Archive of ‘Timp liber’ category

Ceasul. Cat este ceasul?

poza labirint

poza labirintAdevarata esenta a lucrurilor nu se vede cu ochii. Credem ca vedem lumea din jur, si totusi percepem numai invelisul ei. Asta m-a invatat un spectacol in care am avut rolul principal si in care nu am vazut nimic. In care am simtit; si am inteles. Mult mai mult decat as fi facut-o cu ochii deschisi. O experienta minunata in cadrul unui spectacol de teatru labirint in regia Stefanei Popa.

 Totul a inceput cu prezenta unei domnisoare cu voce calda care m-a intampinat in poarta casei. M-a invitat intr-o sala de asteptare unde alaturi de alte persoane am jucat un joc de societate. Jocul a fost intrerupt de o voce care m-a chemat. Mi-a spus ca este timpul. Mi-a pus o esarfa la ochi si mi-a urat „- Calatorie placuta!”.

Cu ochii legati am mers tinandu-ma de o sfoara ce m-a condus cel mai probabil intr-o bucatarie. „ – Ceva de baut: cald, rece? De mancat: dulce, sarat?” am fost intrebata. Am vrut ceva cald de baut si am primit ceai cu aroma de scortisoara. Iar de mancat am vrut ceva sarat si am primit zacusca. „- Este timpul sa-ti continui drumul. Intra pe a doua usa pe stanga”, mi s-a spus. Am pipait peretele si am ajuns in dreptul unei usi. O voce m-a intampinat: “- Ai semnat contractul?” Dupa care am fost impachetata la propriu intr-un sul de hartie. Probabil era chiar un contract. „- Ai o suma de bani. Ce alegi? Sa-i investesti sau sa-i cheltuiesti?” vocea m-a intrebat. „- Sa-i cheltuiesc”, a fost raspunsul meu. Si imediat am primit un pix si am fost rugata sa semnez.

Cu o patura pusa peste umeri am iesit afara. M-a intampinat vocea unui domn in varsta care mi-a spus ca nu vede, rugandu-ma sa-l insotesc. Ce coincidenta. Nici eu nu vedeam. L-am luat de brat. In departare se auzea muzica. Ne-am indreptat catre acel loc. Ajunsi acolo, am simtit caldura. Era aprins un foc. Probabil un foc de tabara acompaniat de cantece. Am primit o muzicuta. Am incercat sa suflu in ea, asa cum faceam in copilarie.

 Cadrul insa s-a schimbat. O mana m-a condus mai departe. Am urcat niste trepte, iar apoi am fost asezata intr-un scaun mobil si plimbata cu viteza. La un moment dat am simtit un miros de menta. Mainile mi-au fost unse cu o licoare parfumata, iar apoi a urmat un masaj relaxant pe spate. „- Tu cand ai avut ultima data grija de sanatatea ta?” a fost intrebarea care mi s-a pus si la care nu am stiut ce raspuns sa dau pe loc.

 S-a schimbat iar cadrul, am fost ridicata si luata la dans. Si aruncată la propriu intr-un pat. M-am trezit in bratele unui barbat care m-a luat in brate. „- In ziua de azi oamenii fac sex, dar sunt singuri. Tu alegi sa te indragostesti sau nu?” o voce feminina mi-a soptit. Am raspuns afirmativ si am fost asezata pe un alt scaun. „- Inspira 7 secunde și apoi expira alte 4 secunde. Fa asta de cateva ori in ritmul tau. Apoi imagineaza-ti cerul. Cand l-ai vazut ultima oara? Imagineaza-ti stoluri de pasari. Vin sau pleaca? Cand ai văzut ultima data imaginea asta? Cand ai calcat ultima oară cu picioarele desculte pe iarba? Iti mai aduci aminte de fosnetul copacilor? Cand ai ascultat ultima oara marea? Cand ai simtit nisipul printre maini? Cand ti-ai ascultat ultima oara inima?” vocea mi-a soptit in continuare. In timp ce imi raspundeam sigura, in gand, la aceste intrebari, mi-au fost puse un fel de casti in urechi, dar si ceva rece si metalic in dreptul inimii. Am inceput sa ascult. Auzeam pentru prima oara cum imi bate propria inima. Era probabil un stetoscop.

 Cadrul s-a schimbat din nou, am fost condusa afara. Am fost asezată pe un scaun care se balansa. O voce m-a rugat sa imi dezleg esarfa de la ochi. In fata mea era un fel de perdea, iar eu ma aflam intr-un legan. La fiecare balans perdeaua se dadea la o parte si vedeam doar cate un cuvânt: „ce?”, doresti?”etc. Dupa cateva balansuri am descifrat intreaga propozitie: „Ce iti doresti tu cu adevarat?” Au urmat cateva clipe de gandire, iar raspunsul meu cu voce tare a fost: „Sa fiu fericita. Sa descopar cu adevarat lucrurile care ma fac fericita.”

Ultima schimbare de decor: Ceasul. Cât este ceasul? Am primit un cadran desenat sub forma unui ceas, care avea in locul cifrelor inscriptiile: dezvoltare personala, comunitate, iubire, familie, spiritualitate, cariera&bani, distractie&prieteni si sanatate.

Ce arata ceasul meu? Cum aveam de gand sa imi impart timpul de acum incolo intre toate cadranele? Cat timp urma sa aloc pentru fiecare dintre ele in viitor? Ce avea sa schimbe in mine aceasta experienta? Au fost intrebarile cu care am ramas in minte mult timp dupa terminarea spectacolului.

Bucharest, not Budapest Music Film Festival 2014

In perioada 20-29 iunie bucurestenii sunt invitati sa-si faca promenada de seara in „gradina muzicala” din Piata George Enescu. Aici are loc cea de-a IX-a editie a Festivalului Muzicii de Film. Timp de zece zile, incepand cu ora 18.30, cele mai renumite orchestre din tara sustin recitaluri live sub bagheta talentatilor dirijori, avand ca invitati solisti de renume.
Fata de editiile anterioare, anul acesta operele clasice capata o nuanta de contemporaneitate. Mai mult, alaturi de orchestrele clasice, urca pe scena interpreti de rock, folk si jazz. Ne vor incanta pe rand acordurile Orchestrei Nationale Radio, Camerei Regale, Filarmonicii George Enescu, Orchestrei de Jazz din capitala, completate de prezenta unor solisti precum Matei Ioachimescu, Razvan Stoica ori Teodor Ilincai. In ultima seara de festival, Piata George Enescu va imprumuta spiritul austriac, caci Orchestra Spirit of Vienna ne promite un spectacol total pe valsurile lui Johann Strauss.
La finalul fiecarei seri au loc proiectii cinematorgrafice care aduc concerte, musicaluri de pe cele mai mari scene ale lumii. In plus, in programul de weekend, inainte de recitalurile live, se regasesc orele de dans sustinute de instructori ai Academiei de dans Mihai Petre.
Si cum unui inceput de vara nu-i sta bine decat cu muzica buna, acest festival din centrul capitalei poate fi alegerea perfecta a unei seri din luna lui Ciresar.
Detalii pe http://www.bucharestmusicfilmfestival.ro

photo(42)

Street Delivery 2014

In capitala, in weekendul care tocmai s-a incheiat, am respirat din plin cultura urbana.“Inchidem strada pentru masini si o deschidem pentru oameni” au spus si in acest an cei de la Street Delivery. Ajunsi la cea de-a noua editie, tema aleasa in acest an a fost SOCIETATEA MOBILA.
Strabatand la pas strada Pictor Verona, am putut vedea ateliere de creatie pentru copii si nu numai (pictura, olarit), proiecte urbane si de arhitectura, mici expozitii de obiecte artizanale, demonstratii de tango, grafitti si multe proiecte de voluntariat.
Ce mi-a atras atentia anul acesta?
Am fost surprinsa intr-un mod tare placut de cateva standuri tare creative: cei de la Anonimov (ofera servicii de traduceri) ne-au pregatit banci de scoala in care ne-m asezat pentru a da extemporal la gramatica. Si testul nu a fost chiar simplu, iar cei care au dovedit ca stiu tainele gramaticii au fost premiati. Un alt stand tare interesant a fost cel de la booktopia, prin initiativa “Capsula Timpului”: mesajul scris de noi catre o persoana draga va ajunge la destinatar peste fix 10 ani. Cum? Simbolic intr-o sticla, iar fizic pe adresa de e-mail a destinatarului. Amuzanta a fost si experienta din camera obscura, o cutie de carton pe care daca ti-o puneai pe cap aveai surpriza sa vezi lumea cu fundul in sus la propriu. Nu in ultimul rand ne-am adunat in iurta celor de la incubator107 unde am luat parte la diverse ateliere in ton cu atmosfera de pe Street Delivery.
Am fost surprinsa, intr-un mod negativ de aceasta data, de mesele pregatite pentru mici si bere, amplasate exact la intrare pe Strada Verona, fapt ce te facea sa te gandesti daca ai nimerit la un eveniment de arta urbana ori la un festival al berii comunal.
Una peste alta, Street Delivery surprinde in fiecare an prin atmosfera specifica, prin nonconformism si nu in ultimul rand constituie un loc placut de intalnire a comunitatii.

photo(41)

10361401_477277872375075_3682271823185745789_n *
* poza preluata din galeria foto Anonimov

De Ziua Europei

Anul acesta Ziua Europei a fost sarbatorita si la noi. In zilele de 9-10 mai, ARCUB, in colaborare cu Primaria Capitalei a organizat Festivalul Muzicilor de Fanfara, avand invitate 20 de formatii din 12 tari.
Daca pe data de 9 mai trupele invitate ne-au oferit reprezentatii in punctele cheie din capitala (Centrul Vechi, Parcul Cismigiu, Universitate ori Cercul Militar), pe data de 10 mai am asistat la o defilare spectaculoasa si mai apoi la show impresionat de patru ore cu muzica de fanfara.
Daca cei de la Historical Military Band din Turcia ne-au atras atentia prin costumele lor din vremea otomanilor, Bicycle Band din Olanda ne-a trezit interesul prin ideea lor originala de a-si sustine reprezentatia pe biciclete. Female Band din Polonia, o trupa alcatuita din fete de liceu, ne-a impresionat prin prezenta si dinamism, iar Music Band din Croatia ne-a adus zambetul pe buze cu interpretarea melodiei „Ai Se Eu Te Pego” intr-un stil original.
Pe tot parcursul spectacolului am avut parte de ritm, varietate (caci pe langa repertoriul clasic am avut pare si de orchestratii in voga din repertoriul international) si o atmosfera de sarbatoare.
O initiativa laudabila, care speram sa se repete si in anii viitori.

photo(38)

Un alt mod de a privi arta: Slow Art Day

Pe data de 12 aprilie in intreaga lume se celebreaza arta; arta privita pe indelete si cu rabadare. Conceptul Slow Art este urmatorul: in aceasta zi, oamenii de peste tot din lume viziteaza muzee ori galerii de arta si privesc 5 opere de arta atent selectate, alocand un timp de 10 minute fiecarei lucrari in parte; la finalul celor 50 de minute se intalnesc cu totii la masa pentru a discuta referitor la experienta la care au luat parte si impactul avut asupra fiecaruia dintre ei. Acest concept reprezinta o terapie, o modalitate de relaxare, o meditatie. Ne aflam intr-un secol al vitezei, in care fiecare lucru este facut in graba, fapt ce ne sporeste starea de stres si anxietate. Acest concept, de Slow Art, se bazeaza pe ideea de a face lucrurile cat mai incet, de a fi in contact cu noi insine, la care se adauga faptul ca arta, deci frumosul, ne ofera starea de bine si de armonie de care avem nevoie; caci atunci cand privesti incet un tablou, descoperi cate putin din tine. Anul acesta in Romania, prin intermediul proiectului “27 de ragazuri” am sarbatorit Slow Day Art in Bucuresti in cadrul muzeului Theodor Aman; un muzeu care s-a restaurat de curand si care isi are portile deschise; un muzeu cu o poveste si cu galerii care merita descoperite; timp de 50 de minute, am admirat 5 opere de arta (printre care tablourile: „Natura moarta-Liliacul”, „Cirese”, „Baia turceasca”, toate opere ale lui Theodor Aman) intr-un mod diferit fata de cum am facut-o pana acum: am privit fiecare opera de arta incet; am incercat sa fiu in contact cu gandurile, sentimentele transmise de catre tablouri si am examinat fiecare detaliu al picturii, pentru a vedea ce imi comunica lucrarea; iar atunci cand mintea imi fugea in alta parte, ma reconcentram asupra tabloului. Personal, a fost o experienta placuta si cu totul noua; daca pana acum vizionam galerii intregi fara sa aloc mai mult de 30 de secunde unui tablou, aceasta experienta m-a facut sa-mi acord mie un ragaz intr-o frumoasa zi de sambata.

Viata regasita intr-un labirint

teatru_labirint

Un labirint senzorial, o calatorie, o piesa de teatru in care tu esti actor si spectator…la ce? la viata ta.

teatru_labirintO experienta cu totul noua pentru mine la care am luat parte in cadrul frumosului proiect incubator107. Un spectacol in regia Stefanei Popa.

O experienta care nu a durat mai mult de o ora, dar in care am simtit ca nu mai conteaza timpul, in care m-am deconectat complet de la telefonul mobil si de la timp.

Totul incepe cu o poveste ascultata la un pick-up vechi, o poveste auzita si-n copilarie…sau poate este vorba de propria poveste inca nescrisa…dar povestea este intrerupta, cineva cu o lumanare aprinsa ma cheama, ma conduce pe un culoar intunecat unde la lumina lumanarii pot sa deslusesc poze, amintiri vechi cu oameni si versuri…versuri despre viata, despre suferinta, despre destin. Timp mult nu am sa zabovesc si ajung intr-o pivnita unde pe o masa gasesc o foaie de hartie si un pix … mi se cere sa-mi scriu testamentul…un moment in care raman doar eu cu mine, in care mi se desfasoara in fata ochilor toata viata si in care ma incearca un regret ca nu am apucat sa fac sau sa termin unele lucruri. Sunt invitata sa-mi iau testamentul cu mine, mi se spun cuvinte care seamana cu cele ale unei rugaciuni si intru in camera Sfantului Petru… un birou cu carti de filozofie, in care cei mai multi au incercat sa dea probabil un sens vietii… mi se serveste un ceai cald… sunt intrebata ce definitie i-as da vietii dupa care ii inmanez testamentul Sfantului Petru… il pune intr-un plic si ma roaga sa-i scriu destinatarul. Curand trebuie sa parasesc incaperea… cineva imi ofera o imbratiasare calda, imi pune o patura peste umeri, imi deschide usa afara si imi spune sa urmez calea luminata…urmez parcursul candelelor frumos luminate, urc niste scari si ma intampina un paznic…. ma leaga la ochi si imi spune ca d-aici incepe calatoria mea, a sufletului… ca trebuie sa fiu atenta la tot ce sa intampla, sa simt, sa retin si cel mai important.. sa nu vorbesc si sa ma las condusa. Ma leaga la ochi si calatoria incepe… d-aici tot ce se intampla se rezuma la simturi, o experienta traita doar senzorial …in jurul meu se aud cantece romanesti, simt cum vine caldura soarelui, apoi vine si vantul, ciripit de vrabiute… cineva ma ia de mana si imi spune de existenta unui tunel, la capatul caruia se afla o oglinda … trec prin tunel….ma nasc…ursitoarele imi fac urarile pentru viata… sunt condusa catre apa… apa vie…simt miros de mir, petale de trandafiri…primesc binecuvantarea…intr-un fel botezul… apoi ajung intr-un leagan… sunt frumos invelita si simt ceva moale…o jucarie de plus ce-mi aminteste de copilarie…mi se canta atat de duios un cantec de leagan…apoi ma ridic, ma tin de o sfoara si brusc sunt pusa in fata unei alegeri… dreapta sau stanga… si simt atat de adanc senzatia din viata reala cand sunt pusa in fata unei alegeri care consider ca-mi va schimba viata… dar de data asta, am senzatia ca in acel moment nu mai conteaza dreapta sau stanga si ca orice as alege, tot acolo o sa ajung… o iau intr-o parte oarecare si mi se pune un fierastrau in mana… sunt un tamplar…apoi mi se dau bucate … una din cele mai frumoase trairi o am cand imi simt mainile in lut, in roata de olarit si vreau sa creez ceva… dar la un moment dat se opreste… opera nu mai este terminata… sunt luata si asezata pe un scaun si gatita… mi se pune o coronita pe cap, pe deget simt cum mi se leaga un fel de inel.. incepe muzica, un acordeon care suna asa de frumos… sunt luata de mana si inviata la dans de catre “mire” … iar apoi, in invarteala aia de dans ma trezesc singura intr-un loc stramt si alb… ce semana cu un fel de groapa… sunt dezlegata la ochi… vad secvente din viata noastra, a romanilor… secvente pe care poate doar sufletul sa le vada si sa le intelega…

Sunt condusa de catre paznic… vin de unde am plecat… si imi iau un moment de gandire…cu penita cu cerneala scriu pe o coala alba mare si alba…”am simtit ca am trait insasi Viata”… mi-am luat testamentul si calatoria s-a incheiat… o experienta pe care o sa o pastrez in suflet pentru mult timp si de care o sa-mi amintesc deseori si din care eu personal am invatat o lectie: sa nu mai incerc sa am tot timpul totul sub control… ci sa las viata sa fie…

 

Cum sa asterni versuri pe hartie

Ce semnificatie are cartea tiparita? Fara cartea tiparita nu ar exista istorie, nu ar exista descoperiri, nu ar exista cultura. Chiar daca in ziua de azi numeroase carti circula in format electronic, senzatia pe care o incerci atunci cand rasfoiesti o carte, nu poate fi inlocuita de nicio inventie digitala.

Cartea estphoto(28)e privita ca un obiect de arta de catre mesterul Razvan Supuran, artist in arta hartiei manuale. In cadrul proiectului “27 de ragazuri”, mai precis a evenimentului „Atelier de hartie manuala si versuri” din cadrul Muzeului Taranului Roman am vazut cum se face hartia de mana. Ajunsi in “Atelierul de carte” am avut impresia ca ne aflam intr-un spatiu vechi de sute de ani. Am ramas placut surprinsi de biblioteca plina cu carti sau carnetele confectionate manual (printre care si editii unice ale operei “Miorita” in viziunea artistului), de hartia pusa la uscat si prinsa cu carlige, de aparatul de presa ori de micul atelier cu instrumente de tipografie. Pe scurt, un loc cu totul special a carui locatie in cadrul Muzeului Taranului Roman nu putea fi mai nimerita. Pasiunea initiala a mesterului pentru citit s-a transformat in pasiunea pentru carte si pentru hartie, de-a lungul anilor inventand propriile formule chimice de realizare si tratare a hartie.

photo(29)Procesul realizarii hartiei manuale porneste de la desfacerea fibrelor (fie ca este vorba de celuloza industriala, diverse materiale ori plante) in combinatie cu apa, cu ajutorul unui aparat special, urmata de strecurarea fibrelor prin sita, ca mai apoi fiecare foaie astfel obtinuta sa se puna la presa, iar la final la uscare. Ulterior, cu instrumente speciale am putut sa tiparim pe foaie versuri sau ornamente grafice.

Fiecare dintre noi a plecat acasa cu o foaie alba, speciala, pe care sa putem sa ne asternem ganduri frumoase…ce vor ramane intiparite pe hartie, in minte si-n suflet.

photo(30) photo(31)

Cum se fac vitraliile

Un ragaz din culori, sculptura in sticla, imaginatie si multa rabdare… sau mai pe scurt, atelierul „Vitralii. Caleidoscop de Sunet si Culoare” din cadrul proiectului “27 de ragazuri”. Un eveniment care s-a desfasurat chiar in atelierul de lucru al mesterului Valer Gagu, aflat undeva la iesirea din capitala, si unde, alaturi de alti 20 novici curiosi am fost introdusi in arta prelucrarii sticlei.

photo(25)Cu unelte si aparatura folosite special pentru realizarea vitraliilor, am invatat cum se taie si se slefulieste sticla, ca la final lucrarea sa capete un contur, fiecare bucata de sticla fiind lipita cu ajutorul cositorului. Fiecare participant si-a creat propria sa opera, cu linii abstracte ori geometrice, vitraliul luand forma unor buchete de flori, clepsidre, bijuterii ori diverse animalute. De la schita pe hartie pana la lucrarea finala a fost un proces care a durat cateva ore si in care ne-am bucurat de indrumarea a doi mesteri iscusiti care ne-au aratat pasii si ne-au dat cele mai bune sugestii de realizare a vitraliului. La final, fiecare dintre noi a putut sa plece acasa cu propriul sau vitraliu, pregatit de agatat la fereastra.

Un atelier in care dl. Gagu a fost in premiera „profesor” si avand marea dorinta ca pe viitor sa poata sa predea cursuri despre realizat vitralii atat amatorilor, celor care vor sa se recreeze, cat si celor care vor sa invete aceasta arta si sa se specialize.

Un ragaz in care tu oferi imaginatie, implicare si efort… dar pleci acasa cu imaginea concreta a luminii ce bate dimineata prin vitraliu agatat de fereastra si care te mangaie usor pe obraz, te trezeste, iar apoi se strecoara undeva in dreptul inimii.

photo(24) photo(26)

Ragazuri din povesti si papusi

Am luat parte la un nou ragaz si o noua poveste in cadrul evenimentului “27 de ragazuri” – atelierul ”Papusi din Panusi”. In curtea Casei de pe Chei, la o sezatoare, adunati in fata unei mese, am ascultat si am privit cum se prelucreaza panusa (foile in care este invelit stiuletele de porumb) si ce obiecte minunate ies din mainile mestesugarilor.

photo(13) Povestea incepe asa: Prin anii ‘40 a poposit in satul Dumitreni (judet Mures) un mester mare din Ungaria. Preotul satului, vazandu-i talentul, a facut sfat mare si i-a chemat pe toti locuitorii satului, de la mic, la mare, in caminul cultural, ca sa vada iscusinta mestesugarului. Acesta i-a instruit pe localnici in arta prelucrarii panusii. I-a invatat sa realizeze cosuri pentru cumparaturi, pentru paine, oale, scaune sau diverse obiecte de artizanat din care, cu timpul, locuitorii si-au asigurat un venit. Munca a devenit repede placuta pentru sateni, pentru ca in fiecare seara organizau cate o sezatoare, si, in timp ce impleteau panusa, varstnicii povesteau copiilor intamplari pe care le-au trait in timpul razboiului. Isi aminteste cu drag de aceste vremuri domnul Bálint Árpád, cel care ne-a povestit despre originile acestui mestesug si care ne-a aratat cum sa impletim flori din panusi. Domnul Bálint ne-a explicat ca procesul nu e unul simplu, dar devine placut atunci cand il faci cu drag: in fiecare toamna, dupa ce se culege porumbul, se separa panusile si se pun la uscat, apoi se pun in hambar si se trateaza cu sulf, ca la final sa se depoziteze intr-un loc aerisit.

photo(14)Langa domnul Bálint, se afla sotia sa, doamna Júlia Bálint, care se ocupa de lucrurile delicate: de confectionarea papusilor si a altor ornamente lucrate cu migala si maiestrie. Cu rabdare, ne-a ajutat si pe noi, cei prezenti la eveniment sa realizam o papusa ca pe vremuri… aidoma cu papusile cu care in trecut se jucau copiii.

A fost un ragaz binemeritat, cu noi povesti frumoase si oameni frumosi.

photo(7)

Sa ne dam un pic de ragaz!

Cand ti-ai acordat ultima oara ragaz? Cand ai pus punct rutinei tale zilnice si ti-ai acordat putin timp pentru tine, pentru pasiunile tale, ori pentru a-ti indeplini simpla dorinta de a incerca ceva diferit?

Acum, la inceput de toamna, ai ocazia sa o faci: sa-ti acorzi un ragaz.  Proiectul „27 de ragazuri” este un proiect cultural care iti face o propune: pe parcursul a 2 luni de zile,  27 de ragazuri iau forma a 27 de evenimente. Incepand cu 27 august si pana pe 27 octombrie, la fiecare final de saptamana te bucuri de cate un ragaz. Atelierele sunt diverse: de la olarit, papusi impletite din panusi, sculpturi in fructe si legume pana la ateliere de vitralii, masti traditionale, dansuri populare ori sezatoare cu instrumente vechi romanesti. In plus, exista si o serie de 4 ateliere concepute special pentru copii.

photo(11)Unul din primele evenimente a fost „Lemnul, Lingura se Face”, un eveniment in colaborare cu mesterii rudari din Peris. Am fost introdusi in arta cioplirii lingurilor iar mai apoi a decorarii lor. Pe fundal, ne-am putut bucura de muzica lautareasca veche si ne-am delectat cu porumb copt, vin si o vorba buna.

Ce ai de facut ca sa poti participa la aceste evenimente? Sa urmaresti pe pagina de facebook 27 de Ragazuri ori pagina de internet http://www.27deragazuri.ro  programul si locatia evenimentelor. Iti alegi atelierele la care doresti sa participi si trimiti mail pe adresa contact@27deragazuri.ro. In cadrul sesiunilor o sa te bucuri de hobby-urile preferate, vei putea descoperi unele noi, vei cunoaste oameni frumosi iar cel mai important va fi ragazul pe care ti-l acorzi tie insuti.

photo(8)    photo(12)

1 2 3 4