placere sa o cunosc pe Helen si astept cu interes cartea ei. Poate va scrie si secretul parului ei.:)

Cea de-a doua poveste este a unei domnisoare cu un zambet perfect de vedeta, Christine, Da, cu h.:) Trebuie sa marturisesc ca asa mi-am dorit intotdeauna sa ma cheme si pe mine. Christine cu h. Christine era insotita de prietena ei, Claudia, intr-un periplu prin Carturesti Carusel de Ziua Internationala a Cartii. I s-a parut interesanta cartea (In)decizii si a inceput sa o rasfoiasca. Si sa zambeasca. Am intrebat-o unde lucreaza. Raspunsul ei a fost: la propriul roman. Claudia a confirmat acest lucru si am inceput sa vorbim despre scris, inspiratie si publicat carti. Ii doresc multa inspiratie Christinei. Si astept sa ma cheme la lansare.:)

Cea de-a treia poveste este a unui domn ambasador.Numai ca aici povestea e un pic diferita. Ma aflam intr-o promenada de seara pe Lipscani, iar un domn strain aflat in vizita pe plaiuri mioritice m-a rugat sa-i arat unde se afla pub-urile si cafenele din Centrul Vechi. Si mi-a facut si invitatia de a-l insoti intr-unul din aceste localuri. Doar ca eu am inceput sa-i povestesc despre cartea scrisa, iar domnul a insistat sa-l duc in Carturesti Carusel. L-am condus, iar el mi-a cumparat cartea. Abia atunci cand l-am intrebat numele pentru autograf mi-a dat cartea de vizita si am vazut cine este. Am refuzat politicos invitatia din acea seara, bucurandu-ma ca (In)decizii va sta la loc de cinste in biblioteca unui ambasador.
Si uite asa, fara sa vreau, am aflat 3 povesti de viata: a unor viitoare scriitoare si… a unui ambasador.
(In)decizii poate fi gasita cu pret redus zilele acestea la promotie de Paste pe http://www.librarie.net/p/269032/decizii

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea 1

poza bestseller
Fiecare carte contine o poveste. La randul ei, cartea scrisa isi are propria poveste – legata de aparitie, de lansare, samd. Dar care sunt oare povestile celor care ajung sa cumpere cartea?
Trebuie sa recunosc ca intotdeauna m-am intrebat in casele caror oameni va ajunge cartea (In)decizii – in afara de prieteni, colegi, rude ori cunoscuti.
Pe 6 februarie am lansat cartea (In)decizii, iar dupa 2 luni am avut surpriza sa vad cartea cum trece de la sectiunea Noutati la cea de Best Seller in cadrul librariei Carturesti Carusel. In nenumarate seri am calcat pragul acestei librarii si am vorbit cu cititorii. Unele povesti le-am aflat, altele le voi povesti in seriile urmatoare, iar pe altele nu le voi afla niciodata. Vor ramane un mister.

Prima poveste este cea a unui tip de 18 ani. A fost tare uimit ca sta de vorba cu o scriitoare, incat imi amintesc si acum replica lui: „Nu pot sa cred ca mi se intampla asta. Nimeni nu o sa ma creada. Am sunat pe toata lumea azi si nimeni nu a vrut sa iasa cu mine. Si am zis sa nu stau totusi in casa. Si am venit aici in librarie. Si acum te intalnesc pe tine. O scriitoare. Deci m-am blocat. Nu stiu ce sa mai zic.” La cateva zile imi scrie ca il intriga destul de mult pentru ca sunt anumite pasaje care sunt asemanatoare cu unele intamplari din viata lui. Peste cateva zile ne intalnim intamplator iar in librarie, imi povesteste despre carte, dar si despre fata de care e indragostit de cativa ani. Incerc sa ii spun ca peste cativa ani o sa vada dragostea altfel, la care el imi spune direct: „Mi-ar placea tare mult ca peste cativa ani sa mergem la o cafea. Ca sa mai povestim.” M-a facut sa zambesc tare mult aceasta remarca, iar eu i-am raspuns ca cel mai probabil o sa fiu maritata cu vreo 2 copii dupa mine. A zambit si a precizat: „Ma refeream sa stam de vorba, sa vedem vietile noastre cum s-au mai schimbat.” Eu am mai zambit inca o data, gandindu-ma la cum voi arata eu peste 10 ani.

O alta poveste e cea a unui tip la baza filozof, dar care lucreaza in it. Sau mai bine zis, lucrase. Atras de coperta, ma intreaba despre ce este vorba in carte. O rasfoieste si imi spune: „Acum cateva zile chiar ma gandeam cum ar fi sa fie scrisa o carte numai din conversatii pe Facebook.” Ii spun ca (In)decizii e un pic mai mult decat atat, insa imi spune ca el nu citeste romane, ca nu a mai citit din liceu. Ajunsa acasa primesc un mesaj pe Facebook: „Aveam o stare proasta si simteam nevoia sa cumpar ceva, orice. Am rasfaoit-o. Insa nu o sa o citesc. Poate o sa o fac cadou. Si eu am avut o idee similara, dar ma gandeam la ceva mai sumbru, ca starea mea de acum, concediat de la serviciu.” Ma uit pe pagina lui de Facebook si vad ca a studiat filozofia, dar ca s-a reprofilat pe it.

O alta poveste este cea a unei tipe din Sibiu. Dupa cateva zile dupa ce a cumparat cartea din librarie imi scrie: „Cartea parca a fost scrisa pentru mine…” Imi povesteste cum a trait o poveste similara ca cea pe care a trait-o Maria cu Byron. Si ca inca o mai traieste. Iar daca va avea acelasi deznodamant ca cel din cartea mea, atunci ii va fi putin mai usor sa treaca peste, decat inainte de a citi cartea. Si ca ceea ce ea nu intelege este de ce americanilor le place sa vorbeasca atat de mult despre luna. Hmm…nici eu.:)

Si uite asa, fara sa vreau, am aflat 3 povesti de viata. Iar eu, cum sunt o fire visatoare, deja incep sa imi imaginez propriile lor vieti transpuse in scenarii pentru carti viitoare.

Pana la o viitoare carte, (In)decizii poate fi gasita cu pret redus zilele acestea pe http://carturesti.ro/carte/indecizii-286104 si pe http://www.librarie.net/p/269032/decizii

De ce nicio intalnire nu e intamplatoare

LECTII

Se spune ca nicio intalnire nu e intamplatoare. Intr-un fragment din cartea (In)decizii scriam:
LECTII

Si este un fapt pe care vreau sa-l povestesc in legatura cu acest lucru.
Acum o saptamana stateam la o coada incercand sa rezolv o problema administrativa.
Si ma gandesc asa: cei mai multi dintre noi atunci cand stam la o coada ne scoatem telefoanele si butonam. Sau stam cu castile in urechi. Pana ne vine randul. Si eu fac asa de obicei. Dar in acea zi, pentru ca nu stiam cum stau lucrurile la acel ghiseu, am intrebat-o pe fata din fata mea daca stie cum decurge procedura. Si uite asa am intrat in vorba cu ea. Trebuie sa recunosc ca de cum am vazut-o, am simtit fie ca o cunosc, fie ca seamana foarte bine cu cineva cunoscut, fie ca… ceva. Cert e ca am avut un feeling. Si am inceput sa vorbim despre calatorii (acel ghiseu avea legatura cu partea de calatorii), despre zborul cu avionul (am aflat ca viata ei se desfasoara destul de mult intre zboruri si ca ii place foarte mult acest lucru, poate si din cauza ca bunicul ei a fost aviator), dar si despre pantofi cu toc si vestimentatie. La jumatatea discutiei am facut si cunostinta. Ea era Diana. Mi-a povestit fara sa intre in detalii cu ce se ocupa. Am aflat ca a facut un master in State, ca lucreaza in jurnalism pe o pozitie care ii permite sa faca ceea ce ii place cel mai mult: adica sa scrie si sa calatoreasca. I-am spus si eu cateva lucruri despre mine: ca lucrez intr-o multinationala, dar si ca am scris o carte. Diana parea foarte interesata de romanul pe care l-am scris, fapt ce m-a surprins si m-a facut sa ma simt tare bine in acelasi timp. La plecare mi-a dat cartea ei de vizita si add pe Facebook.
Am ramas in parcare ca sa astept o prietena sa ma ia cu masina. M-am uitat pe cartea de vizita: Diana-Florina Cosmin, redactor sef la ForbesLife si Up by Forbes. Pe Facebook am descoperit ca este si autoarea unui roman Povestile unei inimi (aparuta la Curtea veche acum 4 ani) si a unui website de succes: http://www.finesociety.ro.
Nu imi venea sa cred. Si da, imi era cunoscuta figura ei. Citisem cu ceva timp in urma un articol pe internet despre Diana-Florina Cosmin. Doar ca eu am o problema cu retinutul numelor (le uit foarte repede). Si in acea dimineata nu facusem legatura. Tot ce am putut sa imi zic a fost: da, nimic nu e intamplator. Si sa zambesc tare,tare. Care era probabilitatea sa intalnesc in acea zi un scriitor si un redactor-sef la una din cele mai citite reviste din Romania?
Stau si ma gandesc ca exista zeci de persoane pe care le cunoastem zilnic si cu care nu stabilim nicio legatura, nicio interactiune. Cred ca in fiecare zi avem oportunitatea de a cunoaste foarte multi oameni. Din orice domeniu. Si ceea ce e cel mai important este ca de la fiecare dintre ei avem ce invata. Doar ca adesea noi alegem sa stam cu castile in urechi sau butonand telefonul.
Oamenii cu care ne intalnim nu ne apar intamplator in cale. Si fiecare dintre ei contribuie cu cate ceva la evolutia noastra: cu o fraza, cuvant ori zambet.
Doar ca mai cred ceva. Ca trebuie sa fim deschisi. Tot timpul. Atenti. Si prezenti.

“Cred ca de la toti oamenii ai ce invata” – lectia de blogging cu Otrava

FullSizeRender(2)

FullSizeRender(2)
Marti seara, de 1 martie, am sarbatorit ziua martisorului la incubator107.
Ne-am adunat la o cafea tare buna si la Povesti de viata cu Otrava. Sau cu Blogu’ lui Otrava.
Si l-am cunoscut pe Otrava asa cum este el. Deschis, pragmatic (in ciuda firii lui visatoare) si foarte pozitiv. Un tip care vede intotdeauna partea plina a paharului, dupa cum ne-a spus chiar el. Si care nu isi face niciodata planuri.
Otrava nu a venit ca sa se laude. A stat si a vorbit cu noi. Si ne-a raspuns la toate intrebarile si curiozitatile noastre. Am aflat ca a lucrat vreo 12 ani de zile intr-un trust mare de TV. Si ca din iunie 2015 lucreaza doar pe cont propriu. Ca traieste din blogging si din campanii. Ne-a spus cum isi alege el campaniile, dar si cum functioneaza peisajul media in zilele noastre. A raspuns intrebarii curioase (a sbsemnatei) de ce si-a ales numele Otrava, dar a vorbit si despre Bukowski si Leonard Cohen.
Ce mi-a placut in mod deosebit? Ca un tip care are 7000 like-uri zilnic este atat de modest. Si pentru ca a stat si el sa ne ascultate pe noi. Si asta pentru ca e un tip care crede ca de la toti oamenii ai ce invata.

la 3 saptamani dupa lansarea cartii inDECIZII

pozaverona
Au trecut deja 3 saptamani de la lansare. Si toata lumea ma intreaba cum ma simt, ce am mai facut, cum merg vanzarile si asa mai departe.
Pai… raspunsul este: traiesc cea mai frumoasa perioada din viata mea. Si asta pentru ca zilnic mi se intampla cate un lucru frumos care are legatura cu cartea inDECIZII.
Am fost tare fericita atunci cand mi-am vazut imediat dupa lansare cartea la sectiunea NOUTATI in Carturesti Carusel. Ca dupa 2 saptamani sa o vad in celelalte librarii din reteaua Carturesti.
Unul dintre momentele WOW a fost atunci cand, la doua zile dupa lansare, in Carusel, un tip s-a dus fix la cartea mea si a cumparat-o. Eu eram in librarie, ma uitam si nu imi venea sa cred. I-am spus ca eu sunt autoarea, i-am dat un autograf si am imortalizat momentul intr-o poza pe Facebook.
M-au facut sa zambesc zilnic mesajele (live sau nu) pe care le-am primit de la colegi si de la prieteni: ca le-a placut cartea, ca s-au regasit in personaje ori ca le-a facut bine sa o citeasca. Unele dintre mesaje le-am primit la 12 noaptea, m-au trezit din somn si abia dimineata mi-am dat seama ca sunt totusi reale. Si nu din vis. Si abia tot atunci am realizat cat de multi prieteni am.
Un alt moment tare frumos a fost cel in care soacra unei colege de la munca si-a dorit cadou de ziua ei de nastere fix cartea mea.
M-a facut fericita si momentul in care o cititoare a paginii mele de pe Facebook mi-a spus ca i-au placut tare mult fragmentele postate acolo. Si ca s-a dus repede sa cumpere cartea din librarie. Sper sa ii ofer cat mai curand si autograful meu.
M-a facut sa zambesc un amic care locuieste in strainatate si a comandat online cartea mea.
M-au facut fericita toate intalnirile de la cafea cu prietenii care nu au putut ajunge la lansare si cu care m-am intalnit apoi pentru un autograf.
In toata aceasta perioada m-am bucurat pentru fiecare apreciere primita, pentru fiecare autograf pe care l-am scris, pentru fiecare multumesc.
Si nu in ultimul rand, ma face sa zambesc zilnic cartea, atunci cand o vad in biblioteca mea, frumos asezata langa celelalte carti. Inca ma face sa ma intreb daca este chiar a mea.
Da, asta e raspunsul: traiesc cea mai frumoasa perioada din viata mea.

Despre cum m-am simtit la propria lansare de carte

IMG_9968-Edit

IMG_9500-EditSambata, 6 februarie, ora 16 fara 15.
Am intrat in Carturesti Carusel. De cate ori nu am fost in aceasta librarie frumoasa… iar acum arata total diferit. M-a intampinat la intrare o doamna draguta, PR-ul librariei, si m-a intrebat daca eu sunt scriitoarea, cea care urmeaza sa aiba lansarea in acea zi. Am raspuns (ca si cum ar fi trebuit sa ma gandesc de doua ori) ca da. Incercand sa aud urmatoarea intrebare, privirea mi s-a indreptat spre standul central. Era standul meu, aranjat cu carti. I-am spus doamnei ca revin intr-un minut si m-am apropiat de stand. Nu-mi venea sa cred. Vedeam pentru prima oara cartea mea, (In)decizii. Am pus mana pe ea. Senzatia pe care am trait-o nu o sa o pot explica in cuvinte. Nici acum, nici maine, si… poate ca niciodata. Un soi de gol in stomac, amestecat cu o caldura drept in inima. Si cu un tremurat al mainii atunci cand am intors prima pagina. Doamna de la PR a venit repede langa mine, mi-a prezentat standul, cum functioneaza statia, microfonul… da, urma sa vorbesc la microfon, pentru prima oara in viata mea. Am facut clasica proba 1,2 si mi-am dat seama ca vocea mea suna bine.
M-am intalnit cu dl. editor Ariesan si timp de o jumatate de ora am pus la punct ultimele detalii. Dl. editor imi tot repeta sa ma relaxez. L-am intrebat daca par emotionata sau stresata si mi-a raspuns: stresata. Atunci mi-am dat seama ca e bine sa iau o gura de apa.
Pe la 16.30 au venit si fetele care urmau sa vorbeasca despre mine la lansare. Simona imi spunea sa incerc sa zambesc, iar Stefana, ea imi zambea mie tot timpul. Tot pe la 16.30 au inceput sa vina si primii prieteni, primele rude. Si multe flori. Si complimente… despre rochie, machiaj ori coafura. Se apropia usor usor de ora 17 si peste trei sferturi din cei invitati nu sosisera. Imi verificam telefonul, iar cateva dintre mesajele pe care le-am primit „Cristina, imi pare rau, dar nu mai ajung la tine la lansare..” ma facusera sa simt un gol imens in stomac. Am mai baut repede niste apa si am incercat sa respir profund. La ora 17 fix, sala era pe jumatate plina. Ca la ora 17.10, sa fie toata sala plina. Sa fi fost in jur de 80, sau poate chiar 100 de oameni. Mi-a revenit inima la loc, iar dl. editor mi-a spus ca e momentul sa incepem. Si a facut dansul o deschidere frumoasa, si apoi au vorbit fetele, Stefana si Simona. Si mi-a placut ca au vorbit din suflet. Asa cum m-au cunoscut ele pe mine. Asa cum mi-au citit ele cartea. Ce le-a placut. Si s-au uitat spre mine tot timpul si mi-au zambit.
Imi disparusera toate emotiile brusc. Incepusem abia atunci sa privesc sala. Vedeam familia, vedeam prieteni, vedeam colegi, unii in fata mea, altii la etaj, mai erau si privirile a doi-trei curiosi din librarie si, cel mai important, am inceput sa ma bucur. Sa ma bucur ca sunt eu acolo, in fata a zeci de oameni, toti cunoscuti de-ai mei, oameni care au venit sa imi fie alaturi. Si sa ma bucur de Carturesti Carusel, locul unde nici nu visam sa imi fac lansarea. M-am bucurat atunci cand discursul fetelor s-a terminat, pentru ca, daca ar fi continuat sa vorbeasca asa frumos, cel mai probabil as fi inceput sa plang. Dl. editor a mai adaugat cateva cuvinte, dupa care mi-a lasat mie locul. Am luat microfonul cu incredere. Nu imi pregatisem un speech cap-coada. Mai mult structura. Cuvintele am sperat tot timpul sa imi vina atunci in minte. Si mi-au venit. M-am uitat la public si am inceput sa le spun… povestea cartii mele. Mi s-a zis ca vocea nu mi-a tremurat si ca am parut increzatoare. Altii mi-au spus ca am parut usor emotionata, dar ca emotiile fac bine.
Cum m-am simtit eu? Cea mai fericita. Pentru ca vorbeam din suflet. Sau poate chiar cu sufletul. Despre cea mai realizare a mea, despre carte. Despre o parte din mine. Iar atunci cand am fost spre final de discurs, mi-am dat seama… ca imi place tare mult sa vorbesc la microfon. Si ca as putea sa vorbesc despre cartea mea ore in sir.
Insa discursul se incheiase si trebuia sa ma pregatesc de sesiunea de autografe. M-am asezat pe scari si am semnat prima carte. Cum a fost? Mi se parea ca nu mai stiu sa scriu. Noroc ca mi-a venit in cap repede mesajul si mi-am amintit si ora de scris. Adica cea de caligrafie. Cineva inspirat din public mi-a adus un scaun si m-am asezat la masa. Am inceput oficial sesiunea de autografe. Din cauza emotiilor stiloul parea ca nu mai scrie, asa ca l-am inlocuit repede cu un pix obisnuit. Zeci de intrebari imi treceau prin cap: am semnat la fel pentru mai multe persoane? o sa le placa? daca am facut vreo confuzie de nume?
Dupa care am luat o pauza de cateva secunde. Atunci cand primul stoc de carti s-a terminat. Si abia atunci am inceput sa ma bucur si de momentul asta. Am inceput sa fac poze cu cei care imi cereau autografe, sa vorbesc cateva cuvinte cu ei… si uite asa a trecut o ora fara sa imi dau seama. La final ramasesera pe masa doar 10 carti. Le-am aranjat frumos. Mi-am pus pixul in geanta. Am mai privit o data locul. Sala era acum aproape goala. Dar plina. Cu tot ce umpluse acea sala timp de 2 ore: cu emotii, cu caldura, cu prieteni, cu zambete, cu glume, chiar si cu un pic de sosotit. Si cu un vis implinit.
6 februarie 2016. O declar cea mai frumoasa zi din viata mea.
IMG_9968-Edit

“Cred foarte mult in tacere. E jumatate din teatru. Un actor exista cel mai mult atunci cand tace. E ca pauza in muzica.”- lectia de film cu Marcel Iures

2016_01_08 Marcel Iures - 0134
L-a jucat pe Richard al III-lea. Si a interpretat perfect. Asa a primit biletul către Hollywood, avandu-i colegi pe Tom Cruise, Nicole Kidman, Bruce Willis, Brad Pitt, Johnny Deep si Antonio Banderas. A refuzat stabilirea definitiva in America pentru a se intoarce in tara; ca sa puna bazele primei scene independente de teatru din Romania, Teatrul Act.
Iar intr-o seara friguroasa de ianuarie 2016 a venit in mansarda incubatorului107. Nu a venit cu vreun rol sau vreun discurs pregatit. A venit deschis ca sa ne raspunda intrebarilor si curiozitatilor noastre.

1. despre viata de actor
Actorul traieste cu o suma de fantome. Eu traiesc cu toate rolurile pe care le joc in prezent. De vreo 4 ani. Ma culc cu ele, ma trezesc cu ele. Vorbesc cu ele, beau cafea cu ele.

2. despre cel mai important sfat pe care l-a primit in cariera de actor
L-am primit de la profesorul meu, Dabija: Sa nu termini niciodata un rol. El nu se poate termina. Intr-adevar se termina energia. Orice rol are un combustibil. In clipa in care se termina trebuie sa fii suficient de cinstit si sa recunosti ca l-ai pus pe pilot automat. Si atunci nu mai joc rolul respectiv.

3. despre placeri hedoniste
Placerea de a exista este baza. Se apara greu si se castiga greu. Pentru ca ti se cere mai mult decat poti, decat esti dispus si mai mult decat trebuie. Avem in noi alt model de a trai. Modelui european se clatina. Domul din Milano nu mai conteaza. Omul e in concurenta cu el insusi pe Everest. Omul modern e foarte sportiv. Un hedonist sportiv. Sunt unii care gasesc ceva placut si frumos in a respira adanc, in a vedea o femeie frumoasa (fara sa pui mana la BMW sau la ultimul swarovski de pe tableta), in a vedea un copac sau un copil frumos pe strada…dar prea putini.
Cred ca exista un pic de placere elementara a faptului ca esti pur si simplu. Poti sa vorbesti cu oamenii, poti sa-i imbratisezi, poti sa cazi de acord sau nu asupra unor lucruri. Daca esti atent, poti sa iti dai seama ca traiesti. Placerea elementara a faptului ca esti.

4. despre tacere
Cred foarte mult in tacere. E jumatate din teatru. Un actor exista cel mai mult atunci cand tace. E ca pauza in muzica.

5. despre omul modern
Omul modern a iesit din el insusi cu treaba. Iar apoi, cand s-a intors acasa nu s-a mai regasit. Omul modern sufera de hipercomunicare. In societatea de azi care se misca cu viteze mult supralicitate lumea nu se misca asa de repede. Pretinde doar. Da impresia. Totul e o comanda.

6. despre cel mai frumos lucru pe care l-a facut in viata

Am o familie, am un baiat. Restul, tot ceea ce se intampla in viata mea sunt metafore, bucurii – oameni interesanti care imi dau buna-ziua, oameni care ma admira si asta e inestimabil; inestimabil pentru ca nu e obligatoriu.

7. despre dorinte in 2016
Cel mai important este ceea ce se intampla pe dinauntru. Daca reusesti sa fii mai atent decat in anul precedent e bine. Se mareste campul vizual, ai mai multe provocari.

1 2 3 4 9