Archive of ‘(In)decizii’ category

Generatia fara nume

generations-462134_1920
Am in minte o intrebare care nu mi-a dat pace zilele astea. Ma tot intreb, cum se va numi generatia noastra, a romanilor, a celor care avem acum 20-30 de ani? Care este idealul pentru care luptam si pe care il transmitem mai departe?
Suntem o generatie care vrea totul de-a gata, care nu mai stie ce inseamnă sacrificiu. O generatie care dupa terminarea studiilor, crede ca i se cuvine masina din parcarea tatalui, vacante exotice, un job lejer si banos sau ultima colectie de pantofi din mall.
Suntem o generatie fara repere, care vrea sa traiasca precum cei din Occident, dar care nu este dispusa sa munceasca la fel de mult ca cei de acolo.
Suntem o generatie care a fost invatata sa se îmbete cu iluzii occidentale si sa fuga peste hotare, pierzandu-si identitatea.
Suntem o generatie care a ramas cel mult cu amintirile din copilaria de poveste de la tara, cand, desi isi imparteau jucariile cu ceilalți copii si se murdareau in noroi, erau cei mai fericiti.
Suntem o generatie ai carei parinti, constransi in comunism sa nu-si declare religia, acum, eliberati, cauta relatia cu divinitatea: cei intelectuali caută un Dumnezeu rational, pe care doresc sa-L simta si nu pot, in timp ce altii isi cladesc propriile religii, dupa diverse influente orientale, declarand că asta e “adevarul” lor.
Suntem o generatie care nu mai are modele de urmat si care la randul ei nu mai are de oferit urmasilor alte repere.
Daca am citi putin din vietile martirilor, daca am intelege faptul ca altii si-au dat viata ca sa ne fie noua bine si sa fim liberi, daca am cauta acel “Unic Adevar”, daca fiecare dintre noi ar face cate putin pentru el si pentru cei de langa el, poate ca am avea sansa sa-i dam o denumire generatiei noastre; o denumire frumoasă cu care sa se mandreasca urmasii nostri.
Si totusi…
Sursa foto: pixabay.com

Cand cursa devine calatorie

cursa
Viata este o calatorie, nu o cursa… atunci de ce ne comportam ca si cum ar fi o cursa?

o cursa in care ne comparam cu cine? cu vecinul, cu colegul de birou sau cu cel din facultate? o cursa ca sa castigam ce? bani, statut…prestigiu? o cursa care se reduce doar la cine domina pe cine… o cursa in care ne preocupa doar forma si uitam de fond…o cursa in care vrem sa obtinem doar informatia, fara sa ne mai bucuram de pasii pe care ii urmam in cautarea ei …o cursa in care predomina consumerismul (fizic ori intelectual)… o cursa in care doar bifam obiective indeplinite, fara sa mai avem ragazul de a savura reusitele… o cursa in care contam doar noi, cel mult si familia noastra si in care refuzam sa-l mai vedem pe cel de langa noi…o cursa in care 24 ore se transforma in 12 ore… o cursa in care ne complacem intr-o agitatie care ne transforma, ne sufoca, dar totusi ne incapatanam sa ramanem acolo…

Si toate acestea pentru ca pierdem din vederea calatoria…

calatoria pe care ne-o ofera cititul unui roman bun…calatoria de pe munte, atunci cand suntem deconectati de la telefonul mobil ori televizor….calatoria pe care ne-o ofera cel de langa noi atunci cand il ascultam si ajutam dezinteresati, fara a primi nimic in schimb….calatoria aia cand oamenii se aduna pentru o cauza comuna…calatoria care ne face sa evoluam, nu sa involuam… calatoria dinspre si inspre noi…

Si totusi…daca am reusi sa transformam cursa in calatorie…
Sursa foto: pixabay.com

De ce este atat de greu sa punem frana?

frana
Atunci cand invatam sa mergem cu bicicleta (in copilarie sau mai tarziu), invatam repede sa punem si frana. De ce?…ca sa ne putem opri atunci cand apare un obstacol, ori atunci cand obosim de atata pedalat…

Dar ma intreb, de ce oare in viata multi dintre noi nu invatam sa punem frana?

De ce nu punem frana pentru a lua o pauza ca sa reflectam? E ca atunci cand mergi cu bicicleta si pui frana ca sa iei o gura de apa, ori ca sa admiri un peisaj, un apus de soare… tot asa o pauza ne-ar ajuta sa descoperim lucrurile cu adevarat importante si oamenii frumosi de la care sa avem ce invata.

De ce nici macar atunci cand ne ducem la vale, nu mai gasim pedala de frana? De ce lasam obisnuinta, ori teama de nou, ori teama de a ne descoperi sa ne conduca? Avem tendinta sa ramanem prinsi in relatii in care nu ne mai regasim, care ne provoaca suferinta si totusi sa continuam asa, ca din inertie… avem tendinta de a ramane blocati pe un job doar pentru ca ne-am obisnuit cu el si pentru ca ne este frica sa credem ca putem mai mult… sau pentru ca ne asigura un confort material cu care ne-am obisnuit atat de mult si fara de care nu mai credem ca se poate trai…avem tendinta sa nu spunem nu, din dorinta de a-i menaja mereu pe ceilalti, ignorand ceea ce simtim noi cu adevarat…

Oare cum ar fi daca, atunci cand am invata sa punem frana cu bicicleta, am invata sa punem frana si in viata, din cand in cand?
Sursa foto: pixabay.com

Astazi esti fericit?

marguerite-74886_1920-1
„Nu avem nevoie de nimeni si de nimic ca sa fim fericiti…” o fraza pe care am auzit-o cu cativa ani in urma si pe care n-am inteles-o atunci… dar care acum capata un sens.

Inca de mici am fost invatati de catre parinti, scoala ori societate ca pentru a fi fericiti in viata trebuie sa avem o casa, o masina, un job, o familie, concedii, bani… formula completa de fericire… dar, oare, pentru cati dintre noi functioneaza acesta reteta?

De ce oare cand obtinem, dupa multa truda, jobul dorit ne dam seama ca acesta nu este asa cum am sperat, ori ajungem sa stam peste program si nu mai avem timp pentru cei dragi… de ce oare atunci cand ne luam masina scumpa pentru care am economisit atata timp, suntem incantati doua-trei luni, dupa care deja ne intrebam cum ar fi fost daca am fi luat o alta masina… de ce oare, atunci cand mergem in vacanta pe care ne-am planuit-o de atata timp ajungem sa nu ne mai bucuram de ea, pentru ca stam mereu cu gandul ca se va termina foarte curand si ca o sa mergem iar la munca… de ce oare, atunci cand ne gasim jumatatea la care am visat atat, nu stim cum sa ne comportam si apoi ajungem sa o pierdem…

Nu avem nevoie de nimeni si nimic ca sa fim fericiti… pentru ca nu lucrurile mari, ci lucrurile marunte ne fac fericiti… un simplu moment de fericire poate fi plimbarea in parc in ziua insorita de primavara dupa o iarna lunga… un altul poate fi conversatia de la tigara pe care o ai cu un coleg la munca si pe care ajungi sa-l vezi dincolo de inabordabila masca pe care o afiseaza … un alt moment de fericire poate fi mesajul pe care ni-l da un vechi coleg de liceu de ziua noastra… iar un altul poate fi concediul de sarbatori pe care ti-l petreci alaturi de famile si realizezi cat de important este faptul ca ii ai inca aproape…

Cred ca nu mai trebuie sa asteptam sa ni se intample un lucru extraordinar ca sa fim fericiti… caci pentru a fi cu adevarat fericiti avem nevoie de atat de putin…

Sursa foto: pixabay.com

Opreste-te si priveste!

stop
Cam cate ganduri ne trec prin minte intr-o secunda? Dar intr-un minut? Dar in cinci minute? Dar in cele aproximativ patruzeci si cinci de minute, ale drumului zilnic de acasa la serviciu si invers?

Si daca in aceste minute ne-am lua o “pauza” de la gandurile noastre si am privi mai mult?

Daca in cele patruzeci si cinci de minute de mers de acasa la serviciu, cu metroul, spre exemplu, am ridica ochii din carte ori din telefonul mobil, am putea vedea o tanara insarcinata care cauta un loc liber, restul scaunelor fiind ocupate de domnii imbracati business, avand “treaba” cu blackberry-ul… am putea vedea modul in care un copil vorbeste cu jucaria sa… ne-am putea amuza de o conversatie intre doi pusti de liceu, astfel afland preocuparile tinerei generatii… In cele patruzeci si cinci de minute de mers de la serviciu spre casa cu metroul, am putea avea parte chiar si de momente inedite … un copil care se joaca neastamparat in bratele parintelui, care isi tine baietelul de o mana iar in cealalta un tort de ciocolata care la un moment dat ii cade, iar barbatul, cu un calm desvarsit il strange si-i explica baietelului ca o sa ia altul… iar in tot acest timp mai vezi si oameni agitati care se imbulzesc in metrou si care nici nu vad aceasta intamplare pentru ca sunt prea preocupati de propriile lor ganduri…

In cinci minute poti sa privesti mersul unui melc care apare dupa ploaie, poti sa incerci sa asculti mesajul pe care ti-l transmite un prieten intr-o discutie, fara sa te lasi antrenat de propriile ganduri…

Intr-un minut poti sa privesti magazinul nou care s-a construit la cateva blocuri distanta de locuinta ta si pe care abia acum l-ai zarit, chiar daca era acolo de ceva timp… intr-un minut poti sa privesti copacul proaspat inflorit din fata scarii tale si sa-ti iei ragaz sa-i simti parfumul.

Iar intr-o secunda poti vedea zambetul unui trecator sau…. pur si simplu sa-ti ridici ochii, sa-ti indrepti spatele si sa privesti cerul.
Sursa foto: pixabay.com

Care este bucuria ta de Craciun? partea a doua

craciun1
Si pentru ca fiecare dintre voi are o bucurie speciala de Craciun….

  1.  „Bucuria mea de Craciun este sa vad fetele zambitoare ale celor pe care-i intalnesc, sa simt bucuria copiilor atunci cand povestesc despre Mos Craciun, sa fiu cu familia si catelusii mei si sa spun multumesc Doamne pentru toate cate mi-ai dat”.
  2. „Sa fiu linistit :)”
  3. „Craciunul in sine, cu tot ce implica el. Un puzzle mare cu vreo 50 de piese.”
  4. „Sunt fericita de Craciun cand vad ca am familia alaturi, ca toti suntem bine, sanatosi, sunt fericita cand mama imi face prajiturile preferate an de an, sunt fericita cand stiu ca vine ziua mea si o sa primesc multe urari frumoase si multe cadouri. Sunt la fel de fericita cand cei dragi se bucura de cadourile pe care le-am daruit. Sunt fericita cand vad in jurul meu oameni pregatindu-se cu drag de aceasta Sfanta Sarbatoare.”
  5. „Pai in cazul meu, bradul si masa festiva unde e prezenta toata familia. Iar “ne-bucuria” mea de Craciun e gerul de afara”
  6. „A mea vine mai tarziu:) Momentan sunt acasa si e o bucurie.  Dar am o dorinta, care o sa se indeplineasca mai tarziu. :)”
  7. „Bucuria mea de Craciun…bucuria mea zilnica este Erika…minunea mea de fetita. Ea face din fiecare zi Craciun si cu, si langa ea am descoperit ce inseamna sa fii fericit cu adevarat, sa razi cu toata fiinta ta si sa te bucuri de ceea ce ai si sa le oferi timp si dragoste celor pe care ii iubesti. Bucuria mea de Craciun si din fiecare zi a anului este sa ofer iubire si atentie. Ii sunt recunoscatoare Domnului pentru tot ce am invatat si dobandit in acest an si sper sa ne auzim sanatosi si la anu’.:***”
  8. (more…)

Care este bucuria ta de Craciun? prima parte

christmas-954430_1920
„Sunt Noel si am o bucurie”, era replica unui glob dintr-un desen animat din copilarie; o poveste spusa din perspectiva unui ornament de Craciun, care intelegea adevaratul sens al sarbatorii.

In goana dupa cadouri, noi mai avem timp sa ne gandim de unde vine aceasta bucurie?

Daca ti-ai acorda cateva minute de ragaz, ai realiza…ca bucuria nu vine de la bijuteria aia scumpa pe care ai vazut-o in mall si pe care vrei neaparat sa ti-o aduca Mosu, ori de la laptopul nou-nout si scump pe care l-ai luat si inca il tii in cutie…si ti-ai da seama ca bucuria e alcatuita din momente: e ca atunci cand citesti un pasaj dintr-o carte si vezi ca dupa cateva luni inca ti-a mai ramas in minte…. e ca atunci cand gasesti locul si oamenii aia frumosi pe care i-ai cautat atata timp… e ca pasul ala de vals pe care ai reusit si tu sa-l executi bine in cele din urma…e ca atunci cand iei o pauza sa tragi un fum de tigara fara sa fumezi… e ca atunci cand in metrou iti ridici ochii din telefon si le observi celorlalti gesturile, mimica fara sa incerci sa-i judeci… e ca melodia aia cantata la pian pe care ai asculta-o la infinit si pe care iti propui sa o inveti si tu… e ca noul ala de care mereu iti este teama, iar de fiecare data cand ai curajul sa-l incerci te simti eliberat… e ca poza aia veche din album prin care iti revezi intreaga copilarie… e ca parerea aia de bine pe care habar nu aveai ca o au colegii despre tine si pe care ti-o ofera ca dar de sarbatori… e ca atunci cand iti pui o dorinta in ajun de Craciun… e ca atunci cand daruiesti fara sa astepti sa primesti nimic in schimb…

Dar sa ne intoarcem la Noel… dupa nenumaratele povesti spuse, dupa generatii de-a randul de familii pe care le-a invatat adevaratul spirit al sarbatorilor, intr-un final globul se sparge, iar Noel ne dezvaluie si bucuria lui: aceea de a-i face pe ceilalti fericiti.

Fiecare dintre noi are o bucurie in preajma Craciunului. Iti acorzi cateva minute sa o descoperi si tu pe a ta?
Sursa foto: pixabay.com

Si am uitat sa privesc lumea…

oamnii
Astazi am redescoperit poporul roman…si, poporul roman, fiind un popor cu intemeiate origini crestine, l-am redescoperit unde in alta parte, daca nu la o “adunare”, si mai exact, cu ocazia pelerinajului la moastele Sfantului Dumitru din capitala. Dupa indelungi incercari de a-mi face loc in multimea care a asistat la slujba, in lumina calda a unui soare de octombrie care mi-a mangaiat obrajii, am stat…si am privit. In imagini si sunete secventiale, ca intr-o banda de film, am cuprins intreaga multime…de la vocea ridicata a barbatului in uniforma care tipa la o batranica sa nu se mai impinga, sa stea la coada, la preotul care se retrasese deoparte ca sa vorbeasca la telefonul mobil, la cersetorul din spatele meu care venise la pelerinaj, crezand probabil ca este vorba de o pomana, la fata cu rujul rosu aprins si cu fusta scurta din fata mea, la baiatul “de culoare” care a trecut cu nonsalanta sa-si etaleze lantul de la gat si frizura bine “geluita”, la doamna blonda si bine imbracata care statea pe scaun, langa scena, avand loc special printre cei “privilegiati”… si intr-un final privirea mi s-a oprit la fetita grav bolnava de langa mine, care venise cu bunica si care, in momentul in care s-a uitat cu ochisorii ei nevinovati la mine, m-a facut sa realizez…m-a facut sa realizez ca in munca mea zilnica din scaunul confortabil de la birou, ori in lenevitul din asternuturile calde de acasa, ori in “shoppingul” din mall…am uitat sa mai privesc lumea.

Sursa foto: pixabay.com

1 2