Atunci cand invatam sa mergem cu bicicleta (in copilarie sau mai tarziu), invatam repede sa punem si frana. De ce?…ca sa ne putem opri atunci cand apare un obstacol, ori atunci cand obosim de atata pedalat…
Dar ma intreb, de ce oare in viata multi dintre noi nu invatam sa punem frana?
De ce nu punem frana pentru a lua o pauza ca sa reflectam? E ca atunci cand mergi cu bicicleta si pui frana ca sa iei o gura de apa, ori ca sa admiri un peisaj, un apus de soare… tot asa o pauza ne-ar ajuta sa descoperim lucrurile cu adevarat importante si oamenii frumosi de la care sa avem ce invata.
De ce nici macar atunci cand ne ducem la vale, nu mai gasim pedala de frana? De ce lasam obisnuinta, ori teama de nou, ori teama de a ne descoperi sa ne conduca? Avem tendinta sa ramanem prinsi in relatii in care nu ne mai regasim, care ne provoaca suferinta si totusi sa continuam asa, ca din inertie… avem tendinta de a ramane blocati pe un job doar pentru ca ne-am obisnuit cu el si pentru ca ne este frica sa credem ca putem mai mult… sau pentru ca ne asigura un confort material cu care ne-am obisnuit atat de mult si fara de care nu mai credem ca se poate trai…avem tendinta sa nu spunem nu, din dorinta de a-i menaja mereu pe ceilalti, ignorand ceea ce simtim noi cu adevarat…
Oare cum ar fi daca, atunci cand am invata sa punem frana cu bicicleta, am invata sa punem frana si in viata, din cand in cand?
Sursa foto: pixabay.com
