Archive of ‘Lectii’ category

I am enough

i am enoughPana la 30 ani am trait prin comparatie cu ceilalti. Tot timpul am avut impresia ca nu sunt suficient de… frumoasa, desteapta, buna, sociabila, generoasa, talentata, creativa, ambitioasa, iar lista cu calitatile care imi lipseau era nesfarsita. Tot timpul cautam validarea sau acceptarea din partea celorlalti.

Perfectiunea prezentata de media ori viata photoshopata de pe retelele de socializare pe care majoritatea o afiseaza, dar si presiunea familiei si a societatii m-au facut sa ma compar tot timpul cu ceilalti si sa nu fiu niciodata multumita de mine.

Dar viata a avut grija sa ma invete cea mai importanta lectie: sa ma accept asa cum sunt. Iar atunci cand te accepti nu vrei sa fii altcineva decat esti. Este fix momentul ala in care esti fericit cu tine.

Asa ca zilele trecute, am scris pe oglinda din baie, cu un marker, I am enough. Ca sa vad mesajul asta in fiecare dimineata. Si seara. Sa-mi amintesc cine sunt. Cat de valoroasa sunt.

I am enough NU inseamna ca:

….am fost masurata, cantarita ori judecata si mi s-a pus eticheta “suficient de”

… sunt un produs final, complet, care nu mai are nevoie de schimbari sau ce sa mai invete.

… nu pot sa fiu mai mult sau sa fac mai mult.

….nu mai am nevoie de nimeni sau de nimic altceva.

… nu am nevoie de ajutor.

….nu am defecte sau ca nu fac greseli.

… sunt perfecta

In schimb, I am enough inseamna ca:

…nu trebuie sa ma straduiesc sa devin acceptata, validata sau iubita

… sunt asa cum sunt in acest moment, ca traiesc viata cu bune si rele, cu frumos si urat, dar ca o traiesc

…. ca pot sa cresc, sa ma schimb, sa continui sa devin, pentru ca nu incerc sa-mi dovedesc mie sau celorlalti nimic

I am. And that is enough.

Anul Nou si rezolutiile

Anul asta nu imi mpozanouai fac lista cu rezolutii pentru 2019. Statisticile arata ca pana la mijlocul lui februarie renuntam la majoritatea dintre ele. Si atunci, la ce folos?

O sa inchei ultima zi din 2018, completand, ca in fiecare seara obisnuita, jurnalul recunostintei. Numai ca acum o sa fac o sectiune speciala, pentru tot anul. In 2018 am cunoscut multi oameni faini, am petrecut multe momente frumoase, si, desi nu a fost nici cel mai bun din viata mea, am multe lucruri pentru care sa-i fiu recunoscatoare.

O sa inchei ultima zi din 2018, facand pace cu anul care tocmai a trecut: o sa ma iert pentru deciziile mai putin inspirate pe care le-am luat si o sa-mi reevaluez relatiile pe care le am cu oamenii din viata mea. E important sa decid ce relatii ma fac cu adevarat fericita si care nu. Stiu ca unele persoane au intrat in viata mea pentru a-mi oferi niste lectii, iar acum e mai bine sa-i las sa plece.

O sa inchei ultima zi din 2018 simplu. Cu un pahar de sampanie pe care o sa-l ciocnesc cu oamenii cei mai dragi din viata mea si cu o dorinta pusa la mijlocul noptii. Adresata direct lui Dumnezeu.

La multi ani, 2019!

Fiecare cu norocul lui

Fiecarecu norocul luiZilele trecute s-a tot rotit prin mintea mea o intrebare: Care o fi nororcul meu aici, in lumea asta?

Pai sa vedem… nu m-am nascut pe picior de Paris, nu am fost inzestrata cu vreun corp de fotomodel si nici cu o minte care sa priceapa vreodata ceva din legile fizicii cuantice.

Asa ca m-am apucat sa intocmesc o lista cu realizarile avute, dar nu am umplut nici jumatate de pagina.

Bun…nici la capitolul asta nu stau prea bine, mi-am spus, asa ca m-am apucat de o noua lista: cu oamenii faini pe care-i cunosc. Si aici pagina a trecut cu gratie de jumatate, a umplut-o frumos pe toata si s-a incapatanat sa treaca si pe pagina numarul 2. Si atunci un zambet mare mi-a aparut pe fata. Am gasit raspunsul la intrebare. Da, asta e norocul meu in viata asta. Sa cunosc oameni faini, de la care am ce sa invat. Oameni d-aia, de iti e mai mare dragul sa-i vezi si revezi. Oameni care traiesc cu bucurie si ma molipsesc si pe mine cu pofta lor de viata. De la doctori la actori, de la stilisti la manageri de top. De pe meleaguri mioritice, europene, americane sau africane.

Si recunosc ca si eu ma minunez cateodata. Pai bine mai, Cristina, cum se face ca ditamai doctorul, actorul sau managerul isi face timp sa te invete pe tine despre viata? La intrebarea asta nu stiu ce sa raspund. Asta e norocul meu.

Uitandu-ma inapoi, 2017 a fost un an…

20170909-nunta-raluca-si-nicu-fotografii-formaleUitandu-ma inapoi, 2017 a fost un an…

  • Cu o operatie, urmata de o terapie cu iod radioactiv destul de dura
  • Cu zile intregi de izolare, 24 din 24, intr-o sigura camera, intre 4 pereti. Cu ocazia asta am invatat ca izolarea este cel mai greu lucru de suportat pentru o fiinta umana.
  • Cu moartea unei prietene apropiate
  • In care am renuntat la niste prietenii vechi, pentru ca, acum, in 2017, am realizat ca ne traim viata dupa valori total diferite si ca nu mai avem nimic in comun (cu exceptia unor discutii legate de shopping)

Dar, in acelasi timp, 2017 a fost un an…

  • Cu publicarea cartii (In)decizii pe Amazon, in limba engleza; cu multe interviuri si review-uri bune
  • Cu prieteni noi si cu prieteni vechi
  • Cu inceperea unui nou proiect personal
  • Si nu in ultimul rand cu cea mai frumoasa vacanta din viata mea de pana acum: in Africa. Prima vacanta in care am calatorit singura, in care m-am bucurat de fiecare secunda si in care am trait o stare de fericire autentica.

2017 a fost un an plin, dar poate ca asa arata anii atunci cand in sfarsit incepi sa traiesti de-adevaratelea.

Multumesc tuturor celor care mi-au fost aproape anul acesta.

Uitandu-ma in fata, un 2018 minunat ma asteapta.

La multi ani tuturor!

Un extraordinar 2018 este pe cale sa inceapa!

 

Vara fara Facebook

usi-inchise-incuiate-lacatAm ales sa imi inchid contul de Facebook timp de 3 luni si ceva. Initial am vrut sa fie doar pentru cateva saptamani, insa « am rezistat» mai mult.

Am luat decizia de a-mi inchide Facebook-ul intr-un moment dificil, atunci cand am fost internata in spital. Vedeam tot felul de postari care nu se potriveau in niciun fel cu ceea ce traiam eu in acele momente. In plus, daca cu cateva zile inainte de internare imi « verificam » contul de Facebook dimineata, la pranz si seara, in acele momente nu am mai simtit nevoia de a intra pe contul de socializare. Am pastrat activa doar pagina mea de autor, rugand o prietena sa mi-o adminstreze.

A urmat o perioada de aproape o luna de zile, timp in care am stat izolata acasa, in camera mea. Am ales sa folosesc acest timp ca sa citesc carti, sa urmaresc emisiunile preferate sau sa ascult TED-uri. Am ales sa vorbesc cu prietenii mai mult la telefon si pe WhatsApp. Mi-am dat seama ca imi face mai bine sa le aud vocea, sa imi povesteasca cum a fost in vacanta, decat sa deduc eu asta din postarile lor.

Dupa o luna de izolare m-am reintors la munca si la vechile activitati. Nu am simtit nevoia nici in metrou si nici la birou sa imi verific contul de socializare. La masa de pranz m-am putut bucura de conversatii cu colegii ori de gustul mancarii fara sa simt nevoia sa mai butonez telefonul. Nu mai eram « dependenta » de like-uri, de comment-uri ori de scroll pe wall.

Am primit mesaje de la prieteni care m-au intrebat ce s-a intamplat cu contul meu. Au fost momente in care am vrut sa iau legatura cu anumiti cunoscuti ale caror contacte le aveam doar pe Facebook. Si atunci a trebuit sa sun un prieten, care il cunoaste pe X ca sa imi dea intr-un final numarul de telefon al lui X.

Au fost si momente in care am uitat de zilele de nastere ale unor prieteni pentru ca da, nu mai era Facebook cel care sa ma notifice. Alteori a trebuit sa depun ceva efort ca sa caut anumite informatii, pe care de multe ori Facebook-ul mi le oferea gratuit.

Pentru mine a fost un test pe care l-am trecut cu brio. Am “economisit” ore bune, timp  in care am facut ceea ce imi place. Acum urmeaza pentru mine o noua provocare. Imi redeschid Facebook-ul. Dar vreau sa-l folosesc diferit fata de cum o faceam pana sa imi inchid contul. Realizez ca Facebook-ul este o sursa de informatii, de networking si in acest scop vreau sa-l folosesc. Imi doresc sa continui ca seara sa citesc o carte in loc de a posta ceva pe wall. Vreau ca in metrou, dimineata sa continui sa privesc oamenii, in loc de un scroll. Vreau sa fiu mai selectiva. Sa postez mai putin. Si doar ceea ce consider eu ca este important pentru mine si ca ii ajuta pe ceilalti. Vreau ca la masa de pranz sa fiu atenta in continuare la discutia colegilor, sa nu imi impart atentia intre ei si telefon.

Facebook-ul, ca si internetul sau televizorul, poate fi un aliat sau un inamic. Depinde numai de mine cum il folosesc.

Viata in 21 grame

poza balanta

 Ce putem cantari cu 21 grame? Si nu cu orice fel de 21 grame, ci cu cele mai importante 21 grame?

Cu cele mai importante 21 grame putem cantari asa: imbratisari si amintiri; bucurie si suferinta; si tot ceea ce lasam in urma noastra.

Se spune ca sufletul cantareste 21 grame. O spun unele descoperiri stiintifice. Si un film cu titlul “21 grame” pe care nu l-am vazut.

Si totusi exista un paradox in societatea de azi : ne este mult mai la indemana sa avem grija de cele 40-50-60-70 samd kilograme ale noastre si uitam foarte usor de cele 21 grame. De ce toata lumea e preocupata sa aiba corpul perfect (pentru ca vezi reclame cu zambetul perfect, picioare perfecte etc), dar nimeni nu e preocupat sa aiba sufletul perfect (nu am vazut nicio reclama cu sufletul perfect)?

Acum vreo saptamana mi-a atras atentia o poza pe Facebook cu portretul unei femei de varsta a treia si cu un text care spunea ceva de genul: Daca sufletul s-ar vedea, criteriile dupa care ne-am indragosti ar fi diferite.

Sa vorbesti in ziua de azi despre moarte a devenit un subiect tabu. Nimeni nu pare sa mai creada ca va ajunge la momentul asta. El sau cei dragi lui. Avem tot timpul replica: mai avem timp sau nu se poate intampla prea curand. Si alegem sa fugim de gandurile astea cu un scroll pe Facebook sau pe alta retea de socializare. Ocolim subiectul asta cat putem de mult. Si nu ma refer aici la discutiile cu ceilalti. Ma refer la discutia cu noi insisi.

Si ma intreb asa: oare, daca in fiecare dimineata ne-am gandi ca acea zi ar putea fi ultima zi din viata noastra, nu am incerca sa traim un pic diferit? Oare nu am incerca sa fim mai buni, sa facem lucrurile importante pentru noi si nu ne-am mai pierde timpul cu certuri, razbunari si am renunta la clasicul “pot face asta si maine”?

Intamplator sau nu, in ziua in care am pierdut pe cineva drag am deschis revista Psychologies exact la un interviu cu actorul Marius Manole in care acesta spunea : « Noi uitam ca suntem muritori… Lucrurile trebuie facute acum, aceasta e singura clipa pe care o avem. »

Zilele sunt lungi, dar anii trec repede. Si asta mai ales la varsta maturitatii, atunci cand primavara se transforma atat de repede in toamna, atunci cand nu stii cum a mai trecut un an si ce anume ai facut in acel an. Nu avem ceritudinea niciunui maine. Mai tarziu de multe ori inseamna niciodata. Pentru cineva de pe planeta asta azi este ultima lui zi. Si nici el, si nimeni inca nu stie asta.

Se spune ca sufletul cantareste 21 grame. O spun unele descoperiri stiintifice. Si un film cu titlul “21 grame” pe care nu l-am vazut. Alte descoperiri mai noi spun ca sufletul cantareste 0,01 grame. In opinia mea, sufletul poate sa cantareasca, sau nu vreun gram. Certitudinea mea este ca sufletul exista. Si ca este cel mai important sa avem grija de el, de al nostru. Si daca putem si de cel al persoanelor dragi noua.

4 zile fara internet. Se poate :)

poza cris La inceput am vrut sa fie doar 3 zile, dar mi-a placut senzatia si am mai vrut 1 zi in plus.

M-am gandit putin inainte sa iau aceasta decizie, mai ales ca in ultimele saptamani ajunsesem sa butonez Facebook-ul, WhatsApp-ul ori Google aproape la fiecare ora. Dar  m-am gandit ca e bine sa iau o pauza, pentru ca deja se transformase intr-un soi de dependenta.

Am avut norocul ca cele 4 zile sa se suprapuna cu zilele de concediu in care am fost sa ma relaxez la casa de vacanta. Imediat ce am selectat turn off mobile data am simtit ca pe langa concediu, imi mai iau liber si de la jobul de socializare. Trebuie sa recunosc ca in prima zi am avut nenumarate momente in care mi-am facut cateva griji legate de faptul ca pot sa primesc un mail sau un mesaj important. Dar mi-am adus aminte ca inaintea internetului a fost inventat telefonul, asa ca m-am linistit cu ideea ca mesajele cu adevarat importante pot fi comunicate si fara internet.

Cum mi-am petrecut cele 4 zile?

In cea mai mare parte din perioada am stat pe sezlong si am citit. Am citit o carte interesanta The Happiness Project, si am incercat sa practic un pic de mindfulness (ca tot e la moda termenul): am mers desculta prin iarba, am privit atenta florile, iar seara am privit luna plina… din sezlong.

Dupa cele 3 zile nu m-am simtit nerabdatoare sa ma reconectez la internet. Ma simteam libera.  Asa ca am mai prelungit perioada cu inca o zi, pana am ajuns in Bucuresti.

Atunci cand mi-am reactivat internetul am avut o strangere de inima. Pentru ca simteam ca renunt cumva la libertatea celor 3 zile, ca imi reiau jobul de socializare virtuala. Facebook-ul imi arata 22 de notificari, 3 mesaje necitite, Instagram 2 notificari, WhatsApp-ul 1 mesaj nou, iar mailul era full, insa nimic urgent.

Ce am invatat din aceasta experienta? Ca nu este posibil sa renunt la internet de tot,  dar ca o astfel de perioada, fara internet, e benefica din cand in cand. Si ca cel putin o data la cateva luni ar fi necesara. Abia o astept pe urmatoarea.

Cum sa fii fericita (de sarbatori) chiar daca nu esti intr-o relatie

pozacraciun
Lucrurile se schimba. Nu raman niciodata la fel. E valabil si pentru relatii. Si poate ca se intampla sa fii singura chiar acum in prag de sarbatori. Cand trebuia sa petreceti Craciunul la ai tai si Revelionul cu prietenii lui la munte.
Fie ca te-ai despartit recent sau in urma cu ceva timp, iata 5 sfaturi care sa te ajute sa ai parte de sarbatori fericite… fara el.
1. Organizeaza o petrecere de impodobit bradul impreuna cu prietenii tai cei mai apropiati. Poate ca ai prieteni dragi pe care ai vrut sa-i vezi mai des de-a lungul anului, dar nu ai apucat. Acum ai ocazia sa-i suni, sa-i inviti si sa va vedeti.
2. Realizeaza ca ai mai mult timp pentru tine si pentru hobby-urile tale. Ai o vacanta intreaga in care poti sa citesti, sa desenezi, sa gatesti, sa faci sport sau sa faci orice te pasioneaza.
3. Lasa in spate trecutul. Cu cat esti mai determinata sa faci asta, cu atat esti mai fericita. Nu iti mai hranesti ego-ul cu povesti care s-au intamplat.
4. Pretuieste-te singura. Daca ai o relatie sanatoasa cu tine, inseamna ca o ai si cu ceilalti. Invata ca cea mai importanta persoana din viata ta esti tu. Fii sigura pe tine. O femeie sigura pe ea e si atractiva. Profita de zilele libere ca sa petreci timp cu tine. Sa te gandesti: „ce am eu nevoie?”
5. In noaptea de Revelion nu sta singura in casa. Chiar daca nu ai cu cine sa te saruti la miezul noptii, iesi la o petrecere in oras. Sigur se va gasi un amic care sa te ia si pe tine la o petrecere cu el.
Si nu uita. Nu pune fericirea ta in bratele nimanui. Daca acel cineva pleaca, va pleca cu fericirea ta?

Ce este mindfulness?

poza mindfulnessIn ultima perioada se discuta din ce in ce mai mai mult depre conceptul de mindfulness. Am fost si eu curioasa sa aflu despre ce este vorba si am luat parte la Conferinta despre mindfulness, sustinuta de Andreea Raicu. Iata ce am aflat:
Sa incepem cu mintea. Mintea ne poate fi prieten sau dusman. Da, dusman in momentul in care ne provoaca nelinisti, griji. Iar nelinistile si grijile provin de la gandurile noastre. Conform unor studii de la Harvard, 47% din timpul unei zile suntem pierduti in ganduri. Asta inseamna ca suntem cu mintea fie in trecut (spre ex: ne gandim adesea cum ar fi fost daca am fi reactionat diferit in situatia x) ori in viitor (spre ex: ne gandim adesea cum ar fi daca s-ar intampla situatia x). Cele mai multe ganduri se transforma in griji, fapt ce provoaca o irosire a energiei.
Ce inseamna in fond mindfulness?
- Sa fii prezent cu toata fiinta ta. Asta inseamna sa fii constient de actiunile pe care le faci, sa renunti la cat mai multe automatisme, sau la multitasking. De cate ori nu iesim la masa cu prietenii si ne simtim plictisiti? Asta fie pentru ca nu ascultam ce are de spus celalalt, pentru ca suntem concentrati la propriile ganduri, fie ca butonam de zor telefonul mobil.
(more…)

Lipsa de comunicare, tot o forma de comunicare

Adesea auzim: „comunicarea este cea mai importanta”, sintagma care a devenit un cliseu, fara sa ne mai gandim de fapt la ceea ce vrea sa spuna cu adevarat. Ei bine, daca persoanelor extrovertite le este oarecum natural sa comunice, ei simtindu-se liberi sa-si verbalizeze sentimentele (de la bucurie pana la furie), persoanele introvertite au de obicei probleme in a comunica; se inchid in carapacea lor si se asteapta ca ceilalti sa le ghiceasca dorintele, frustrarile si chiar gandurile.

Lipsa de comunicare provoaca neplaceri indiferent de mediul in care ne aflam: la serviciu, spre exemplu, cand te lovesti de refuzul unui coleg de a te ajuta (el refuzandu-te nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca se simte rau, dar nu-ti comunica acest lucru); in cadrul iesirilor in grupul de prieteni atunci cand un amic sta toata seara morocanos la masa la bar (pentu ca el vroia de fapt sa merga la biliard, dar nu si-ai anuntat dorinta in cadrul grupului); in cadrul relatiei, cand fata vrea ca iubitul sa ghiceasca ce tip de ciocolata prefera (fara ca ea sa-i fi spus vreodata ca ii plac alunele ori martipanul). In fiecare caz, lipsa unei comunicari clare lasa loc interpretarilor.

Si care este atunci solutia? Cineva mi-a facut o schema, care imi vine in minte de fiecare data cand ma las prada tendintei de a nu comunica si de a ma inchide in mine: ei bine, daca eu, emitatorul, nu comunic (despre ce vreau, ce gandesc, ce simt etc), las loc unor puncte de suspesie, pe care celalalt, receptorul, le completeaza cu ce vrea el (in functie de credintele lui proprii, de experienta lui de viata, sau datorita impulsul de moment); si din pacate, de cele mai multe ori, ceea ce completeaza receptorul nu are nimic de-a face cu ceea ce simt eu si cu ceea ce vreau sa-i transmit. Si de ce sa il las pe celalalt sa completeze punctele de suspensie cu ce vrea el? Nu este mult mai simplu sa-i comunic eu direct care sunt dorintele, asteptarile, nemultumirile mele?

Lipsa de comunicare este tot o forma de comunicare, care din pacate nu ne aduce niciun beneficiu, pentru ca nimeni, niciodata, nu o sa stie ce este in sufletul nostru mai bine decat noi insine.

1 2