Free books!

             Facebook, Twitter, Linkedln… toata lumea cunoaste aceste retele de socializare, insa cati dintre noi au auzit de Bookcrossing? Ei bine, la evenimentul Street Delivery de anul acesta m-am “familiarizat“ cu acest concept  si m-am gandit sa vi-l impartasesc si voua.

              Ce este “Bookcrossing”?  Este un proiect international, o biblioteca a orasului, a strazii, care numara  peste 1,500,000 de iubitori ai cartilor din toata lumea.

              Ideea este simpla. Cineva lasa intr-un loc public (parcuri, cafenele, autobuze, statii de metrou, etc) o carte, avand pe coperta un cod de inregistrare, cateva instructiuni si un mesaj. Cel care o gaseste o citeste, se inregistreaza pe site-ul http://www.bookcrossing.com, introduce codul unic  BCID gasit. Primeste astfel acces pentru a vedea cine a mai citit acea carte, unde a gasit-o la randul sau,  impresiile si comentariile lasate. Dupa lectura, cititorul isi creeaza pe site un cont (se poate intregistra sub numele real sau unul fictiv), selecteaza locul in care a gasit cartea (tara, oras, loc), da o nota cartii   si isi lasa  parerea lui online vis-a vis de subiectul cartii. Dupa lectura, cititorul repune cartea in circulatie in asa numitele “crossing zones” (zone de tranzit- statii de metrou, cinematografe, etc) si astfel va ajunge la un alt cititor, si apoi la un altul…

               De asemenea, daca aveti o carte preferata, pe care doriti sa o impartasiti si celorlati, sau de ce nu, aveti vreo carte in dublu exemplar, puteti sa o faceti sa devina parte a proiectului Bookcroosing. Intrati pe site, obtineti un cod BCID, imprimati eticheta si “eliberati” cartea in oras.

                Bookcrossing Romania  s-a lansat in 2010, de catre Radio Romania Cultural cu ocazia targului de carte Gaudeamus.  Sub indemnul “Cand gasesti o carte in oras, fa-o sa circule”, au fost puse in circulatie zeci de carti si s-au deschis primele zone de tranzit.

Pe site-ul http://bookcrossingrrc.radiocultura.ro/ puteti urmari cartile puse in circulatie, zonele de tranzit existente si lansarile care au loc. De asemenea, daca doriti, puteti sa deschideti propriile zone de tranzit. Instructiunile le gasiti pe site.

               Cartea pe care cei de la Radio Romania Cultural mi-au inmanat-o a fost “Trestia revoltata” de Nina Berberova, din colectia “Cartilor de pe noptiera”. Am citit-o, am urmat instructiunile si mi-am creat cont. Mi-am spus parerea, iar acum urmeaza sa o lansez mai departe. O sa o las cel mai probabil intr-o statie de metrou. Abia astept sa vad la cine o sa ajunga si sa citesc impresiile sale.

               Haideti sa incurajam astfel cititul, pentru ca acest mod de a citi este gratuit, reprezinta prima bibilioteca disponibila tuturor locuitorilor unui oras si, mai mult decat atat, reprezinta un proces interesant avand in vedere ca aceasta carte va avea o viata a sa, va calatori in lume, va ajunge in mainile a zeci, poate chiar sute de cititori si va imprumuta cate putin din personalitatea fiecaruia.

     

Leave a Reply