“In Romania sunt doua tari: Bucuresti si restul” cu Cristina Liberis

liberisIn Romania sunt doua tari: Bucuresti si restul. Bucuresti este o tara. O tara in care nu se traieste, ci doar se supravietuieste. O tara in care toata lumea sta pe Facebook, o tara in care suntem autisti, nu avem dorinta de a relationa real cu celalalt pentru ca suntem mult prea plini de noi sau mult prea goi de noi. Te duci in Timisoara, te duci in Cluj, te duci intr-un sat din judetul Timis, acolo oamenii traiesc. Si cand spun traiesc, traiesc. Adica au o viata personala, au o viata de familie, au un serviciu, sau nu au un serviciu, dar nu conteaza, te uiti la fata lor si vezi ca ei traiesc. Aici este incrancenare, este frustrare, este orgoliu, este nimicnicie, nu mai exista repere morale, nu mai exista valori”. (Cristina Liberis)
Daca te probezi cu o rochie si a doua zi inca te mai gandesti la ea, atunci e bine sa te duci sa ti-o cumperi. Daca asculti un om vorbind si a doua zi cuvintele lui iti sunt impregnante adanc in minte ori in suflet, inseamna ca intalnirea aceea nu a fost intamplatoare. La cursurile de jurnalism Media FEM am asculat-o pe Cristina Liberis, jurnalista atat de cunoscuta pe care cu totii o priveam cu drag la TV atunci cand raporta despre misiunile de razboi. A vorbit despre misiunile ei din timpul razboaielor, despre riscurile la care a fost supusa si in genere despre tot peisajul media de acum 20 de ani in comparatie cu cel de acum.
De ce a ales jurnalismul de razboi, o meserie atat de dificila si riscanta pentru o femeie? ”

A reprezentat cautarea ta dincolo de tine. Nu aveam nimic de pierdut. Aveam nevoie sa umplu un gol din interior. Cu trecerea anilor am aflat ca golul ti-l umpli tot din tine. Daca as fi fost fericita in acea perioada a vietii mele, probabil ca nu m-as fi apucat de jurnalismul de razboi” a marturisit Cristina Liberis. Dar cum in viata tot raul este spre bine, Cristina Liberis si-a pus viata in slujba unei meserii grele, riscante, dar care i-a oferit momente de satisfactie. Unul din ele a fost in momentul in care a luat interviu liderul palestinian Yasser Arafat, o misiune imposibila pentru cei mai multi dintre jurnalisti. Detalii de culise? Yasser Arafat si-a adus aminte de Romania, de Neptun, si-a exprimat dorinta de a reveni pe plaiurile noastre, iar la final i-a sarutat mana, moment mediatizat de presa, tinand cont de statutul femeii in regiunile palestiniene.
Care ar fi atuul unei femei in fata unui coleg barbat in jurnalismul de razboi, dar care se aplica in orice context sau meserie? „Sa nu uitati ca sunteti femei, ca trebuie sa fiti o mana de fier intr-o manausa de catifea. Trebuie sa stiti ce vreti, care e tinta, care e scopul vostru. Admir femeile care au reusit fara compromisuri, femeile care si-au pastrat principiile cu care au plecat la drum, care au devenit model pentru altele. Admir femeia care nu uitat ca este femeie, ca nu este barbat. Deci nu trebuie sa inlocuiesti barbatul in diverse munci, sa arati ca esti mai capabila decat el pentru ca tu oricum ai si altele in spate. Adica ajunge o vreme in care ai o familie, un copil, mai multe responsabilitati decat un barbat.”
Care este lucru cel mai important pe care l-a invatat Cristina Liberis din perioada in care a fost jurnalist de razboi „Am invatat sa pretuiesc clipa, sa pretuiesc viata
O intalnire cu si despre jurnalism, despre oameni, despre viata.

Leave a Reply