Archive of ‘Locuri’ category

5 motive sa vizitezi Iasi-ul

Nu am apucat sa vizitez Iasi-ul pana acum cateva zile. Am fost placut surprinsa de tot ce am vazut aici si il includ in top 3 orase preferate de la noi din tara.

poza_iasiDaca ajungi si tu prin Iasi, uite ce nu trebuie sa ratezi :

  1. Parcul Copou si Teiul lui Eminescu

Parcul Copou are un farmec aparte. Poate sa fie din pricina vechimii lui, din pricina istoriei ce o poarta, sau a Teiului lui Eminescu de la care nu iti poti lua ochii minute bune in sir.

  1. Bojdeuca lui Creanga

Pe un drum de tara, ajungi in casa in care a locuit 18 ani marele scriitor. Tot aici s-a imprietenit cu Mihai Eminescu, care pret de o jumatate de an a si locuit la bojdeuca. Pe langa detaliile despre viata lui Creanga frumos spuse de catre ghid, vei vedea cuptorul cu hornul pe care statea asezat drobul de sare, masuta de lemn cu trei picioare, icoana – amintire de la mama sa, chersinul sub care s-a ascuns iedul mijlociu, precum si alte obiecte care l-au inspirat pe Creanga in povestile sale.

  1. Cea mai buna inghetata din oras

Plimbarea din Parcul Copou va fi cu atat mai placuta daca la intrarea in parc iti vei lua inghetata. Pont: la 3 cupe cumparate a patra cupa va fi gratuita.

  1. Intalnirea cu un OM mare

Nu trebuie sa-l ratezi pe domnul Grumazescu, patronul anticariatului de pe strada Alexandru Lapusneanu nr. 24, un batranel tare simpatic, admirator al lui Eminescu, care il intrece si pe Creanga cu talentul lui de povestitor. Pe langa ceasurile si inelele din vremea buncii, ori statuete si mici sarcofage, domnul Grumazescu iti arata o colectie de carti pe care sa o tii intr.-o palma. Cea mai mica dintre ele are 3 mmX3 mm si contine toata poezia “Luceafarul”.  Pont: o sa vezi colectia de carti atunci cand vei trece pragul anticariatului pentru a doua oara. Nea Grumazescu are multe povesti de spus si e musai sa te reintorci acolo.

  1. Outlet-urile din oras

Daca vrei sa faci shopping cu bani putini, aici gasesti cea mai buna oferta. Nu ai parte de cele mai recente colectii de haine, insa le achizitionezi la o treime din pretul afisat in magazinele din mall.

 La toate astea as mai adauga si frumoasa Catedrala Mitropolitana, Palatul Culturii, Manastirea si Turnul Goliei, de unde privesti orasul de sus.

Las Vegas, un miraj cu termen de valabilitate doar noaptea

poza5Las Vegas nu are cum să nu te frapeze. Unii spun că ar fi Disnayland-ul adulților. Nu au cum să nu te minuneze hotelurile cu mii de camere. Fiecare hotel e un oraș în sine. Și asta pentru că fiecare hotel are zeci de restaurante, de baruri, dar și magazine pentru shopping, săli de teatru ori cinema, saloane de înfrumusețare, spa, golf și piscine. Și asta fără a se pune în discuție sutele de metri pătrați destinați casinoului. Ca să ajungi de la cameră la piscină îți poate lua lejer 30-45 minute.

Spre seară, în cazul în care nu alegi să rămâi în hotel pentru un spectacol cu Cirque du Soleil, David Coperfield ori Seinfeld, poți să alegi să o iei pe Strip ca să admiri luminile, opulența și spectacolul străzii. Asta e de recomandat să faci spre seară. Vegasul noaptea este un adevărat un carnaval. Un amalgam de culturi. Carnavalul este creat atât de diversitatea turiștilor, cât și al spectacolului de lumini oferit. Dacă nu ai apucat să vizitezi Parisul poți face o poză de aici cu Tour Eiffel și să admiți că ești chiar în orașul iubirii. Dar sentimentul că ești cu adevărat în Las Vegas îl ai atunci când ai în față fântâna Bellagio. Din 10 în 10 minute are loc un spectacol cu adevărat impresionant al apei – fântâna dansatoare ori fântâna muzicală, așa cum este denumită ea. Ce mi s-a părut interesant e că poți trece dintr-un hotel în altul prin pasaje de legătură sau chiar să iei tramvaiul având ca stații cele mai renumite hoteluri.

În fond, poate că Las Vagas e locul perfect pentru uitare. Aici toată lumea zâmbește. Clienții sunt fericiți indiferent că este ora 7 dimineața sau 11 seara. Dacă ar exista mai multe Paradisuri, atunci probabil că Pardisul Uitări are inițialele L.V. Noaptea Las Vegas-ul are un aer de glamour dat rochile de seară, pantofii stiletto, bijuteriile doamnelor ori cravatelor domnilor. Noaptea totul este despre ruletă, poker și blackjack. Despre noroc și despre sute de dolari “investiți”, despre dorința utopică a unei îmbogățiri rapide ori despre paharele cu băutură turnate de către chelnerițe în paharele jucătorilor în timp ce mizele cresc simțitor. În timp ce tu vei avea iluzia îmbogățirii, Vegas-ul nu va iesi niciodată pe minus. Indiferent că va avea clienți care vor își pune în joc cei 50 dolari strânși la pușculiță, fie că o să fie vorba de miliardari care vor arunca cu banii doar ca să-i intimideze pe ceilalți.

Pentru o bună priveliște a orașului mi s-a spus că trebuie să urc în Stratosfer sau în Hotelul Mandarin. Așa că am fost să-l văd din lounge-ul hotelului Mandarin Oriental (denumit de Forbes triple five-star luxury hotel at the heart of The Strip). Nu am prins loc la fereastră, dar era o masă din apropiere care mi-a oferit pe deplin imaginea Las Vegasului și a ceea ce înseamnă America până la urmă: celebritate, corporație și dolar. America a constuit visul american și o să rămână în picioare atât timp cât o să iasă pe profit. America nu se uită niciodată înapoi. La masa de la geam stăteau probabil unii dintre cei mai mari magnații ai Americii. Iar la masa din față erau două doamne obișnuite cu bisturiul celebrilor plasticieni. Doamnele îi țineau companie unui magnat care afișa un soi de superioritate în fața acestor doamne. Și plictiseală. Până la urmă, nu degeaba i se spune Las Vegas-ului că este Sin City.

Las Vegasul este fabulos și atunci când este privit de sus de tot, din elicopter. Și opulent, dacă iei în vedere că o limuzina te va lua tocmai de la hotelul unde ești cazat și te va duce spre aerodrom.Și bineînțeles îți va oferi și șampanie.

Este interesantă discrepanța dintre noapte și zi. Ziua tot glamour-ul cade. Tot kitsch-ul iese la iveală. Nici măcar clădirile nu mai au nimic din farmecul din noaptea trecută iar pe stradă te întâmpină diversi “artiști”care te poftesc la cele mai iefitne și de prost gust spectacole. Toată lumea a renunțat la ținuta glamour. Și atunci vezi că de fapt Las Vegas-ul ți-a oferit un miraj cu termen de valabilitate doar noaptea.

poza4

poza1

poza3jpg

Los Angeles si visul american

img_2735L.A. este un oras caruia nu i se vad marginile, pe care nu poți sa-l cuprinzi. De fapt, e mai mult decat un oras. E un megapolis. Mergi 4 ore cu masina si tot nu-i dai de capat. In downtown ai impresia ca esti undeva in Ferentari, iar atunci cand ajungi in Beverly Hills admiri casele ale caror zerouri cu care sunt cotate la bursa nu le poți numara. Plimbandu-te prin oras, treci de la frica de a-ti tine geanta la vedere, la admirația pe care o ai în fata ultimei colecții de haine de la Prada de pe Rodeo Drive.

L.A. este cu siguranta locul unde contrastele se vad cel mai bine. Fara indoiala ca aici traiesc cei mai saraci, dar si cei mai bogati oameni din America. Intotdeauna mi-am imaginat Hollywood Bulevard ca pe un loc select, insa cand am ajuns acolo realitatea mi-a oferit cu totul un alt peisaj. Am început periplul stelelor de la capatul Bulevardului, unde tot ce am vazut erau buticuri chicioase de o parte și de alta a strzzii, iar pe jos am “admirat” stele cu nume ale celebritatilor despre care nu auzisem niciodata. Din loc în loc “rasareau” cinematografe in stilul clasic american consacrat.

Abia spre mijlocul bulevardului, aglomerația mare de turisti dinspre Chinese Theatre si stelele cu numele “cele mai celebre” iti confirma totusi ca esti chiar la Hollywood. Si bineinteles, mall-ul de langa iti da de ințeles același lucru.

Daca se spune ca in Romania sunt multi cersetori, in L.A. sunt si mai multi. Caci unde sa cauti cel mai bine visul American daca nu direct pe Hollywood Bulevard?

Ca sa fii mai aproape de celebritați (ori de celebritate) urci direct dealul Hollywoodului, admiri casele aflate la competitie cu cele din Bevery Hills si faci un selfie cu Hollywood Sign.

Iar daca iti e dor de plaja, dai o fuga pana la Venice Beach, locul unde graffiti-ul se imbina cu muzica de strada și cu placile de surf.

Spre seara, incerci sa eviți traficul bara la bara, dar orice ai face, aglomeratia te obliga sa ramai blocat pret de zeci de minute pe autostrazile din L.A. Tot ce poți face este sa admiri luminile orasului și zgarie norii. Pana la urma, de asta esti în L.A.

img_2596unnamedimg_2684img_2691img_2714img_2731img_2525img_2695

California Dreamin’

poza1Raiul trebuie sa aiba iesire la ocean. Asta mi-am zis atunci cand am ajuns in Newport Beach si mai apoi in Insula Balboa din California. Oare cei care au casele de cateva milioane de dolari, propriul ponton si propria barca se simt ca in Rai?

Fiecare casa avea ceva diferit fata de cealalta. Si interesant este ca fiecare casa avea veranda deschisa. Sa intre soarele… si privirile curiosilor. In unele case se desluseau printre perdele tablouri imense (si cu siguranta de mare valoare), in timp ce in altele vedeai obiecte decorative cat se poate de impresionante. Cu siguranta fiecare obiect de decor era adus de prin vreo calatorie scumpa si avea o semnificatie aparte. Si fara indoiala ca exista o competitie intre vecini: cine are mai multe flori pe veranda, cine are un tablou mai scump si tot asa. Probabil ca aici isi au casele de vacanta milionarii din Silicon Valley. Sau poate ca unele case sunt mostenite de cateva generatii.

Tot ce am putut sa fac a fost sa privesc oceanul, barcile, casele, sa inspir din aerul californian de octombrie si sa ma intreb: Si oare oamenii care chiar au toate astea sunt cu adevarat fericiti? Oare se simt mai aproape de Rai?

unnamedunnamed2unnamed3

De la ce vine STAR?

In urma cu vreo 2 ani am facut un curs de “servicii stelare”. Se referea la cum sa oferi servicii exceptionale clientilor.
Ni s-a spus ca STAR vine de la: Seamless, Trustworthy, Attentive si Resourceful.
O sa descriu acest concept, ajutandu-ma de un exemplu. Este vorba de serviciile oferite de cabinetul stomatologic – Perfect Smile Studio.
IMG_1075
Seamless: Clientul se asteapta ca prestatorul sa coordoneze lucrurile pentru el. Sa fie “ghidul” in serviciile de care are nevoie. Ei bine, doamna doctor stomatolog, Oana Vladuca a fost ghidul meu. Initial a preluat toate informatiile medicale de care avea nevoie prin intermediul unui chestionar completat de mine in sala de asteptare. A urmat prezentarea clinicii si a serviciilor oferite, dupa care mi-a detaliat procedurile care ma interesau pe mine: detartraj si albirea dintilor.

Trustworthy: Clientii vor sa simta ca se afla pe maini bune si ca promisiunile vor fi respectate. Eu am simtit asta de la inceput. Pe de o parte, datorita sigurantei pe care d-na doctor stomatolog mi-a transmis-o prin modul ei de lucru (imi explica la fiecare pas ce anume o sa mi se intample), iar pe de alta parte prin felul in care arata cabinetul. Trebuie sa recunosc ca am ramas placut surprinsa sa vad ca fiecare salon al cabinetului are o tematica si o culoare predominata.

Attentive: Clientii vor sa fie bagati in seama rapid si politicos si sa fie tratati cu respect. Asa am fost si eu tratata. De cum am ajuns la clinica stomatologica domnisoarele asistente mi-au aratat atentie si disponibilitate. M-au indrumat cand am avut nelamuriri legate de modul de completare al chestionarului initial si m-au asigurat ca d-na doctor o sa ma preia in cateva minute, conform programarii.

Resourceful: Clientii vor o abordare flexibila a serviciilor si solutii creative. Si acest criteriu a fost indeplinit de acest cabinet stomatologic. Ce mi s-a parut creativ? Faptul ca te puteai uita la TV in timpul procedurii stomatologice. Inovativ mi s-a parut si cabinetul pentru copii, special creat si decorat astfel incat sa le inlature micutilor frica de stomatolog.
Aceasta este pe scurt o descriere aplicata a serviciilor STAR.

Cand aveti o afacere si doriti sa livrati servicii exceptionale, incercati sa tineti cont de urmatoarele:
- Depasiti asteptarile clientului;
- Faceti un client sa se simta special;
- Creati clientului o experienta pozitiva, memorabila;

Mai multe informatii despre cabinetul Perfect Simle Studio gasiti pe http://www.perfectsmilestudio.ro/.

IMG_1080

Souvenir de Cotroceni

bucuresti-palatul-cotroceni-635Impunător prin aspectul și stilul arhitectural, Palatul Cotroceni din capitală își așteaptă vizitatorii pentru a le destăinui istoria sa din spatele porților deschise. Pentru a-i pătrunde tainele, am ales să-i fac o vizită într-o frumoasă zi la început de vară. Și cine mă putea ajuta cel mai bine, dacă nu Georgeta Filitti, un istoric drag mie, cu o carismă aparte, pe care aș asculta-o vorbind ore în șir, întrucât ea este profesorul care transformă fiecare lecție din manualul de istorie într-o poveste captivantă. Rând pe rând, fiecare încăpere a palatului mi-a transmis câte o emoție aparte, iar eu am ales să închid ochii, să ascult și să mă întorc în timp.

Istoria Palatului Cotroceni începe cu logofătul Șerban Cantacuzino,celcare a construit o mănăstire pe locul actual al palatului, în secolul al XVII–lea. Fiind acuzat că uneltește împotriva domnitorului Gheorghe Duca și conform unei legende care spune că fugise cu iubita domnitorului, Șerban Cantacuzino a fost nevoit să-și caute o ascunzătoare. S-a refugiat în Pădurea Cotrocenilor și în semn de mulțumire pentru ajutorul primit de la localnici a ridicat un lăcaș sfânt. În timp, în jurul acestuia s-au dezvoltat diverse meșteșuguri care atrăgeau surse de venit. În urma negoțului și după închinarea mănăstirii la Muntele Athos (conform canoanelor vremii), mănăstirea Cotroceni devine cel mai bogat locaș de cult din ținut, fapt ce a determinat numeroase reacții negative din partea lumii laice. Din acea vreme s-au păstrat coloanele de piatră care se află acum în biserica de la Cotroceni (care au, după cum se spune, înălțimea lui Șerban Cantacuzino).

Lui Șerban Cantacuzino i-a succedat la tron Constantin Brâncoveanu. Domnia sa a fost pentru arte o adevărată Renaștere (la scara Țării Românești), cele mai mărețe biserici din Muntenia purtând amprenta stilului brâncovenesc. Acesta s-a impus și asupra ansamblului de la Cotroceni, care devenise reședință domnească. După moartea lui Brâncoveanu, la cârmuirea Țării Românești s-au instaurat domniile fanariote.

Deși erau privite cu scepticism din pricina dărilor către Poartă, domniile fanariote au adus și beneficii Țării Românești, în special prin reformele instituite menite să modernizeze statul (reforme fiscale, eliminarea șerbiei, introducerea codurilor de legi). În acea perioadă, ansamblul de la Cotroceni a cunoscut o perioadă de înflorire. Aici aveau loc spectacole fastuoase (nunți, primiri de oaspeți, sărbători creștine), dejunuri care țineau în jur de opt ore și care se distingeau prin abundența mâncărurilor și a băuturilor.

După revoluția lui Tudor Vladimirescu, în timpul domniei lui Barbu Știrbei, ansamblul de la Cotroceni s-a modernizat. Saloanele au capătat câte un nume în funcție de culoarea predominantă: Salonul Roșu, Salonul Galben etc. după modelul francez impus de împăratul Napoleon I, la modă în Europa acelei vremi. Saloanele moderne au luat locul încăperilor din secolul XVIII în care se serveau cafele, siropuri şi şerbeturi la mesele joase.

Cotroceni a devenit reședință de vară în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Împreună cu soția sa, domnitorul se retragea adesea aici, unde putea găsi o oază de liniște și răcoare în mijlocul căldurilor bucureștene.

continuare pe http://societatesicultura.ro/2014/08/souvenir-de-cotroceni/

La multi ani, draga Romanie!

Recunoastem sau nu, cu totii ne-am nascut si am crescut in aceasta tara si formam poporul sau. Am ajuns insa, ca atunci cand vorbim de acest popor, sa ne includem sau sa ne excludem din context, in functie de situatia favorabila ori mai putin favorabila in care este pusa acesta natie. Spre exemplu, cand un gimnast obtine o medalie olimpica, ne mandrim cu asta, dar cand nu obtinem includerea in spatul Schengen aratam cu degetul si spunem ei sunt de vina. Cand ne plimbam prin locurile minunate din Tara Fagarasului si nu numai, trimitem poze prietenilor din strainatate ca sa ne mandrim cu frumusetile patriei, dar cand ramanem blocati in trafic dam vina pe autoritatile care ne-au furat banii de autostrazi. Atunci cand vine sarbatoarea Craciunului ne refugiem la bunici, la tara, unde se pastreaza adevaratele traditii care ne fac sa ne simtim cu adevarat fericiti si mandrii ca le avem, in comparatie cu alte popoare unde sarbatorile au devenit doar prilej de marketing, dar cand vine momentul sa luam cadouri de sarbatori celor dragi, ne uitam la salarii si dam vina pe ei, pe cei din conducere…

Cu bune, cu rele, avem o tara frumoasa, cu traditii si care se va indrepta in diectia pe care noi i-o dam… avem romani frumosi care ne fac mandri si avem si romani care ne fac tara de ras . Cineva spunea ca, in urma unui recensamant la care a luat parte si in urma interactiunii cu fiecare roman din casa sa, a ajuns la o concluzie: ca romanul, luat individual este un om adevarat, care are aspiratii si idealuri frumoase…insa cand ii pui pe romani laolalta, cand devin un tot, ceva nu mai functioneaza, se strica. Cred ca ne-am pierdut simtul unitatii, al ajutorarii reciproce pe care il aveau inaintasii nostri, fiecare roman ingrijindu-se sa-i fie doar lui bine, lui si familiei lui… Am uitat de stramosii nostri care si-au dat viata pentru tara asta ca se ne fie bine noua, uramasilor si care nu au actionat egotic, asa cum facem noi astazi. Un paragraf dintr-o marturisire a martiriului Petre Tutea, asa cum vede el Romania si statutul de roman rezuma viziunea inaintasilor nostri asupra tarii si a indatorii de a fi roman: “Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.”

Haideti sa avem grija de sufletul romanesc si de bogatiile acestei tari si, inainte de a fi europeni haideti sa fim romani!


[CZ1]andrin

Daruiesti si primesti

Cum ar fi daca, prin simplul fapt de a iesi in oras cu prietenii pentru a savura un ceai cald, ai face in acelasi timp si o fapta buna? Si cum ar fi daca ai avea si ocazia sa-ti innoiesti garderoba de haine, caseta cu bijuterii ori colectia de carti, facand in acelasi timp o fapta buna?

photo(1)

Raspunsul este unul simplu: primul concept store caritabil de la noi – Merci Charity Boutique, situat in Centrul Vechi, care doneaza banutii stransi in scop umanitar (in special copiilor fara posibilitati materiale ori celor cu dizabilitati). Ideea apartine Alinei Tiplea, care, impreuna cu Fundatia Mereu Aproape, a creat acest loc care include o ceainarie, un magazin cu haine si un anticariat. Merci Charity Boutique a pornit ca un proiect care sustine reutilizarea deseurilor pentru confectionarea diverselor obiecte expuse in ceainarie (un simplu capac de bere poate fi transformat intr-un inel, ori intr-un martisor unicat). In acest spatiu au loc diverse ateliere (reciclare creativa, seara de jocuri), concerte caritabile, parteneriate cu diversi artisti care isi doneaza la randul lor lucrarile, toate cu acelasi scop: acela de a sprijini copii care au nevoie de ajutor.

Asadar, fie ca ai chef doar de o iesire la un ceai aromat, ori lao prajitura buna cu prietenii, fie vrei sa iti achizitionezi bijuterii unicat, fie ca vrei sa te implici in diverse proiecte, Merci Charity Boutique este un loc care te asteapta sa-i calci pragul, un loc in care daruiesti si primesti.

photo(2)

Locul in care oricine poate invata pe oricine orice

Exista un loc… “locul in care oricine poate invata pe oricine orice”. Asa a inceput povestea pe care a creat-o Stefana Popa, o poveste care nu a ramas doar la stadiu de naratiune si visare, ci a fost transformata in realitate. Ei bine, locul acesta chiar exista. Si se numeste incubator107. De ce incubator? Pentru ca aici este locul unde se dezvolta o idee, o pasiune. Este un loc care strange si dezvolta o comunitate de artisti. Mesterul vine, isi impartaseste pasiunea sa ucenicilor, ii invata ceea ce stie el cel mai bine si astfel pasiunea se raspandeste. De ce 107? Pentru ca totul se petrece in mansarda casei Stefanei, aflata pe Strada Traian nr. 107 din Bucuresti.

Conceptul este simplu: fiecare luna incepe cu cate o nocturna, o petrecere cu o tematica in regia Stefanei Popa, unde au loc teasere ale atelierelor care urmeaza sa se desfasoare in luna respectiva, insufletite de momente recreative: de la concerte pana la degustari si momente de improvizatie.

Proiectul are deja un an si jumatate in Bucuresti, el extinzandu-se si in Brasov, Cluj, Iasi si Timisoara. In fiecare seara si in weekend-uri au loc cele mai diverse workshopuri, de la cele “artistice”: quilling, pictat pe ceramica, cursuri de pian, chitara, machiaj, reciclare creativa, la cele “gastronomice”: retete cu mancare bio, fabrica de ciocolata, degustare de vin, la ateliere de relaxare: tai chi, yoga acrobatica, automasaj, dansuri, interperetarea viselor, pana la cele mai nastrusnice: atelier de calcat camasi, speed reading, atelier de optimism ori Vorbitorium (cum sa-ti infrangi teama de a vorbi in public transformand-o intr-o joaca), sau cum sa-ti regizezi propriul film. Sub denumirea de incubator junior, au loc si ateliere pentru cei mici, ei putand participa la workshopuri de origami, lucru manual si multe altele. Au venit sa ne impartaseasca din experienta si obiceiurile lor si mesteri din afara, aducandu-ne cate putin din cultura lor chiar din indepartata Brazilie.

In ceea ce ma priveste, am facut lucruri pe care nu credeam ca o sa le fac: am facut teatru invizibil (operatiunea “sa radem in metrou” pentru a bine-dispune calatorii), am facut sapunuri artizanale, am invatat tehncii de relaxare si autosugestie si o sumedenie de alte lucruri, dar cel mai important este faptul ca am intalnit oameni frumosi… atat organizatorii, care au pus bazele acestui proiect, cat si mesterii care ne ajuta sa ne descoperim pasiunile.

Luna acesta, este o luna speciala, iar incubator107 organizeaza ateliere aflate sub sloganul “Da-ti demisia”; la propriu ori nu, scopul acestor ateliere este de a ne face sa ne gasim vocatia, sa ne urmam pasiunile si sa ascultam povestile de viata ale unor oameni care au reusit: au reusit sa se regaseasca, sa se trezeasca dimineata cu zambetul pe buze, multumiti si impliniti prin ceea ce fac.

Asadar, fie ca doriti sa invatati lucruri noi, sa va descoperiti noi hobby-uri, sau pur si simplu, doriti sa iesiti undeva seara dupa munca, incubator107 este un loc pe care vi-l recomand cu cea mai mare incredere.

Top 5 obiective de vizitat in Bruxelles

Fie ca va aflati in trecere prin Bruxelles, fie ca petreceti mai mult de un sejur, acest oras are multe de oferit vizitatorilor.

Pe langa renumita piata Grand Place si statuia celebra Manneken-Pis, va propun sa vizitati si urmatoarele obiective:

  1. Cel mai bun mod de a petrece o zi insorita in Bruxelles cu siguranta este o vizita in Mini-Europe, un parc care contine intreaga Europa…in miniatura.  Deschis inca din anul 1989, parcul prezinta fiecare tara impreuna cu monumentele sale reprezentative. Asadar, intr-o plimbare de cateva ore, puteti admira turnul din Pisa, puteti auzi ora exacta anuntata de Big Ben, puteti admira gondolele din Venetia, puteti  lua parte la o mini corida din Sevillia sau, de ce nu, puteti face o poza memorabila langa mini Tour Eiffel. Nu uitati sa faceti un scurt popas la Palatul Mogosoaia, monumentul reprezentativ al Romaniei. La finalul calatoriei va puteti testa cunostintele obtinute in ceea ce priveste capitalele europene si nu numai, prin intermediul unor jocuri interactive.
  2. La doi pasi de Mini-Europe se afla Atomium, celebra cladire construita cu ocazia Expozitiei ce a avut loc in 1958. Il puteti admira de afara sau  puteti sa vizitati  cele 5 sfere deschise publicului, ce contin diverse expozitii in care puteti sa aflati povestea cladirii, sau sa vedeti inregistrari video din perioada in care a fost construit. Singurul inconvenient ar fi coada mare de asteptare pentru a ajunge in varful cladirii si pentru a putea admira privelistea de sus.
  3. Daca ati ajuns in Bruxelles este obligatoriu sa vizitati Parlamentuul European. Din afara cladirea este impresionanta, dar o vizita inauntru va  da emotia pe care o simti atunci cand apartii unei comunitati precum Europa. Vizita nu dureaza mai mult de o ora, iar accesul este liber (va recomand sa mergeti dimineata, deoarece atunci este deschis programul de vizita, intre ore fix stabilite). In functie de nationalitate, va alegeti ghidul audio (este disponibil in cele 27 de limbi ale statelor membre). O sa ascultati povestea infiintarii Parlamentului European, a modului de functionare, a modului de promulgare a legilor. Sunteti introdusi in sala unde se adopta cele mai importante legi (unde cu cateva luni in urma a fost luata si decizia privind scaderea tarifelor pentru convorbirile in roaming). Daca mai aveti timp la dispozitie, langa cladirea Parlamentului puteti vizita Parlamentarium, unde este prezentata in mod interactiv viata parlamentara si unde poti juca pentru cateva ore chiar tu rolul de parlamentar.
  4. Deoarece Belgia e supranumita si tara ciocolatei, nu trebuie sa ocoliti Muzeul de Ciocolata. Foarte aproape de Grand Place, aici veti cunoaste istoria ciocolatei, veti putea degusta diverse sortimente de ciocolata si veti putea urmari “live” prepararea pralinelor belgiene.
  5. Nu in ultimul rand, daca doriti pur si simplu sa va relaxati, va recomand Muzeul Instrumentelor Muzicale. Luati-va cateva ore la dispozitie, intrucat muzeul se desfasoara pe 5 nivele. La intrarea in muzeu, o sa primiti casti audio si in momentul in care va apropiati de un instrument muzical veti putea si asculta sunetele produse. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut si ascultat naiul romanesc, pus la loc de cinste in cadrul muzeului.

Acestea sunt doar cateva dintre locurile care merita vizitate in Bruxelles. Lista este mult mai lunga, va las pe dvs. sa le descoperiti.:)

1 2