Archive of ‘Astazi a fost o zi buna’ category

A fi sau a nu fi scriitor

autor3Merita sa fii scriitor? In filmul Rebel in the Rye am gasit si intrebarea si raspunsul: Are you willing to devote your life to telling stories knowing that you may get nothing in return? And if your answer to that is NO, then you should go find something else to do, because you are not a writer.

Am vazut cu cateva luni in urma acest film, o biografie a vietii lui Salinger care arata cum este viata de scriitor de-adevăratelea. Inainte sa ajunga cunoscut, Salinger a primit refuzuri de la zeci de publicatii, dar cu toate astea, a continuat sa scrie. In orice conditii, chiar si pe front, in timp de razboi.

Pentru publicul larg insa, perceptia pe care o au asupra vietii de scriitor este un pic diferita. Isi imagineaza cel mai adesea urmatorul scenariu: Autorul se asaza intr-un sezlong, pe o plaja goala si contempla apusul de soare. Si exact in momentul ala, cand soarele preia forma unui punct rosiatic si se retrage linistit dincolo de linia orizontului, e lovit, brusc, de inspiratie. Prin urmare, ia pixul, caietul si se apuca de scris o ditamai capodopera, in doar cateva zile. Nici nu apuca bine sa dea forma finala a manuscrisului, ca si este sunat de directorul unei mari edituri care se arata extrem de interesat sa-i publice cartea.

Numai ca in viata reala lucrurile sunt un pic diferite. Situatia poate fi, de exemplu, in felul urmator: scriitorul sta inghesuit in metrou la 9 dimineata si aude o conversatie intre doi tineri. Este atat de absorbit de ce aude, de cei doi tineri, incat si-i imagineaza personaje demne de un roman. Si asta e momentul in care il loveste inspiratia. In termeni laici, inspiratia se traduce in tema romanului, cateva idei in linii mari despre ce ar vrea sa scrie.

Si gata treaba cu muza. Scriitorul ajunge acasa, isi ia laptopul in brate ori caietul cu foi albe si se apuca de scris. Si scrie in fiecare zi. La biroul frumos pregatit, in pat, in cafenea, oriunde apuca. Chiar si pe strada daca atunci ii vine vreo idee.

Oricat de mult si-ar dori ca in loc sa scrie, sa iasa in oras cu prietenii ori sa vada un film, stie ca trebuie sa continue manuscrisul. Si poate ca scriitorul a avut o zi buna sau din contra, una proasta. Cert e ca personajele romanului isi au propria lor viata, iar scriitorul are o datorie fata de ele. Trebuie sa continue povestea. Cum? Isi stabileste o rutina. 300, 400, 5000 de cuvinte zilnic. Fiecare scriitor decide cat timp aloca scrisului. Nu are nicio idee cand se asaza la masa de lucru? Nu e important asta. Se apuca de scris si ideile vin ele.

Scriitorul face toate astea timp de cateva luni, pana cand primul draft e gata. Dar nu e asta finalul. Urmeaza alte luni bune de rescris. De taiat, de corectat, de adaugat. Si de luat iar de la capat, de n ori.

Abia apoi autorul trimite manuscrisul la edituri. De cele mai multe ori primeste refuzuri sau niciun raspuns. Dar are incredere in lucrarea lui si invata un lucru foarte important: sa aiba rabdare. In asteptarea raspunsului, se apuca de un nou roman. Pana la urma a scrie este un exercitiu zilnic.

Merita tot efortul asta? Cred ca filmul Rebel in the Rye are raspunsul.

I am a survivor & I celebrate life

Atyroidu trecut mai bine de 2 ani de la operatia de tiroidectomie totala pe care am avut-o. O verificare de rutina a condus la un diagnostic neasteptat: un nodul tiroidian aparent belign s-a dovedit a fi unul malign.

Si uite asa, pentru prima data in viata am renuntat sa imi mai pun clasica intrebare » De ce eu ? » Am fost pusa in situatia in care a trebuit sa iau niste decizii importante. Am fost nevoita sa ma impac cu ideea ca imi voi scoate un organ si ca voi depinde toata viata de niste medicamente. In care am consimtit sa urmez o terapie agresiva cu iod radioactiv, chiar daca stiam ca exista posibilitatea declansarii unor efecte adverse asupra organismului (fapt care s-a si intamplat). Insa decizia de a nu urma terapia ma facea sa imi asum un risc prea mare.

Am fost pusa in situatia de a invata multe lectii intr-un timp scurt. Si cea mai dura a fost cea a izolarii. In urma terapiei cu iod radioactiv am fost obligata sa stau cateva saptamani, 24 de ore din 24, singura, intre patru pereti. Cu ocazia asta am inteles de ce singuratatea sau inchisoarea e cea mai grea pedeapsa pe care o poate primi un om. Si tot cu ocazia asta am invatat sa apreciez si sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce am.

Dar despre toate astea am povestit in cartea « Astazi a fost o zi buna »

Multi dintre cunoscuti au aflat toate astea abia dupa ce mi-au citit cartea. M-au intrebat de ce nu am vorbit despre experienta asta inainte, pe blog sau pe retelele de socializare ? Pentru ca a fost o experienta intima, care, pentru a fi povestita, avea nevoie de un spatiu binemeritat pe care doar o carte poate sa-l ofere. Pe blog, in cateva cuvinte ar fi fost mult prea putin loc. In plus, intr-un spatiu virtual poate ca astfel de postari pot fi uneori prea dure, pentru ca, nu-i asa, am auzit de atatea ori ca pe Facebook trebuie sa postam doar despre vacante si alte momentele frumoase.

Nu ma simt nici eroina si nici vreun exemplu de urmat pentru ca am trecut cu bine peste momentul asta din viata mea. Ceea ce am trait eu traiesc in momentul asta alti mii de oameni. Mai degraba cred ca am fost norocoasa. Cancerul de tiroida este cel mai vindecabil dintre toate formele de cancer. In plus, am avut alaturi familia, prietenii apropiati si doctori buni.

Cel mai important pentru mine ramane ce m-a invatat cancerul de tiroida: sa pretuiesc cu adevarat viata.

Astazi a fost o zi buna

DSC_6214Noua luni de scris si vreo alte noua de rescris, de cautat editura, si intr-un final, pe 27 iunie, in ziua lansarii, cartea Astazi a fost o zi buna se gasea frumos tiparita de editura Eikon si asezata pe rafturile librariei Carturesti Verona .

La peste 35 de grade si la o ora la care se difuza un meci important de fotbal, sala a fost plina. Atunci am realizat cat de norocoasa sunt, ca am atatia prieteni.

M-am simtit onorata de prezenta celor doua inviate speciale. Diana Cosmin (scrie despre tot ce e fin si fain pe Fine Society), a vorbit cu emotie despre carte, pe care a citit-o intr-o singura noapte. Diana este un exemplu de rafinement, stil, cultura, modestie, bun-simt de care colegii mei din corporatie, asa cum mi-au spus a doua zi la serviciu, au fost atat de impresionati. Pe Diana am cunoscut-o cand mi-am luat viza pentru State si atunci cam simtit ca intalnirea noastra nu e intamplatoare.

Rusanda Cojocaru (creator Bookletta) ne-a facut pe toti sa zambim cu energia ei pozitiva si ne-a introdus in lumea calatoriilor, a  Africii autentice. Datorita ei am si ajuns eu acolo. Iar la final o cititoare a castigat o bookletta la tombola organziata.

Mi-a placut ca spatiul pus la dispozitie de Carturesti Verona fost intim si racoros, intr-un decor alb,colorat cu obiecte vintage.

Mi-a placut ca atunci cand am dat autografe, am stat de vorba cu fiecare in parte. Chiar daca mainile imi tremurau, iar autograful poate nu a iesit cel mai lizibil sau original, faptul ca am putut sa stau de vorba cu fiecare invitat a fost pentru mine de departe cea mai mare bucurie. Totodata ma uitam in sala si vedeam cum fiecare dintre cei prezenti se revede cu alti colegi, prieteni sau cum se lega noi cunostinte. A fost o lansare plina cu buchete de flori, indulcita cu biscuiti artizanali de la Pania si mai ales, cu multa emotie si autenticitate.

Nu stiu daca m-am simtit veodata la fel de bine ca in seara lansarii. M-am simtit ca intr-o familie, ca acasa. Mi-am pus o parte din suflet in aceasta carte si am avut emotii, pentru ca nu stiam cum va fi primita, dar toata caldura  pe care fiecare dintre voi mi-a oferit-o, m-a facut sa realizez ca a meritat din plin tot efortul si tot timpul investit in scrierea si publicarea cartii.

Daca aceasta carte o sa faca sa zambesca, o sa inspire sau o sa ajute si numai un singur cititor, atunci inseamna ca si-a atins scopul.

Va multumesc din suflet!

Nota:. Cartea “Astazi a fost o zi buna” se gaseste in libraria Carturesti Verona, curand si in celelalte librarii.