Archive of ‘(In)decizii’ category

Cum mi-am aniversat cei 30 de ani

IMG_8087-EditBookfest 2016 va ramane pentru mine un eveniment memorabil. Si asta pentru ca mi-am aniversat frumoasa zi de 30 de ani chiar in cadrul targului. Trebuie sa recunosc ca acum cativa ani visam sa am parte de o mega petrecere, ca in iarna sa visez la un concediu in Las Vegas fix pe aceasta data. Dar astrele au facut ca Bookfest sa pice in acest an tocmai de ziua mea, asa ca a trebuit sa ma reorientez. Pentru ca nu voiam sa ratez ocazia de a participa pentru prima oara in calitate de autor la un astfel de eveniment, am renuntat repede la ideea de o mega petrecere, iar concediul din Las Vegas l-am reprogramat pentru luna octombrie. Si uite asa mi-am petrecut ziua de nastere intr-un mod in care nu am visat niciodata, dar cu siguranta cel mai special: la Targul International de carte Bookfest alaturi de cititiori, prieteni si colegii de la editura. Trebuie sa recunosc ca fiind ziua mea, cartile s-au vandut destul de usor. Poate pentru ca veneau la pachet cu o bomboana pentru fiecare cititor, sau poate pentru ca aceasta zi a fost cea mai aglomerata zi a targului. Aglomerata pentru ca s-au perindat celebritati politice, regale sau mondene… de toate pentru fiecare. Aglomerata pentru ca lansarile de carte curgeau pe banda rulanta la fiecare stand al editurilor. Probabil s-au grabit sa le indese pe toate intr-o singura zi, sa nu mai lase nimic pentru duminica, ziua dedicata alegerilor si a concertului Maroon 5. Si nu in ultimul rand aglomerata pentru ca orice targ de carte are reduceri, iar unde sunt reduceri… sunt si multi cumparatori. Lasand aglomeratia la o parte, m-am bucurat de fiecare discutie cu cititorii si am cunoscut-o pe cea mai tanara cititoare a cartii (In)decizii – o pustoaica de 16 ani. M-au facut sa zambesc remarci precum: „eu stiam ca in general scriitoarele nu sunt frumoase, ca doar Ana Blandiana a facut o exceptie, dar se pare ca si dvs. faceti o exceptie”. M-a bucurat dezbaterea pe care am avut-o in jurul cartii (In)decizii si mi-am amintit cu drag de fiecare pas pe care l-am parcurs de la lansare pana in ziua de azi. Si nu in ultimul rand mi-am amintit cum acum fix 1 an de zile ma plimbam cu plasa de manuscrise in brate in cautarea unei edituri care sa imi publice cartea si de faptul ca Bookfest 2015 m-a ajutat sa o gasesc.
Una peste alta, Bookfest 2016 a facut ca aniversarea celor 30 de ani a fost una cu totul inedita.

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a treia

IMG_9600
Daca ar fi sa scrii un roman despre propria ta viata, cum s-ar numi el? Al meu se numeste (In)decizii. L-am lansat acum 3 luni in Carturesti Carusel. Din ziua de 6 februarie si pana azi am primit numeroase feedback-uri despre carte, fapt ce m-a bucurat tare mult. Dar cred ca cel mai mult ma bucura intalnirile cu cititorii din librarie. In articolele trecute am inceput aceasta serie de povesti.

Seria de azi continua cu alte 3 povesti noi.

Prima poveste este a unei doamne elegante si delicate. O sa-i spun direct pe nume, Madalina, pentru ca mi-a permis acest lucru. Madalina se afla in Carturesti si citea un roman de pe tableta. Am intrat in vorba cu ea si am intrebat-o parerea despre coperta cartii (In)decizii. Mi-a spus ca nu o atrag foarte mult culorile inchise, insa cand s-a uitat pe spatele copertei si a vazut poza mea in rochie galben-limeta (da, am aflat ca asta este culoarea rochiei de pe coperta) a zambit si mi-a spus ca prefera tipul acesta de culori. Am aflat ca Madalina iubeste tot ceea ce inseamna arta si frumosul (iar acest lucru se vedea clar din eleganta si atitudinea ei), ca a lucrat in comunicare, si ca acum, fiind in concediu de ingrijire a copilului, isi face timp pentru una dintre pasiunile ei (sa confectioneze posete de matase). Rasfoind cartea, Madalina a dat peste pasajul din finalul cartii in care personajul principal a mers intr-o cofetarie unde si-a comandat 3 macarons: unul cu zmeura, altul cu fistic, iar altul cu caramel. I-am spus ca aceste prajituri sunt preferatele mele, iar Madalina a scos dintr-o punga o cutie cu macarons, exact cu aceleasi arome ca cele din pasajul din carte. O luase in ziua aceea impreuna cu sotul ei la un eveniment la care participasera. Nu au stiut de ce au luat-o, pentru ca nici unul dintre ei nu mananca zahar. Insa acum, le era destul de clar de ce luasera cutia cu macarons. Chiar daca se apropia furtuna in acea dupa-amiaza, trebuie sa recunosc ca Madalina a reusit sa o alunge. M-a facut sa zambesc foarte tare si m-a facut foarte fericta. Am simtit ca este un om cu totul special.

A doua poveste este a unei tinere domnisoare cu un zambet strengaresc, pe nume Teo. Am aflat ca Teo este la liceu si ca ii place tare mult sa citeasca. Mi-a rasfoit cartea si mi-a spus ca rezoneaza tare bine cu titulu cartii (In)decizii, si asta poate pentu ca ea este de fel o fire indeciza, dand vina pe zodia in care este nascuta, zodia balanta. Afara picura usor, iar Teo mi-a marturisit cat de mult iubeste sa mearga prin ploaie si sa o priveasca. M-a facut sa zambesc si i-am spus si ca unul din personajele principale ale cartii adora ploaia. Am intrebat-o curioasa de ce ii place ploaia, iar raspunsul ei a fost adorabil: „pai… imi da o senzatie de liniste si calm; si in momentele mele cu ploaia, parca uit de tot ce e in jur si ma concentrez doar asupra ei.” Abia astept impresiile lui Teo, sa vad cum se regaseste generatia Z in cartea (In)decizii.

A treia poveste este a unei fete cu ochii mari si luminosi, a Lucretiei. Lucretia era asezata pe scaunul din fata unui raft plin cu carti. Privea cartile, dar cu siguranta gandul ii era in alta parte. Privirea ei era absenta, dar in acelasi timp patrunzatoare, fapt ce mi-a atras foarte tare atentia. Exista cateodata acea senzatie, cand te uiti pentru prima data la o persoana si simti ceva. Ca e speciala, ca ascunde o poveste de viata deosebita, ca… ceva. Clar este ca simti ceva. Lucretiei i-a placut coperta cartii, mai ales ca am aflat ulterior ca este studenta la arhitectura si ca este pasionata de arta. Mi-a marturisit ca ar vrea sa isi ia un an liber ca sa scrie o carte bine documentata despre accidente aviatice. Trebuie sa recunosc ca am fost un pic surprinsa de subiectul cartii si am rugat-o sa imi spuna mai multe. Mi-a destainuit ca se gandeste sa scrie aceasta carte pornind de la cazul real al surorii ei, implicata intr-un accident aviatic, cadru medical. Mi-a trecut prin cap ideea ca ar putea fi acel accident aviatic de acum 1 ani si jumatate atat de mediatizat. Cand am ajuns acasa am descoperit ca da, despre acela vorbea fata cu ochii mari si luminosi. Cand am ajuns acasa, Lucretia mi-a scris un mesaj care m-a emotionat profund: „ma gandeam ca o sa vezi mai multe despre mine pe Facebook, pana la urma la urma nu asta conteaza, ca nu Facebook-ul ne defineste pre tare si nu spune multe despre noi. Am certitudinea ca sunt alte lucruri mai simple si de alta natura care unesc oamenii si ii fac sa se vada asa cum sunt ei de fapt.”

Dupa fiecare intalnire cu cititorii imi spun: „aceasta intalnire nu a fost intamplatoare”, sau: „cartea (In)decizii nu a ajuns intamplator la aceasta persoana.” Cum stiu? Nu stiu, nu am nicio certitudine. Doar simt asta.

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea a doua

FullSizeRender(7)
Initial m-am gandit sa scriu cartea (In)decizii doar pentru mine. Pentru ca de multe ori am impresia ca doar scrisul ma ajuta sa ma exprim cu adevarat. Apoi mi-am facut curaj si am dat-o familiei si prietenilor foarte apropiati sa o citeasca. Dupa care mi-am facut curaj sa o public. Din februarie si pana acum (In)decizii a ajuns in mainile a zeci si chiar sute de cititori. Unii cunoscuti, iar altii necunoscuti mie. In multe seri am mers in Carturesti Carusel ca sa vorbesc direct cu cititorii. Am vrut sa le aflu si eu povestile lor.
In articolul trecut, http://cristinazarioiu.ro/povestile-cititorilor-cartii-indecizii-partea-1/, am inceput aceasta serie de povesti.
Seria de azi continua cu alte 3 povesti.

Prima poveste este cea a unei domnisoare, Helen, cu un par blond atat de frumos, pe care pana si Jennifer Aniston ar fi invidioasa. Helen era cu prietenul ei in librarie si a fost atrasa de coperta cartii, dar in special de coperta 4, adica cea de pe spatele cartii. Mi-a spus ca la o carte ea se uita intotdeauna la ce scrie pe coperta din spate. A rasfoit cartea, a dat peste un pasaj mai siropos si m-a intrebat daca seamana cu „Fluturi”. Nu am stiut ce sa-i raspund pentru ca eu nu am citit „Fluturi”, dar Helen mi-a zambit si mi-a spus ca pare interesanta cartea si mi-a cerut un autograf. In timp ce-mi cautam inspiratie pentru autograf, Helen mi-a destainuit ca e in ultimul an de facultate si ca ii place foarte mult sa citeasca si sa scrie. Ca are si ea in minte o poveste pe care vrea sa o transforme la un moment dat intr-un roman, si ca a mai cochetat cu scrisul si cu moda la… FashionTV. Mi-a facut placere sa o cunosc pe Helen si astept cu interes cartea ei. Poate va scrie si secretul parului ei.:)

Cea de-a doua poveste este a unei domnisoare cu un zambet perfect de vedeta, Christine, Da, cu h.:) Trebuie sa marturisesc ca asa mi-am dorit intotdeauna sa ma cheme si pe mine. Christine cu h. Christine era insotita de prietena ei, Claudia, intr-un periplu prin Carturesti Carusel de Ziua Internationala a Cartii. I s-a parut interesanta cartea (In)decizii si a inceput sa o rasfoiasca. Si sa zambeasca. Am intrebat-o unde lucreaza. Raspunsul ei a fost: la propriul roman. Claudia a confirmat acest lucru si am inceput sa vorbim despre scris, inspiratie si publicat carti. Ii doresc multa inspiratie Christinei. Si astept sa ma cheme la lansare.:)

Cea de-a treia poveste este a unui domn ambasador.Numai ca aici povestea e un pic diferita. Ma aflam intr-o promenada de seara pe Lipscani, iar un domn strain aflat in vizita pe plaiuri mioritice m-a rugat sa-i arat unde se afla pub-urile si cafenele din Centrul Vechi. Si mi-a facut si invitatia de a-l insoti intr-unul din aceste localuri. Doar ca eu am inceput sa-i povestesc despre cartea scrisa, iar domnul a insistat sa-l duc in Carturesti Carusel. L-am condus, iar el mi-a cumparat cartea. Abia atunci cand l-am intrebat numele pentru autograf mi-a dat cartea de vizita si am vazut cine este. Am refuzat politicos invitatia din acea seara, bucurandu-ma ca (In)decizii va sta la loc de cinste in biblioteca unui ambasador.
Si uite asa, fara sa vreau, am aflat 3 povesti de viata: a unor viitoare scriitoare si… a unui ambasador.
(In)decizii poate fi gasita cu pret redus zilele acestea la promotie de Paste pe http://www.librarie.net/p/269032/decizii

Povestile cititorilor cartii (In)decizii – partea 1

poza bestseller
Fiecare carte contine o poveste. La randul ei, cartea scrisa isi are propria poveste – legata de aparitie, de lansare, samd. Dar care sunt oare povestile celor care ajung sa cumpere cartea?
Trebuie sa recunosc ca intotdeauna m-am intrebat in casele caror oameni va ajunge cartea (In)decizii – in afara de prieteni, colegi, rude ori cunoscuti.
Pe 6 februarie am lansat cartea (In)decizii, iar dupa 2 luni am avut surpriza sa vad cartea cum trece de la sectiunea Noutati la cea de Best Seller in cadrul librariei Carturesti Carusel. In nenumarate seri am calcat pragul acestei librarii si am vorbit cu cititorii. Unele povesti le-am aflat, altele le voi povesti in seriile urmatoare, iar pe altele nu le voi afla niciodata. Vor ramane un mister.

Prima poveste este cea a unui tip de 18 ani. A fost tare uimit ca sta de vorba cu o scriitoare, incat imi amintesc si acum replica lui: „Nu pot sa cred ca mi se intampla asta. Nimeni nu o sa ma creada. Am sunat pe toata lumea azi si nimeni nu a vrut sa iasa cu mine. Si am zis sa nu stau totusi in casa. Si am venit aici in librarie. Si acum te intalnesc pe tine. O scriitoare. Deci m-am blocat. Nu stiu ce sa mai zic.” La cateva zile imi scrie ca il intriga destul de mult pentru ca sunt anumite pasaje care sunt asemanatoare cu unele intamplari din viata lui. Peste cateva zile ne intalnim intamplator iar in librarie, imi povesteste despre carte, dar si despre fata de care e indragostit de cativa ani. Incerc sa ii spun ca peste cativa ani o sa vada dragostea altfel, la care el imi spune direct: „Mi-ar placea tare mult ca peste cativa ani sa mergem la o cafea. Ca sa mai povestim.” M-a facut sa zambesc tare mult aceasta remarca, iar eu i-am raspuns ca cel mai probabil o sa fiu maritata cu vreo 2 copii dupa mine. A zambit si a precizat: „Ma refeream sa stam de vorba, sa vedem vietile noastre cum s-au mai schimbat.” Eu am mai zambit inca o data, gandindu-ma la cum voi arata eu peste 10 ani.

O alta poveste e cea a unui tip la baza filozof, dar care lucreaza in it. Sau mai bine zis, lucrase. Atras de coperta, ma intreaba despre ce este vorba in carte. O rasfoieste si imi spune: „Acum cateva zile chiar ma gandeam cum ar fi sa fie scrisa o carte numai din conversatii pe Facebook.” Ii spun ca (In)decizii e un pic mai mult decat atat, insa imi spune ca el nu citeste romane, ca nu a mai citit din liceu. Ajunsa acasa primesc un mesaj pe Facebook: „Aveam o stare proasta si simteam nevoia sa cumpar ceva, orice. Am rasfaoit-o. Insa nu o sa o citesc. Poate o sa o fac cadou. Si eu am avut o idee similara, dar ma gandeam la ceva mai sumbru, ca starea mea de acum, concediat de la serviciu.” Ma uit pe pagina lui de Facebook si vad ca a studiat filozofia, dar ca s-a reprofilat pe it.

O alta poveste este cea a unei tipe din Sibiu. Dupa cateva zile dupa ce a cumparat cartea din librarie imi scrie: „Cartea parca a fost scrisa pentru mine…” Imi povesteste cum a trait o poveste similara ca cea pe care a trait-o Maria cu Byron. Si ca inca o mai traieste. Iar daca va avea acelasi deznodamant ca cel din cartea mea, atunci ii va fi putin mai usor sa treaca peste, decat inainte de a citi cartea. Si ca ceea ce ea nu intelege este de ce americanilor le place sa vorbeasca atat de mult despre luna. Hmm…nici eu.:)

Si uite asa, fara sa vreau, am aflat 3 povesti de viata. Iar eu, cum sunt o fire visatoare, deja incep sa imi imaginez propriile lor vieti transpuse in scenarii pentru carti viitoare.

Pana la o viitoare carte, (In)decizii poate fi gasita cu pret redus zilele acestea pe http://carturesti.ro/carte/indecizii-286104 si pe http://www.librarie.net/p/269032/decizii

la 3 saptamani dupa lansarea cartii inDECIZII

pozaverona
Au trecut deja 3 saptamani de la lansare. Si toata lumea ma intreaba cum ma simt, ce am mai facut, cum merg vanzarile si asa mai departe.
Pai… raspunsul este: traiesc cea mai frumoasa perioada din viata mea. Si asta pentru ca zilnic mi se intampla cate un lucru frumos care are legatura cu cartea inDECIZII.
Am fost tare fericita atunci cand mi-am vazut imediat dupa lansare cartea la sectiunea NOUTATI in Carturesti Carusel. Ca dupa 2 saptamani sa o vad in celelalte librarii din reteaua Carturesti.
Unul dintre momentele WOW a fost atunci cand, la doua zile dupa lansare, in Carusel, un tip s-a dus fix la cartea mea si a cumparat-o. Eu eram in librarie, ma uitam si nu imi venea sa cred. I-am spus ca eu sunt autoarea, i-am dat un autograf si am imortalizat momentul intr-o poza pe Facebook.
M-au facut sa zambesc zilnic mesajele (live sau nu) pe care le-am primit de la colegi si de la prieteni: ca le-a placut cartea, ca s-au regasit in personaje ori ca le-a facut bine sa o citeasca. Unele dintre mesaje le-am primit la 12 noaptea, m-au trezit din somn si abia dimineata mi-am dat seama ca sunt totusi reale. Si nu din vis. Si abia tot atunci am realizat cat de multi prieteni am.
Un alt moment tare frumos a fost cel in care soacra unei colege de la munca si-a dorit cadou de ziua ei de nastere fix cartea mea.
M-a facut fericita si momentul in care o cititoare a paginii mele de pe Facebook mi-a spus ca i-au placut tare mult fragmentele postate acolo. Si ca s-a dus repede sa cumpere cartea din librarie. Sper sa ii ofer cat mai curand si autograful meu.
M-a facut sa zambesc un amic care locuieste in strainatate si a comandat online cartea mea.
M-au facut fericita toate intalnirile de la cafea cu prietenii care nu au putut ajunge la lansare si cu care m-am intalnit apoi pentru un autograf.
In toata aceasta perioada m-am bucurat pentru fiecare apreciere primita, pentru fiecare autograf pe care l-am scris, pentru fiecare multumesc.
Si nu in ultimul rand, ma face sa zambesc zilnic cartea, atunci cand o vad in biblioteca mea, frumos asezata langa celelalte carti. Inca ma face sa ma intreb daca este chiar a mea.
Da, asta e raspunsul: traiesc cea mai frumoasa perioada din viata mea.

Despre cum m-am simtit la propria lansare de carte

IMG_9968-Edit

IMG_9500-EditSambata, 6 februarie, ora 16 fara 15.
Am intrat in Carturesti Carusel. De cate ori nu am fost in aceasta librarie frumoasa… iar acum arata total diferit. M-a intampinat la intrare o doamna draguta, PR-ul librariei, si m-a intrebat daca eu sunt scriitoarea, cea care urmeaza sa aiba lansarea in acea zi. Am raspuns (ca si cum ar fi trebuit sa ma gandesc de doua ori) ca da. Incercand sa aud urmatoarea intrebare, privirea mi s-a indreptat spre standul central. Era standul meu, aranjat cu carti. I-am spus doamnei ca revin intr-un minut si m-am apropiat de stand. Nu-mi venea sa cred. Vedeam pentru prima oara cartea mea, (In)decizii. Am pus mana pe ea. Senzatia pe care am trait-o nu o sa o pot explica in cuvinte. Nici acum, nici maine, si… poate ca niciodata. Un soi de gol in stomac, amestecat cu o caldura drept in inima. Si cu un tremurat al mainii atunci cand am intors prima pagina. Doamna de la PR a venit repede langa mine, mi-a prezentat standul, cum functioneaza statia, microfonul… da, urma sa vorbesc la microfon, pentru prima oara in viata mea. Am facut clasica proba 1,2 si mi-am dat seama ca vocea mea suna bine.
M-am intalnit cu dl. editor Ariesan si timp de o jumatate de ora am pus la punct ultimele detalii. Dl. editor imi tot repeta sa ma relaxez. L-am intrebat daca par emotionata sau stresata si mi-a raspuns: stresata. Atunci mi-am dat seama ca e bine sa iau o gura de apa.
Pe la 16.30 au venit si fetele care urmau sa vorbeasca despre mine la lansare. Simona imi spunea sa incerc sa zambesc, iar Stefana, ea imi zambea mie tot timpul. Tot pe la 16.30 au inceput sa vina si primii prieteni, primele rude. Si multe flori. Si complimente… despre rochie, machiaj ori coafura. Se apropia usor usor de ora 17 si peste trei sferturi din cei invitati nu sosisera. Imi verificam telefonul, iar cateva dintre mesajele pe care le-am primit „Cristina, imi pare rau, dar nu mai ajung la tine la lansare..” ma facusera sa simt un gol imens in stomac. Am mai baut repede niste apa si am incercat sa respir profund. La ora 17 fix, sala era pe jumatate plina. Ca la ora 17.10, sa fie toata sala plina. Sa fi fost in jur de 80, sau poate chiar 100 de oameni. Mi-a revenit inima la loc, iar dl. editor mi-a spus ca e momentul sa incepem. Si a facut dansul o deschidere frumoasa, si apoi au vorbit fetele, Stefana si Simona. Si mi-a placut ca au vorbit din suflet. Asa cum m-au cunoscut ele pe mine. Asa cum mi-au citit ele cartea. Ce le-a placut. Si s-au uitat spre mine tot timpul si mi-au zambit.
Imi disparusera toate emotiile brusc. Incepusem abia atunci sa privesc sala. Vedeam familia, vedeam prieteni, vedeam colegi, unii in fata mea, altii la etaj, mai erau si privirile a doi-trei curiosi din librarie si, cel mai important, am inceput sa ma bucur. Sa ma bucur ca sunt eu acolo, in fata a zeci de oameni, toti cunoscuti de-ai mei, oameni care au venit sa imi fie alaturi. Si sa ma bucur de Carturesti Carusel, locul unde nici nu visam sa imi fac lansarea. M-am bucurat atunci cand discursul fetelor s-a terminat, pentru ca, daca ar fi continuat sa vorbeasca asa frumos, cel mai probabil as fi inceput sa plang. Dl. editor a mai adaugat cateva cuvinte, dupa care mi-a lasat mie locul. Am luat microfonul cu incredere. Nu imi pregatisem un speech cap-coada. Mai mult structura. Cuvintele am sperat tot timpul sa imi vina atunci in minte. Si mi-au venit. M-am uitat la public si am inceput sa le spun… povestea cartii mele. Mi s-a zis ca vocea nu mi-a tremurat si ca am parut increzatoare. Altii mi-au spus ca am parut usor emotionata, dar ca emotiile fac bine.
Cum m-am simtit eu? Cea mai fericita. Pentru ca vorbeam din suflet. Sau poate chiar cu sufletul. Despre cea mai realizare a mea, despre carte. Despre o parte din mine. Iar atunci cand am fost spre final de discurs, mi-am dat seama… ca imi place tare mult sa vorbesc la microfon. Si ca as putea sa vorbesc despre cartea mea ore in sir.
Insa discursul se incheiase si trebuia sa ma pregatesc de sesiunea de autografe. M-am asezat pe scari si am semnat prima carte. Cum a fost? Mi se parea ca nu mai stiu sa scriu. Noroc ca mi-a venit in cap repede mesajul si mi-am amintit si ora de scris. Adica cea de caligrafie. Cineva inspirat din public mi-a adus un scaun si m-am asezat la masa. Am inceput oficial sesiunea de autografe. Din cauza emotiilor stiloul parea ca nu mai scrie, asa ca l-am inlocuit repede cu un pix obisnuit. Zeci de intrebari imi treceau prin cap: am semnat la fel pentru mai multe persoane? o sa le placa? daca am facut vreo confuzie de nume?
Dupa care am luat o pauza de cateva secunde. Atunci cand primul stoc de carti s-a terminat. Si abia atunci am inceput sa ma bucur si de momentul asta. Am inceput sa fac poze cu cei care imi cereau autografe, sa vorbesc cateva cuvinte cu ei… si uite asa a trecut o ora fara sa imi dau seama. La final ramasesera pe masa doar 10 carti. Le-am aranjat frumos. Mi-am pus pixul in geanta. Am mai privit o data locul. Sala era acum aproape goala. Dar plina. Cu tot ce umpluse acea sala timp de 2 ore: cu emotii, cu caldura, cu prieteni, cu zambete, cu glume, chiar si cu un pic de sosotit. Si cu un vis implinit.
6 februarie 2016. O declar cea mai frumoasa zi din viata mea.
IMG_9968-Edit

Cum sa gasesti o editura care sa iti publice cartea?

pozacarte2
Raspunsul? Insistand.
Atunci cand te apuci sa scrii prima data o carte esti foarte entuziasmat. Ai în cap subiectul. Poate si titlul. Dupa care te apuci de treaba. Te asezi in fata calculatorului ori a foii de hartie si te apuci sa scrii… cateva zile, cateva saptamani si tot asa, pana cand realizezi ca esti la ultima pagina si pui punctul ultimei fraze din carte. Si in acest moment iti pui si intrebarea: Unde o sa imi public eu cartea?
Iar daca vrei sa gasesti o editura care sa iti publice cartea pe banii lor, urmeaza pasii pe care i-am facut eu.

Pasul 1: Intocmeste o prezentare a carții (1-2 pagini) si un CV de autor. Daca ai si o recomandare (a unui scriitor sau critic literar) cu atat mai bine.

Pasul 2: Suna la edituri
Asa am inceput eu cautarea. Am sunat la peste 10 edituri. Mi-au dat adrese de genul office@editurax.ro si le-am trimis mail cu prezentarea cartii, manuscrisul propriu-zis si cu CV-ul de autor. Am avut surpriza ca doar un sfert dintre edituri sa imi confirme primirea email-ului (iar confirmarile au venit din partea unor secretare, nu a editorului). La telefon am avut parte si de raspunsuri de genul: “Dar ce d-onsoara, va asteptati sa publicam noi pe banii nostri, sa va scoatem noi din anonimat?”

Pasul 3: Daca pasul 2 nu merge… iti intrebi toate rudele, toti prietenii daca cineva stie pe cineva care lucreazs la o editura
(more…)

Cum imi place sa fiu mintita

pozaminciuna
Trebuie sa recunosc. Imi place sa fiu mintita. Dar sa fiu mintita frumos.
Sa mi se spuna ca orasul asta nu e gri, ci colorat, chiar si atunci cand ploua si se infunda canalizarea. Pentru ca atunci imi imaginez ca sunt intr-o barca si traversez orasul, ca-n Venetia.
Sa mi se spuna ca atunci cand promit ceva, oamenii se tin de cuvant. Intotdeauna. Pentru ca imi imaginez ca orice promisiune este ca o privire ochi in ochi. Iar a doua oara cand te intalnesti cu acea persoana, ar insemna sa-i eviti privirea. Sa te uiti in alta parte.
Sa mi se spuna ca oamenii dau fara sa astepte sa primeasca ceva in schimb. Imi imaginez ca procedeaza asa pentru a-l face pe celalalt pur si simplu fericit. Ca oamenii dau pentru ca sunt acolo, pentru ca vad, pentru ca inteleg si pentru ca simt. Ca acei oameni dau si pleaca, fara sa ceara vama, tribut ori alta recompensa.
Sa mi spună ca exista reguli. Si ca ele sunt respectate. Pentru ca atunci cand nu sunt respectate, oamenii incearcă sa fure. Sa fure de la tine, de la altul, de unde apuca, pentru ca sa iasa in fata.
Sa mi se spuna ca atunci cand le spui oamenilor ca te deranjează ceva la ei sunt in stare sa inteleaga. Ca nu o sa te barfeasca si arate cu degetul.
Sa mi se spuna ca cei care dau sfaturi isi traiesc viaaa după propriile sfaturi. Ca mai intai le aplică in propria gradina.
Sa mi se spuna ca in viata asta nu trebuie demonstrat nimic. Pentru că viata nu are nevoie de NICIO DEMONSTRATIE.
Asa ca da, trebuie sa recunosc. Imi place sa fiu mintita. Sa mi se spuna ca universul este rasturnat.

Sursa foto: pixabay.com

Un american pe Lipscani

steagamerican
Faptul ca avem romancute tare frumoase, toata Europa o stie, dar vestea se duse si se tot duse, pana in indepartata America. Si uite asa fusese convins americanul sa vina pe plaiuri mioritice, ca sa asculte balade romanesti, sa joace hora noastra draga si sa se infrupte din sarmalutele bine rumenite.
Si ca orice strain care se afla in vizita pentru prima oara in Micul Paris, orice promenada incepe… pe Lipscani.
5 lucruri l-au impresionat la fetele noastre in mod special și anume:
1. Romancutele merg pe strada ca si cum ar defila pe un podium, intocmai ca niste veritabile fotomodele.
2. Sunt slabe, au grija de corpul lor.
3. Se imbracă elegant, sofisticat si poarta tocuri inalte;
4. Merg pe strada adoptand o tinuta serioasa: nu zambesc, pentru a lasa impresia ca sunt greu de cucerit. Orice zambet le-ar face ușor vulnerabile.
5. Stabilesc contact vizual (eye contact) atunci cand poarta o conversatie.
Si cum pot fi vazute romancutele noastre, daca nu la terasele de pe Lipscani, ori la restaurantele bune, unde, conform marturisirii americanului nostru, gasești atata mâncare… ”parca ar fi fabrici de mancare”. Ei bine, remarcile strainului ma fac sa ma intreb… oare trebuie sa vina americanii ca sa ne spuna cat de frumoase sunt femeile din Romania?
Sursa foto: pixabay.com

ACASA

acasa1
Astazi am fost sa revad casa in care am copilărit. Am descoperit aceeasi ulita neasfaltata, dar care acum era inghesuita de masinile tinerilor plecati la munca in strainatate. Am regasit aceeasi casa primitoare, dar cu peretii coscoviti. M-a intampinat aceeasi gradina plina de trandafiri, aceeasi magnolie din dreptul ferestrei, insa cu un alt parfum. Biblioteca tatalui in care pierdeam sirul zilelor citind Ciresarii ori Cei trei muschetari era acum ticsita cu tratate de filozofie. Pianul nu ma mai astepta sa descifrez noi acorduri, fiind dezacordat si plin de praf. Mansarda in care ma furisam pe ascuns pentru a descoperi obiecte vechi si pline de mister, mi s-a parut goala si anosta.
Leaganul in care in trecut simteam ca pot zbura, astazi doar m-a leganat usor.
Ce a mai ramas la fel? Acelasi cer plin de stele, acelasi miros de iarba proaspat cosita…
Si ma apasa atat de tare o intrebare fara raspuns: Ce s-a intamplat intre timp? Sa fie de vina copilaria pierduta, acea perioada, singura de altfel, in care am fost cu adevarat fericiti?
Si oare ce a mai ramas in mine, din cea care alerga, atunci, cu zambetul pe buze pe ulita prafuita si neasfaltata?

Sursa foto: pixabay.com

1 2